Structură Act

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA
Doriţi o formă actualizată, la zi (23.04.2018), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
DECIZIA nr. 26 din 23 noiembrie 2017referitoare la interpretarea art. 4 din Codul penal
EMITENT
  • ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 330 din 16 aprilie 2018Data intrării în vigoare 13-04-2018


    Mirela Sorina Popescu- preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului
    Dan Andrei Enescu- judecător la Secţia penală
    Francisca Maria Vasile- judecător la Secţia penală
    Ioana Bogdan- judecător la Secţia penală
    Rodica Cosma- judecător la Secţia penală
    Rodica Aida Popa- judecător la Secţia penală
    Leontina Şerban- judecător la Secţia penală
    Lucia Tatiana Rog- judecător la Secţia penală
    Aurel Gheorghe Ilie- judecător la Secţia penală
    Dosar nr. 1.998/1/2017Pe rol se află pronunţarea în cauza având ca obiect sesizările formulate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, prin Încheierea din 23 iunie 2017, în Dosarul nr. 219/98/2017 şi de Tribunalul Braşov - Secţia penală, prin Încheierea din 20 iunie 2017, în Dosarul nr. 4.313/197/2017, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarelor probleme de drept: „în interpretarea art. 4 din Codul penal, dacă intră sub incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15.06.2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016 [prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma «îndeplineşte în mod defectuos» din cuprinsul acestora se înţelege «îndeplineşte prin încălcarea legii»], fiind dezincriminată fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îndeplineşte prin încălcarea unui act normativ care nu are putere de lege, în situaţia în care acest lucru este constatat printr-o hotărâre penală definitivă“, respectiv „dacă, în conţinutul sintagmei «lege de dezincriminare» sunt avute în vedere şi situaţiile în care legiuitorul nu a intervenit în cazul declarării neconstituţionale a dispoziţiilor unei prescripţii normative, cum este cazul în speţă al art. 246 din Codul penal din 1969, respectiv art. 297 din Codul penal cu referire la art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare (denumită, în continuare, Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare).“Dezbaterile au avut loc în şedinţa din data de 12 octombrie 2017, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Înalta Curte, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunţarea la datele de 17 octombrie 2017, 25 octombrie 2017, 14 noiembrie 2017 şi pentru astăzi, 23 noiembrie 2017, când, în aceeaşi compunere, a decis următoarele:ÎNALTA CURTE,asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularii şi obiectul sesizăriia) Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, prin Încheierea din 23 iunie 2017, dată în Dosarul nr. 219/98/2017, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „în interpretarea art. 4 din Codul penal, dacă intră sub incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15.06.2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016 [prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma «îndeplineşte în mod defectuos» din cuprinsul acestora se înţelege «îndeplineşte prin încălcarea legii»], fiind dezincriminată fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îndeplineşte prin încălcarea unui act normativ care nu are putere de lege, în situaţia în care acest lucru este constatat printr-o hotărâre penală definitivă“.b) Prin Încheierea din 20 iunie 2017, Tribunalul Braşov - Secţia penală a dispus, în Dosarul nr. 4.313/197/2017, sesizarea Înaltei Curţi, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, solicitând dezlegarea cu valoare de principiu a următoarei probleme de drept: „dacă, în conţinutul sintagmei «lege de dezincriminare» sunt avute în vedere şi situaţiile în care legiuitorul nu a intervenit în cazul declarării neconstituţionale a dispoziţiilor unei prescripţii normative, cum este cazul în speţă al art. 246 din Codul penal din 1969, respectiv art. 297 din Codul penal cu referire la art. 13^2 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare.“II. Punctul de vedere al instanţelor care au formulat sesizările1. Cu privire la admisibilitatea sesizărilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiea) Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât a fost învestită, în ultimul grad de jurisdicţie, cu soluţionarea Dosarului nr. 219/98/2017 privind contestaţia formulată împotriva hotărârii de respingere ca nefondată a contestaţiei la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală şi soluţionarea cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul întrebării prealabile, în condiţiile în care contestatoarea a fost condamnată definitiv, la data de 13 aprilie 2012, la o pedeapsă de 5 ani închisoare cu executare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, prevăzută de art. 248^1 din Codul penal din 1969 raportat la art. 248 din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969, având în vedere că, în calitate de contabil-şef, şi-a îndeplinit în mod defectuos sarcinile de serviciu, prin încălcarea unui act normativ care nu are putere de lege, iar prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, Curtea Constituţională, referindu-se la dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969, respectiv ale art. 297 alin. (1) din Codul penal, a constatat că sintagma „îndeplineşte în mod defectuos“, este conformă cu legea fundamentală numai în măsura în care prin aceasta se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii“. De asemenea, Curtea de Apel a constatat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă asupra chestiunii de drept, nici printr-un recurs în interesul legii, iar aceasta nu face în prezent obiectul unui asemenea recurs.b) Tribunalul Braşov - Secţia penală a constatat că sesizarea instanţei supreme este admisibilă, fiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât a fost învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 4.313/197/2017, în ultimă instanţă [adică cu contestaţia formulată împotriva hotărârii de respingere ca nefondată a contestaţiei la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală], iar soluţionarea cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul întrebării prealabile, în condiţiile în care contestatorul a fost condamnat definitiv, la data de 8 iulie 2015, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. 13^2 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 297 din Codul penal, art. 175 alin. (1) din Codul penal şi art. 5 din Codul penal (art. 13^2 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 248^1 din Codul penal din 1969 şi art. 248 din Codul penal din 1969), constând în îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor trasate printr-o dispoziţie a directorului general ce completa fişa postului şi, ulterior, instanţa de contencios constituţional statuând, prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 246 din Codul penal din 1969, respectiv art. 297 alin. (1) din Codul penal, a constatat că sintagma „îndeplineşte un mod defectuos“ este conformă cu legea fundamentală numai în măsura în care prin aceasta se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii“. Totodată, Tribunalul a constatat că instanţa supremă nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă asupra chestiunii de drept, nici printr-un recurs în interesul legii, iar aceasta nu face în prezent obiectul unui asemenea recurs.
    2. Cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizărilora) Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, făcând trimitere la cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 6 din 2017, precum şi la deciziile nr. 110 din 4 aprilie 2017 şi nr. 179 din 26 aprilie 2017, pronunţate de Secţia penală din cadrul instanţei supreme, a constatat că Decizia nr. 405 din 15.06.2016 a Curţii Constituţionale prin care a fost dezincriminată fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îndeplineşte un act prin încălcarea unui act normativ care nu are putere de lege produce efecte şi în cazul hotărârilor penale definitive, pe calea contestaţiei prevăzute de art. 595 din Codul de procedură penală.b) Tribunalul Braşov - Secţia penală a arătat că sintagma „lege de dezincriminare“ cuprinde toate situaţiile care privesc atât dezincriminarea expresă, cât şi cea tacită, întrucât ambele reprezintă voinţa legiuitorului, inclusiv în ipoteza în care, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu s-a intervenit pozitiv în vederea punerii legislaţiei în acord cu deciziile Curţii Constituţionale.Ca atare, instanţa a concluzionat că sunt incidente dispoziţiile art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, având în vedere că legiuitorul nu a intervenit în termenul de 45 de zile de la publicarea Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale, o interpretare contrară conducând la o situaţie discriminatorie între persoanele aflate în aceeaşi situaţie juridică, dar care au fost trimise în judecată în mod separat.
    III. Dispoziţiile legale suspuse interpretării1. Codul penalArticolul 4Aplicarea legii penale de dezincriminareLegea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.
    2. Codul de procedură penalăArticolul 595Intervenirea unei legi penale noi(1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 4 şi 6 din Codul penal.Articolul 598Contestaţia la executare(1) Contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: (...)d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.ˮ
    3. Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penalArticolul 3(1) Dispoziţiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţia în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.(2) Dispoziţiile art. 4 din Codul penal nu se aplică în situaţia în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire.ˮ
    IV. Opiniile instanţelor judecătoreştiCurţile de Apel Bacău, Cluj, Constanţa, Iaşi, Piteşti şi Târgu Mureş nu au identificat hotărâri judecătoreşti prin care să se fi dezlegat problema de drept care face obiectul întrebărilor prealabile.Cu toate acestea, Curtea de Apel Cluj, Constanţa, Târgu Mureş, Tribunalul Cluj şi instanţele arondate, Tribunalul Maramureş şi judecătoriile Baia Mare, Măcin, Oneşti şi Moineşti au exprimat punctul de vedere conform căruia în conţinutul sintagmei „lege de dezincriminare“ trebuie avute în vedere şi „situaţiile în care legiuitorul nu a intervenit în cazul declarării neconstituţionale a dispoziţiilor unei prescripţii normative“, sens în care s-a făcut referire şi la Decizia nr. 6/2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în timp ce Curtea de Apel Piteşti şi Judecătoria Paşcani au arătat că asemenea ipoteze nu intră în sfera de cuprindere a acestei sintagme.S-a mai arătat că dispoziţiile art. 4 din Codul penal sunt incidente şi în cazul faptelor comise de funcţionari publici faţă de care au intervenit hotărâri definitive de condamnare, dacă s-a reţinut că aceştia „nu au îndeplinit un act sau l-au îndeplinit prin încălcarea unui act normativ care nu are putere de lege“, având în vedere că prin decizia instanţei de contencios constituţionale au fost dezincriminate asemenea fapte.La nivelul curţilor de Apel Alba Iulia, Braşov, Bucureşti, Craiova, Galaţi, Oradea, Ploieşti, Piteşti, Suceava şi Timişoara şi al tribunalelor arondate au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti în legătură cu chestiunea de drept care formează obiectul celor două sesizări, acestea fiind înaintate Înaltei Curţi.S-a transmis de către curţile de apel Alba Iulia, Braşov, Bucureşti - Secţia I penală, Craiova, Timişoara, Suceava, Piteşti, precum şi de către tribunalele Hunedoara, Sibiu, Bucureşti, Prahova, Timiş, Satu Mare că judecătorii au opinat în sensul că în conţinutul sintagmei „lege de dezincriminare“ nu trebuie avută în vedere Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale, întrucât, pentru a fi în prezenţa unei dezincriminări conform art. 4 din Codul penal, este obligatoriu ca, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, să intervină o lege care să nu mai prevadă ca infracţiune fapta pentru care s-a dispus soluţia de condamnare, în condiţiile în care hotărârea instanţei de contencios constituţional este o decizie de interpretare prin intermediul căreia nu s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor care au făcut obiectul verificării conformităţii cu legea fundamentală.De asemenea, s-a mai arătat că este inadmisibilă contestaţia la executare prin care se solicită reanalizarea pe fond a cauzelor în care s-au pronunţat hotărâri de condamnare definitive pentru a se constata dacă faptele imputate contestatorilor vizează încălcări ale unor dispoziţii din legi sau ale unui act normativ inferior.În sens contrar, curţile de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi Galaţi, tribunalele Braşov, Dolj, Covasna, Caraş-Severin, Prahova şi Arad şi judecătoriile Drobeta-Turnu Severin, Târgu Jiu, Câmpina, Mizil, Craiova, Odorheiu Secuiesc şi Reşiţa au arătat că în conţinutul sintagmei „lege de dezincriminare“ intră şi decizia instanţei de contencios constituţional în condiţiile în care legiuitorul nu a intervenit în termenul legal pentru a pune în acord norma de incriminare a infracţiunii de abuz în serviciu cu cele statuate de Curtea Constituţională.Adoptarea acestei opinii se întemeiază pe concluzia că Decizia Curţii Constituţionale echivalează cu o lege de dezincriminare, cu consecinţele ce decurg din reţinerea incidenţei art. 4 din Codul penal, mijlocul procesual prin care se poate constata acest lucru fiind contestaţia reglementată de art. 595 din Codul de procedură penală.V. Opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiea) Prin Adresa cu nr. 1.817/C/1.950/III-5/2017, s-a arătat că sintagma „lege“ folosită în cuprinsul art. 4 din Codul penal trebuie interpretată în sens larg, prin includerea în sfera sa de aplicare şi a deciziilor instanţei de contencios constituţional care prin conţinut şi efecte produc consecinţe similare legilor de dezincriminare şi, ca atare, în cazul hotărârilor de condamnare rămase definitive, contestaţia întemeiată pe dispoziţiile art. 595 din Codul de procedură penală constituie mijlocul procesual prin intermediul căruia poate fi invocată dezincriminarea, ca efect al unei hotărâri de admitere prin care Curtea Constituţională a constatat neconformitatea unei normei de incriminare cu legea fundamentală.b) Prin Adresa nr. 1.880/C/2.052/111-5/2017, s-a comunicat opinia conform căreia „(...) conţinutul sintagmei lege de dezincriminare din cuprinsul art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală cu referire la art. 4 din Codul penal include şi deciziile Curţii Constituţionale prin care, admiţându-se o excepţie de neconstituţionalitate, se restrânge sfera de incidenţă a unei dispoziţii de incriminare, cum este cazul Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016“.
    VI. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penalăPrin Decizia nr. 18 din 27 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 930 din 18 noiembrie 2016, s-a stabilit că „în interpretarea dispoziţiilor art. 280^1 din Legea nr. 31/1990, în ipoteza în care infracţiunea pentru care sa început urmărirea penală, de la care s-a sustras inculpatul prin transmiterea fictivă a părţilor sociale, a fost dezincriminată, nu mai este îndeplinită una dintre condiţiile de tipicitate pentru reţinerea acestei infracţiuni“, reţinându-se, în esenţă, că „atunci când fapta anterioară a fost dezincriminată, trăsătura tipicităţii nu este întrunită indiferent dacă dezincriminarea a operat ca efect al abrogării normei sau ca efect al admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate şi al constatării neconstituţionalităţii normei“.De asemenea, prin Decizia nr. 6 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 284 din 24 aprilie 2017, s-a statuat că „fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru o persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale intră sub incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015, fiind dezincriminată, indiferent de data îndeplinirii actului ori a participării la luarea deciziei şi indiferent de data raporturilor comerciale“, întrucât „neconstituţionalitatea sintagmei - raporturi comerciale - din art. 301 alin. (1) din Codul penal, (...), are ca efect restrângerea conduitelor incriminate prin textul de lege, cu consecinţa excluderii din sfera ilicitului penal a variantei normative menţionate“, având în vedere că „dezincriminarea operează retroactiv, indiferent de data săvârşirii faptei, atât în cazul în care priveşte toate variantele de incriminare, cât şi în cazul în care priveşte o anumită variantă de incriminare“.În cuprinsul Deciziei nr. 28 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 9 decembrie 2015, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă sesizarea, s-a reţinut că „din lectura încheierii prin care a fost învestită Înalta Curte cu întrebarea supusă dezbaterii, s-a observat că nu există probleme de interpretare a textului legal din partea completului Curţii de Apel, acesta explicând problema de drept şi apreciind, totodată, că este competent şi în măsură să acorde o interpretare în acord cu practica constantă şi doctrina în materie“.Prin Decizia nr. 14 din 12 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iunie 2015, s-a respins ca inadmisibilă sesizarea, întrucât „instanţa de trimitere nu solicită interpretarea unor dispoziţii legale in abstracto, ci analiza întrunirii elementelor constitutive ale unei infracţiuni într-o cauză concretă“.VII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalăÎn considerentele Deciziei nr. 110/A din 4 aprilie 2017, s-a reţinut că „după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, contestaţia întemeiată pe dispoziţiile art. 595 din Codul de procedură penală constituie un mijloc procesual prin care poate fi invocată dezincriminarea, ca efect al unei decizii a Curţii Constituţionale de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate privind norma de incriminare. În consecinţă, incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016 - în sensul verificării existenţei ori a inexistenţei încălcării unei legi, ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă - poate fi examinată în procedura reglementată în dispoziţiile art. 595 din Codul de procedură penală“. Pe de altă parte, prin Decizia nr. 525 din 18 mai 2017, s-a arătat că „Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale nu este una de dezincriminare, ci de interpretare pe viitor a textului incriminator pentru fapte de abuz în serviciu“ şi, prin raportare la prevederile art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, „această decizie de interpretare nu poate fi considerată o lege penală mai favorabilă care să fie aplicată retroactiv“.VIII. Jurisprudenţa relevantă a Curţii ConstituţionaleDecizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 20106, prin care s-a decis că „dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma «îndeplineşte în mod defectuos» din cuprinsul acestora se înţelege «îndeplineşte prin încălcarea legii».[...] dispoziţiile criticate încalcă prevederile art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie prin faptul că permit configurarea elementului material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu prin activitatea altor organe, altele decât Parlament - prin adoptarea legii, în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituţie -, sau Guvern - prin adoptarea de ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă, în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituţie. Astfel, Curtea constată că dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma «îndeplineşte în mod defectuos» din cuprinsul acestora se înţelege «îndeplineşte prin încălcarea legii».[...] analiza existenţei infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 13^2 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie să se raporteze la dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal astfel cum acestea au fost reconfigurate prin prezenta decizie, dispoziţia respectivă fiind o normă incompletă.IX. Opiniile specialiştilor consultaţiPrin Adresa din 22 august 2017, Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, făcând trimitere la caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, a arătat că acestea au putere de lege, motiv pentru care, în dreptul penal substanţial, pot crea situaţii tranzitorii, în care se pune problema legii penale mai favorabile sau a dezincriminării şi, ca atare, principiile şi dispoziţiile din Codul penal care guvernează aceste instituţii se aplică la fel ca în cazul existenţei unei legi mai blânde sau a unei legi de dezincriminare.De asemenea, s-a mai opinat că în conţinutul sintagmei lege de dezincriminare sunt avute în vedere şi situaţiile în care legiuitorul nu a intervenit după declararea neconstituţionalităţii dispoziţiilor unei prescripţii normative, cum este cazul art. 246 din Codul penal din 1968, respectiv al art. 297 din Codul penal cu referire la art. 13^2 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare.Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara a exprimat punctul de vedere potrivit căruia „în conţinutul sintagmei lege de dezincriminare prevăzută de art. 4 din Codul penal nu poate fi inclusă o decizie interpretativă a Curţii Constituţionale, chiar dacă, prin interpretarea restrictivă impusă, nu mai sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii, motiv pentru care este inadmisibilă invocarea pe calea contestaţiei la executare a dezincriminării faptei, decizia de interpretare având efecte doar pentru viitor conform art. 147 alin. (4) din Constituţie“.Prin Adresa nr. 475 din 25 iulie 2017, Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informare juridică a instanţei supreme a precizat că „în interpretarea art. 1 din Codul penal, art. 4 din Codul penal şi art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dispoziţiile art. 595 din Codul de procedură penală sunt incidente în cazul dezincriminării, indiferent dacă dezincriminarea se realizează prin abrogarea normei de incriminare sau prin modificarea normei de incriminare, în sensul restrângerii sferei de aplicare a acesteia ori prin constatarea neconstituţionalităţii unei variante de incriminare sau prin admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate, care are ca efect reconfigurarea normei de incriminare, în sensul restrângerii sferei de aplicare a acesteia“.X. Raportul asupra chestiunilor de dreptÎn cuprinsul raportului s-a concluzionat că declararea neconstituţionalităţii unei norme de incriminare are ca efect dezincriminarea variantei vizate de instanţa de contencios constituţional şi, ca atare, devin incidente dispoziţiile art. 4 din Codul penal în ceea ce priveşte hotărârile definitive de condamnare pentru fapte ce au fost scoase, retroactiv, din sfera ilicitului penal, prin decizii de admitere ale Curţii Constituţionale.În aceste condiţii, s-a constatat că mijlocul procedural prin care se dă eficienţă dispoziţiilor art. 4 din Codul penal este cel prevăzut de art. 595 din Codul de procedură penală.XI. Înalta Curte de Casaţie şi JustiţieExaminând sesizările în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept ce se solicită, reţine următoarele:Legiuitorul, reglementând condiţiile de admisibilitate a sesizării instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea anumitor categorii de instanţe, învestite cu soluţionarea unei cauze în ultimă instanţă, care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia nu s-a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să se adreseze Înaltei Curţi pentru a obţine rezolvarea de principiu a respectivei probleme de drept.Drept urmare, pentru ca o asemenea sesizare să fie admisibilă trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe, şi anume să existe o cauză în curs de judecată aflată în ultimul grad de jurisdicţie, pe rolul uneia dintre instanţele prevăzute de articolul anterior menţionat, soluţionarea pe fond a acesteia să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul învestirii, problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii.În speţă este îndeplinită condiţia privind existenţa unei cauze pendinte aflate în ultimul grad de jurisdicţie, atât Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, cât şi Tribunalul Braşov - Secţia penală, fiind învestite în dosarele nr. 219/98/2017, respectiv nr. 4.313/197/2017, cu soluţionarea contestaţiilor declarate de contestatorii condamnaţi împotriva sentinţelor penale pronunţate, în primă instanţă, de către instanţele ierarhic inferioare.Totodată, problema de drept cu care a fost sesizată instanţa supremă nu a primit încă o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs (adresele nr. 1.817/C/1.950/III-5/2017 şi nr. 1.880/C/2.052/111-5/2017 ale procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).În ceea ce priveşte existenţa unei probleme de drept de lămurirea căreia depinde soluţionarea pe fond a contestaţiilor la executare ce fac obiectul dosarelor înregistrate pe rolul celor două instanţe se observă că această cerinţă nu este îndeplinită, motiv pentru care sesizările adresate Înaltei Curţi sunt inadmisibile.
    Astfel, este de menţionat că, prin Decizia nr. 28 din 29 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală - recunoscând dreptul suveran al instanţelor de a aprecia asupra sesizării cu o întrebare prealabilă, întrucât aceasta se impune atunci când se constată că, la procesul deliberativ, există o greutate în interpretarea normelor de drept - a respins ca inadmisibilă sesizarea, având în vedere că „din lectura încheierii prin care a fost învestită Înalta Curte cu întrebarea supusă dezbaterii, s-a observat că nu există probleme de interpretare a textului legal din partea completului Curţii de Apel, în condiţiile în care a explicat problema de drept, apreciind, totodată, că este competent şi în măsură să acorde o interpretarea în acord cu practica constantă şi doctrina în materie“.În prezenta cauză, din modul de formulare a întrebărilor, dar şi din argumentele prezentate în susţinerea propriilor puncte de vedere, inclusiv prin indicarea jurisprudenţei constante a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, respectiv deciziile nr. 18 din 27 septembrie 2016 şi nr. 6 din 28 februarie 2017, rezultă că instanţele de trimitere nu au avut în realitate dificultăţi de interpretare a dispoziţiilor de drept penal substanţial şi procesual invocate, precum şi de identificare a efectelor ce decurg din Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale, care să necesite intervenţia instanţei supreme, în condiţiile procedurii reglementate de art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală.În acest context, se constată că, atât Curtea de Apel Bucureşti, cât şi Tribunalul Braşov au urmărit de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o confirmare a soluţiilor ce se prefigurează în cauzele cu care au fost învestite, şi nu o dezlegare a unei probleme de drept ce impune apelarea la mecanismul de asigurare a unei practici judiciare unitare, prin pronunţarea unei hotărâri prealabile obligatorii, de la momentul publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, pentru toate instanţele. Or, procedura pronunţării unei asemenea hotărâri este condiţionată, printre altele, aşa cum s-a arătat anterior, de existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea cauzei în care s-a dispus sesizarea, nefiind permis a se apela la acest mijloc legal în scopul de a primi de la instanţa supremă rezolvarea în concret a speţei. Astfel, este necesar ca sesizarea să tindă la interpretarea, in abstracto, a unor dispoziţii legale determinate, iar nu la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce ţin de particularităţile fondului speţei, în acest sens exprimându-se Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 14 din 12 mai 2015.
    Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 475 şi 477 din Codul de procedură penală, se vor respinge ca inadmisibile sesizările formulate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală în Dosarul nr. 219/98/2017 şi de Tribunalul Braşov - Secţia penală în Dosarul nr. 4.313/197/2017.ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,În numele legii,DECIDE:Respinge, ca inadmisibile, sesizările formulate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală în Dosarul nr. 219/98/2017 şi de Tribunalul Braşov - Secţia penală în Dosarul nr. 4.313/197/2017, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarelor chestiuni de drept: „în interpretarea art. 4 din Codul penal, dacă intră sub incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15.06.2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016 [prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma «îndeplineşte în mod defectuos» din cuprinsul acestora se înţelege «îndeplineşte prin încălcarea legii»], fiind dezincriminată fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îndeplineşte prin încălcarea unui act normativ care nu are putere de lege, în situaţia în care acest lucru este constatat printr-o hotărâre penală definitivă“, respectiv: „dacă, în conţinutul sintagmei «lege de dezincriminare» sunt avute în vedere şi situaţiile în care legiuitorul nu a intervenit în cazul declarării neconstituţionale a dispoziţiilor unei prescripţii normative, cum este cazul în speţă al art. 246 din Codul penal din 1969, respectiv art. 297 din Codul penal cu referire la art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare.“Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 noiembrie 2017.
    PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    judecător MIRELA SORINA POPESCU
    Magistrat-asistent,
    Andreea Daniela Cavaropol
    ----