Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (18.06.2019), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
REGULAMENT din 7 septembrie 2016pentru atestarea operatorilor economici care proiectează, execută şi verifică instalaţii electrice
EMITENT
  • AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 730 din 21 septembrie 2016Data intrării în vigoare 21-09-2016


    ──────────
    Aprobat de Ordinul nr. 45 din 7 septembrie 2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 730 din 21 septembrie 2016.
    ──────────
    Capitolul I
    Dispoziţii generaleArticolul 1(1) Activităţile de proiectare, executare şi verificare a instalaţiilor electrice se realizează de către operatori economici care deţin un atestat emis în condiţiile prezentului regulament, potrivit competenţelor acordate de tipul de atestat pe care îl deţin, cu respectarea prevederilor legii şi ale reglementărilor în vigoare.(2) Titularul de atestat nu poate deţine simultan două sau mai multe atestate care acordă aceleaşi competenţe.(3) În situaţia în care se acordă unui operator economic un tip de atestat care include, conform art. 8 alin. (1), alt tip de atestat deţinut de acesta, simultan se retrage atestatul cu cele mai puţine competenţe.Articolul 2Prezentul regulament stabileşte:a)
    procedura de atestare a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de proiectare, executare şi verificare de instalaţii electrice, incluzând prevederi specifice pentru acordarea, modificarea, vizarea, suspendarea, retragerea sau refuzul acordării atestatului;
    b) drepturile şi obligaţiile operatorului economic care deţine un atestat, denumit titular de atestat.
    Articolul 3Prevederile regulamentului se aplică de către operatorul economic care solicită atestatul pentru activităţile de proiectare, executare şi verificare a instalaţiilor electrice, operatorul economic prevăzut la art. 4 alin. (1) şi titularul de atestat, pe durata de valabilitate a acestuia.Articolul 4(1) Operatorul economic, persoană juridică străină, înregistrată într-un stat membru UE/SEE/Elveţia, are dreptul de a presta servicii transfrontaliere, pentru realizarea de lucrări de proiectare, executare şi verificare instalaţii electrice în România, dacă îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii:a)
    deţine un document echivalent cu un atestat emis potrivit prezentului regulament, corespunzător tipurilor de lucrări ce vor fi realizate, emis de o autoritate publică din ţara de origine sau de orice altă entitate din ţara de origine, îndreptăţită să emită un astfel de document;
    b) transmite la ANRE o cerere redactată în limba română, conform modelului din anexa nr. 1, însoţită de o traducere necertificată în limba română a documentului prevăzut la lit. a) şi o declaraţie pe propria răspundere, întocmită sau tradusă în limba română conform modelului din anexa nr. 2, semnată de reprezentantul legal al solicitantului, prin care acesta îşi asumă respectarea obligaţiilor rezultate din calitatea de titular de atestat, precum şi un document de înregistrare la autorităţile competente ţara de origine, tradus în limba română în formă necertificată;c) deţine o confirmare emisă de ANRE prin care se recunoaşte acestuia dreptul de a presta servicii transfrontaliere în România, întocmită conform modelului din anexa nr. 3, şi se confirmă îndeplinirea cerinţelor de la lit. a), b) şi e);d) respectă, pe durata desfăşurării activităţilor de proiectare, executare şi verificare a instalaţiilor electrice, obligaţiile prevăzute la art. 31, corespunzător tipurilor de lucrări realizate;e) face dovada achitării unui tarif egal cu tariful de emitere a unui atestat, conform art. 12, pentru tipul de atestat pentru care se solicită echivalarea competenţelor.(2) Operatorul economic, persoană juridică străină, înregistrată într-o ţară membră UE/SEE/Elveţia, are dreptul de a presta servicii transfrontaliere, pentru realizarea de lucrări de proiectare, executare şi verificare instalaţii electrice în România, pe durata de valabilitate a documentului prevăzut la alin. (1) lit. a).(3) Operatorul economic, persoană juridică străină înregistrată într-un alt stat decât Elveţia sau într-un stat care nu este stat membru UE/SEE, poate solicita şi obţine acordarea unui atestat emis în condiţiile prezentului regulament dacă îndeplineşte condiţiile de acordare corespunzătoare tipului de atestat solicitat prevăzute în prezentul regulament şi dacă are înregistrat pe teritoriul României un sediu secundar, pentru întreaga durată de valabilitate a atestatului. Respectarea cerinţelor specificate în regulament se poate face inclusiv prin transmiterea de documente echivalente, emise în acest scop în ţara de origine a societăţii, traduse în limba română în formă necertificată.
    Articolul 5(1) Prevederile regulamentului nu se aplică operatorilor economici care desfăşoară:a) activităţi de proiectare, producere sau furnizare/ comercializare de echipamente sau materiale destinate utilizării lor în instalaţiile electrice;b) activităţi de proiectare, executare şi verificare instalaţii electrice de curenţi slabi aferente clădirilor civile şi industriale;c) activităţi de executare lucrări de vopsire a elementelor de susţinere a reţelelor electrice/defrişare pentru culoarul de trecere al liniilor electrice aeriene.(2) Un operator economic care are, potrivit legii, calitatea de antreprenor general, în baza unui contract de antrepriză încheiat cu un beneficiar şi care nu deţine un atestat acordat de ANRE, are dreptul de a subcontracta lucrările de proiectare, executare sau verificare de instalaţii electrice care, prin contractul încheiat cu beneficiarul investiţiei, sunt în sarcina sa, numai către operatori economici atestaţi conform prezentului regulament şi numai cu acordul beneficiarului. Antreprenorul general are obligaţia de a coordona realizarea tuturor lucrărilor de instalaţii electrice printr-un angajat al său care deţine calitatea de electrician autorizat, având gradul de autorizare corespunzător nivelului de tensiune la care se realizează lucrările; antreprenorul general este responsabil pentru lucrările de proiectare, executare sau verificare de instalaţii electrice realizate, în solidar cu operatorul economic titular de atestat cu care a subcontractat realizarea acestor lucrări.
    (3) Producătorii de energie electrică, operatorii de transport şi de sistem şi operatorii de distribuţie care sunt titulari de licenţe acordate de ANRE pentru aceste activităţi, au dreptul să realizeze lucrări de proiectare, execuţie şi verificare a instalaţiilor electrice din cadrul reţelelor electrice pe care le exploatează sau care urmează să facă parte din reţelele electrice pe care le exploatează, fără a fi necesară deţinerea unui atestat acordat de ANRE, utilizând personal propriu calificat şi autorizat în conformitate cu prevederile legale în vigoare, cu respectarea cerinţelor minime de dotări şi de personal cuprinse în anexele nr. 4 şi 5, aferente tipurilor de lucrări realizate şi nivelului de tensiune al respectivelor instalaţii electrice.
    Articolul 6(1) În înţelesul prezentului regulament, termenii utilizaţi se definesc după cum urmează:1. atestat - act administrativ acordat unui operator economic solicitant, prin care i se acordă acestuia dreptul de a desfăşura, după caz, activităţi de proiectare, executare şi verificare de instalaţii electrice, în limitele şi cu respectarea prevederilor prezentului regulament;2. atestare - activitatea privind acordarea unui atestat operatorului economic care proiectează, execută şi verifică instalaţii electrice, precum şi vizarea, modificarea, suspendarea sau retragerea atestatului sau refuzul acordării acestuia;3. electrician autorizat - persoana fizică, titulară a unei legitimaţii care atestă calitatea de electrician autorizat, gradul, tipul şi limitele de competenţă ale titularului, emisă în condiţiile Regulamentului pentru autorizarea electricienilor, verificatorilor de proiecte, responsabililor tehnici cu execuţia, precum şi a experţilor tehnici de calitate şi extrajudiciari în domeniul instalaţiilor electrice, aprobat prin ordin al preşedintelui ANRE;4. executare - ansamblul activităţilor desfăşurate de un operator economic atestat în vederea realizării/modificării unei instalaţii electrice, cu respectarea proiectelor tehnice şi a legislaţiei, normelor, normativelor tehnice, prescripţiilor şi altor reglementări incidente domeniului instalaţiilor electrice. Aceste activităţi includ şi lucrările de mentenanţă care necesită intervenţii asupra unor componente ale instalaţiilor electrice;5. instalaţie electrică - ansamblu de echipamente electrice asociate care au caracteristicile coordonate pentru a îndeplini un scop dat; instalaţia electrică include partea electrică a centralelor electrice, reţelele electrice şi instalaţiile electrice de utilizare; instalaţia electrică face parte din sistemul electroenergetic naţional sau dintr-un sistem electroenergetic izolat;6. instalaţie electrică interioară - instalaţie electrică de joasă tensiune pentru prize şi iluminat aferentă unei construcţii, realizată în interiorul acesteia;7. mentenanţă - ansamblul tuturor acţiunilor tehnice şi organizatorice care se execută asupra structurilor, instalaţiilor (sistemelor) şi componentelor aflate în operare şi care sunt efectuate pentru menţinerea sau restabilirea stării tehnice necesare îndeplinirii funcţiilor pentru care au fost proiectate;8. operator economic - orice persoană juridică de drept public (unitate administrativ-teritorială sau o structură proprie a acesteia, având personalitate juridică) sau persoană de drept privat, care oferă în mod licit pe piaţă produse, servicii şi/sau executare de lucrări, precum şi persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale care îşi desfăşoară activitatea în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările şi completările ulterioare;9. responsabil tehnic cu execuţia - persoana fizică, titulară a unui document care atestă calitatea de responsabil tehnic cu execuţia, emis de o autoritate publică în condiţiile legii;
    10. regulament - Regulamentul pentru atestarea operatorilor economici care proiectează, execută şi verifică instalaţii electrice, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 45/2016;11. termen de vizare - data până la care trebuie efectuată verificarea îndeplinirii condiţiilor de continuare a activităţilor supuse atestării şi aplicarea vizei pe atestat;12. titular de atestat - operator economic care deţine un atestat acordat de ANRE în condiţiile prezentului regulament sau persoana fizică ce deţine un atestat acordat de ANRE în condiţiile prezentului regulament, precum şi operatorul economic care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 4 alin. (1);13. verificator de proiecte - persoana fizică, titulară a unui document care atestă calitatea de verificator de proiecte, emis de o autoritate publică în condiţiile legii.(2) Abrevierile utilizate sunt următoarele:1. ANRE - Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei;2. ANRSC - Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice sau orice succesor al acesteia;3. CA - Comisia de atestare;4. MDRAP - Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice sau orice succesor al acestuia având atribuţii în domeniul construcţiilor;5. RENAR - Asociaţia de Acreditare din România, organism naţional de acreditare a laboratoarelor de încercări/analize, etalonare metrologică, organisme de inspecţie şi de certificare, http://www.renar.ro6. RTE - responsabil tehnic cu execuţia;7. SEE - Spaţiu Economic European;8. SEN - Sistemul electroenergetic naţional;9. SMC - Sistem de management al calităţii;10. UE - Uniunea Europeană.
    Capitolul II Activităţi supuse atestăriiArticolul 7Categoriile de instalaţii electrice, a căror proiectare, executare şi verificare se fac de către un operator economic atestat în condiţiile prezentului regulament, sunt:a) instalaţii electrice de joasă tensiune: instalaţii electrice de utilizare de joasă tensiune, branşamente, linii electrice, aeriene sau subterane de joasă tensiune, posturi de transformare şi staţii electrice (partea de joasă tensiune), precum şi partea electrică (partea de joasă tensiune) a centralelor electrice;b) instalaţii electrice de medie tensiune: instalaţii electrice de utilizare de medie tensiune, linii electrice, aeriene sau subterane, de medie tensiune, posturi de transformare şi staţii electrice (partea de medie tensiune), precum şi partea electrică (partea de medie tensiune) a centralelor;c) instalaţii electrice de înaltă tensiune: instalaţii electrice de utilizare de înaltă tensiune, linii electrice aeriene sau subterane şi staţii electrice cu tensiuni nominale mai mari sau egale cu 110 kV.Articolul 8(1) Atestatele emise de ANRE sunt:a) Atestat de tip A - încercări de echipamente şi instalaţii electrice; include competenţele atestatelor de tip A2 şi A1;b) Atestat de tip A1 - încercări de echipamente şi instalaţii electrice de joasă tensiune;c) Atestat de tip A2 - încercări de echipamente şi instalaţii electrice de joasă şi medie tensiune; include competenţele atestatului de tip A1;d) Atestat de tip A3 - încercări de echipamente şi instalaţii electrice în vederea certificării conformităţii tehnice a centralelor electrice în raport cu normele tehnice aplicabile;e) Atestat de tip B - proiectare şi executare de instalaţii electrice exterioare/interioare pentru incinte/construcţii civile şi industriale, branşamente aeriene şi subterane, la tensiunea nominală de 0,4 kV; include competenţele atestatelor de tip Bp, Be, Bi şi A1;f)
    Atestat de tip Bp - proiectare de instalaţii electrice exterioare/interioare pentru incinte/construcţii civile şi industriale, branşamente aeriene şi subterane, la tensiunea nominală de 0,4 kV;
    g) Atestat de tip Be - executare de instalaţii electrice exterioare/interioare pentru incinte/construcţii civile şi industriale, branşamente aeriene şi subterane, la tensiunea nominală de 0,4 kV; include competenţele atestatelor de tip Bi şi A1;h) Atestat de tip Bi - executare de instalaţii electrice exterioare/interioare pentru incinte/construcţii civile şi industriale; include competenţele atestatului de tip A1;i) Atestat de tip C1A - proiectare de linii electrice, aeriene sau subterane, cu tensiuni nominale de 0,4 kV ÷ 20 kV, posturi de transformare cu tensiunea nominală superioară de cel mult 20 kV, staţii de medie tensiune, precum şi partea electrică de medie tensiune a staţiilor de înaltă tensiune; include competenţele atestatului de tip Bp;j) Atestat de tip C1B - proiectare de linii electrice, aeriene sau subterane, cu tensiuni nominale de 0,4 kV ÷ 110 kV, posturi de transformare cu tensiunea nominală superioară de cel mult 20 kV, staţii de medie tensiune şi 110 kV, precum şi partea electrică de medie tensiune a staţiilor cu tensiuni nominale mai mari sau egale cu 110 kV; include competenţele atestatelor de tip C1A şi Bp;k) Atestat de tip C2A - executare de linii electrice, aeriene sau subterane, cu tensiuni nominale de 0,4 kV ÷ 20 kV, posturi de transformare cu tensiunea nominală superioară de cel mult 20 kV, staţii de medie tensiune, precum şi partea electrică de medie tensiune a staţiilor de înaltă tensiune; include competenţele atestatelor de tip Be, Bi, A2 şi A1;l) Atestat de tip C2B - executare de linii electrice, aeriene sau subterane, cu tensiuni nominale de 0,4 kV ÷ 110 kV, posturi de transformare cu tensiunea nominală superioară de cel mult 20 kV, staţii de medie tensiune şi 110 kV, precum şi partea electrică de medie tensiune a staţiilor cu tensiuni nominale mai mari sau egale cu 110 kV; include competenţele atestatelor de tip Be, Bi, C2A, A2 şi A1;
    m) Atestat de tip D1 - proiectare de linii electrice aeriene şi subterane cu orice tensiuni nominale standardizate; include competenţele atestatelor de tip C1B, C1A şi Bp;n) Atestat de tip D2 - executare de linii electrice aeriene şi subterane cu orice tensiuni nominale standardizate; include competenţele atestatelor de tip C2B, C2A, Be, Bi, A, A2 şi A1;o) Atestat de tip E1 - proiectare de posturi de transformare, staţii electrice şi de instalaţii aparţinând părţii electrice a centralelor cu orice tensiuni nominale standardizate; include competenţele atestatelor de tip C1B, C1A şi Bp;p) Atestat de tip E2 - executare de posturi de transformare, staţii electrice şi de lucrări la partea electrică a centralelor cu orice tensiuni nominale standardizate; include competenţele atestatelor de tip E2PA, C2B, C2A, Be, Bi, A, A2 şi A1;q) Atestat de tip E2PA - executare de lucrări la instalaţii electrice de protecţie şi automatizări din staţiile electrice.(2) Competenţele pe care le conferă titularului tipurile de atestate de la alin. (1) sunt prevăzute în anexa nr. 6.(3) Titularii de atestate pot contracta şi realiza activităţi de operare a instalaţiilor electrice şi a capacităţilor energetice deţinute de operatorii de reţea, de producători sau de clienţi finali, la nivelul competenţelor conferite de tipul de atestat deţinut, constând, după caz, în supravegherea funcţionării instalaţiilor electrice, pregătirea, coordonarea şi realizarea manevrelor, precum şi realizarea de activităţi de mentenanţă.
    (4) Tipurile de atestate prevăzute la alin. (1) lit. e), g), h), k), l), n), p) şi q) includ şi competenţe privind efectuarea de lucrări de mentenanţă la corpurile de iluminat stradal pietonal şi rutier, temporar festiv şi ornamental sau ornamental festiv, racordate la instalaţiile electrice publice, în condiţiile atestatului deţinut, precum şi ale respectării cerinţelor Legii serviciului de iluminat public nr. 230/2006 şi ale oricăror reglementări aplicabile, emise de autorităţile competente.
    Articolul 9(1) Durata de valabilitate a oricărui tip de atestat este nelimitată.(2) Valabilitatea atestatului este condiţionată de verificarea şi vizarea periodică a acestuia, în condiţiile prezentului regulament. Termenul de vizare este data la care se împlinesc 5 ani de la data emiterii atestatului sau, după caz, de la data ultimei vizări a acestuia.Articolul 10Atestatele se acordă şi se emit de către ANRE, în condiţiile prezentului regulament.
    Capitolul III Procedura de solicitare a unui atestatArticolul 11(1) Pentru obţinerea unui atestat, solicitantul, prin reprezentantul său legal, înregistrează la ANRE o cerere de atestare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 7, în original. În termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, ANRE confirmă solicitantului înregistrarea acesteia, comunicându-i totodată informaţii privind procedura de soluţionare a cererii sale.(2) Cererea de atestare este însoţită de documente justificative, în funcţie de tipul de atestat solicitat, redactate sau traduse în limba română în formă necertificată, conform prevederilor prezentului regulament.(3) Nu poate solicita emiterea unui atestat operatorul economic aflat în procedură de faliment.
    Articolul 12(1) Solicitantul de atestat are obligaţia de a achita un tarif de emitere a atestatului, pentru fiecare tip de atestat solicitat.(2) Tariful de emitere a atestatului se achită integral, înainte sau odată cu înregistrarea cererii prevăzute la art. 11 alin. (1).(3) În situaţia în care se constată că în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii prevăzute art. 11 alin. (1) suma aferentă tarifului de emitere a atestatului nu a fost integral şi efectiv virată în contul de destinaţie, solicitarea se clasează de drept, solicitantul fiind notificat cu privire la acest lucru şi cu privire la posibilitatea de a i se restitui documentele anexate cererii sale.Articolul 13(1) Operatorul economic care preia activitatea ce face obiectul unui atestat, ca urmare a reorganizării prin fuziune, divizare, transfer de activităţi etc. a operatorului economic titular al respectivului atestat, în cazul în care doreşte continuarea activităţilor supuse atestării, este obligat să solicite acordarea unui nou atestat pe numele său în termen de maximum 30 de zile de la data la care transferul devine efectiv sau, după caz, de la data înmatriculării în registrul comerţului a noului operator economic înfiinţat.
    (2) La cererea de acordare a noului atestat solicitantul va anexa documente justificative din care să reiasă reorganizarea titularului de atestat, respectiv înfiinţarea noului operator economic, şi documentaţia prevăzută de regulament pentru obţinerea respectivului tip de atestat.(3) Operatorul economic care preia activitatea ce face obiectul unui atestat valabil poate presta acea activitate până la obţinerea unui atestat pe numele său, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data la care transferul devine efectiv sau, după caz, de la data înmatriculării în registrul comerţului a noului operator economic înfiinţat, cu respectarea condiţiilor de valabilitate asociate tipului respectiv de atestat.
    Articolul 14(1) Documentele justificative anexate cererii de emitere a unui atestat sunt:a) certificat constatator eliberat de oficiul registrului comerţului sau extras obţinut în urma interogării bazei de date a registrului comerţului, în copie, care să reflecte situaţia actualizată a solicitantului la data cererii de atestare, cu privire la starea sa, datele de identificare şi căile de comunicare ale acestuia şi din care să rezulte că solicitantul are înregistrat ca obiect de activitate principal sau secundar activităţi de tipul celor supuse atestării; în cazul persoanelor fizice, documente care dovedesc că solicitantul îndeplineşte condiţiile stabilite de lege privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice de către persoanele fizice, fiind înregistrat în România ca persoană fizică autorizată, întreprindere individuală sau întreprindere familială;b) lista dotărilor tehnico-materiale pe care solicitantul le deţine în proprietate sau în folosinţă, întocmită conform modelului din anexa nr. 8; dotările cuprinse în listă trebuie să le includă cel puţin pe cele prevăzute în anexa nr. 4, corespunzătoare tipului de atestat solicitat;
    c) Fişa cu privire la personalul operatorului economic - structura cu personalul angajat/contractat, existent la momentul solicitării atestării, alocat activităţilor supuse atestării, întocmită conform anexei nr. 9; structura de personal trebuie să cuprindă angajaţi având calitatea de electrician autorizat, având minimum gradul şi tipul de autorizare corespunzător nivelului maxim de tensiune şi tipului de activitate aferent atestatului solicitat; fişa va fi însoţită de un extras din Registrul electronic de evidenţă a salariaţilor (care se completează la nivelul operatorului economic şi se transmite la inspectoratul teritorial de muncă potrivit normelor în vigoare), datat şi semnat de reprezentantul legal al solicitantului de atestat, din care să rezulte calitatea de angajaţi a persoanelor din structura de personal, sau, după caz, de copia certificată pentru conformitate a contractelor de prestări servicii încheiate cu acestea;d) declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului legal, întocmită conform modelului din anexa nr. 2, prin care acesta angajează răspunderea operatorului economic cu privire la menţinerea dotării tehnico-materiale minime la nivelul prevăzut în anexa nr. 4 şi asigurării structurii minime de personal calificat şi autorizat prevăzute în anexa nr. 5 la momentul încheierii de contracte pentru desfăşurarea unei/unor activităţi permise conform tipului de atestat deţinut şi pe toată durata desfăşurării efective a acestor activităţi, precum şi cu privire la respectarea obligaţiilor rezultate din calitatea de titular de atestat;e) documente care să facă dovada implementării în cadrul operatorului economic a unui sistem de management al calităţii (SMC), certificat de una dintre societăţile acreditate de RENAR sau de un alt organism similar pe plan internaţional, din care să reiasă că solicitantul desfăşoară activităţile supuse atestării în condiţiile standardului ISO 9001;f) dovada achitării obligaţiei financiare stabilite conform art. 12.(2) Indiferent de tipurile de atestate solicitate, documentele prevăzute la alin. (1) se transmit într-un singur exemplar, pe suport hârtie, redactate sau traduse în limba română în formă necertificată, semnate de reprezentantul legal al solicitantului pe fiecare pagină.(3) Documentele prevăzute la alin. (1) se pot transmite în format electronic, certificate cu semnătură electronică ce aparţine solicitantului, prin intermediul unui portal ce va fi pus la dispoziţie de ANRE în acest scop.
    Capitolul IV Procedura de acordare a unui atestatArticolul 15(1) ANRE analizează dacă cererea şi documentele anexate acesteia, transmise de solicitant, corespund prevederilor prezentului regulament.(2) ANRE, din proprie iniţiativă sau în urma unei sesizări primite, poate verifica, la sediul social sau la sediile secundare/punctele de lucru ale solicitantului, autenticitatea documentaţiei justificative transmise de acesta ca anexă la cererea de atestare, precum şi realitatea celor prezentate în respectivele documente; rezultatul verificării se înscrie într-un proces-verbal, care se constituie parte integrantă a documentaţiei anexate cererii de atestare şi se semnează de reprezentantul ANRE şi de un reprezentant al solicitantului, care a fost de faţă la verificările realizate de ANRE.Articolul 16(1)
    În cazul în care documentaţia transmisă de solicitant nu este completă sau conţine neclarităţi, ANRE îi solicită acestuia, printr-o adresă, să o completeze sau să o clarifice şi îi transmite informaţii privitoare la termenele de răspuns şi de procesare a cererii.
    (2) Solicitantul transmite completările sau clarificările solicitate de ANRE în termen de cel mult 30 de zile lucrătoare de la primirea comunicării. Completările/Clarificările sunt analizate şi, după caz, se reia procedura prevăzută la alin. (1).(3) Dacă solicitantul nu transmite toate completările/ clarificările în termen de maximum 6 luni de la data înregistrării cererii, aceasta se clasează şi ca urmare va fi scoasă din evidenţa ANRE, solicitantul fiind informat printr-o adresă.(4) În cazul clasării cererii de atestare în baza prevederilor alin. (3), dacă solicitantul depune o nouă cerere pentru acordarea aceluiaşi tip de atestat în termen de 30 de zile de la clasarea cererii, prin derogare de la prevederile art. 12 alin. (1) şi (2), solicitantul va achita doar un procent de 50% din tariful de emitere a atestatului.
    Articolul 17(1) În termen de maximum 10 zile de la data la care documentaţia este completă, Direcţia de specialitate din cadrul ANRE întocmeşte un raport prin care propune acordarea sau refuzul acordării atestatului.(2)
    Raportul este supus aprobării în următoarea şedinţă a Comisiei de atestare.
    (3) Decizia de acordare/refuz a/al atestării, precum şi atestatul se emit de către ANRE în cel mult 5 zile de la data şedinţei Comisiei de atestare şi se comunică solicitantului, la cerere, în copie, prin fax sau e-mail.(4) Atestatele şi deciziile în original se ridică de la sediul ANRE de către reprezentantul legal sau de un reprezentant împuternicit al solicitantului.(5) Decizia de refuz al atestării conţine motivele neacordării atestatului solicitat.
    Articolul 18(1) Atestatele prevăzute la art. 8 alin. (1) se întocmesc conform conţinutului-cadru prevăzut în anexa nr. 10.(2)
    Atestatul emis are un număr de ordine unic, care se înregistrează, în ordinea emiterii, într-un registru electronic al ANRE.
    Capitolul V Comisia de atestareArticolul 19(1) Comisia de atestare este numită prin decizie a preşedintelui ANRE şi este formată din 5 (cinci) membri, dintre care unul este preşedinte, unul este vicepreşedinte şi trei sunt membri cu drept de vot, dintre care unul are şi rol de secretar al comisiei.(2) Comisia de atestare îşi desfăşoară activitatea în baza prezentului regulament şi a unei proceduri interne aprobate de ANRE, şedinţele fiind conduse de preşedintele comisiei şi, în lipsa acestuia, de vicepreşedinte.(3) Comisia de atestare are următoarele competenţe:
    a) analizează raportul cu privire la soluţionarea cererii de atestare şi hotărăşte solicitarea de informaţii/clarificări suplimentare, atestarea sau refuzul atestării;b) analizează raportul şi hotărăşte cu privire la modificarea, vizarea, suspendarea sau retragerea atestatului.(4) Şedinţele Comisiei de atestare se programează şi se desfăşoară cel puţin o dată într-o lună calendaristică, data şedinţei şi ordinea de zi propusă afişându-se pe pagina de internet a ANRE cu cel puţin 5 zile înainte de datei şedinţei.(5) Hotărârile Comisiei de atestare se iau cu majoritate simplă a voturilor, în baza rapoartelor întocmite, şi sunt consemnate într-un proces-verbal întocmit în cadrul şedinţei.(6) În baza procesului-verbal prevăzut la alin. (5) ANRE:a) emite decizia de atestare sau de refuz al atestării, de modificare, de suspendare sau de retragere a atestatului şi, după caz, atestatul;b) vizează un atestat existent.
    (7) Şedinţele Comisiei de atestare se desfăşoară în prezenţa a cel puţin 3 membri.(8) În cazul în care votul este paritar, votul preşedintelui/vicepreşedintelui care conduce şedinţa este decisiv.
    Articolul 20(1) Hotărârea cu privire la acordarea, refuzul acordării sau vizarea unui atestat se ia cu considerarea următoarelor criterii:a) completitudinea şi veridicitatea documentaţiei anexate cererii de atestare transmise de solicitant, prin raportare la prevederile prezentului regulament;b) existenţa unui cadru tehnico-organizatoric minimal, la momentul acordării atestatului, rezultat din documentele transmise de solicitant, care să permită titularului de atestat realizarea de demersuri în vederea încheierii de contracte de lucrări potrivit competenţelor tipului de atestat deţinut;
    c) asigurarea/menţinerea unui sistem de management al calităţii implementat de solicitant şi certificat conform legislaţiei în vigoare;d) angajamentul solicitantului, la momentul acordării atestatului, cu privire la utilizarea structurii minime de personal şi a dotărilor minime cu ocazia desfăşurării efective a lucrărilor contractate potrivit competenţelor rezultate din tipul de atestat deţinut;e) în cazul acordării unui nou tip de atestat unui operator economic care este titular al unui alt tip de atestat, evaluarea gradului de satisfacţie al beneficiarilor lucrărilor realizate potrivit atestatului deţinut, realizată pe baza aprecierilor transmise de solicitant potrivit prevederilor art. 31 lit. h), prin raportare la valorile de referinţă stabilite de ANRE în anexa nr. 11;f) în cazul vizării unui atestat, existenţa unui cadru tehnico-organizatoric adecvat, rezultat din documentele transmise de solicitant, în raport cu obligaţiile titularului de atestat prevăzute la art. 31 lit. b) şi c).(2) ANRE poate refuza acordarea unui nou tip de atestat dacă gradul de satisfacţie anual al beneficiarilor se situează, în ultimii 2 ani consecutivi de valabilitate a unui alt atestat deţinut de acelaşi titular, sub valorile de referinţă stabilite de ANRE în anexa nr. 11.
    Articolul 21
    (1) Decizia privind refuzul de a atesta un operator economic poate fi contestată la ANRE în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei.(2) Contestaţia se analizează şi se soluţionează în cadrul următoarei şedinţe a Comisiei de atestare de la data primirii contestaţiei, fiind consemnată în procesul-verbal al şedinţei comisiei.(3) Răspunsul la contestaţie se comunică solicitantului, în termen de 5 zile de la data şedinţei Comisiei de atestare.
    Capitolul VI Procedura de verificare şi vizare periodică a unui atestatArticolul 22(1) Cu cel puţin 60 de zile înainte de data împlinirii termenului de vizare a atestatului, dar nu mai mult de 120 de zile înainte de această dată, titularul atestatului transmite la ANRE, anexat unei adrese semnate de reprezentantul său legal, în vederea verificării şi vizării atestatului de către ANRE, documentele prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. a)-c) şi e), actualizate, originalul atestatului, precum şi dovada achitării unui tarif de vizare a atestatului, egal cu 50% din valoarea tarifului de emitere a respectivului tip de atestat.(2) În adresa prevăzută la alin. (1) titularul de atestat va preciza dacă are lucrări contractate şi/sau în derulare. În caz afirmativ, lista prevăzută la art. 14 alin. (1) lit. b) trebuie să conţină cel puţin dotările tehnico-materiale prevăzute în anexa nr. 4 la regulament pentru respectivul tip de atestat, iar lista prevăzută la art. 14 alin. (1) lit. c) trebuie să conţină cel puţin personalul prevăzut în anexa nr. 5 la regulament pentru respectivul tip de atestat.(3) În baza documentelor transmise potrivit prevederilor alin. (1), direcţia de specialitate din cadrul ANRE verifică îndeplinirea de către titularul de atestat a criteriilor prevăzute la art. 20 alin. (1) lit. a), c) şi f). În cazul în care documentaţia este completă, criteriile de vizare sunt îndeplinite şi tariful de vizare a atestatului a fost efectiv virat în contul ANRE, direcţia de specialitate din cadrul ANRE întocmeşte un raport prin care se propune Comisiei de atestare să constate îndeplinirea condiţiilor pentru vizarea atestatului.(4) Raportul prevăzut la alin. (3) este prezentat în următoarea şedinţă a Comisiei de atestare, care constată îndeplinirea condiţiilor pentru vizarea atestatului.(5) Vizarea atestatului se realizează, înainte de expirarea termenului de vizare, prin aplicarea ştampilei ANRE pe atestat şi înscrierea pe acesta a datei aplicării vizei, precum şi a următorului termen de vizare.(6) Un atestat care nu a fost vizat până la împlinirea termenului de vizare îşi pierde valabilitatea, titularul pierzând drepturile conferite de respectivul atestat. În cazul în care se doreşte continuarea activităţilor atestate, solicitantul va trebui să reia procedura de acordare a atestatului.(7) Atestatele vizate se ridică de la sediul ANRE de către reprezentantul legal sau de un reprezentant împuternicit al titularului de atestat.
    Capitolul VII Procedura de modificare a unui atestatArticolul 23(1) La cererea titularului de atestat ANRE decide modificarea atestatului atunci când a survenit una dintre următoarele situaţii:a) schimbarea denumirii şi/sau a formei juridice a titularului de atestat;b) schimbarea sediului social al titularului de atestat.(2) Situaţiile prevăzute la alin. (1) sunt notificate la ANRE de către titularul de atestat, în termen de 10 zile de la apariţia lor, împreună cu cererea de modificare a atestatului, însoţită de documente care confirmă modificările survenite la titularul de atestat şi dovada plăţii tarifului de modificare a atestatului, care are valoarea de 25% din tariful de acordare a respectivului tip de atestat.
    (3) În situaţia de la alin. (2) cererea de modificare se soluţionează prin emiterea unui nou atestat modificat, cu acelaşi număr de ordine şi acelaşi termen de vizare.(4) În situaţii justificate de modificări legislative sau ale unor reglementări, ANRE poate decide modificarea unui atestat şi din proprie iniţiativă, situaţie în care nu se percepe niciun tarif de la titularul acestuia.
    Articolul 24(1) În termen de cel mult 10 zile de la data la care documentaţia este completă, Direcţia de specialitate din cadrul ANRE întocmeşte un raport prin care propune modificarea atestatului.(2) Raportul prevăzut la alin. (1) este supus aprobării în următoarea şedinţă a Comisiei de atestare.(3) În cazul aprobării, decizia de modificare a atestatului, precum şi atestatul modificat se emit de către ANRE în cel mult 5 zile de la data şedinţei Comisiei de atestare şi se comunică solicitantului, în copie, prin fax sau e-mail.
    (4) Atestatele şi deciziile modificate se ridică de la sediul ANRE de către reprezentantul legal sau de un reprezentant împuternicit al titularului de atestat.
    Articolul 25În cazul pierderii sau distrugerii atestatului, la solicitarea titularului de atestat, ANRE poate emite un duplicat, după prezentarea documentelor din care să rezulte că a fost efectuată publicarea anunţului privind pierderea/distrugerea atestatului, într-un ziar de circulaţie naţională, precum şi după achitarea unui tarif pentru eliberarea unui duplicat.
    Capitolul VIII Suspendarea sau retragerea atestatuluiArticolul 26(1)
    La notificarea transmisă de un titular de atestat, la sesizarea transmisă de o terţă persoană sau la constatarea de către ANRE din oficiu, ANRE poate decide suspendarea unui atestat în următoarele situaţii:
    a) în cazul în care se constată că titularul de atestat încalcă în mod repetat o obligaţie prevăzută la art. 31, cu excepţia celor de la art. 31 lit. b) şi c). Prin "mod repetat" se înţelege cel puţin de 2 ori într-o perioadă de 1 an pentru aceeaşi obligaţie;b) în cazul în care se constată că titularul de atestat nu respectă obligaţiile cu privire la asigurarea personalului calificat şi/sau autorizat, prevăzute la art. 31 lit. b), sau obligaţiile cu privire la asigurarea dotărilor tehnice minime, prevăzute în art. 31 lit. c);c) în cazul în care nu a respectat o măsură de conformare dispusă de ANRE cu privire la îndeplinirea unei obligaţii care îi revine în calitate de titular de atestat;d) la cererea motivată a titularului de atestat;e) dacă gradul de satisfacţie anual al beneficiarilor se situează, în ultimii 3 ani consecutivi de valabilitate ai atestatului, sub valorile de referinţă stabilite de ANRE în anexa nr. 11.(2) În situaţia prevăzută la alin. (1) lit. b), în decizia prin care se dispune suspendarea atestatului ANRE stabileşte măsuri de conformare în sarcina titularului de atestat, pe durata suspendării, cu termene de ducere la îndeplinire.
    (3) Prin decizia prin care se dispune suspendarea unui atestat se stabilesc condiţiile în care încetează suspendarea şi/sau termenele la care încetează suspendarea.(4) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. e) durata de suspendare a atestatului este de 6 luni de la data emiterii deciziei de suspendare. O nouă suspendare pentru motivul prevăzut la alin. (1) lit. e) poate avea loc numai după un an de la terminarea precedentei suspendări.(5) Pe durata suspendării unui atestat se suspendă drepturile titularului de atestat prevăzute la art. 30. În cazul prevăzut la alin. (1) lit. e), dacă titularul atestatului are, la data emiterii deciziei de suspendare, contracte în derulare încheiate potrivit drepturilor conferite de acel tip de atestat, acesta poate desfăşura, în baza atestatului suspendat, activităţile/lucrările necesare finalizării acelor contracte.
    Articolul 27La notificarea transmisă de un titular de atestat, la sesizarea transmisă de o terţă persoană sau la constatarea de către ANRE din oficiu, ANRE poate decide retragerea unui atestat în următoarele situaţii:a) în cazul falimentului titularului sau radierii acestuia din registrul comerţului; aceste situaţii, se aduc la cunoştinţa ANRE de către titularul de atestat, în termen de 10 zile de la data apariţiei lor, împreună cu cererea de retragere a atestatului şi documente care confirmă, după caz, falimentul sau radierea titularului de atestat;b) în cazul în care titularul unui atestat care a fost suspendat de ANRE şi, pe durata suspendării, nu a îndeplinit întocmai şi/sau la termen o măsură de conformare dispusă de ANRE;
    c) în cazul în care titularul unui atestat care a fost suspendat de ANRE desfăşoară, pe durata suspendării, activităţi sau lucrări care intră în domeniul de competenţe aferente atestatului suspendat, conform prevederilor din anexa nr. 6;d) în cazul în care titularul unui atestat a solicitat şi i s-a acordat de către ANRE un nou atestat, care include competenţele atestatului pe care îl deţine; în această situaţie, odată cu acordarea noului atestat, ANRE retrage atestatul iniţial, ale cărui competenţe vor fi exercitate potrivit noului atestat acordat;e) în situaţia prevăzută în cuprinsul art. 13 alin. (1), în care operatorul economic titular de atestat transferă unui alt operator economic activitatea ce face obiectul unui atestat valabil;f) la cererea motivată a titularului de atestat.
    Articolul 28La luarea deciziei cu privire la suspendarea/retragerea unui atestat, ANRE ţine seama de contractele pe care titularul de atestat le are în derulare şi de efectele pe care le poate avea suspendarea/retragerea atestatului asupra unui utilizator/operator de reţea sau asupra alimentării cu energie electrică a clientului final de energie electrică, industrial sau asimilat, care este parte în aceste contracte.
    Articolul 29(1) Direcţia de specialitate din cadrul ANRE întocmeşte un raport prin care propune suspendarea/retragerea atestatului.(2) Raportul prevăzut la alin. (1) este supus aprobării în următoarea şedinţă a Comisiei de atestare.(3) În cazul aprobării, decizia de suspendare/retragere a atestatului se emite de către ANRE în cel mult 5 zile de la data şedinţei Comisiei de atestare şi se comunică solicitantului, în copie, prin fax, email sau servicii poştale.(4) Deciziile de suspendare/retragere se ridică de la sediul ANRE de către reprezentantul legal sau de un reprezentant împuternicit al titularului de atestat.
    Capitolul IX Drepturi şi obligaţii ale titularului de atestatArticolul 30(1) Pe perioada de valabilitate a atestatului, titularul de atestat are dreptul de a desfăşura activităţi şi de a realiza lucrări potrivit competenţelor acordate de tipul de atestat pe care îl deţine, prevăzute în anexa nr. 6.(2) Pe perioada de valabilitate a atestatului, titularul de atestat are dreptul să subcontracteze lucrări de proiectare, executare sau verificare de instalaţii electrice sau părţi ale acestora, cu respectarea prevederilor art. 31 lit. d).Articolul 31Pe perioada de valabilitate a atestatului, titularul de atestat are următoarele obligaţii:a) să respecte legile, prevederile regulamentului, ale normelor, normativelor şi prescripţiilor tehnice în vigoare, precum şi ale oricăror reglementări emise de ANRE, aplicabile activităţilor atestate, inclusiv pe cele privind protecţia persoanelor, bunurilor şi activităţilor;
    b) în momentul contractării unei lucrări/activităţi permise conform tipului de atestat deţinut, precum şi pe durata acestora, să deţină cel puţin o structură minimă de personal autorizat/calificat conformă cu prevederile anexei nr. 5, corespunzătoare tipului de atestat deţinut şi să aloce personalul din acea structură pentru realizarea lucrărilor/activităţilor contractate;c) pe durata realizării lucrărilor contractate potrivit tipului de atestat deţinut, titularul de atestat trebuie să deţină în proprietate sau în folosinţă cel puţin dotările minime prevăzute în anexa nr. 4;d) să subcontracteze lucrări de instalaţii electrice sau părţi ale acestora numai către un titular de atestat ce are competenţe corespunzătoare tipurilor de lucrări pe care le subcontractează;e) să realizeze lucrări de instalaţii electrice numai la nivelul competenţelor prevăzute în regulament pentru tipul de atestat deţinut;f) să realizeze lucrări de instalaţii electrice numai după obţinerea tuturor autorizaţiilor, acordurilor şi avizelor prevăzute de legislaţia aplicabilă;g) să transmită la ANRE, întocmai şi la termen, orice informaţie sau document solicitat, în condiţiile legii, care este necesar pentru activitatea ANRE, inclusiv notificările şi raportările prevăzute de regulament;h) să transmită la ANRE anual, până la data împlinirii fiecărui an de valabilitate a atestatului, în format electronic, la o adresă de e-mail pusă la dispoziţie în acest scop, o listă a contractelor aferente lucrărilor de proiectare/executare/verificare instalaţii electrice încheiate în ultimele 12 luni şi a celor finalizate în ultimele 12 luni, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 12; la cererea ANRE se vor transmite, în termen de 10 zile de la comunicarea solicitării, copii ale aprecierilor pentru fiecare lucrare finalizată, întocmite potrivit modelului din anexa nr. 13, şi copii ale proceselor-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor de executare de instalaţii electrice, semnate de către beneficiar sau, în cazul lucrărilor de proiectare realizate copii ale proceselor-verbale de avizare, eliberate de către beneficiarii acestora;
    i) să îndeplinească măsurile de conformare dispuse de ANRE în termenele stabilite;j) să permită accesul reprezentanţilor ANRE pentru realizarea de controale/inspecţii/verificări, în conformitate cu reglementările în vigoare;k) titularul atestatelor ce permit întocmirea documentaţiilor de proiectare trebuie să se asigure că acestea sunt supuse verificării de către persoane autorizate ca verificator de proiecte în domeniul instalaţiilor electrice, în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi în conformitate cu prescripţiile şi normele tehnice aplicabile, care nu au participat la întocmirea proiectului;l) titularul atestatelor ce permit execuţia lucrărilor de instalaţii electrice trebuie să execute aceste lucrări doar pe baza unor documentaţii de proiectare elaborate de titularii atestaţi şi verificate de persoane autorizate ca verificator de proiecte, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;m) titularul atestatelor ce permit executarea de lucrări de instalaţii electrice trebuie să se asigure că aceste lucrări sunt supuse verificării de către persoane autorizate ca responsabil tehnic cu execuţia care nu au participat la realizarea lucrării, în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu prescripţiile şi normele tehnice aplicabile;n) să instituie şi să menţină un sistem de înregistrare şi soluţionare privind reclamaţiile făcute la adresa sa de către clienţi, în legătură cu modul în care îşi desfăşoară activităţile pentru care este atestat, şi să transmită, la cererea ANRE, informaţii privind reclamaţiile înregistrate şi modul lor de soluţionare;o)
    să menţină sistemul de management al calităţii certificat pe toată perioada de valabilitate a atestatului, la nivelul celui corespunzător tipului de atestat deţinut;
    p) să nu se angajeze în practici cu potenţial caracter anticoncurenţial şi să nu împiedice alţi titulari de atestate să se angajeze în contractarea sau realizarea activităţilor pentru care deţin atestate;q) să asigure egalitatea de tratament a clienţilor săi;r) să solicite clienţilor săi completarea unei aprecieri pentru fiecare lucrare finalizată, întocmită potrivit modelului din anexa nr. 13.
    Capitolul X Răspunderi şi sancţiuniArticolul 32Nerespectarea prevederilor regulamentului atrage răspunderea administrativă contravenţională şi/sau penală, conform prevederilor legale în vigoare.Articolul 33Este interzisă realizarea de activităţi de proiectare, executare şi verificare a instalaţiilor electrice de către persoane juridice sau persoane fizice care nu deţin atestatul corespunzător tipului de lucrări realizate.Articolul 34Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor se fac în condiţiile legii.Articolul 35Neîndeplinirea şi/sau îndeplinirea necorespunzătoare de către titularul de atestat a obligaţiilor impuse de lege în desfăşurarea activităţilor ce fac obiectul atestatului nu atrag/nu atrage răspunderea penală, civilă, contravenţională, administrativă sau materială a ANRE, iar atestarea operatorilor economici nu conduce la transferul de responsabilităţi de la aceştia către ANRE şi nici nu îi exonerează pe aceştia de obligaţiile ce le revin.
    Capitolul XI Dispoziţii tranzitorii şi finaleArticolul 36Deciziile cu privire la acordarea, refuzul acordării, modificarea, suspendarea sau retragerea atestatelor pot fi atacate în contencios administrativ.Articolul 37(1) ANRE pune la dispoziţie, pe bază de cerere scrisă, oricare dintre documentele elaborate în vederea soluţionării unei cereri cu privire la acordarea, modificarea, suspendarea sau retragerea unui atestat.(2) Nu pot face obiect al accesului public documentele care conţin date şi informaţii care sunt secrete în conformitate cu legislaţia specifică, date şi informaţii confidenţiale sau informaţii sensibile comercial, a căror difuzare poate aduce prejudicii unor persoane fizice/juridice sau unor instituţii/autorităţi publice.
    Articolul 38(1) Atestatele emise anterior şi aflate în termen de valabilitate la data intrării în vigoare a prezentului regulament rămân valabile pe perioada pentru care au fost emise. În cazul în care operatorul economic titular de atestat doreşte continuarea activităţilor supuse atestării, acesta poate să solicite obţinerea unui nou atestat, în baza şi în condiţiile regulamentului în vigoare.(2) Titularii atestatelor prevăzute la alin. (1) au drepturile, competenţele şi obligaţiile prevăzute de prezentul regulament.(3) Competenţele atestatului de tip E2MT, emis în baza Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 23/2013, cu modificările şi completările ulterioare, sunt identice cu cele ale atestatului de tip C2A, conform prezentului regulament.(4) Tipurile de atestate F, Fv, Fd emise anterior intrării în vigoare a prezentului regulament îşi pierd valabilitatea la data intrării în vigoare a prezentului regulament, activităţile nefiind supuse atestării ANRE, conform art. 5 alin. (1) lit. c).
    Articolul 39Tarifele percepute de ANRE în aplicarea prezentului regulament se stabilesc şi se actualizează anual prin ordin al preşedintelui ANRE.Articolul 40În baza unei proceduri specifice, ANRE, în exercitarea atribuţiilor de atestare, poate colabora cu asociaţii profesionale de utilitate publică, care desfăşoară activităţi în domeniul energiei electrice.Articolul 41(1) Pe pagina de internet a ANRE se publică:a) lista deciziilor de acordare/refuz;b) lista deciziilor de modificare a atestatelor;c) lista deciziilor de suspendare/retragere de atestate;d) lista cererilor de atestare refuzate sau clasate;e) lista atestatelor în vigoare, a celor suspendate, cu precizarea perioadei de suspendare, precum şi a celor retrase.(2) ANRE poate publica, pe portalul propriu, datele şi informaţiile cuprinse în listele transmise de aceştia potrivit obligaţiei de la art. 31 lit. h), precum şi valorile gradului de satisfacţie al beneficiarilor contractelor finalizate de titularii de atestate.Articolul 42Anexele nr. 1-13 fac parte integrantă din prezentul regulament.
    Anexa 1la regulamentMODEL DE CEREREde confirmare a dreptului de a prestaservicii transfrontaliere, pentru realizarea de lucrări deproiectare, executare şi verificare instalaţii electrice în RomâniaCătre: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei - ANREDomnule Preşedinte,Subsemnatul, ....., posesor al actului de identitate/paşaportului seria .... nr. ...., eliberat de .................. la data de ............., în calitate de ...(administrator/director general etc.)..., reprezentant legal al operatorului economic ....................., cu sediul social în statul (membru al UE/SEE/Elveţia) ........................., adresa (completă a sediului social) .........................., solicit confirmarea dreptului de a presta servicii transfrontaliere, pentru realizarea de lucrări de proiectare, executare şi verificare instalaţii electrice în România, în limitele competenţelor acordate de următorul tip de atestat/următoarele tipuri de atestate: ........(Se vor menţiona tipurile de atestate corespunzătoare).................Cererea este însoţită de documentele precizate în opis.Menţionez că operatorul economic pe care îl reprezint:- este înmatriculat în registrului comerţului cu nr. .....;- are codul de înregistrare fiscală nr. .................. şi- contul nr. ................ deschis la Banca .....(denumirea/localizarea băncii unde este deschis contul)...... .În scopul comunicării cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei vă aduc la cunoştinţă că pot fi contactat direct, la sediul operatorului economic, precum şi la nr. telefon fix ......, nr. de fax ................, nr. telefon mobil .................. sau prin împuternicit: .................., la nr. telefon fix ....................., nr. de fax ..........., nr. telefon mobil .....(Se anexează împuternicire notarială sau avocaţială întocmită în condiţiile legii)....... .
    Cunoscând prevederile Codului penal privind falsul în declaraţii, certific pe propria răspundere veridicitatea şi autenticitatea tuturor documentelor transmise.Data .................Semnătura reprezentantului legal (în original).......................................
    Anexa 2la regulamentMODEL DE DECLARAŢIEpe propria răspundere privind menţinerea dotărilor şi structurii depersonal şi respectarea obligaţiilor în calitate de titular de atestatDECLARAŢIE PE PROPRIA RĂSPUNDERESubsemnatul, ................., cod numeric personal ..........., posesor al actului de identitate seria ............ nr. ........, eliberat de ............... la data de ..............., în calitate de .....(administrator/director general etc.)....., reprezentant legal al operatorului economic ..................., cu sediul în localitatea ....................., str. ................. nr. ...., bloc ...., scara ...., ap. ...., judeţul ...................., înregistrat la oficiul registrului comerţului cu nr. ...., având codul unic de înregistrare nr. ...., cunoscând prevederile din Codul Penal privind falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere următoarele:1. Pe durata de valabilitate a atestatului acordat de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) îmi asum, în numele şi pe seama titularului de atestat, că va fi menţinută de către titularul de atestat cel puţin dotarea tehnico-materială minimă prevăzută în anexa nr. 4 din Regulamentul pentru atestarea operatorilor economici care proiectează, execută şi verifică instalaţii electrice, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 45/2016 sau prevăzută de orice reglementare ulterioară aprobată de ANRE.2. Pe durata de valabilitate a atestatului acordat de ANRE îmi asum, în numele şi pe seama titularului de atestat, că la momentul încheierii de contracte pentru desfăşurarea unei/unor activităţi (servicii/lucrări) permise conform tipului de atestat, precum şi pe toată durata desfăşurării efective a acestor activităţi (servicii/lucrări) va fi asigurată de către titularul de atestat cel puţin structura minimă de personal calificat şi autorizat prevăzută în anexa nr. 5 la Regulamentul pentru atestarea operatorilor economici care proiectează, execută şi verifică instalaţii electrice, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 45/2016 sau prevăzută de orice reglementare ulterioară aprobată de ANRE.3. Pe durata de valabilitate a atestatului acordat de ANRE îmi asum, în numele şi pe seama titularului de atestat, că acesta va respecta toate normele, reglementările şi prevederile legale incidente în ceea ce priveşte lucrările realizate şi serviciile prestate, precum şi că acesta va realiza lucrări de instalaţii electrice doar în limitele permise, conform tipului de atestat acordat de ANRE.Data ...........Semnătura reprezentantului legal (în original)..........................................
    Anexa 3la regulamentCONŢINUTUL-CADRUal unei adrese de confirmare emise deAutoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul EnergieiAutoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei - ANREÎn considerarea solicitării depuse la ANRE cu nr. ........./......[ZZ.LL.AAAA].... şi a documentelor prezentate de solicitant, constatând îndeplinirea de către acesta a cerinţelor cuprinse la art. 4 alin. (1) lit. a), b) şi e) din Regulamentul pentru atestarea operatorilor economici care proiectează, execută şi verifică instalaţii electrice, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 45/2016, se emite prezentaCONFIRMAREprin care se recunoaşte dreptul ......[denumirea solicitantului].........,având datele de identificare .......[după caz, nr. de înregistrare în registrul comerţului, nr. fiscal etc.]......,de a presta în România servicii transfrontaliere de realizare de lucrări de proiectare, executare şi verificare instalaţii electrice în România, în limitele competenţelor acordate de următorul tip de atestat/următoarele tipuri de atestate: ..........[tip/tipuri atestat conform art. 8 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 45/2016]........pentru ......[descrierea aferentă de la art. 8 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 45/2016].....,pe o durată cuprinsă de la data prezentei confirmări şi până la data de ......[ZZ.LL.AAAA]...... .Pe durata de valabilitate a prezentei confirmări, .......[denumirea solicitantului]........ are drepturile şi obligaţiile prevăzute în Regulamentul pentru atestarea operatorilor economici care proiectează, execută şi verifică instalaţii electrice, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 45/2016, precum şi în orice altă reglementare aplicabilă aprobată de ANRE.Neîndeplinirea şi/sau îndeplinirea necorespunzătoare de către .......[denumirea solicitantului]....... a obligaţiilor impuse de lege în desfăşurarea activităţilor ce fac obiectul atestatului/atestatelor prevăzute mai sus nu atrag/nu atrage răspunderea penală, civilă, contravenţională, administrativă sau materială a ANRE, iar emiterea prezentei confirmări nu conduce la transferul de responsabilităţi către ANRE şi nici nu îl exonerează pe .......[denumirea solicitantului]..... de obligaţiile ce îi revin.Data emiterii ..............Preşedinte,.................
    Anexa 4la regulamentLISTAdotărilor minimale corespunzătoare fiecărui tip de atestatTabelul nr. 1*Font 7*┌───────┬────────────────────────┬────────────────────┬─────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────┬───────────┐│ Tip │ Spaţii tehnologice/ │ │ │ │ Elemente ││atestat│ netehnologice │ Utilaje │ Scule, dispozitive │ Aparate de măsură, încercare, verificare │de birotică│├───────┼────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┼───────────┤│ A │- spaţiu destinat │- mijloace auto de │- truse de scule │- aparat de măsurare a rezistenţei prizelor de │ - ││ │serviciilor funcţionale/│transport persoane │(electrician, │pământ; │ ││ │puncte de lucru; │şi materiale. │mecanic); │- autotransformator 230/250 V, 8 A; │ ││ │- magazii/depozite │ │- unelte portabile. │- trusă de curent 1200 A; │ ││ │(pentru scule, │ │ │- ampermetru tip cleşte 0-100 A; │ ││ │dispozitive, aparate de │ │ │- transformator de separaţie 230 V/50-70 V; │ ││ │măsurare, materiale, │ │ │- transformator de curent de laborator │ ││ │utilaje, echipamente │ │ │25 A-50 A-100 A/5 A; │ ││ │etc.). │ │ │- megohmetru sau inductor 500-2500 V t.c.; │ │
    │ │ │ │ │- trusa de încercări cu tensiune mărită, 2 kV, │ ││ │ │ │ │t.a. cu declanşare în caz de defect; │ ││ │ │ │ │- trusa de curent de 2000 A; │ ││ │ │ │ │- autotransformator 230/250 V, min. 18 A; │ ││ │ │ │ │- ampermetru c.c. 30 A şi voltmetru t.c. │ ││ │ │ │ │0,045 V-15 V sau trusă pentru măsurat rezistenţe │ ││ │ │ │ │(ordin zeci de мΩ) sau echivalent; │ ││ │ │ │ │- multimetru universal digital sau multimetru │ ││ │ │ │ │universal analogic; │ ││ │ │ │ │- cronometru (cu rezoluţie de 0,01 s) │ ││ │ │ │ │- aparat pentru măsurarea rigidităţii dielectrice│ ││ │ │ │ │a uleiului; │ ││ │ │ │ │- trusă de curent-tensiune (min. 0-20 A t.a., │ ││ │ │ │ │0-440 V t.a.); │ ││ │ │ │ │- trusă de încercări cu tensiune mărită, │ ││ │ │ │ │50 kV t.a., 75 kV t.c., prevăzută cu sistem de │ ││ │ │ │ │declanşare în caz de defect şi cu sistem de │ ││ │ │ │ │măsurare a curentului de fugă. │ │└───────┴────────────────────────┴────────────────────┴─────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────┴───────────┘
    Tabelul nr. 2*Font 7*┌───────┬────────────────────────┬────────────────────┬─────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────┬───────────┐│ Tip │ Spaţii tehnologice/ │ │ │ │ Elemente ││atestat│ netehnologice │ Utilaje │ Scule, dispozitive │ Aparate de măsură, încercare, verificare │de birotică│├───────┼────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┼───────────┤│ A1 │- spaţiu destinat │- mijloace auto de │- truse de scule │- aparat de măsurare a rezistenţei prizelor de │ - ││ │serviciilor funcţionale/│transport persoane │(electrician, │pământ; │ ││ │puncte de lucru; │şi materiale. │mecanic); │- ampermetru tip cleşte 0-100 A; │ ││ │- magazii/depozite │ │- unelte portabile. │- megohmetru sau inductor 500-1000 V t.c.; │ ││ │(pentru scule, │ │ │- multimetru universal digital sau multimetru │ ││ │dispozitive, aparate de │ │ │universal analogic. │ ││ │măsurare, materiale, │ │ │ │ ││ │utilaje, echipamente │ │ │ │ ││ │etc.). │ │ │ │ │└───────┴────────────────────────┴────────────────────┴─────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────┴───────────┘Tabelul nr. 3*Font 7*┌───────┬────────────────────────┬────────────────────┬─────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────┬───────────┐
    │ Tip │ Spaţii tehnologice/ │ │ │ │ Elemente ││atestat│ netehnologice │ Utilaje │ Scule, dispozitive │ Aparate de măsură, încercare, verificare │de birotică│├───────┼────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┼───────────┤│ A2 │- spaţiu destinat │- mijloace auto de │- truse de scule │- aparat de măsurare a rezistenţei prizelor de │ - ││ │serviciilor funcţionale/│transport persoane │(electrician, │pământ; │ ││ │puncte de lucru; │şi materiale. │mecanic); │- ampermetru tip cleşte 0-100 A; │ ││ │- magazii/depozite │ │- unelte portabile. │- trusa de încercări cu tensiune mărită, │ ││ │(pentru scule, │ │ │2 kV t.a. cu declanşare în caz de defect; │ ││ │dispozitive, aparate de │ │ │- megohmetru sau inductor 500-1000 V t.c.; │ ││ │măsurare, materiale, │ │ │- ampermetru c.c. 30 A şi voltmetru t.c. │ ││ │utilaje, echipamente │ │ │0,045 V-15 V sau trusă pentru măsurat rezistenţe │ ││ │etc.). │ │ │(ordin zeci de мΩ) sau echivalent; │ ││ │ │ │ │- multimetru universal digital sau multimetru │ ││ │ │ │ │universal analogic. │ │└───────┴────────────────────────┴────────────────────┴─────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────┴───────────┘
    Tabelul nr. 4*Font 7*┌───────┬────────────────────────┬────────────────────┬─────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────┬───────────┐│ Tip │ Spaţii tehnologice/ │ │ │ │ Elemente ││atestat│ netehnologice │ Utilaje │ Scule, dispozitive │ Aparate de măsură, încercare, verificare │de birotică│├───────┼────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┼───────────┤│ A3 │- spaţiu destinat │- mijloace auto de │- truse de scule │- Sistem de achiziţie şi software dedicat având │ - ││ │serviciilor funcţionale/│transport persoane │(electrician, │minim de performanţe: │ ││ │puncte de lucru; │şi materiale. │mecanic); │a) 16 canale de intrare analogice cu conversie │ ││ │- magazii/depozite │ │- unelte portabile. │binară prin aproximaţii succesive sau sistem de │ ││ │(pentru scule, │ │ │achiziţie de tip modbus/IEC101/104, cu │ ││ │dispozitive, aparate de │ │ │posibilităţi de preluare a măsurii de putere │ ││ │măsurare, materiale, │ │ │disponibilă, viteză vânt şi mărimi de consemn, │ ││ │utilaje, echipamente │ │ │din echipamentele aparţinând centralelor │ ││ │etc.). │ │ │electrice eoliene dispecerizabile (CEED), │ ││ │ │ │ │b) rezoluţie pe 12 biţi, │ ││ │ │ │ │c) domeniu de intrare programabil, bipolar, │ ││ │ │ │ │d) precizie 0,015% din valoarea citită, │ ││ │ │ │ │e) liniaritate +/- 1 bit, │ ││ │ │ │ │f) rată de achiziţie: de 0,5-0,1 s (minimum 0,5 s│ ││ │ │ │ │pentru fiecare mărime achiziţionată), iar pentru │ ││ │ │ │ │durate de înregistrare scurte de 10 min. se va │ ││ │ │ │ │asigura o viteză de înregistrare de minimum │ ││ │ │ │ │40 ms, │ │
    │ │ │ │ │g) sistem de poziţionare globală (GPS) pentru │ ││ │ │ │ │ştampilă de timp, │ ││ │ │ │ │h) posibilitate de înregistrare în fişiere "xls".│ ││ │ │ │ │- Traductori P, Q, U având minim de performanţe: │ ││ │ │ │ │a) precizie: mai bună de 0,3% din valoarea │ ││ │ │ │ │nominală; │ ││ │ │ │ │b) timp de răspuns la 99% ≤ 500 ms. │ ││ │ │ │ │- Traductor de frecvenţă cu minim de performanţe:│ ││ │ │ │ │a) domeniu de măsurare: (45-55) Hz/-20 mA/+ │ ││ │ │ │ │20 mA, │ ││ │ │ │ │b) clasa de precizie: maximum 0,2% (mai bună de │ ││ │ │ │ │≤ 0,005 Hz), │ ││ │ │ │ │c) timp de răspuns (< 100 ms): maximum 4 perioade│ ││ │ │ │ │ale frecvenţei măsurate (80 ms la 50 Hz). │ ││ │ │ │ │- Generator de frecvenţă variabilă având minim │ ││ │ │ │ │de performanţe: │ ││ │ │ │ │a) rezoluţie < 2 mHz (la 50 Hz) stabilizat cu │ ││ │ │ │ │cuarţ; │ ││ │ │ │ │b) semnal de ieşire sinusoidal (0-100 V ca) │ ││ │ │ │ │frecvenţă: 45-55 Hz, │ │
    │ │ │ │ │c) frecvenţa generată va putea fi variată în │ ││ │ │ │ │trepte sau cu rampă de: 1 Hz/sec. │ ││ │ │ │ │- Analizoare de calitate a energiei electrice de │ ││ │ │ │ │clasă A, cu GPS, cu posibilitatea de efectuare a │ ││ │ │ │ │calculelor de perturbaţii pe diferite intervale │ ││ │ │ │ │de timp, prestabilite sau determinate post │ ││ │ │ │ │înregistrare, ca de exemplu: determinarea │ ││ │ │ │ │perturbaţiei pe un interval de timp în care s-a │ ││ │ │ │ │realizat fiecare probă, dar şi pe interval de 1 │ ││ │ │ │ │săptămână (standardizat). Analizorul trebuie să │ ││ │ │ │ │fie capabil să înregistreze calitatea energiei │ ││ │ │ │ │electrice pe parcursul tuturor testelor, dar şi │ ││ │ │ │ │pe o perioadă de minimum 2 săptămâni de │ ││ │ │ │ │funcţionare a CEED. │ │└───────┴────────────────────────┴────────────────────┴─────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────┴───────────┘
    Tabelul nr. 5*Font 7*┌───────┬────────────────────────┬────────────────────┬─────────────────────┬─────────────────────────────────────┬───────────────────────┐│ Tip │ Spaţii tehnologice/ │ │ │ Aparate de măsură, încercare, │ Elemente │
    │atestat│ netehnologice │ Utilaje │ Scule, dispozitive │ verificare │ de birotică │├───────┼────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼─────────────────────────────────────┼───────────────────────┤│ B │- spaţiu destinat │- mijloace auto de │- prese pentru │- megohmetre de 1000 V; │- configuraţii PC; ││ │serviciilor funcţionale/│transport persoane │papuci; │- voltmetre de t.a. 0-300 V, cl. 1,5;│- programe profesionale││ │puncte de lucru; │şi materiale; │- truse de scule │- aparat de măsurare a rezistenţei │pentru calcule ││ │- atelier/ateliere; │- autotelescop/ │(electrician, │prizelor de pământ; │electrice, mecanice şi ││ │- magazii/depozite │platformă │mecanic); │- rulete de minimum 2 m; │economico-financiare, ││ │(pentru scule, │ridicătoare cu braţ │- unelte portabile. │- şublere. │- echipamente specifice││ │dispozitive, aparate de │(PRB). │ │ │activităţii de ││ │măsurare, materiale, │ │ │ │proiectare asistată de ││ │utilaje, echipamente │ │ │ │calculator (imprimante ││ │etc.). │ │ │ │normale şi grafice, ││ │ │ │ │ │copiator). │└───────┴────────────────────────┴────────────────────┴─────────────────────┴─────────────────────────────────────┴───────────────────────┘
    Tabelul nr. 6*Font 7*┌───────┬────────────────────────┬────────────────────┬─────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────┬───────────┐│ Tip │ Spaţii tehnologice/ │ │ │ │ Elemente ││atestat│ netehnologice │ Utilaje │ Scule, dispozitive │ Aparate de măsură, încercare, verificare │de birotică│
    ├───────┼────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┼───────────┤│ Be │- spaţiu destinat │- mijloace auto de │- prese pentru │- megohmetre de 1000 V; │ - ││ │serviciilor funcţionale/│transport persoane │papuci; │- voltmetre de t.a. 0-300 V, cl. 1,5; │ ││ │puncte de lucru; │şi materiale; │- truse de scule │- aparat de măsurare a rezistenţei prizelor de │ ││ │- atelier/ateliere; │- autotelescop/ │(electrician, │pământ; │ ││ │- magazii/depozite │platformă │mecanic); │- rulete de minimum 2 m; │ ││ │(pentru scule, │ridicătoare cu braţ │- unelte portabile. │- şublere. │ ││ │dispozitive, aparate de │(PRB). │ │ │ ││ │măsurare, materiale, │ │ │ │ ││ │utilaje, echipamente │ │ │ │ ││ │etc.). │ │ │ │ │└───────┴────────────────────────┴────────────────────┴─────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────┴───────────┘
    Tabelul nr. 7*Font 7*┌───────┬────────────────────────┬────────────────────┬─────────────────────┬─────────────────────────────────────┬───────────────────────┐│ Tip │ Spaţii tehnologice/ │ │ │ Aparate de măsură, încercare, │ Elemente ││atestat│ netehnologice │ Utilaje │ Scule, dispozitive │ verificare │ de birotică │├───────┼────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼─────────────────────────────────────┼───────────────────────┤│ Bp │- spaţiu destinat │ - │ - │ - │- configuraţii PC; │
    │ │serviciilor funcţionale/│ │ │ │- programe profesionale││ │puncte de lucru; │ │ │ │pentru calcule ││ │- atelier/ateliere. │ │ │ │electrice, mecanice şi ││ │ │ │ │ │economico-financiare; ││ │ │ │ │ │- echipamente specifice││ │ │ │ │ │activităţii de ││ │ │ │ │ │proiectare asistată de ││ │ │ │ │ │calculator (imprimante ││ │ │ │ │ │normale şi grafice, ││ │ │ │ │ │copiator). │└───────┴────────────────────────┴────────────────────┴─────────────────────┴─────────────────────────────────────┴───────────────────────┘
    Tabelul nr. 8*Font 7*┌───────┬────────────────────────┬────────────────────┬─────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────┬───────────┐│ Tip │ Spaţii tehnologice/ │ │ │ │ Elemente ││atestat│ netehnologice │ Utilaje │ Scule, dispozitive │ Aparate de măsură, încercare, verificare │de birotică│├───────┼────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┼───────────┤│ Bi │- spaţiu destinat │- mijloace auto de │- prese pentru │- megohmetre de 1000 V; │ - ││ │serviciilor funcţionale/│transport persoane │papuci; │- voltmetre de t.a. 0-300 V, cl. 1,5; │ │
    │ │puncte de lucru; │şi materiale. │- truse de scule │- aparat de măsurare a rezistenţei prizelor de │ ││ │- atelier/ateliere; │ │(electrician, │pământ; │ ││ │- magazii/depozite │ │mecanic); │- rulete de minimum 2 m; │ ││ │(pentru scule, │ │- unelte portabile. │- şublere. │ ││ │dispozitive, aparate de │ │ │ │ ││ │măsurare, materiale, │ │ │ │ ││ │utilaje, echipamente │ │ │ │ ││ │etc.). │ │ │ │ │└───────┴────────────────────────┴────────────────────┴─────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────┴───────────┘
    Tabelul nr. 9*Font 7*┌───────┬────────────────────────┬────────────────────┬─────────────────────┬─────────────────────────────────────┬───────────────────────┐│ Tip │ Spaţii tehnologice/ │ │ │ Aparate de măsură, încercare, │ Elemente ││atestat│ netehnologice │ Utilaje │ Scule, dispozitive │ verificare │ de birotică │├───────┼────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼─────────────────────────────────────┼───────────────────────┤│ C1A │- spaţiu destinat │- mijloace de │- teodolit, miră, │ - │- configuraţii PC şi ││ │serviciilor funcţionale │transport pentru │jaloane, rulete │ │programe profesionale ││ │şi activităţilor de │persoane şi │(pentru cazul în care│ │pentru calcule ││ │proiectare. │echipamente │responsabilităţile în│ │electrice, mecanice şi │
    │ │ │topografice. │domeniul cadastrului/│ │economico-financiare, ││ │ │ │topografiei sunt │ │în domeniul reţelelor ││ │ │ │asigurate de │ │electrice cu tensiuni ││ │ │ │angajaţii │ │nominale 0,4-20 kv; ││ │ │ │solicitantului). │ │- echipamente specifice││ │ │ │ │ │activităţii de ││ │ │ │ │ │proiectare asistată de ││ │ │ │ │ │calculator (imprimante ││ │ │ │ │ │normale şi grafice, ││ │ │ │ │ │copiator) │└───────┴────────────────────────┴────────────────────┴─────────────────────┴─────────────────────────────────────┴───────────────────────┘
    Tabelul nr. 10*Font 7*┌───────┬────────────────────────┬────────────────────┬─────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────┬───────────┐│ Tip │ Spaţii tehnologice/ │ │ │ │ Elemente ││atestat│ netehnologice │ Utilaje │ Scule, dispozitive │ Aparate de măsură, încercare, verificare │de birotică│├───────┼────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┼───────────┤│ C2A │- spaţiu destinat │- macara; │- dispozitive şi │- megohmetre de 1000 V, 2500 V; │ - ││ │serviciilor funcţionale/│- autotelescop/ │scule pentru montat │- multimetru universal digital sau analogic │ ││ │puncte de lucru; │platformă │accesorii ale LES │cl. 1,5; │ ││ │- atelier/ateliere; │ridicătoare cu braţ │(de exemplu: trusă │- indicatoare de tensiune pentru 0,4-20 kV; │ ││ │- magazii/depozite │(PRB); │manşonar, raşchetă, │- aparat pentru măsurarea rezistenţei prizelor de│ ││ │(pentru scule, │- mijloace de │presă cu bacuri, │pământ; │ ││ │dispozitive, aparate de │transport pentru │butelie cu Brener, │- aparate sau trusă pentru măsurarea rezistenţei │ ││ │măsurare, materiale, │persoane, materiale │unelte de săpat, │de contact; │ ││ │utilaje, echipamente │şi echipamente; │lanternă cu │- binoclu de câmp; │ ││ │etc.). │- utilaje speciale │acumulatori, aparat │- rulete, şublere. │ ││ │ │pentru săpat sau │indicator prezenţă │Pentru staţii de medie tensiune şi partea │ ││ │ │forat. │tensiune etc.); │electrică de medie tensiune a staţiilor de înaltă│ ││ │ │ │- dispozitive şi │tensiune: │ ││ │ │ │scule pentru montat │- megohmetru 5000 V; │ ││ │ │ │accesorii LEA (de │- punte Wheatstone, punte Thomson sau echivalente│ ││ │ │ │exemplu: presă pentru│pentru măsurat tangenta unghiului de pierderi │ ││ │ │ │papuci, trusă de chei│dielectrice cu generare tensiuni până la 10000 V;│ ││ │ │ │tubulare şi fixe, │- sursă pentru generarea unui curent primar │ ││ │ │ │izolate, cremalieră, │(transformator, grup electrogen). │ ││ │ │ │tendon sau palan, │ │ ││ │ │ │dinamometru etc.); │ │ ││ │ │ │- dispozitiv pentru │ │ │
    │ │ │ │măsurarea săgeţii │ │ ││ │ │ │conductoarelor LEA; │ │ ││ │ │ │- scurtcircuitoare │ │ ││ │ │ │mobile, minimum │ │ ││ │ │ │2 seturi; │ │ ││ │ │ │- truse de scule │ │ ││ │ │ │(electrician, │ │ ││ │ │ │mecanic); │ │ ││ │ │ │- aparat de sudare │ │ ││ │ │ │autogenă; │ │ ││ │ │ │- unelte portabile; │ │ ││ │ │ │- teodolit (pentru │ │ ││ │ │ │cazul în care │ │ ││ │ │ │responsabilităţile în│ │ ││ │ │ │domeniul cadastrului/│ │ ││ │ │ │topografiei sunt │ │ ││ │ │ │asigurate de un │ │ ││ │ │ │angajat al │ │ ││ │ │ │solicitantului). │ │ │└───────┴────────────────────────┴────────────────────┴─────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────┴───────────┘
    Tabelul nr. 11*Font 7*┌───────┬────────────────────────┬────────────────────┬─────────────────────┬─────────────────────┬───────────────────────────────────────┐│ Tip │ Spaţii tehnologice/ │ │ │Aparate de măsură, │ Elemente ││atestat│ netehnologice │ Utilaje │ Scule, dispozitive │încercare, verificare│ de birotică │├───────┼────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────────────────────────┤│ C1B │- spaţii destinate │- mijloace de │- teodolit, miră, │ - │- configuraţii PC şi programe ││ │serviciilor funcţionale │transport pentru │jaloane, rulete │ │profesionale pentru calcule electrice, ││ │şi activităţilor de │persoane şi │(pentru cazul în care│ │mecanice şi economico-financiare, în ││ │proiectare. │echipamente │responsabilităţile în│ │domeniul reţelelor electrice de ││ │ │topografice. │domeniul cadastrului/│ │0,4-400 kV; ││ │ │ │topografiei sunt │ │- echipamente specifice activităţii de ││ │ │ │asigurate de │ │proiectare asistată de calculator ││ │ │ │angajaţii │ │(imprimante normale şi grafice, ││ │ │ │solicitantului). │ │plotter*, copiator sau alte mijloace de││ │ │ │ │ │multiplicare). │└───────┴────────────────────────┴────────────────────┴─────────────────────┴─────────────────────┴───────────────────────────────────────┘Tabelul nr. 12
    *Font 7*┌───────┬────────────────────────┬────────────────────┬─────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────┬───────────┐│ Tip │ Spaţii tehnologice/ │ │ │ │ Elemente ││atestat│ netehnologice │ Utilaje │ Scule, dispozitive │ Aparate de măsură, încercare, verificare │de birotică│├───────┼────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┼───────────┤│ C2B │- spaţiu destinat │- macara; │- dispozitive şi │- megohmetre de 1000 V, 2500 V; │ - ││ │serviciilor funcţionale/│- autotelescop/ │scule pentru montat │- multimetru universal digital sau analogic │ ││ │puncte de lucru; │platformă │accesorii ale LES (de│cl. 1,5; │ ││ │- atelier/ateliere; │ridicătoare cu braţ │exemplu: trusă │- autotransformator 230/250 V, 8 A; │ ││ │- laborator măsurători/ │(PRB); │manşonar, raşchetă, │- trusă de curent-tensiune; │ ││ │încercări electrice; │- autolaborator PRAM│presă cu bacuri, │- indicatoare de tensiune pentru 0,4-400 kV; │ ││ │- magazii/depozite │- utilaje speciale │butelie cu Brener, │- aparat pentru măsurarea rezistenţei prizelor de│ ││ │(pentru scule, │pentru săpat sau │unelte de săpat, │pământ; │ ││ │dispozitive, aparate de │forat; │lanternă cu │- aparate sau trusă pentru măsurarea rezistenţei │ ││ │măsurare, materiale, │- motocompresor; │acumulatori, aparat │de contact; │ ││ │utilaje, echipamente │- mijloace de │indicator prezenţă │- binoclu de câmp; │ ││ │etc.). │transport pentru │tensiune); │- rulete, şublere. │ ││ │ │persoane, materiale │- dispozitive şi │Pentru staţii de medie tensiune şi 110 kV şi │ ││ │ │şi echipamente. │scule pentru montat │partea electrică de medie tensiune a staţiilor cu│ ││ │ │ │accesorii LEA (presă │tensiuni nominale mai mari sau egale cu 110 kV: │ │
    │ │ │ │pentru papuci, trusă │- megohmetru 5000 V; │ ││ │ │ │de chei tubulare şi │- punte Wheatstone, punte Thomson sau echivalente│ ││ │ │ │fixe, izolate, │pentru măsurat tangenta unghiului de pierderi │ ││ │ │ │cremalieră, tendon │dielectrice cu generare tensiuni până la 10000 V;│ ││ │ │ │sau palan, │- sursă pentru generarea unui curent primar │ ││ │ │ │dinamometru etc.); │(transformator, grup electrogen). │ ││ │ │ │- dispozitiv pentru │ │ ││ │ │ │măsurarea săgeţii │ │ ││ │ │ │conductoarelor LEA; │ │ ││ │ │ │- unelte portabile; │ │ ││ │ │ │- prese papuci; │ │ ││ │ │ │- scurtcircuitoare │ │ ││ │ │ │mobile, minimum 2 │ │ ││ │ │ │seturi; │ │ ││ │ │ │- truse de scule │ │ ││ │ │ │(electrician, │ │ ││ │ │ │mecanic); │ │ ││ │ │ │- aparat de sudare │ │ ││ │ │ │autogenă; │ │ ││ │ │ │- dispozitiv mobil de│ │ │
    │ │ │ │ridicare pentru │ │ ││ │ │ │stâlpi metalici; │ │ ││ │ │ │- maşină de frânat; │ │ ││ │ │ │- maşină de tras; │ │ ││ │ │ │- cărucior de derulat│ │ ││ │ │ │cu frână; │ │ ││ │ │ │- presă mecanică │ │ ││ │ │ │pentru clemele de │ │ ││ │ │ │înnădire; │ │ ││ │ │ │- teodolit (pentru │ │ ││ │ │ │cazul în care │ │ ││ │ │ │responsabilităţile în│ │ ││ │ │ │domeniul cadastrului/│ │ ││ │ │ │topografiei sunt │ │ ││ │ │ │asigurate de un │ │ ││ │ │ │angajat al │ │ ││ │ │ │solicitantului). │ │ │└───────┴────────────────────────┴────────────────────┴─────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────┴───────────┘
    Tabelul nr. 13
    *Font 7*┌───────┬────────────────────────┬────────────────────┬─────────────────────┬─────────────────────┬───────────────────────────────────────┐│ Tip │ Spaţii tehnologice/ │ │ │Aparate de măsură, │ Elemente ││atestat│ netehnologice │ Utilaje │ Scule, dispozitive │încercare, verificare│ de birotică │├───────┼────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────────────────────────┤│ D1 │- spaţii destinate │- mijloace de │- teodolit, miră, │ - │- configuraţii PC şi programe ││ │serviciilor funcţionale │transport pentru │jaloane, rulete │ │profesionale pentru calcule electrice, ││ │şi activităţilor de │persoane şi │(pentru cazul în care│ │mecanice şi economico-financiare, în ││ │proiectare. │echipamente │responsabilităţile în│ │domeniul reţelelor electrice ││ │ │topografice. │domeniul cadastrului/│ │de 0,4-400 kV; ││ │ │ │topografiei sunt │ │- echipamente specifice activităţii de ││ │ │ │asigurate de │ │proiectare asistată de calculator ││ │ │ │angajaţii │ │(imprimante normale şi grafice, ││ │ │ │solicitantului). │ │plotter*, copiator sau alte mijloace de││ │ │ │ │ │multiplicare). │└───────┴────────────────────────┴────────────────────┴─────────────────────┴─────────────────────┴───────────────────────────────────────┘Tabelul nr. 14*Font 7*┌───────┬────────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────┬────────┐
    │ Tip │ Spaţii tehnologice/ │ │ │ │Elemente││atestat│ netehnologice │ Utilaje │ Scule, dispozitive │ Aparate de măsură, încercare, verificare │ de ││ │ │ │ │ │birotică│├───────┼────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┼────────┤│ D2 │- spaţiu destinat │- macara; │- dispozitive şi scule │- megohmetre de 1000 V, 2500 V; │ - ││ │serviciilor funcţionale/│- autotelescop/ │pentru montat accesorii│- multimetru universal digital sau analogic │ ││ │puncte de lucru; │platformă │ale LES (de exemplu: │cl. 1,5; │ ││ │- atelier/ateliere; │ridicătoare cu braţ │trusă manşonar, │- autotransformator 230/250 V, 8A; │ ││ │- laborator măsurători/ │(PRB); │raşchetă, presă cu │- trusă de curent-tensiune; │ ││ │încercări electrice; │- autolaborator PRAM│bacuri, butelie cu │- indicatoare de tensiune pentru 0,4-400 kV; │ ││ │- magazii/depozite │- utilaje speciale │Brener, unelte de săpat│- aparat pentru măsurarea rezistenţei prizelor de │ ││ │(pentru scule, │pentru săpat sau │lanternă cu acumulatori│pământ; │ ││ │dispozitive, aparate de │forat; │aparat indicator │- aparate sau trusă pentru măsurarea rezistenţei │ ││ │măsurare, materiale, │- motocompresor; │prezenţă tensiune); │de contact; │ ││ │utilaje, echipamente │- mijloace de │- dispozitive şi scule │- binoclu de câmp; │ ││ │etc.). │transport pentru │pentru montat accesorii│- rulete, şublere. │ ││ │ │persoane, materiale │LEA (presă pentru │ │ ││ │ │şi echipamente. │papuci, trusă de chei │ │ ││ │ │ │tubulare şi fixe, │ │ ││ │ │ │izolate, cremalieră, │ │ ││ │ │ │tendon sau palan, │ │ ││ │ │ │dinamometru etc.); │ │ ││ │ │ │- dispozitiv pentru │ │ ││ │ │ │măsurarea săgeţii │ │ ││ │ │ │conductoarelor LEA; │ │ ││ │ │ │- unelte portabile; │ │ ││ │ │ │- prese papuci; │ │ ││ │ │ │- scurtcircuitoare │ │ ││ │ │ │mobile, minimum 2 │ │ ││ │ │ │seturi; │ │ ││ │ │ │- truse de scule │ │ ││ │ │ │(electrician, mecanic);│ │ ││ │ │ │- aparat de sudare │ │ ││ │ │ │autogenă; │ │ ││ │ │ │- dispozitiv mobil de │ │ ││ │ │ │ridicare pentru stâlpi │ │ ││ │ │ │metalici; │ │ ││ │ │ │- maşină de frânat; │ │ ││ │ │ │- maşină de tras; │ │ ││ │ │ │- cărucior de derulat │ │ │
    │ │ │ │cu frână; │ │ ││ │ │ │- presă mecanică pentru│ │ ││ │ │ │clemele de înnădire; │ │ ││ │ │ │- teodolit (pentru │ │ ││ │ │ │cazul în care │ │ ││ │ │ │responsabilităţile în │ │ ││ │ │ │domeniul cadastrului/ │ │ ││ │ │ │topografiei sunt │ │ ││ │ │ │asigurate de un angajat│ │ ││ │ │ │al solicitantului). │ │ │└───────┴────────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────┴────────┘
    Tabelul nr. 15*Font 7*┌───────┬────────────────────────┬────────────────────┬─────────────────────┬──────────┬──────────────────────────────────────────────────┐│ Tip │ Spaţii tehnologice/ │ │ │Aparate │ Elemente ││atestat│ netehnologice │ Utilaje │ Scule, dispozitive │de măsură,│ de birotică ││ │ │ │ │încercare,│ ││ │ │ │ │verificare│ │├───────┼────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼──────────┼──────────────────────────────────────────────────┤
    │ E1 │- spaţii destinate │- mijloace de │- teodolit, miră, │ - │- configuraţii PC şi programe profesionale pentru ││ │serviciilor funcţionale │transport pentru │jaloane, rulete │ │calcule electrice, mecanice şi economico- ││ │şi activităţilor de │persoane şi │(pentru cazul în care│ │financiare, în domeniul reţelelor electrice cu ││ │proiectare. │echipamente │responsabilităţile în│ │tensiuni nominale 0,4-400 kV; ││ │ │topografice. │domeniul cadastrului/│ │- echipamente specifice activităţii de proiectare ││ │ │ │topografiei sunt │ │asistată de calculator (imprimante normale şi ││ │ │ │asigurate de │ │grafice, plotter*, copiator, alte mijloace de ││ │ │ │angajaţii │ │multiplicare). ││ │ │ │solicitantului). │ │ │└───────┴────────────────────────┴────────────────────┴─────────────────────┴──────────┴──────────────────────────────────────────────────┘
    Tabelul nr. 16*Font 7*┌───────┬────────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────┬────────┐│ Tip │ Spaţii tehnologice/ │ │ │ │Elemente││atestat│ netehnologice │ Utilaje │ Scule, dispozitive │ Aparate de măsură, încercare, verificare │ de ││ │ │ │ │ │birotică│├───────┼────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┼────────┤│ E2 │- spaţiu destinat │- macara; │- dispozitive şi scule │- megohmetre de 1000 V, 2500 V, 5000 V; │ - ││ │serviciilor funcţionale/│- autotelescop/ │pentru montat accesorii│- instalaţie pentru măsurat curenţi de fugă, la │ │
    │ │puncte de lucru; │platformă │pentru bare (rulete, │tensiunea de 50 kV cc; │ ││ │- atelier/ateliere; │ridicătoare cu braţ │şublere, micrometre │- trusă pentru măsurat căderea de tensiune, cu │ ││ │- laborator măsurări/ │(PRB); │interior/exterior, │In = 100 A cc; │ ││ │încercări electrice; │- trailer pentru │dispozitive pentru scos│- multimetru universal digital sau analogic; │ ││ │- magazii/depozite │înlocuire aparataj; │contactul fix/mobil, │- autotransformator 230/250 V, 8 A; │ ││ │(pentru scule, │- autolaborator PRAM│truse de pile normale │- sursă pentru generarea unui curent primar │ ││ │dispozitive, aparate de │- instalaţie pentru │şi de ceasornicărie, │(transformator, grup electrogen); │ ││ │măsurare, materiale, │recondiţionarea │materiale specifice de │- punte Wheatstone, punte Thomson sau echivalente │ ││ │utilaje, echipamente │uleiului │securitate a muncii de │pentru măsurat tangenta unghiului de pierderi │ ││ │etc.). │electroizolant; │lucru la IT etc.); │dielectrice cu generare tensiuni până la 10000 V; │ ││ │ │- utilaje speciale │- prese papuci; │- trusă de curent-tensiune; │ ││ │ │de săpat sau forat; │- scurtcircuitoare │- trusă minut sau echivalent pentru măsurarea │ ││ │ │- motocompresor; │mobile, minimum 2 │timpilor de comutaţie; │ ││ │ │- mijloace de │seturi; │- aparat de polaritate; │ ││ │ │transport pentru │- truse de scule │- indicatoare de tensiune pentru 0,4-400 kV; │ ││ │ │persoane, materiale │(electrician, mecanic);│- aparat pentru măsurarea rezistenţei la prizele │ ││ │ │şi echipamente. │- aparat de sudură │de pământ; │ ││ │ │ │autogenă; │- aparat pentru măsurarea rezistenţei de contact. │ ││ │ │ │- unelte portabile. │ │ │└───────┴────────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────┴────────┘
    Tabelul nr. 17*Font 7*┌───────┬────────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────┬────────┐│ Tip │ Spaţii tehnologice/ │ │ │ │Elemente││atestat│ netehnologice │ Utilaje │ Scule, dispozitive │ Aparate de măsură, încercare, verificare │ de ││ │ │ │ │ │birotică│├───────┼────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┼────────┤│ E2PA │- spaţiu destinat │- autolaborator PRAM│- dispozitive şi scule │Aparate de măsurare, încercare, verificare: │ - ││ │serviciilor funcţionale/│- mijloace de │pentru montat accesorii│- megohmetre de 1000 V, 2500 V, 5000 V; │ ││ │puncte de lucru; │transport pentru │pentru bare (rulete, │- instalaţie pentru măsurat curenţi de fugă, la │ ││ │- atelier/ateliere; │persoane, materiale │şublere, micrometre │tensiunea de 50 kV cc; │ ││ │- magazii/depozite │şi echipamente. │interior/exterior, │- trusă pentru măsurat căderea de tensiune, cu │ ││ │(pentru scule, │ │dispozitive pentru scos│In = 100 A cc; │ ││ │dispozitive, aparate de │ │contactul fix/mobil, │- multimetru universal digital sau analogic; │ ││ │măsurare, materiale, │ │truse de pile normale │- sursă pentru generarea unui curent primar │ ││ │utilaje, echipamente │ │şi de ceasornicărie, │(transformator, grup electrogen); │ ││ │etc.). │ │materiale specifice de │- punte Wheatstone, punte Thomson sau echivalente │ ││ │ │ │securitate a muncii de │pentru măsurat tangenta unghiului de pierderi │ ││ │ │ │lucru la JT şi MT etc.)│dielectrice cu generare tensiuni până la 10000 V; │ │
    │ │ │ │- prese papuci; │- trusă de curent-tensiune; │ ││ │ │ │- truse de scule │- trusă minut sau echivalent pentru măsurarea │ ││ │ │ │(electrician, mecanic);│timpilor de comutaţie; │ ││ │ │ │- unelte portabile. │- aparat de polaritate; │ ││ │ │ │ │- aparat pentru măsurarea rezistenţei la prizele │ ││ │ │ │ │de pământ; │ ││ │ │ │ │- aparat pentru măsurarea rezistenţei de contact. │ │└───────┴────────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────┴────────┘
    Anexa 5la regulamentLISTApersonalului minim ce trebuie asigurat pe duratalucrărilor realizate conform fiecărui tipului de atestat*Font 7*┌────────┬─────────────────────────────────────┬────────────┬───────────┬───────────┬───────────────┬───────────────┐│ │ Numărul de electricieni autorizaţi │ │Inginer/ │Responsabil│Responsabil │Responsabil ││Tipul de│ gradul(1) │Electricieni│Subinginer │SSM(2), (4)│în domeniul │tehnic cu │
    │atestat ├─────┬─────┬──────┬──────┬─────┬─────┤ calificaţi │profil │ │cadastrului, │execuţia(3),(4)││ │ IIA │ IIB │ IIIA │ IIIB │ IVA │ IVB │ │electric(5)│ │geodeziei şi │ ││ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │cartografiei(4)│ │├────────┼─────┼─────┼──────┼──────┼─────┼─────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────────┼───────────────┤│ A │ │ │ │ 1 │ │ 1 │ 2 │ │ 1 │ │ │├────────┼─────┼─────┼──────┼──────┼─────┼─────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────────┼───────────────┤│ A1 │ │ 1 │ │ │ │ │ 1 │ │ 1 │ │ │├────────┼─────┼─────┼──────┼──────┼─────┼─────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────────┼───────────────┤│ A2 │ │ │ │ 1 │ │ │ 1 │ │ 1 │ │ │├────────┼─────┼─────┼──────┼──────┼─────┼─────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────────┼───────────────┤│ A3 │ │ │ │ 1 │ │ │ │ 1 │ 1 │ │ │├────────┼─────┼─────┼──────┼──────┼─────┼─────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────────┼───────────────┤│ B │ 1 │ 1 │ │ │ │ │ 1 │ │ │ │ │├────────┼─────┼─────┼──────┼──────┼─────┼─────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────────┼───────────────┤│ Bp │ 2 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────────┼─────┼─────┼──────┼──────┼─────┼─────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────────┼───────────────┤│ Be │ │ 1 │ │ │ │ │ 1 │ │ │ │ │├────────┼─────┼─────┼──────┼──────┼─────┼─────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────────┼───────────────┤│ Bi │ │ 1 │ │ │ │ │ 1 │ │ │ │ │├────────┼─────┼─────┼──────┼──────┼─────┼─────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────────┼───────────────┤
    │ C1A │ │ │ 2 │ │ │ │ │ │ 1 │ 1 │ │├────────┼─────┼─────┼──────┼──────┼─────┼─────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────────┼───────────────┤│ C1B │ │ │ │ │ 2 │ │ │ 2 │ 1 │ 1 │ │├────────┼─────┼─────┼──────┼──────┼─────┼─────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────────┼───────────────┤│ C2A │ │ │ │ 1 │ │ │ 5 │ │ 1 │ 1 │ 1 │├────────┼─────┼─────┼──────┼──────┼─────┼─────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────────┼───────────────┤│ C2B │ │ │ │ │ │ 1 │ 10 │ 1 │ 1 │ 1 │ 1 │├────────┼─────┼─────┼──────┼──────┼─────┼─────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────────┼───────────────┤│ D1 │ │ │ │ │ 2 │ │ │ 3 │ 1 │ 1 │ │├────────┼─────┼─────┼──────┼──────┼─────┼─────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────────┼───────────────┤│ D2 │ │ │ │ │ │ 1 │ 15 │ 1 │ 1 │ 1 │ 1 │├────────┼─────┼─────┼──────┼──────┼─────┼─────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────────┼───────────────┤│ E1 │ │ │ │ │ 2 │ │ │ 2 │ 1 │ 1 │ │├────────┼─────┼─────┼──────┼──────┼─────┼─────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────────┼───────────────┤│ E2 │ │ │ │ │ │ 1 │ 15 │ 1 │ 1 │ 1 │ 1 │├────────┼─────┼─────┼──────┼──────┼─────┼─────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────────┼───────────────┤│ E2PA │ │ │ │ │ │ 1 │ 2 │ 1 │ 1 │ │ 1 │└────────┴─────┴─────┴──────┴──────┴─────┴─────┴────────────┴───────────┴───────────┴───────────────┴───────────────┘
    NOTE:(1) La tipul de atestat B, unde sunt prevăzuţi atât un electrician autorizat cu grad tip A, cât şi unul cu grad tip B, cerinţa este îndeplinită şi de către o singură persoană care deţine simultan atât gradul de tip A, cât şi pe cel de tip B.(2) Responsabil în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă (SSM), având în vedere prevederile Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, cu modificările ulterioare, sau alt act normativ ulterior.(3) Responsabilul tehnic cu execuţia este autorizat de ANRE pentru instalaţii electrice, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, precum şi de MDRAP, în domeniile construcţii civile, industriale şi agrozootehnice, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.(4) Cerinţele privind asigurarea unui responsabil în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă (SSM), unui responsabil în domeniul cadastrului, geodeziei şi cartografiei, respectiv a unui responsabil tehnic cu execuţia pot fi îndeplinite cumulat de către oricare dintre persoanele care fac parte din structura de personal alocată activităţilor care pot fi desfăşurate de titularul de atestat, care deţin în plus acele calităţi.(5) Prin sintagma "ingineri/subingineri profil electric" se înţelege orice inginer/subinginer cu diplomă într-unul dintre domeniile/specializările acceptate pentru autorizarea persoanelor fizice care proiectează sau, după caz, execută instalaţii electrice.
    Anexa 6la regulamentCompetenţele titularilor de atestate
    acordate de ANRE┌───────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────┐│Tip atestat│ Competenţele titularului de atestat │├───────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ A1 │Realizează încercări/măsurători la echipamentele şi instalaţiile ││ │electrice de joasă tensiune, conform reglementărilor din domeniu, ││ │inclusiv a normelor tehnice incidente. │├───────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ A2 │Toate competenţele atestatului de tip A1 şi, în plus, realizează ││ │încercări/măsurători la echipamentele şi instalaţiile electrice de││ │medie tensiune, conform reglementărilor din domeniu, inclusiv a ││ │normelor tehnice incidente. │├───────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ A │Toate competenţele atestatelor de tip A1 şi A2 şi, în plus, ││ │realizează încercări/măsurători la echipamentele şi instalaţiile ││ │electrice de înaltă tensiune, conform reglementărilor din domeniu,││ │inclusiv a normelor tehnice incidente. │├───────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ A3 │Încercări de echipamente şi instalaţii electrice în vederea ││ │certificării conformităţii tehnice a centralelor electrice în │
    │ │raport cu normele tehnice aplicabile │├───────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ Bi │Toate competenţele atestatului de tip A1 şi, în plus: ││ │a) execută instalaţii electrice exterioare/interioare aferente ││ │incintelor/clădirilor civile şi industriale; ││ │b) execută instalaţii de utilizare de joasă tensiune; ││ │c) execută, verifică, măsoară prize de pământ, instalaţii de ││ │legare la pământ şi de paratrăsnet aferente clădirilor civile şi ││ │industriale şi emite buletinele de verificare/măsurare aferente ││ │acestora. │├───────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ Be │Toate competenţelor atestatului de tip Bi şi, în plus, execută ││ │branşamente electrice şi instalaţii de racordare la joasă ││ │tensiune, aeriene şi/sau subterane, monofazate şi trifazate, ││ │destinate alimentării cu energie electrică a locurilor de consum, ││ │a locurilor de producere sau a celor de consum şi producere. │├───────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ Bp │Proiectează: ││ │a) instalaţii electrice exterioare/interioare aferente incintelor/││ │clădirilor civile şi industriale; │
    │ │b) instalaţii de utilizare de joasă tensiune; ││ │c) branşamente electrice şi instalaţii de racordare la joasă ││ │tensiune, aeriene şi/sau subterane, monofazate şi trifazate, ││ │destinate alimentării cu energie electrică a locurilor de consum, ││ │a locurilor de producere sau a celor de consum şi producere. │├───────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ B │Toate competenţele atestatelor de tip Be şi Bp │├───────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ C1A │Toate competenţele atestatului de tip Bp şi, în plus, proiectează:││ │a) linii electrice cu tensiuni nominale de 0,4 kV + 20 kV aeriene ││ │şi/sau subterane; ││ │b) posturi de transformare de medie tensiune (puncte de ││ │alimentare, puncte de conexiuni), inclusiv celulele aferente; ││ │c) staţii de medie tensiune şi partea electrică de medie tensiune ││ │a staţiilor de înaltă tensiune; ││ │d) reţele electrice de iluminat public aeriene şi/sau subterane; ││ │e) reţele de alimentare cu energie electrică a ansamblurilor de ││ │locuinţe; ││ │f) instalaţii electrice de curenţi slabi aferente (circuite ││ │secundare); │
    │ │g) baterii staţionare de acumulatori, instalaţii electrice de ││ │compensare a factorului de putere; ││ │h) instalaţii de cabluri de fibră optică pentru transmitere de ││ │semnal; ││ │i) instalaţii de comandă, control şi protecţii prin relee. │├───────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ C2A │Toate competenţele atestatului de tip Be şi, în plus, execută: ││ │a) linii electrice cu tensiuni nominale de 0,4 kV + 20 kV aeriene ││ │şi/sau subterane; ││ │b) posturi de transformare de medie tensiune (puncte de ││ │alimentare, puncte de conexiuni), inclusiv celulele aferente; ││ │c) staţii de medie tensiune şi partea electrică de medie tensiune ││ │a staţiilor de înaltă tensiune; ││ │d) reţele electrice de iluminat public aeriene şi/sau subterane; ││ │e) reţele de alimentare cu energie electrică a ansamblurilor de ││ │locuinţe; ││ │f) instalaţii electrice de curenţi slabi aferente (circuite ││ │secundare); ││ │g) baterii staţionare de acumulatori, instalaţii electrice de ││ │compensare a factorului de putere; │
    │ │h) instalaţii de cabluri de fibră optică pentru transmitere de ││ │semnal; ││ │i) instalaţii de comandă, control şi protecţii prin relee; ││ │j) măsurarea rezistenţei de izolaţie şi continuitate circuite, ││ │măsurarea rezistenţei de contact la PT; ││ │k) verificări şi încercări ale echipamentelor şi instalaţiilor ││ │electrice de medie tensiune, aferente reţelelor electrice de ││ │distribuţie şi posturilor de transformare. │├───────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ C1B │Toate competenţele atestatului de tip C1A şi, în plus, proiectează││ │linii electrice cu tensiuni nominale de 0,4 kV + 110 kV aeriene ││ │şi/sau subterane, inclusiv fir de gardă cu fibră optică inclusă ││ │pe LEA de 110 kV, staţii de medie tensiune şi 110 kV, precum şi ││ │partea electrică de medie tensiune a staţiilor cu tensiuni ││ │nominale mai mari sau egale cu 110 kV. │├───────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ C2B │Toate competenţele atestatului de tip C2A şi, în plus, execută: ││ │a) linii electrice cu tensiuni nominale de 0,4 kV + 110 kV ││ │aeriene şi/sau subterane; ││ │b) instalare de fir de gardă cu fibră optică inclusă pe LEA de │
    │ │110 kV; ││ │c) verificări şi încercări ale echipamentelor şi instalaţiilor ││ │electrice de înaltă tensiune, aferente reţelelor electrice de ││ │distribuţie şi posturilor de transformare; ││ │d) staţii de medie tensiune şi 110 kV şi partea electrică de medie││ │tensiune a staţiilor cu tensiuni nominale mai mari sau egale cu ││ │110 kV. │├───────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ D1 │Toate competenţele atestatului de tip C1B şi, în plus, proiectează││ │linii electrice cu orice tensiuni nominale standardizate aeriene ││ │şi/sau subterane, inclusiv fir de gardă cu fibră optică inclusă pe││ │LEA. │├───────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ D2 │Toate competenţele atestatului de tip C2B şi, în plus, execută: ││ │a) linii electrice cu orice tensiuni nominale standardizate ││ │aeriene şi/sau subterane; ││ │b) instalare de fir de gardă cu fibră optică inclusă pe LEA; ││ │c) verificări şi încercări ale echipamentelor şi instalaţiilor ││ │electrice aferente reţelelor electrice de transport şi ││ │distribuţie. │
    ├───────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ E1 │Toate competenţele atestatului de tip C1B şi, în plus, proiectează││ │staţii electrice şi instalaţii electrice aparţinând părţii ││ │electrice a centralelor electrice cu orice tensiuni nominale ││ │standardizate, inclusiv: ││ │a) instalaţii electrice de curenţi slabi (circuite secundare); ││ │b) instalaţii de comandă, control şi protecţii prin relee; ││ │c) instalaţii electrice aferente serviciilor proprii din centrale ││ │şi staţii electrice. │├───────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ E2PA │Execută lucrări la instalaţiile electrice de protecţie şi ││ │automatizări din staţiile electrice, inclusiv: ││ │a) instalaţii electrice de curenţi slabi (circuite secundare); ││ │b) instalaţii de comandă, control şi protecţii prin relee; ││ │c) instalaţii electrice aferente serviciilor proprii din centrale ││ │şi staţii electrice. │├───────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ E2 │Toate competenţele atestatului de tip E2PA şi, în plus, execută ││ │staţii electrice şi instalaţii electrice aparţinând părţii ││ │electrice a centralelor electrice cu orice tensiuni nominale ││ │standardizate, inclusiv: ││ │a) instalaţii electrice de curenţi slabi (circuite secundare); ││ │b) instalaţii de comandă, control şi protecţii prin relee; ││ │c) instalaţii electrice aferente serviciilor proprii din centrale ││ │şi staţii electrice. │└───────────┴──────────────────────────────────────────────────────────────────┘
    Anexa 7la regulamentModel de cerere de atestareCătre: Autoritatea Naţională de Reglementareîn Domeniul Energiei - ANREDomnule Preşedinte,Subsemnatul, ...................., cod numeric personal .............., posesor al actului de identitate seria ...... nr. ........, eliberat de ...................... la data .............................., în calitate de ..........(administrator/director general etc.)..............., reprezentant legal al operatorului economic ................., cu sediul social în localitatea .............., str. ............. nr. ......, bl. ...., sc. ..., ap. ...., judeţul ..........., solicit acordarea următoarelor tipuri de atestate: .....(Se vor menţiona tipurile de atestate solicitate.).......Cererea este însoţită de documentele precizate în opis.Menţionez că operatorul economic pe care îl reprezint:- este înmatriculat în registrul comerţului cu nr. .............;- are codul unic de înregistrare (CUI) nr. .............. şi
    - contul nr. ..... deschis la Banca ..........., Sucursala .......(denumirea/localizarea sucursalei băncii unde este deschis contul).......... .În scopul comunicării cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei vă aduc la cunoştinţă că pot fi contactat direct, la sediul operatorului economic, precum şi la nr. telefon fix ............., nr. de fax ................, nr. telefon mobil ............. sau prin împuternicit: ................, la nr. telefon fix ..............., nr. de fax .............., nr. telefon mobil .........(Se anexează împuternicire notarială sau avocaţială întocmită în condiţiile legii.)............ .Cunoscând prevederile Codului penal privind falsul în declaraţii, certific pe propria răspundere veridicitatea şi autenticitatea tuturor documentelor transmise.Data ...............Semnătura reprezentantului legal (în original)..........................
    Anexa 8la regulamentLISTAcuprinzând dotările tehnico-materialeale solicitantului de atestat┌────┬──────────┬────────────┬─────────────────────────────────────────┐│Nr. │ Dotare │ Nr. bucăţi │În proprietate/închiriate de la ......., ││crt.│ │ │ în baza Contractului nr. ....... ││ │ │ │din ......./ deţinute conform ...........│├────┴──────────┴────────────┴─────────────────────────────────────────┤│Spaţii tehnologice/netehnologice │├────┬──────────┬────────────┬─────────────────────────────────────────┤
    │ 1 │ │ │ │├────┼──────────┼────────────┼─────────────────────────────────────────┤│ 2 │ │ │ │├────┼──────────┼────────────┼─────────────────────────────────────────┤│....│ │ │ │├────┴──────────┴────────────┴─────────────────────────────────────────┤│Utilaje │├────┬──────────┬────────────┬─────────────────────────────────────────┤│ 1 │ │ │ │├────┼──────────┼────────────┼─────────────────────────────────────────┤│ 2 │ │ │ │├────┼──────────┼────────────┼─────────────────────────────────────────┤│....│ │ │ │├────┴──────────┴────────────┴─────────────────────────────────────────┤│Echipamente topografice │├────┬──────────┬────────────┬─────────────────────────────────────────┤│ 1 │ │ │ │├────┼──────────┼────────────┼─────────────────────────────────────────┤│ 2 │ │ │ │├────┼──────────┼────────────┼─────────────────────────────────────────┤
    │....│ │ │ │├────┴──────────┴────────────┴─────────────────────────────────────────┤│Scule, dispozitive │├────┬──────────┬────────────┬─────────────────────────────────────────┤│ 1 │ │ │ │├────┼──────────┼────────────┼─────────────────────────────────────────┤│ 2 │ │ │ │├────┼──────────┼────────────┼─────────────────────────────────────────┤│....│ │ │ │├────┴──────────┴────────────┴─────────────────────────────────────────┤│Aparate de măsură, încercare, verificare │├────┬──────────┬────────────┬─────────────────────────────────────────┤│ 1 │ │ │ │├────┼──────────┼────────────┼─────────────────────────────────────────┤│ 2 │ │ │ │├────┼──────────┼────────────┼─────────────────────────────────────────┤│....│ │ │ │├────┴──────────┴────────────┴─────────────────────────────────────────┤│Birotică, hardware, software │├────┬──────────┬────────────┬─────────────────────────────────────────┤
    │ 1 │ │ │ │├────┼──────────┼────────────┼─────────────────────────────────────────┤│ 2 │ │ │ │├────┼──────────┼────────────┼─────────────────────────────────────────┤│....│ │ │ │└────┴──────────┴────────────┴─────────────────────────────────────────┘    Prin prezenta listă certific, pe propria răspundere, faptul că:    a) toate dotările tehnico-materiale precizate în tabelul de mai jossunt deţinute de operatorul economic pe care îl reprezint şi pot fiverificate de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei;    b) aparatele de măsurare, încercare şi verificare care fac parte dindotarea tehnico-materială a operatorului economic pe care îl reprezintrespectă prevederile legale în domeniul metrologic.    Data ..............               Numele şi prenumele .......................               reprezentant legal al .....(numele operatorului economic                                     solicitant de atestat)............               Semnătura (în original) ................................
    Anexa 9la regulamentModel - Lista structurii de personal alocatactivităţilor supuse atestării*Font 7*┌────┬───────────────────┬───────────────┬─────────────────────┬─────────────────┬────────────────────┬─────────────────────┐│Nr. │Numele şi prenumele│ Pregătirea │ Funcţia în cadrul │Nr./Dată CIM sau │Durata CIM/Contract │ Gradul şi tipul ││crt.│ │profesională*1)│operatorului economic│Contract prestări│prestări servicii*2)│ legitimaţiei de ││ │ │ │ │ servicii │ │electrician autorizat│├────┼───────────────────┼───────────────┼─────────────────────┼─────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┤│ 1 │ │ │ │ │ │ │├────┼───────────────────┼───────────────┼─────────────────────┼─────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┤│ 2 │ │ │ │ │ │ │├────┼───────────────────┼───────────────┼─────────────────────┼─────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┤│... │ │ │ │ │ │ │└────┴───────────────────┴───────────────┴─────────────────────┴─────────────────┴────────────────────┴─────────────────────┘

    ──────────
    *1) Se vor include informaţii privind calificarea profesională (de exemplu, inginer/subinginer/maistru/muncitor calificat etc.), precum şi specializarea precizată în diploma de calificare profesională (de exemplu, energetică, electroenergetică, electrotehnică, electromecanică etc.).
    *2) Se vor preciza perioada pe care este încheiat CIM/contractul de prestări servicii (perioadă determinată sau nedeterminată), precum şi durata muncii (timp parţial sau integral), după caz.
    ──────────
    *Font 8*    Data ...................                   Numele şi prenumele ....................................................                   reprezentant legal al .....(numele operatorului economic solicitant de atestat)....                   Semnătura (în original) ................................................
    Anexa 10la regulamentConţinutul-cadru al unui atestat(Faţă)
    Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei - ANREÎn conformitate cu Decizia ANRE nr. ..../....[data deciziei: ZZ.LL.AAAA].... se acordă......[denumirea solicitantului].....,înregistrat în registrului comerţului sub nr. ....[numărul de înregistrare al solicitantului].......,având codul unic de înregistrare nr. ........[CUI nr. ...]........,ATESTATULnr. ...../....[data acordării: ZZ.LL.AAAA].....de tip ........[tip atestat conform art. 8 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 45/2016]..........pentru .........[descrierea de la art. 8 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 45/2016]..........Condiţii de valabilitate asociate atestatului:1. Atestatul este valabil pe termen nelimitat. Valabilitatea atestatului este condiţionată de verificarea şi vizarea periodică a acestuia în condiţiile Regulamentului pentru atestarea operatorilor economici care proiectează, execută şi verifică instalaţii electrice, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 45/2016.2. Titularul atestatului are drepturile şi trebuie să respecte obligaţiile prevăzute în Regulamentul pentru atestarea operatorilor economici care proiectează, execută şi verifică instalaţii electrice, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 45/2016, precum şi în orice altă reglementare aplicabilă aprobată de ANRE.3. Neîndeplinirea şi/sau îndeplinirea necorespunzătoare de către titularul prezentului atestat a obligaţiilor impuse de lege sau de reglementările aprobate de ANRE în desfăşurarea activităţilor ce fac obiectul atestatului nu atrag/nu atrage răspunderea penală, civilă, contravenţională, administrativă sau materială a ANRE, iar atestarea operatorilor economici nu conduce la transferul de responsabilităţi de la aceştia către ANRE şi nici nu îi exonerează pe aceştia de obligaţiile ce le revin.Data emiterii .....[ZZ.LL.AAAA]........Preşedinte,..................(Verso)*Font 9*┌────────────────┬────────────────┬────────────────┬────────────────┬────────────────┐│ Loc │ Loc │ Loc │ Loc │ Loc ││ ştampilă ANRE │ ştampilă ANRE │ ştampilă ANRE │ ştampilă ANRE │ ştampilă ANRE ││ │ │ │ │ ││ Data vizării │ Data vizării │ Data vizării │ Data vizării │ Data vizării ││ .......... │ .......... │ .......... │ .......... │ .......... │├────────────────┼────────────────┼────────────────┼────────────────┼────────────────┤│Următorul termen│Următorul termen│Următorul termen│Următorul termen│Următorul termen││ de vizare │ de vizare │ de vizare │ de vizare │ de vizare ││ .............. │ .............. │ .............. │ .............. │ .............. │├────────────────┼────────────────┼────────────────┼────────────────┼────────────────┤│ Loc │ Loc │ Loc │ Loc │ Loc ││ ştampilă ANRE │ ştampilă ANRE │ ştampilă ANRE │ ştampilă ANRE │ ştampilă ANRE ││ │ │ │ │ ││ Data vizării │ Data vizării │ Data vizării │ Data vizării │ Data vizării ││ .......... │ .......... │ .......... │ .......... │ .......... │├────────────────┼────────────────┼────────────────┼────────────────┼────────────────┤│Următorul termen│Următorul termen│Următorul termen│Următorul termen│Următorul termen││ de vizare │ de vizare │ de vizare │ de vizare │ de vizare ││ .............. │ .............. │ .............. │ .............. │ .............. │└────────────────┴────────────────┴────────────────┴────────────────┴────────────────┘
    Anexa 11la regulamentIndicatori de referinţă pentruaprecierea activităţii unui titular de atestat1. Pentru fiecare tip de atestat deţinut de un titular de atestat se calculează gradul de satisfacţie anual (pe perioade de 12 luni de la data acordării atestatului), ca fiind media aritmetică a valorilor indicatorului gradul de satisfacţie cuprins în formularele de apreciere primite de la beneficiarii contractelor care s-au finalizat pe durata acelui an (celor 12 luni).2. Gradul de satisfacţie anual trebuie să fie mai mare decât valorile-limită, de referinţă, din tabelul următor:┌─────────────────────────────┬─────────────────────────┐│ Tip atestat │Valoare-limită a gradului││ │ de satisfacţie anual ││ │ [puncte] │├─────────────────────────────┼─────────────────────────┤│A1, B, Bp, Be, Bi │ 5 │├─────────────────────────────┼─────────────────────────┤│C2A, C2B │ 5,5 │├─────────────────────────────┼─────────────────────────┤│C1A, C1B, D2, E2, E2PA │ 6 │├─────────────────────────────┼─────────────────────────┤│A, A2, A3, D1, E1 │ 6,5 │└─────────────────────────────┴─────────────────────────┘
    3. În baza gradului de satisfacţie anual, ANRE calculează gradul de satisfacţie global al unui titular de atestat, prin cumularea şi medierea tuturor valorilor anuale ale acestuia, pentru toate tipurile de atestate deţinute de acel titular.
    Anexa 12la regulamentLista lucrărilor realizate de titularul de atestatLista lucrărilor realizate de titularulde atestat în perioada ....[ZZ.LL.AAAA]....-....[ZZ.LL.AAAA]....*Font 8*┌────┬────────┬────────────────┬─────────────┬───────────────┬────────────────┬───────────────────┐│Nr. │Contract│Lucrări/Servicii│ Beneficiar │Data încheierii│Data finalizării│Apreciere contract ││crt.│ nr. ...│ ce fac obiectul│(parte a │ contractului │ contractului │finalizat (valoarea││ │ │ contractului │contractului)│ │ │ gradului de ││ │ │ (descriere │ │ │ │ satisfacţie) ││ │ │ succintă) │ │ │ │ │├────┼────────┼────────────────┼─────────────┼───────────────┼────────────────┼───────────────────┤│ 1 │ │ │ │ │ │ │├────┼────────┼────────────────┼─────────────┼───────────────┼────────────────┼───────────────────┤│ 2 │ │ │ │ │ │ │
    ├────┼────────┼────────────────┼─────────────┼───────────────┼────────────────┼───────────────────┤│ 3 │ │ │ │ │ │ │├────┼────────┼────────────────┼─────────────┼───────────────┼────────────────┼───────────────────┤│....│ │ │ │ │ │ │├────┴────────┴────────────────┴─────────────┴───────────────┴────────────────┴───────────────────┤│Gradul de satisfacţie anual (media aritmetică a valorilor gradului de satisfacţie al contractelor││finalizate în perioada de referinţă): │└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
    NOTĂ:În tabel se trec atât contractele încheiate de titularul de atestat în perioada menţionată, cât şi cele încheiate anterior, care se finalizează în perioada respectivă.
    Anexa 13la regulamentMODEL DE FORMULARde apreciere privind calitatea lucrărilorrealizate/serviciilor prestate de un titular de atestatTitular atestat ..........., cu sediul în localitatea ....., str. ............ nr. ..., bl. ...., sc. ....., ap. ...., judeţul .............., înregistrat la oficiul registrului comerţului sub nr. ...., având codul unic de înregistrare nr. .......,Contract nr. ......... din ................. pentru lucrări/servicii realizate/prestate conform competenţelor prevăzute de Atestatul nr. ..... de tip .............
    Beneficiar contract ..........., înregistrat la oficiul registrului comerţului sub nr. ....., având codul unic de înregistrare nr. ......*Font 9*┌───┬──────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┐│Nr.│ Indicator │ Apreciere grad de satisfacţie aferent ││ │ │ indicatorului ... [puncte] ││ │ │ Se încercuieşte punctajul care indică ││ │ │ măsura satisfacţiei beneficiarului. ││ │ │ (1 = cel mai puţin mulţumit; ││ │ │ 10 = foarte mulţumit) │├───┼──────────────────────────────────────┼───┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬────┤│ 1 │Sunteţi mulţumit de durata lucrărilor/│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │serviciilor în raport cu prevederile │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │contractuale? │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │├───┼──────────────────────────────────────┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼────┤│ 2 │Sunteţi mulţumit de numărul şi │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │pregătirea personalului alocat │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │lucrărilor/serviciilor contractate? │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │├───┼──────────────────────────────────────┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼────┤│ 3 │Sunteţi mulţumit de disponibilitatea │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │şi calitatea dotărilor materiale, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
    │ │materialelor şi componentelor │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │utilizate, respectiv a documentelor │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │elaborate? │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │├───┼──────────────────────────────────────┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼────┤│ 4 │Sunteţi mulţumit de timpul şi modul de│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │rezolvare a solicitărilor punctuale │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │adresate titularului de atestat sau │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │personalului acestuia? │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │├───┼──────────────────────────────────────┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼───┼────┤│ 5 │Sunteţi mulţumit de calitatea globală │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │a lucrărilor realizate sau a │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │serviciilor prestate? │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │├───┴──────────────────────────────────────┴───┴───┴───┼───┴───┴───┴───┴───┴───┴────┤│Grad de satisfacţie (aferent contractului): │ ││(media aritmetică a aprecierilor acordate │ ....... [puncte] ││indicatorilor) │ │└──────────────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────┘    NOTĂ:    Formularul se completează de beneficiar în două exemplare, dintre care unul se
    predă titularului de atestat, iar al doilea rămâne la beneficiar şi poate fi solicitatde Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei în cazul unor acţiuni decontrol/investigaţii/verificări cu privire la activitatea titularului de atestat.     Completat de Luat la cunoştinţă     ──────────── ──────────────────     Reprezentantul legal al Reprezentantul legal al titularului     beneficiarului: de atestat:     Numele şi prenumele ................. Numele şi prenumele ...............     Semnătura (în original) ............ Semnătura (în original) ...........     Data ................. Data .................
    ------