Forma la zi
Pret: 15,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (24.05.2019), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
HOTĂRÂRE nr. 177 din 23 martie 2016privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 28 martie 2016Data intrării în vigoare 28-03-2016

    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 8 alin. (31) şi art. 37 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 23 şi art. 231-236 din Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1(1) Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, denumită în continuare ANES, este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, care promovează principiul egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în vederea eliminării tuturor formelor de discriminare bazate pe criteriul de sex, în toate politicile şi programele naţionale, şi care exercită funcţiile de strategie, reglementare, reprezentare şi autoritate de stat în domeniul violenţei în familie, cu atribuţii în elaborarea, coordonarea şi aplicarea strategiilor şi politicilor Guvernului în domeniul violenţei în familie.
    (2) Sediul ANES este în municipiul Bucureşti, str. Petofi Sandor nr. 47, sectorul 1.
    Articolul 2(1) ANES este finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.(2) ANES poate beneficia de donaţii şi sponsorizări în condiţiile legii.(3) Pentru finanţarea activităţii ANES pot fi utilizate şi fonduri externe rambursabile şi nerambursabile.
    Articolul 3(1) ANES exercită următoarele funcţii în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi:a) de strategie, prin care se asigură fundamentarea, elaborarea şi aplicarea strategiei şi politicilor Guvernului în domeniul egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi şi în domeniul violenţei în familie;b) de armonizare cu reglementările Uniunii Europene a cadrului legislativ din domeniul său de activitate de reglementare, în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi şi în domeniul violenţei în familie, inclusiv în ceea ce priveşte armonizarea cu reglementările Uniunii Europene;c) de reglementare, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ necesar în vederea armonizării legislaţiei interne în domeniile specifice de activitate cu normele şi principiile prevăzute de tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte;d) de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului român, reprezentarea pe plan intern şi extern în domeniile sale de activitate;e) de autoritate, prin care se asigură integrarea activă şi vizibilă a perspectivei de gen în toate politicile şi programele naţionale, controlul aplicării şi respectării reglementărilor din domeniile sale specifice de activitate.
    (2) În scopul îndeplinirii atribuţiilor sale, ANES poate solicita informaţii de la autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, alte instituţii şi autorităţi publice, societăţi la care statul este acţionar sau asociat, organizaţii patronale şi sindicale reprezentative la nivel naţional, acestea având obligaţia de a furniza datele solicitate.
    Articolul 4(1) ANES îndeplineşte următoarele atribuţii specifice în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi:a) coordonează aplicarea strategiei şi politicilor Guvernului în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi;b) propune Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice proiecte de acte normative, planuri naţionale de acţiune pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi şi asigură aplicarea acestora;c) propune Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice avizarea proiectelor de acte normative, iniţiate de alte autorităţi, în vederea integrării şi respectării principiului egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi;
    d) colectează date statistice în conformitate cu prevederile Legii organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România nr. 226/2009, cu modificările şi completările ulterioare, elaborează rapoarte, studii, analize şi prognoze privind aplicarea principiului egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, în toate domeniile de activitate;e) elaborează, fundamentează, propune şi dezvoltă programe şi proiecte, aprobate potrivit legii, în domeniul egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi;f) coordonează implementarea şi, după caz, implementează programele Uniunii Europene privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi;g) participă ca membru în structurile de coordonare sau gestionare a fondurilor ori a programelor derulate în România de către instituţiile Uniunii Europene, în vederea respectării principiului egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi la alocarea resurselor;h) reprezintă Guvernul României în organismele europene şi internaţionale din domeniu şi colaborează cu structuri similare din alte ţări;i) cooperează cu autorităţi centrale şi locale, cu instituţii de învăţământ şi de cercetare, cu organizaţii neguvernamentale;j)
    colaborează cu partenerii sociali, inclusiv cu organizaţiile neguvernamentale implicate în domeniu, la elaborarea şi implementarea politicilor publice, în vederea realizării egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi;
    k) sprijină, în condiţiile legii, activităţile de formare a salariaţilor instituţiilor sau organismelor publice ori private în domeniul aplicării principiului egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi;l) elaborează, tipăreşte şi difuzează, în ţară şi în străinătate, materiale de informare privind politicile guvernamentale în domeniu, precum şi materiale publicitare ori publicaţii periodice din domeniu;m) asigură comunicarea informaţiilor din sfera guvernamentală necesare Comisiei Europene în vederea redactării raportului de implementare a directivelor europene în domeniul egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi;n) urmăreşte, împreună cu instituţiile şi autorităţile publice responsabile, aplicarea şi respectarea prevederilor tratatelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte, în domeniul drepturilor omului şi al egalităţii de şanse. ANES contribuie la elaborarea rapoartelor periodice de evaluare a progreselor în aplicarea documentelor juridice internaţionale;o) asigură respectarea şi exercită controlul asupra aplicării prevederilor Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;p) elaborează, propune, implementează, finanţează sau, după caz, cofinanţează proiecte specifice şi proiecte din cadrul programelor de interes naţional în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi,
    q) primeşte reclamaţii/plângeri privind încălcarea dispoziţiilor normative referitoare la principiul egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi şi al nediscriminării după criteriul de sex, de la persoane fizice, persoane juridice, instituţii publice şi private, şi le transmite instituţiilor competente în vederea soluţionării şi aplicării sancţiunii şi asigură consilierea victimelor în condiţiile legii.(2) ANES îndeplineşte următoarele atribuţii specifice în domeniul violenţei în familie şi violenţei împotriva femeilor:a) elaborează, coordonează şi aplică strategiile şi politicilor Guvernului în domeniul violenţei în familie şi violenţei împotriva femeilor;b) propune Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice proiecte de acte normative, planuri naţionale de acţiune în domeniul violenţei în familie şi violenţei împotriva femeilor şi asigură aplicarea acestora;c) propune Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice avizarea proiectelor de acte normative iniţiate de alte autorităţi, în domeniul violenţei în familie şi violenţei împotriva femeilor;d) colectează date statistice în conformitate cu prevederile Legii nr. 226/2009, cu modificările şi completările ulterioare, elaborează rapoarte, studii, analize şi prognoze privind domeniul violenţei în familie şi violenţei împotriva femeilor;e) elaborează, fundamentează, propune şi dezvoltă programe şi proiecte, aprobate potrivit legii, în domeniul violenţei în familie şi violenţei împotriva femeilor;
    f) coordonează implementarea şi, după caz, implementează programele Uniunii Europene în domeniul violenţei în familie şi violenţei împotriva femeilor;g) cooperează cu autorităţi centrale şi locale, cu instituţii de învăţământ şi de cercetare, cu organizaţii neguvernamentale;h) colaborează cu partenerii sociali, inclusiv cu organizaţiile neguvernamentale implicate în domeniu, la elaborarea şi implementarea politicilor publice;i) urmăreşte, împreună cu instituţiile şi autorităţile publice responsabile, aplicarea şi respectarea prevederilor tratatelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte, în domeniul violenţei în familie şi violenţei împotriva femeilor;j) întreprinde măsurile necesare sau, după caz, propune autorităţilor ori instituţiilor competente luarea măsurilor necesare pentru prevenirea sau, după caz, înlăturarea efectelor oricăror acte ori fapte care încalcă principiile şi normele tratatelor internaţionale în domeniul violenţei în familie şi violenţei împotriva femeilor la care România este parte;k) elaborează standarde minime de calitate, norme metodologice şi proceduri de lucru pentru serviciile din domeniul violenţei în familie şi violenţei împotriva femeilor şi pentru cele destinate agresorilor;l) coordonează şi îndrumă metodologic activităţile direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi ale serviciilor publice de asistenţă socială în legătură cu aplicarea prevederilor legale incidente în domeniul violenţei în familie;m) stabileşte procedurile şi criteriile de evaluare a nevoilor sociale în domeniul violenţei în familie şi violenţei împotriva femeilor şi elaborează metodologia de intervenţie în aceste cazuri;n) elaborează, propune, implementează, finanţează sau, după caz, cofinanţează proiecte specifice şi proiecte din cadrul programelor de interes naţional în domeniul violenţei în familie şi violenţei împotriva femeilor;o) propune şi fundamentează adoptarea măsurilor necesare pentru asigurarea finanţării adecvate a serviciilor destinate prevenirii şi combaterii în familie şi violenţei împotriva femeilor;p) asigură respectarea şi exercită controlul asupra aplicării prevederilor Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    Articolul 5(1)
    ANES este condusă de un secretar de stat, numit şi eliberat din funcţie prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice.
    (2) Secretarul de stat este ordonator terţiar de credite.(3) În exercitarea atribuţiilor sale, secretarul de stat emite decizii şi instrucţiuni, în condiţiile legii.(4) Secretarul de stat reprezintă ANES în raporturile cu ministerele, organele jurisdicţionale, cu alte autorităţi ale administraţiei publice, cu organizaţii, precum şi în raporturile cu persoane fizice şi juridice, române sau străine.(5) În îndeplinirea atribuţiilor sale, secretarul de stat al ANES poate consulta experţi/experte în domeniul egalităţii de şanse şi de tratament, cu recunoaştere la nivel naţional şi internaţional.
    Articolul 6(1)
    Secretarul de stat este ajutat în activitatea de conducere de un secretar general.
    (2) Secretarul general îndeplineşte atribuţiile prevăzute la art. 49 alin. (2) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare.(3) Secretarul general poate îndeplini şi alte însărcinări prevăzute de regulamentul de organizare şi funcţionare ANES.
    Articolul 7(1) Structura organizatorică a ANES este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.(2) În cadrul direcţiilor de specialitate din structura organizatorică a ANES, prin ordin al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice se pot organiza servicii, birouri şi alte compartimente, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat.(3)
    Regulamentul de organizare şi funcţionare ANES, precum şi statul de funcţii se aprobă prin ordin al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, la propunerea secretarului de stat al ANES.
    (4) Numărul maxim de posturi al ANES este de 50, exclusiv demnitarul.(5) Personalul ANES este compus din funcţionari publici şi din personal contractual.
    Articolul 8Încadrarea în numărul maxim de posturi şi în structura organizatorică se aprobă prin decizie a secretarului de stat, în termen de cel mult 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, cu respectarea termenelor şi condiţiilor prevăzute pentru fiecare categorie de personal, în condiţiile legii.Articolul 9La data intrării în vigoare a prezentului act normativ se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 250/2014 privind organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 7 aprilie 2014, cu modificările şi completările ulterioare.

    PRIM-MINISTRU
    DACIAN JULIEN CIOLOŞ
    Contrasemnează:
    ---------------
    p. Ministrul muncii, familiei,
    protecţiei sociale
    şi persoanelor vârstnice,
    Gabriel Lungu,
    secretar de stat
    Viceprim-ministru,
    ministrul dezvoltării regionale
    şi administraţiei publice,
    Vasile Dîncu
    p. Ministrul afacerilor externe,
    Alexandru Victor Micula,
    secretar de stat
    Ministrul sănătăţii,
    Patriciu-Andrei Achimaş-Cadariu

    Ministrul finanţelor publice,
    Anca Dana Dragu
    Bucureşti, 23 martie 2016.Nr. 177.AnexăSTRUCTURA ORGANIZATORICĂa Agenţiei Naţionale pentru Egalitatede Şanse între Femei şi Bărbaţi*Font 8*                                         Numărul maxim de posturi: 50, exclusiv demnitarul                                    ┌────────────────────────┐ ┌────────────────────────┐                                    │ SECRETAR DE STAT ├────┤CABINET SECRETAR DE STAT│                                    └────────────┬───────────┘ └────────────────────────┘                                                 │                               ┌─────────────────┼────────────────────┐                               │ │ │                               │ │ │                    ┌──────────┴──────────┐ │ ┌───────────┴──────────────┐
                        │AUDIT PUBLIC INTERN*)│ │ │COMPARTIMENT COMUNICARE ŞI│                    └─────────────────────┘ │ │ RELAŢII PUBLICE │                                                 │ └──────────────────────────┘                                                 │                                     ┌───────────┴──────────┐              ┌----------------------┤ SECRETAR GENERAL ├-------------------------┐              | └─┬──────────────────┬─┘ |              | │ │ |              | │ │ |┌─────────────┴───────────┐ ┌──────┴─────┐ ┌─────────┴─────────┐ ┌─────────────┴───────────┐│ DIRECŢIA STRATEGII, │ │COMPARTIMENT│ │SERVICIUL ECONOMIC,│ │ DIRECŢIA PREVENIREA ŞI ││ POLITICI, PROGRAME ŞI │ │ JURIDIC- │ │ RESURSE UMANE ŞI │ │ COMBATEREA VIOLENŢEI ÎN ││ MONITORIZARE PENTRU │ │ CONTENCIOS │ │ ADMINISTRATIV │ │ FAMILIE ││ EGALITATE DE ŞANSE │ │ │ │ │ │ │└─────────────┬───────────┘ └────────────┘ └───────────────────┘ └─────────────┬───────────┘              │ │┌─────────────┴───────────────┐ ┌─────────────┴───────────────┐│SERVICIUL STRATEGII, POLITICI│ │SERVICIUL STRATEGII, POLITICI││ PROGRAME ŞI MONITORIZARE │ │ PROGRAME ŞI MONITORIZARE ││ PENTRU EGALITATE DE ŞANSE │ │ PENTRU PREVENIREA ŞI │
    └─────────────────────────────┘ │ COMBATEREA VIOLENŢEI ÎN │                                                                        │ FAMILIE │                                                                        └─────────────────────────────┘

    ──────────
    *) Se organizează la nivel de compartiment
    ──────────
    ------