Publicat în Jurnalul Oficial L nr. 337 din 23-12-2015

DIRECTIVA (UE) 2015/2366 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI

 

din 25 noiembrie 2015

 

privind serviciile de plată în cadrul pieţei interne, de modificare a Directivelor 2002/65/CE, 2009/110/CE și 2013/36/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010, și de abrogare a Directivei 2007/64/CE

 

(Text cu relevanţă pentru SEE)

 

PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

 

având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în special articolul 114,

 

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

 

după transmiterea proiectului de act legislativ parlamentelor naţionale,

 

având în vedere avizul Băncii Centrale Europene (1),

 

având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European (2),

 

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (3),

 

întrucât:

 

(1)       În ultimii ani s-au înregistrat progrese semnificative în materie de integrare a plăţilor de mică valoare în Uniune, în particular în contextul textelor legislative ale Uniunii referitoare la plăţi, în special prin Directiva 2007/64/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (4), Regulamentul (CE) nr. 924/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului (5), Directiva 2009/110/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (6) și Regulamentul (UE) nr. 260/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului (7). Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (8) a completat în continuare cadrul legislativ pentru serviciile de plată prin stabilirea unei limite specifice pentru posibilitatea comercianţilor cu amănuntul de a aplica suprataxe clienţilor pentru utilizarea unor anumite mijloace de plată.

 

__________

(1)    JO C 224, 15.7.2014, p. 1.

(2)    JO C 170, 5.6.2014, p. 78.

(3)    Poziţia Parlamentului European din 8 octombrie 2015 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) şi Decizia Consiliului din 16 noiembrie 2015.

(4)    Directiva 2007/64/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind serviciile de plată în cadrul pieţei interne, de modificare a Directivelor 97/7/CE, 2002/65/CE, 2005/60/CE și 2006/48/CE şi de abrogare a Directivei 97/5/CE (JO L 319, 5.12.2007, p. 1).

(5)    Regulamentul (CE) nr. 924/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind plăţile transfrontaliere în Comunitate şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2560/2001 (JO L 266, 9.10.2009, p. 11).

(6)    Directiva 2009/110/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind accesul la activitate, desfăşurarea şi supravegherea prudenţială a activităţii instituţiilor emitente de monedă electronică, de modificare a Directivelor 2005/60/CE şi 2006/48/CE și de abrogare a Directivei 2000/46/CE (JO L 267, 10.10.2009, p. 7).

(7)    Regulamentul (UE) nr. 260/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 martie 2012 de stabilire a cerinţelor tehnice și comerciale aplicabile operaţiunilor de transfer de credit și de debitare directă în euro şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 924/2009 (JO L 94, 30.3.2012, p. 22).

(8)    Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului și a Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European şi a Consiliului și de abrogare a Directivei 85/577/CEE a Consiliului și a Directivei 97/7/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (JO L 304, 22.11.2011, p. 64).

 

(2)       Cadrul juridic revizuit al Uniunii privind serviciile de plată este completat prin Regulamentul (UE) 2015/751 al Parlamentului European şi al Consiliului (1). Regulamentul respectiv introduce, în special, norme cu privire la perceperea de comisioane interbancare pentru operaţiunile cu cardul şi vizează accelerarea în continuare a realizării unei veritabile pieţe integrate a plăţilor cu cardul.

 

(3)       Directiva 2007/64/CE a fost adoptată în decembrie 2007, pe baza unei propuneri a Comisiei din decembrie 2005. De atunci, piaţa plăţilor de mică valoare a cunoscut importante inovaţii tehnice, conducând la creşterea rapidă a numărului de plăţi electronice și de pe dispozitive mobile și la apariţia unor noi tipuri de servicii de plată pe piaţă, punând la încercare cadrul actual.

 

(4)       Revizuirea cadrului legislativ al Uniunii privind serviciile de plată şi, în special, analiza impactului Directivei 2007/64/CE și consultarea cu privire la cartea verde a Comisiei din 11 ianuarie 2012 intitulată „Către o piaţă europeană integrată pentru plăţile cu cardul, pe internet şi de pe telefonul mobil”, au arătat că evoluţiile au dat naştere unor provocări importante din perspectiva reglementării. Părţi semnificative ale pieţei serviciilor de plată, în special plăţile efectuate cu cardul, pe internet și de pe dispozitive mobile, rămân fragmentate de-a lungul frontierelor naţionale. Multe produse sau servicii de plată inovatoare nu intră, în întregime sau în mare parte, în domeniul de aplicare al Directivei 2007/64/CE. În plus, domeniul de aplicare al Directivei 2007/64/CE şi, în special, elementele excluse din domeniul de aplicare, cum este cazul cu anumite activităţi legate de plăţi, s-au dovedit în câteva cazuri a fi prea ambigue, prea generale sau pur și simplu depăşite, având în vedere evoluţiile de pe piaţă. Aceasta a dus la incertitudine juridică, la apariţia unor riscuri potenţiale în materie de securitate în lanţul plăţilor și la o lipsă de protecţie a consumatorilor în anumite domenii. S-a dovedit că prestatorii de servicii de plată au avut dificultăţi în a demara servicii de plată digitale inovatoare, sigure şi uşor de utilizat şi în a oferi consumatorilor și comercianţilor cu amănuntul metode de plată eficace, convenabile și sigure la nivelul Uniunii. În acest context, există un potenţial pozitiv semnificativ, care trebuie explorat într-un mod mai consecvent.

 

(5)       Dezvoltarea continuă a unei pieţe interne integrate pentru plăţi electronice sigure este crucială pentru a sprijini creşterea economică a Uniunii şi a asigura faptul că consumatorii, comercianţii şi întreprinderile se pot bucura de varietatea și de transparenţa serviciilor de plată pentru a beneficia pe deplin de piaţa internă.

 

(6)       Ar trebui instituite norme noi care să acopere lacunele legislative și care, în acelaşi timp, să ofere mai multă claritate juridică şi să asigure o aplicare consecventă a cadrului legislativ în întreaga Uniune. Ar trebui garantate condiţii de operare echivalente participanţilor existenţi la piaţă şi celor nou-apăruţi, permiţând noi mijloace de plată pentru a face accesibilă o piaţă mai mare şi asigurând un nivel ridicat de protecţie a consumatorilor care utilizează aceste servicii de plată în întreaga Uniune. Aceasta ar trebui să conducă la o mai mare eficienţă a sistemului de plată în ansamblu, la mai multe opţiuni şi la o mai mare transparenţă în materie de servicii de plată, sporind în acelaşi timp încrederea consumatorilor într-o piaţă armonizată a plăţilor.

 

(7)       În ultimii ani, riscurile în materie de securitate aferente plăţilor electronice au crescut. Aceasta se datorează complexităţii tehnice crescânde a acestora, a volumului tot mai mare de plăţi electronice la nivel mondial și a apariţiei unor noi tipuri de servicii de plată. Serviciile de plată efectuate în condiţii de siguranţă şi securitate reprezintă o condiţie esenţială pentru o piaţă funcţională a serviciilor de plată. Utilizatorii serviciilor de plată ar trebui să fie protejaţi în mod adecvat împotriva acestor riscuri. Serviciile de plată sunt esenţiale pentru funcţionarea unor activităţi economice şi sociale vitale.

 

(8)       Dispoziţiile prezentei directive privind transparenţa și cerinţele de informare pentru prestatorii de servicii de plată, precum şi cele privind drepturile și obligaţiile aferente furnizării şi utilizării serviciilor de plată ar trebui să se aplice, de asemenea, după caz, operaţiunilor în care unul dintre prestatorii de servicii de plată se află în afara Spaţiului Economic European (SEE), pentru a evita abordări divergente de la un stat membru la altul în detrimentul consumatorilor. După caz, dispoziţiile respective ar trebui extinse la operaţiunile efectuate în orice monedă oficială între prestatorii de servicii de plată care sunt situaţi pe teritoriul SEE.

 

(9)       Remiterea de bani reprezintă un serviciu de plată simplu, care se bazează de regulă pe furnizarea unei sume în numerar de către un plătitor către un prestator de servicii de plată, care transmite suma corespunzătoare, de exemplu, prin intermediul unei reţele de comunicaţii, unui beneficiar al plăţii sau unui alt prestator de servicii de plată care acţionează pe seama beneficiarului plăţii. În unele state membre, supermarketurile, comercianţii şi alţi operatori cu amănuntul furnizează publicului un serviciu corespunzător care permite plata facturilor pentru utilităţi publice și a altor facturi uzuale ale gospodăriilor. Aceste servicii de plată a facturilor ar trebui considerate drept remitere de bani, cu excepţia cazurilor în care autorităţile competente consideră că activitatea este asimilabilă unui alt serviciu de plată.

 

_________

(1)    Regulamentul (UE) 2015/751 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2015 privind comisioanele interbancare pentru tranzacţiile de plată cu cardul (JO L 123, 19.5.2015, p. 1).

 

(10)      Prezenta directivă introduce o definiţie neutră a acceptării operaţiunilor de plată pentru a reda nu doar modelele tradiţionale de acceptare, structurate în jurul utilizării cardurilor de plată, ci și diferitele modele de afaceri, inclusiv pe acelea în care sunt implicaţi mai mulţi acceptanţi. Acest lucru ar trebui să asigure o protecţie similară pentru toţi comercianţii, indiferent de instrumentul de plată utilizat pentru efectuarea plăţii, în cazul în care activitatea este aceeaşi cu acceptarea operaţiunilor cu cardul. Serviciile tehnice furnizate prestatorilor de servicii de plată, precum simpla prelucrare și stocare de date sau operarea terminalelor, nu ar trebui să fie considerate că constituie o acceptare. În plus, unele modele de acceptare nu oferă un transfer real al fondurilor de la acceptant la beneficiarul plăţii deoarece părţile pot conveni asupra altor forme de decontare.

 

(11)      Excluderea din domeniul de aplicare a Directivei 2007/64/CE privind operaţiunile de plată efectuate prin intermediul unui agent comercial pe seama plătitorului sau al beneficiarului plăţii este aplicată foarte diferit în statele membre. Anumite state membre permit utilizarea excluderii de către platformele de comerţ electronic care acţionează în calitate de intermediar atât pe seama cumpărătorilor individuali, cât și al vânzătorilor individuali fără o marjă reală de a negocia sau de a realiza vânzări sau achiziţii de bunuri sau de servicii. O astfel de aplicare a excluderii depăşeşte domeniul de aplicare prevăzut în directiva respectivă și ar putea conduce la creşterea riscurilor pentru consumatori, întrucât aceşti prestatori rămân în afara protecţiei oferite de cadrul juridic. Diversitatea practicilor de aplicare conduce de asemenea la denaturarea concurenţei în cadrul pieţei de plăţi. Pentru a răspunde acestor preocupări, excluderea ar trebui să se aplice în cazul în care agenţii acţionează doar pe seama plătitorului sau doar pe seama beneficiarului plăţii, indiferent dacă se află în posesia fondurilor clienţilor sau nu. În cazul în care acţionează atât pe seama plătitorului, cât şi pe seama beneficiarului plăţii (cum ar fi anumite platforme de comerţ electronic), agenţii ar trebui să fie excluşi doar dacă nu intră în posesia fondurilor clienţilor sau nu le controlează în niciun moment.

 

(12)      Prezenta directivă nu ar trebui să se aplice activităţilor societăţilor de transport de numerar (Cash-in-Transit - CIT) şi societăţilor de gestionare a numerarului (Cash Management Companies - CMC), în cazul cărora activităţile vizate sunt limitate la transportul fizic al bancnotelor și al monedelor.

 

(13)      Reacţiile din partea pieţei arată că activităţile de plată care fac obiectul excluderii privind reţelele limitate comportă frecvent volume și valori de plată semnificative și oferă consumatorilor sute sau mii de produse şi servicii diferite. Aceasta nu corespunde cu scopul excluderii reţelelor limitate, astfel cum este acesta prevăzut în Directiva 2007/64/CE și presupune riscuri mai mari şi o lipsă a protecţiei juridice pentru utilizatorii serviciilor de plată, în special pentru consumatori, precum și dezavantaje clare pentru participanţii de pe piaţa reglementată. Pentru a ajuta la limitarea acestor riscuri, nu ar trebui să fie posibil ca acelaşi instrument să fie utilizat pentru a face operaţiuni de plată în vederea achiziţiei de bunuri şi servicii în mai multe reţele limitate sau în vederea achiziţiei unei game nelimitate de bunuri şi servicii. Un instrument de plată ar trebui să fie considerat ca fiind utilizat în cadrul unei astfel de reţele limitate dacă acesta poate fi folosit exclusiv în următoarele circumstanţe: în primul rând, pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii de la un anumit comerciant cu amănuntul sau de la un anumit lanţ de comercianţi cu amănuntul, dacă entităţile implicate sunt legate în mod direct printr-un acord comercial care prevede, de exemplu, utilizarea unei singure mărci de plată, iar marca de plată respectivă este utilizată la punctele de vânzare și este afişată, ori de câte ori este posibil, pe instrumentul de plată care poate fi folosit în locul respectiv; în al doilea rând, pentru achiziţionarea unei game foarte limitate de bunuri sau servicii, de exemplu când domeniul de utilizare este efectiv limitat la un număr restrâns de bunuri sau servicii conectate din punct de vedere funcţional, indiferent de localizarea geografică a punctului de vânzare; sau în al treilea rând, atunci când instrumentul de plată este reglementat de o autoritate publică naţională sau regională în scopuri sociale sau fiscale specifice pentru a achiziţiona anumite bunuri sau servicii.

 

(14)      Instrumentele de plată care fac obiectul excluderii privind reţelele limitate ar putea să includă cardurile de fidelitate, cardurile de combustibil, cardurile de membru, cardurile pentru transportul public, tichetele de parcare, bonurile de masă sau bonurile pentru servicii, care fac uneori obiectul unui cadru legislativ specific din dreptul muncii sau dreptul fiscal, destinat să promoveze utilizarea unor astfel de instrumente pentru a realiza obiective prevăzute în legislaţia socială. În cazul în care astfel de instrumente cu scop predeterminat se transformă în instrumente cu scop general, nu ar trebui să se mai aplice excluderea din domeniul de aplicare al prezentei directive. Instrumentele care pot fi utilizate pentru achiziţii în magazinele unor comercianţi incluşi pe o listă nu ar trebui să fie excluse din domeniul de aplicare al prezentei directive, deoarece aceste instrumente sunt concepute în principiu pentru o reţea de prestatori de servicii în continuă creştere. Excluderea privind reţelele limitate ar trebui să se aplice în combinaţie cu obligaţia potenţialilor prestatori de servicii de plată de a notifica activităţile care intră în domeniul său de aplicare.

 

(15)      Directiva 2007/64/CE exclude din domeniul său de aplicare anumite operaţiuni de plată prin intermediul dispozitivelor de telecomunicaţii sau informatice în cazul în care operatorul de reţea acţionează nu numai ca un intermediar pentru livrarea bunurilor și a serviciilor digitale prin dispozitivul în cauză, ci adaugă de asemenea valoare acestor bunuri sau servicii. În particular, această excludere permite aşa-numita facturare prin intermediul operatorului sau cumpărare directă cu ajutorul facturii de telefon, ceea ce contribuie la dezvoltarea de noi modele de afaceri bazate pe vânzarea de conţinut digital și pe servicii de voce la o valoare redusă, începând cu tonurile de apel și serviciile premium prin SMS. Aceste servicii includ divertismentul, cum ar fi chat şi descărcări de conţinut video, de muzică şi de jocuri, informaţiile, cum ar fi cele despre vreme, ştiri, noutăţi sportive, informaţii bursiere şi informaţiile telefonice, participarea la emisiuni radio și TV, cum ar fi votare, participare la concursuri și contribuţii live. Semnalele venite din zona pieţei de profil nu prezintă niciun indiciu că astfel de operaţiuni de plată, pe care consumatorii le consideră convenabile pentru plăţile de valoare redusă, s-ar fi transformat într-un serviciu general de intermediere a plăţilor. Cu toate acestea, din cauza formulării ambigue a excluderii relevante, această excludere a fost pusă în aplicare în mod diferit în statele membre, conducând la lipsa securităţii juridice pentru operatori şi consumatori şi, în anumite cazuri, a permis serviciilor de intermediere a plăţilor să susţină că sunt eligibile pentru o excludere nelimitată din domeniul de aplicare a Directivei 2007/64/CE. Prin urmare, este oportun să se clarifice mai bine şi să se restrângă domeniul de aplicare al eligibilităţii pentru respectiva excludere pentru astfel de prestatori de servicii specificând tipurile de operaţiuni de plată cărora li se aplică.

 

(16)      Excluderea referitoare la anumite operaţiuni de plată efectuate prin intermediul dispozitivelor de telecomunicaţii sau informatice ar trebui să se axeze în mod special pe microplăţi pentru conţinut digital și pentru servicii de voce. Ar trebui introdusă o trimitere clară la operaţiunile de plată pentru achiziţionarea de bilete electronice pentru a ţine cont de evoluţiile din domeniul plăţilor conform cărora, în special, clienţii pot comanda, plăti, obţine şi valida bilete electronice din orice loc și în orice moment folosind telefoane mobile sau alte dispozitive. Biletele electronice permit și facilitează prestarea de servicii pe care consumatorii le-ar putea altfel achiziţiona sub formă de bilet pe suport de hârtie și includ transportul, divertismentul, parcarea maşinii şi intrarea în diverse locuri, însă exclud bunurile fizice, reducând astfel costurile de producţie și de distribuţie aferente canalelor tradiţionale de vânzare de bilete pe suport de hârtie și sporind confortul clienţilor, oferindu-le modalităţi noi şi simple de achiziţionare a biletelor. Pentru a uşura sarcina entităţilor care colectează donaţii în scopuri caritabile, operaţiunile de plată în legătură cu astfel de donaţii ar trebui excluse. Statele membre ar trebui, în conformitate cu dreptul intern, să aibă libertatea de a limita excluderile la donaţiile colectate în favoarea organizaţiilor caritabile înregistrate. În ansamblu, excluderea ar trebui să se aplice doar în cazul în care valoarea operaţiunilor de plată este sub un anumit prag, pentru a o limita în mod clar la plăţile cu un profil scăzut de risc.

 

(17)      Zona unică de plăţi în euro (SEPA) a facilitat crearea la nivelul Uniunii a „întreprinderilor de plată” şi a „întreprinderilor de colectare”, care au permis centralizarea tuturor operaţiunilor de plată ale aceluiaşi grup. În acest sens, operaţiunile de plată efectuate între o întreprindere-mamă şi filiala sa sau între filialele aceleiaşi întreprinderi-mamă de către un prestator de servicii de plată care aparţine aceluiaşi grup, ar trebui excluse din domeniul de aplicare a prezentei directive. Colectarea ordinelor de plată pe seama grupului de către o întreprindere-mamă sau de către o filială a sa în vederea transmiterii mai departe către un prestator de servicii de plată nu ar trebui să fie considerată serviciu de plată în sensul prezentei directive.

 

(18)      Directiva 2007/64/CE a exclus din domeniul său de aplicare serviciile de plată care sunt furnizate de operatorii de bancomate independent de prestatori de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont. Respectiva excludere a stimulat creşterea serviciilor independente de bancomat în multe state membre, în special în zonele mai puţin populate. Excluderea completă a acestei părţi, în creştere rapidă, a pieţei bancomatelor din domeniul de aplicare al prezentei directive ar conduce, totuşi, la confuzii referitoare la comisioanele de retragere. În situaţii transfrontaliere, acest lucru ar putea conduce la dublă taxare pentru aceeaşi retragere de către prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont şi de către operatorul bancomatului. În consecinţă, pentru a menţine furnizarea de servicii de bancomat, asigurând în acelaşi timp claritatea privind comisioanele de retragere, este oportună menţinerea excluderii, solicitând însă operatorilor de bancomat să respecte anumite dispoziţii de transparenţă din prezenta directivă. În plus, comisioanele aplicate de operatorii bancomatelor nu ar trebui să aducă atingere Regulamentului (CE) nr. 924/2009.

 

(19)      De multe ori, prestatorii de servicii care au încercat să beneficieze de o excludere din domeniul de aplicare a Directivei 2007/64/CE nu s-au consultat cu autorităţile pentru a stabili dacă activităţile lor fac obiectul directivei respective sau sunt excluse din domeniul de aplicare a acesteia, ci s-au bazat pe propriile evaluări. Acest lucru a condus la o aplicare diversă a anumitor excluderi în rândul statelor membre. De asemenea, s-ar putea ca anumite excluderi să fi fost utilizate de prestatorii de servicii de plată pentru a-şi modifica modelele de afaceri astfel încât activităţile de plată pe care le oferă să nu intre în domeniul de aplicare al directivei menţionate. Aceasta poate conduce la creşterea riscurilor pentru utilizatorii serviciilor de plată şi la condiţii divergente pentru prestatorii de servicii de plată la nivelul pieţei interne. Prin urmare, prestatorii de servicii ar trebui obligaţi să notifice activităţile relevante autorităţilor competente, astfel încât autorităţile competente să poată evalua dacă cerinţele prevăzute în dispoziţiile relevante sunt îndeplinite și pentru a asigura o interpretare omogenă a normelor la nivelul pieţei interne. În special, pentru toate acele excluderi care se bazează pe respectarea unui prag, ar trebui să se prevadă o procedură de notificare pentru a asigura conformarea la cerinţele specifice.

 

(20)      În plus, este important să se includă cerinţa ca potenţialii prestatori de servicii de plată să notifice autorităţilor competente activităţile pe care le prestează în cadrul unei reţele limitate, pe baza criteriilor stabilite în prezenta directivă, dacă valoarea operaţiunilor de plată depăşeşte un anumit prag. Autorităţile competente ar trebui să evalueze dacă activităţile notificate pot fi considerate activităţi prestate în cadrul unei reţele limitate.

 

(21)      Definiţia serviciilor de plată ar trebui să fie neutră din punct de vedere tehnologic şi să permită dezvoltarea de noi tipuri de servicii de plată, asigurând în acelaşi timp condiţii de operare echivalente pentru prestatorii de servicii de plată existenţi şi noi.

 

(22)      Prezenta directivă ar trebui să respecte abordarea adoptată prin Directiva 2007/64/CE, care are drept obiect toate tipurile de servicii electronice de plată. Prin urmare, este în continuare neoportun ca noile norme să se aplice acelor servicii în cazul cărora transferul de fonduri de la plătitor la beneficiarul plăţii sau transportul acestora este efectuat în exclusivitate sub formă de bancnote şi monede sau în cazul cărora transferul se bazează pe cec pe suport de hârtie, cambie pe suport de hârtie, bilet la ordin sau alt instrument, vouchere pe suport de hârtie sau carduri trase asupra unui prestator de servicii de plată sau a unei alte părţi în scopul de a pune fonduri la dispoziţia beneficiarului plăţii.

 

(23)      Prezenta directivă nu ar trebui să se aplice operaţiunilor de plată efectuate în numerar, deoarece există deja o piaţă unică pentru plăţile efectuate în numerar. De asemenea, prezenta directivă nu ar trebui să se aplice nici operaţiunilor de plată bazate pe cecuri pe suport de hârtie deoarece, prin însăşi natura lor, acestea nu pot fi procesate la fel de eficient ca alte mijloace de plată. Cu toate acestea, bunele practici în acest domeniu ar trebui să se bazeze pe principiile prevăzute în prezenta directivă.

 

(24)      Este necesar să se specifice categoriile de prestatori de servicii de plată care pot presta în mod legitim servicii de plată în întreaga Uniune, şi anume instituţiile de credit care acceptă depozite de la utilizatori pe care le pot utiliza pentru finanţarea operaţiunilor de plată, instituţii care ar trebui să continue să fie supuse cerinţelor prudenţiale prevăzute de Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (1), instituţiile emitente de monedă electronică care emit monedă electronică ce poate fi folosită pentru finanţarea operaţiunilor de plată și care ar trebui să continue să facă obiectul cerinţelor prudenţiale prevăzute de Directiva 2009/110/CE, precum și instituţiile de plată și oficii poştale care efectuează operaţiuni de virament abilitate în acest sens în temeiul dreptului intern. Aplicarea respectivului cadru juridic ar trebui să se limiteze la prestatorii de servicii care furnizează servicii de plată ca ocupaţie sau ca activitate comercială obişnuită, în conformitate cu prezenta directivă.

 

(25)      Prezenta directivă stabileşte norme privind executarea operaţiunilor de plată în cadrul cărora fondurile sunt constituite din monedă electronică, conform definiţiei din Directiva 2009/110/CE. Cu toate acestea, prezenta directivă nu reglementează emisiunea de monedă electronică astfel cum este prevăzută în Directiva 2009/110/CE. Prin urmare, instituţiile de plată nu ar trebui să fie autorizate să emită monedă electronică.

 

(26)      Directiva 2007/64/CE instituie un regim prudenţial, introducând o autorizaţie unică pentru toţi prestatorii de servicii de plată a căror activitate nu este legată de acceptarea de depozite sau de emisiunea de monedă electronică. În acest scop, Directiva 2007/64/CE a introdus o nouă categorie de prestatori de servicii de plată, și anume „instituţiile de plată”, prevăzându-se autorizarea, sub rezerva unui set de condiţii stricte și complete, pentru persoanele juridice care nu sunt încadrate în categoriile existente, de a presta servicii de plată în întreaga Uniune. Astfel, aceste servicii ar trebui să fie supuse aceloraşi condiţii în întreaga Uniune.

 

(27)      De la adoptarea Directivei 2007/64/CE au apărut noi tipuri de servicii de plată, în special în domeniul plăţilor prin internet. Au evoluat îndeosebi serviciile de iniţiere a plăţii în domeniul comerţului electronic. Aceste servicii de plată joacă un rol în plăţile din cadrul comerţului electronic, prin stabilirea unei punţi informatice între site-ul de internet al unui comerciant și platforma bancară online a prestatorului de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont al plătitorului, în vederea iniţierii de plăţi prin internet pe bază de transfer-credit.

 

(28)      În plus, evoluţiile tehnologice au condus la apariţia în ultimii ani a unei serii de servicii complementare, cum ar fi serviciile de informare cu privire la conturi. Aceste servicii oferă utilizatorului serviciilor de plată informaţii cumulative online cu privire la unul sau la mai multe conturi de plăţi deţinute la unul sau la mai mulţi prestatori diferiţi de servicii de plată şi accesate prin intermediul interfeţelor online ale prestatorului de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont. Utilizatorul serviciilor de plată poate avea imediat, în orice moment, o vedere de ansamblu asupra situaţiei sale financiare. Serviciile respective ar trebui să facă la rândul lor obiectul prezentei directive, pentru a le oferi consumatorilor un grad adecvat de protecţie privind plăţile lor și privind datele contului lor, precum și securitate juridică în privinţa statutului de prestator de servicii de informare cu privire la conturi.

 

(29)      Serviciile de iniţiere a plăţii permit prestatorului de servicii de iniţiere a plăţii să ofere beneficiarului plăţii asigurarea că plata a fost iniţiată pentru a stimula beneficiarul plăţii să livreze bunul sau să furnizeze serviciul fără întârzieri nejustificate. Aceste servicii oferă o soluţie cu costuri reduse atât pentru comercianţi, cât şi pentru consumatori şi le oferă acestora din urmă posibilitatea de a efectua cumpărături online chiar dacă nu dispun de un card de plată. Deoarece în prezent serviciile de iniţiere a plăţii nu fac obiectul Directivei 2007/64/CE, nu sunt în mod necesar supravegheate de către o autoritate competentă și nu sunt obligate să respecte Directiva 2007/64/CE. Această situaţie pune o serie de probleme de ordin juridic, printre altele în ceea ce priveşte protecţia consumatorilor, securitatea și răspunderea, precum şi concurenţa și protecţia datelor, în special în ceea ce priveşte protecţia datelor utilizatorilor serviciilor de plată în conformitate cu normele Uniunii de protecţie a datelor. Prin urmare, noile norme ar trebui să ofere soluţii pentru aceste probleme.

 

_________

(1)    Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituţiilor de credit și supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit și a firmelor de investiţii, de modificare a Directivei 2002/87/CE și de abrogare a Directivelor 2006/48/CE şi 2006/49/CE (JO L 176, 27.6.2013, p. 338).

 

(30)      Elementele de securitate personalizate utilizate pentru autentificarea în siguranţă a clienţilor de către utilizatorul serviciilor de plată sau de către prestatorul de servicii de iniţiere a plăţii sunt, de obicei, cele emise de prestatorii de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont. Nu este neapărat necesar ca prestatorii de servicii de iniţiere a plăţii să intre într-o relaţie contractuală cu prestatorii de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont şi, indiferent de modelul de afaceri utilizat de prestatorii de servicii de iniţiere a plăţii, prestatorii de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont permit prestatorilor de servicii de iniţiere a plăţii să se bazeze pe procedurile de autentificare oferite de prestatorii de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont în vederea iniţierii unei anumite plăţi pe seama plătitorului.

 

(31)      Atunci când prestează exclusiv servicii de iniţiere a plăţii, prestatorul de servicii de iniţiere a plăţii nu deţine fondurile utilizatorului în nicio etapă a lanţului plăţilor. Dacă un prestator de servicii de iniţiere a plăţii intenţionează să furnizeze servicii de plată în legătură cu care deţine fondurile utilizatorului, acesta ar trebui să obţină autorizaţie deplină pentru respectivele servicii.

 

(32)      Serviciile de iniţiere a plăţii se bazează pe accesul direct sau indirect al prestatorului de servicii de iniţiere a plăţii la contul plătitorului. Un prestator de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont, care furnizează mecanismul de acces indirect, ar trebui, de asemenea, să permită accesul direct pentru prestatorii de servicii de iniţiere a plăţii.

 

(33)      Prezenta directivă ar trebui să vizeze asigurarea continuităţii pe piaţă, permiţând noilor prestatori de servicii şi celor existenţi, indiferent de modelul de afaceri aplicat de aceştia, să îşi ofere serviciile într-un cadru de reglementare clar şi armonizat. În aşteptarea aplicării acestor norme, fără a aduce atingere nevoii de a asigura securitatea operaţiunilor de plată şi protecţia consumatorilor împotriva riscului demonstrabil de fraudă, statele membre, Comisia, Banca Centrală Europeană (BCE) şi Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea bancară europeană) instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului (1) (ABE) ar trebui să garanteze concurenţa loială pe această piaţă, evitând discriminarea nejustificată împotriva oricărui actor existent pe piaţă. Orice prestator de servicii de plată, inclusiv prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont utilizatorului serviciilor de plată, ar trebui să poată oferi servicii de iniţiere a plăţii.

 

(34)      Prezenta directivă nu modifică în mod semnificativ condiţiile de acordare şi de menţinere a autorizării ca instituţie de plată. La fel ca în Directiva 2007/64/CE, condiţiile includ cerinţe prudenţiale proporţionale cu riscurile operaţionale și financiare cu care aceste organisme se confruntă în cursul activităţii lor. În acest context, este necesară existenţa unui regim coerent în cadrul căruia la capitalul iniţial să fie asociat un capital permanent, regim care ar putea fi perfecţionat la momentul potrivit, în funcţie de nevoile pieţei. Din cauza marii diversităţi din domeniul serviciilor de plată, prezenta directivă ar trebui să autorizeze diverse metode, la care să se asocieze o anumită marjă de latitudine în materie de supraveghere, pentru a asigura că aceleaşi riscuri sunt tratate în acelaşi mod pentru toţi prestatorii de servicii de plată. Cerinţele privind instituţiile de plată ar trebui să reflecte faptul că instituţiile de plată sunt implicate în mai multe activităţi specializate şi limitate, generând astfel riscuri mai restrânse și mai uşor de supravegheat şi de controlat decât cele care survin în gama mai largă de activităţi ale instituţiilor de credit. În special, ar trebui să li se interzică instituţiilor de plată să accepte depozite de la utilizatori şi ar trebui să li se permită să folosească fonduri primite de la utilizatori doar în vederea prestării unor servicii de plată. Normele prudenţiale obligatorii, inclusiv cele privind capitalul iniţial, ar trebui să corespundă riscului aferent serviciului de plată în cauză prestat de instituţia de plată. Ar trebui să se considere că Prestatorii de servicii de plată care prestează doar servicii de iniţiere a plăţii ar trebui consideraţi ca prezentând un risc mediu în ceea ce priveşte capitalul iniţial.

 

(35)      Prestatorii de servicii de iniţiere a plăţii şi prestatorii de servicii de informare cu privire la conturi, atunci când furnizează exclusiv respectivele servicii, nu deţin fondurile clienţilor. În consecinţă, ar fi disproporţionat să se impună cerinţe de fonduri proprii pentru aceşti noi participanţi pe piaţă. Cu toate acestea, este important ca aceştia să îşi poată îndeplini obligaţiile aferente activităţilor lor. Prin urmare, ar trebui să li se impună să deţină o asigurare de răspundere civilă profesională sau o garanţie comparabilă. ABE ar trebui să elaboreze orientări în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, privind criteriile pe baza cărora statele membre să stabilească suma minimă a asigurării de răspundere civilă profesională sau a garanţiei comparabile. ABE nu ar trebui să facă distincţie între asigurarea de răspundere civilă profesională şi garanţia comparabilă, întrucât acestea ar trebui să fie interschimbabile.

 

_________

(1)    Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/78/CE a Comisiei (JO L 331, 15.12.2010, p. 12).

 

(36)      Pentru a evita abuzurile la adresa dreptului de stabilire, este necesar să se impună ca instituţia de plată care solicită autorizarea într-un stat membru să furnizeze cel puţin o parte din activitatea sa de prestare de servicii de plată în statul membru respectiv.

 

(37)      Ar trebui să se prevadă ca fondurile utilizatorilor serviciilor de plată să fie păstrate separat de fondurile instituţiei de plată. Cerinţele în materie de protejare a fondurilor sunt necesare în momentul în care o instituţie de plată se află în posesia fondurilor utilizatorilor serviciilor de plată. În situaţia în care aceeaşi instituţie de plată execută o operaţiune de plată atât pentru plătitor, cât şi pentru beneficiarul plăţii şi în care plătitorului i se pune la dispoziţie o linie de credit, ar putea fi oportun să se protejeze fondurile în favoarea beneficiarului plăţii din momentul în care acestea reprezintă creanţa beneficiarului plăţii faţă de instituţia de plată. De asemenea, instituţiile de plată ar trebui să fie supuse unor obligaţii stringente în materie de combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismului.

 

(38)      Prezenta directivă nu modifică obligaţiile instituţiilor de plată în ceea ce priveşte raportarea și obligaţiile acestora de a efectua auditarea conturilor lor anuale și consolidate. Instituţiile de plată ar trebui să îşi întocmească conturile anuale și conturile consolidate în conformitate cu Directiva 86/635/CEE a Consiliului (1) și Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (2). Conturile anuale şi conturile consolidate urmează să fie auditate, cu excepţia cazului în care instituţia de plată este exceptată de la această obligaţie în temeiul directivelor respective.

 

(39)      Atunci când prestează unul sau mai multe dintre serviciile de plată care fac obiectul prezentei directive, prestatorii de servicii de plată ar trebui să deţină întotdeauna conturi de plăţi folosite exclusiv pentru operaţiuni de plată. Pentru ca prestatorii de servicii de plată să poată presta servicii de plată, este esenţial ca aceştia să aibă posibilitatea de a deschide şi de a administra conturi la instituţii de credit. Statele membre ar trebui să se asigure că accesul la respectivele conturi este furnizat într-o manieră nediscriminatorie şi proporţională cu scopul legitim pe care îl urmăreşte. Deşi accesul poate fi elementar, ar trebui să fie întotdeauna suficient de extins pentru ca instituţia de plată să îşi poată presta serviciile fără restricţii şi eficient.

 

(40)      Prezenta directivă ar trebui să reglementeze acordarea de credit de către instituţiile de plată, şi anume acordarea de linii de credit și emiterea de carduri de credit, doar dacă acesta este strâns legat de serviciile de plată. Numai în cazul în care acordarea creditului se face cu scopul de a facilita efectuarea serviciilor de plată, fiind vorba de un credit pe termen scurt acordat pentru o perioadă care să nu depăşească 12 luni, inclusiv sub forma unui credit care poate fi reînnoit, este oportun să se permită instituţiilor de plată să acorde un astfel de credit în ceea ce priveşte activităţile lor transfrontaliere, cu condiţia ca acest credit să fie refinanţat folosind în principal fondurile proprii ale instituţiei de plată, precum și alte fonduri de pe pieţele de capital, şi nu fondurile deţinute pe seama clienţilor în scopul efectuării de servicii de plată. Aceste norme nu ar trebui să aducă atingere Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (3) sau altor dispoziţii relevante ale dreptului Uniunii sau măsurilor naţionale referitoare la condiţiile de acordare a creditelor pentru consumatori care nu sunt armonizate prin prezenta directivă.

 

(41)      În general, s-a dovedit că există o cooperare satisfăcătoare între autorităţile naţionale competente responsabile cu acordarea de autorizaţii instituţiilor de plată, cu efectuarea de controale şi cu luarea de decizii privind retragerea autorizaţiilor respective. Cu toate acestea, cooperarea dintre autorităţile competente ar trebui consolidată, atât în ceea ce priveşte informaţiile schimbate între acestea, cât și pentru aplicarea și interpretarea într-o manieră consecventă a prezentei directive, în cazurile în care o instituţie de plată autorizată ar dori să presteze servicii de plată în alt stat membru decât statul membru de origine, exercitându-şi astfel dreptul de stabilire sau libertatea de a presta servicii („procedura de paşaport”), inclusiv prin intermediul internetului. ABE ar trebui să sprijine soluţionarea litigiilor dintre autorităţile competente în contextul cooperării transfrontaliere în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1093/2010. De asemenea, ABE ar trebui să pregătească un set de proiecte de standarde tehnice de reglementare privind cooperarea și schimbul de date.

 

(42)      Pentru a creşte transparenţa funcţionării instituţiilor de plată autorizate de autorităţile competente ale statului membru de origine sau înregistrate pe lângă acestea, inclusiv a agenţilor acestora, şi pentru a asigura un nivel ridicat de protecţie a consumatorilor în Uniune, este necesar să se asigure un acces facil al publicului la lista entităţilor care furnizează servicii de plată. În consecinţă, ABE ar trebui să instituie şi să gestioneze un registru central în care să publice o listă cu denumirile entităţilor care furnizează servicii de plată. Statele membre ar trebui să se asigure că datele pe care le furnizează sunt actualizate. Aceste măsuri ar trebui să contribuie, de asemenea, la consolidarea cooperării dintre autorităţile competente.

 

__________

(1)    Directiva 86/635/CEE a Consiliului din 8 decembrie 1986 privind conturile anuale și conturile consolidate ale băncilor şi ale altor instituţii financiare (JO L 372, 31.12.1986, p. 1).

(2)    Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situaţiile financiare anuale, situaţiile financiare consolidate şi rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European şi a Consiliului și de abrogare a Directivelor 78/660/CEE şi 83/349/CEE ale Consiliului (JO L 182, 29.6.2013, p. 19).

(3)    Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului (JO L 133, 22.5.2008, p. 66).

 

(43)      Disponibilitatea unor informaţii exacte și actualizate ar trebui crescută solicitând instituţiilor de plată să informeze autoritatea competentă din statul membru de origine, fără întârzieri nejustificate, în privinţa oricăror modificări care afectează exactitatea informaţiilor şi a dovezilor furnizate ca parte a procesului de autorizare, inclusiv în ceea ce priveşte agenţii sau entităţile suplimentare către care sunt externalizate anumite activităţi. Autorităţile competente ar trebui să verifice, în cazul existenţei unor suspiciuni, corectitudinea informaţiilor primite.

 

(44)      Statele membre ar trebui să poată solicita ca instituţiile de plată care funcţionează pe teritoriul lor și al căror sediu central este situat în alt stat membru să le transmită periodic rapoarte privind activităţile pe care le desfăşoară pe teritoriile acestora, în scopuri de informare sau în scopuri statistice. În cazul în care instituţiile de plată funcţionează în temeiul dreptului de stabilire, ar trebui să fie posibil ca aceste informaţii să fie utilizate pentru monitorizarea conformităţii cu titlurile III şi IV ale prezentei directive, iar statele membre ar trebui să fie în măsură să impună instituţiilor de plată respective să numească un punct central de contact pe teritoriul acestora, pentru a facilita supravegherea reţelelor de agenţi de către autorităţile competente. ABE ar trebui să elaboreze proiecte de standarde de reglementare care să stabilească criteriile pentru a determina momentul oportun al desemnării unui punct central de contact, precum și funcţiile posibile ale acestuia. Obligaţia de a desemna un punct central de contact ar trebui să fie proporţională cu obiectivul urmărit de comunicare adecvată şi de raportare a informaţiilor privind conformarea cu titlurile III şi IV în statul membru gazdă.

 

(45)      În situaţii de urgenţă, dacă este necesar să se acţioneze imediat pentru a gestiona o ameninţare gravă la adresa interesului colectiv al utilizatorilor serviciilor de plată din statul membru gazdă, precum frauda pe scară largă, autorităţile competente ale statului membru gazdă ar trebui să poată lua măsuri preventive, în paralel cu cooperarea transfrontalieră dintre autorităţile competente ale statului membru gazdă şi statului membru de origine şi sub rezerva măsurilor luate de autoritatea competentă a statului membru de origine. Măsurile respective ar trebui să fie adecvate, proporţionale cu obiectivul urmărit, nediscriminatorii şi de natură temporară. Măsurile ar trebui să fie justificate în mod corespunzător. Autorităţile competente ale statului membru de origine al instituţiei de plată relevante și alte autorităţi vizate, cum ar fi Comisia și ABE, ar trebui să fie informate în prealabil sau, dacă acest lucru nu este posibil având în vedere situaţia de urgenţă, fără întârzieri nejustificate.

 

(46)      Prezenta directivă precizează setul minim de competenţe pe care ar trebui să le aibă autorităţile competente pentru supravegherea respectării normelor de către instituţiile de plată, dar aceste competenţe trebuie exercitate cu respectarea drepturilor fundamentale, inclusiv a dreptului la viaţă privată. Fără a aduce atingere controlului exercitat de o autoritate independentă (autoritate naţională de protecţie a datelor), în conformitate cu Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, statele membre ar trebui să instituie garanţii adecvate şi eficace în cazul în care exercitarea respectivelor competenţe ar putea conduce la abuzuri sau la acte arbitrare care implică încălcări grave ale respectivelor drepturi, de exemplu prin autorizarea prealabilă din partea autorităţii judiciare a statului membru în cauză, dacă este cazul.

 

(47)      Este important să se asigure că toate persoanele care prestează servicii de plată sunt obligate să respecte un anumit nivel minim de cerinţe juridice şi de reglementare. Astfel, este oportun să se impună înregistrarea identităţii şi a situării geografice a tuturor persoanelor care prestează servicii de plată, inclusiv a persoanelor care nu îndeplinesc toate condiţiile pentru autorizarea ca instituţii de plată. Această abordare este în acord cu argumentarea recomandării speciale VI a Grupului de Acţiune Financiară Internaţională privind prevenirea spălării banilor, care prevede un mecanism prin care prestatorii de servicii de plată care nu pot îndeplini toate condiţiile prevăzute în recomandarea respectivă să poată fi totuşi consideraţi instituţii de plată. În acest scop, chiar și în cazul în care persoanele sunt scutite total sau parţial de condiţiile de autorizare, statele membre ar trebui să le înscrie în registrul instituţiilor de plată. Cu toate acestea, este esenţial ca posibilitatea acordării de derogări să fie condiţionată de cerinţe stricte referitoare la valoarea operaţiunilor de plată. Instituţiile de plată care beneficiază de o derogare nu ar trebui să beneficieze de dreptul de stabilire sau de libertatea de a presta servicii şi nu ar trebui să exercite indirect aceste drepturi atunci când sunt membre ale unui sistem de plată.

 

(48)      Având în vedere natura specifică a activităţii realizate şi riscurile legate de furnizarea de servicii de informare cu privire la conturi, este oportun să se prevadă un regim prudenţial specific pentru prestatorii de servicii de informare cu privire la conturi. Prestatorilor de servicii de informare cu privire la conturi ar trebui să li se permită să furnizeze servicii transfrontaliere, beneficiind de regulile privind „procedura de paşaport”.

 

(49)      Este esenţial ca orice prestator de servicii de plată să poată avea acces la serviciile infrastructurilor tehnice ale sistemelor de plată. Cu toate acestea, un astfel de acces ar trebui să facă obiectul unor cerinţe adecvate, pentru a asigura integritatea şi stabilitatea sistemelor în cauză. Fiecare prestator de servicii de plată care solicită participarea la un sistem de plată ar trebui să îşi asume riscul reprezentat de propria alegere a sistemului și să furnizeze sistemului de plată dovezi că organizarea sa internă este suficient de solidă pentru a face faţă tuturor tipurilor de riscuri. Respectivele sisteme de plată includ în general schemele de carduri cvadripartite și principalele sisteme de procesare a transferurilor-credit și a debitărilor directe. Pentru a asigura egalitatea de tratament în întreaga Uniune între diversele categorii de prestatori de servicii de plată autorizaţi, în conformitate cu termenii autorizaţiei care le-a fost acordată, este necesară clarificarea normelor privind accesul la sistemele de plată.

 

(50)      Ar trebui să se prevadă tratamentul nediscriminatoriu al instituţiilor de plată şi de credit autorizate, astfel încât toţi prestatorii de servicii de plată aflaţi în concurenţă în cadrul pieţei interne să poată recurge la serviciile infrastructurilor tehnice ale acestor sisteme de plată, în aceleaşi condiţii. Este oportun să se prevadă un tratament diferit pentru prestatorii de servicii de plată autorizaţi și pentru cei care beneficiază de o derogare în temeiul prezentei directive, precum și de derogarea în temeiul articolului 3 din Directiva 2009/110/CE, având în vedere diferenţele existente între cadrele prudenţiale ale acestora. În orice caz, diferenţele în privinţa condiţiilor legate de preţ ar trebui permise doar în cazul în care acestea sunt motivate de diferenţe între costurile suportate de prestatorii de servicii de plată. Aceasta nu ar trebui să aducă atingere dreptului statelor membre de a limita accesul la sistemele cu importanţă sistemică în conformitate cu Directiva 98/26/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (1) sau competenţei BCE și a Sistemului European al Băncilor Centrale în ceea ce priveşte accesul la sisteme de plată.

 

(51)      Prezenta directivă nu aduce atingere domeniului de aplicare al Directivei 98/26/CE. Cu toate acestea, pentru a asigura concurenţa loială între prestatorii de servicii de plată, un participant la un sistem de plată desemnat supus condiţiilor prevăzute de Directiva 98/26/CE care furnizează servicii în legătură cu un astfel de sistem unui prestator de servicii de plată autorizat sau înregistrat ar trebui de asemenea să acorde accesul la astfel de servicii, atunci când este solicitat în acest sens, într-o manieră obiectivă, proporţională şi nediscriminatorie, oricărui alt prestator de servicii de plată autorizat sau înregistrat. Prestatorii de servicii de plată cărora li se acordă acest acces nu ar trebui, cu toate acestea, să fie consideraţi participanţi astfel cum sunt definiţi în Directiva 98/26/CE şi, implicit, nu ar trebui să beneficieze de protecţia acordată de respectiva directivă.

 

(52)      Dispoziţiile privind accesul la sistemele de plată nu ar trebui să se aplice sistemelor create și operate de un singur prestator de servicii de plată. Astfel de sisteme de plată pot funcţiona fie în concurenţă directă cu sistemele de plată, fie, în cele mai multe cazuri, într-o nişă de piaţă care nu este acoperită în mod corespunzător de sistemele de plată. Astfel de sisteme includ schemele tripartite, cum ar fi schemele de carduri tripartite, în măsura în care acestea nu funcţionează niciodată ca scheme de carduri cvadripartite de facto, de exemplu bazându-se pe deţinătorii de licenţă, pe agenţi sau pe partenerii de comarcare. De asemenea, aceste sisteme includ, de regulă, serviciile de plată furnizate de prestatorii de servicii de telecomunicaţii în care operatorul schemei este prestatorul de servicii de plată atât pentru plătitor, cât şi pentru beneficiarul plăţii, precum şi sistemele interne ale grupurilor bancare. Pentru a stimula concurenţa pe care aceste sisteme de plată închise o pot face sistemelor de plată consacrate existente, nu ar fi oportun să se acorde unor terţi accesul la aceste sisteme de plată închise particulare. Cu toate acestea, astfel de sisteme ar trebui să fie supuse întotdeauna normelor naţionale și ale Uniunii în materie de concurenţă, care pot conţine cerinţa de acordare a accesului la aceste scheme pentru a menţine concurenţa efectivă pe pieţele serviciilor de plată.

 

(53)      Deoarece consumatorii şi întreprinderile nu se află în aceeaşi poziţie, aceştia nu necesită acelaşi nivel de protecţie. Deşi este important să se garanteze drepturile consumatorilor prin dispoziţii de la care să nu se poată deroga prin contract, este rezonabil să se permită întreprinderilor şi organizaţiilor să convină altfel atunci când nu realizează operaţiuni în care sunt implicaţi consumatorii. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a dispune ca microîntreprinderile, astfel cum sunt definite în Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei (2), să fie tratate în acelaşi mod ca și consumatorii. În orice caz, anumite dispoziţii de bază ale prezentei directive ar trebui să se aplice în toate cazurile, indiferent de statutul utilizatorului.

 

(54)      Prezenta directivă ar trebui să specifice obligaţiile prestatorilor de servicii de plată în ceea ce priveşte furnizarea de informaţii către utilizatorii serviciilor de plată, care ar trebui să primească aceleaşi nivel ridicat de informaţii clare cu privire la serviciile de plată, pentru a putea alege în cunoştinţă de cauză și pentru a-şi putea exercita liber opţiunile în cadrul Uniunii. În interesul transparenţei, prezenta directivă stabileşte cerinţele armonizate necesare pentru a garanta furnizarea către utilizatorii serviciilor de plată a unor informaţii necesare, suficiente şi uşor de înţeles cu privire atât la contractul de servicii de plată, cât și la operaţiunile de plată. Pentru a promova funcţionarea fără obstacole a pieţei unice a serviciilor de plată, statele membre ar trebui să adopte doar acele dispoziţii în materie de informare stabilite prin prezenta directivă.

 

__________

(1)    Directiva 98/26/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 mai 1998 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi de decontare a titlurilor de valoare (JO L 166, 11.6.1998, p. 45).

 

(2)    Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii (JO L 124, 20.5.2003, p. 36).

 

(55)      Consumatorii ar trebui să fie protejaţi împotriva practicilor neloiale sau înşelătoare, în conformitate cu Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (1), precum și cu Directivele 2000/31/CE (2), 2002/65/CE (3), 2008/48/CE, 2011/83/UE (4) și 2014/92/UE (5) ale Parlamentului European şi ale Consiliului Dispoziţiile acestor directive rămân aplicabile. Cu toate acestea, ar trebui să fie clarificată, în special, relaţia dintre cerinţele de informare precontractuală prevăzute în prezenta directivă și cele prevăzute în Directiva 2002/65/CE.

 

(56)      Pentru a spori eficienţa, informaţiile a căror comunicare este obligatorie ar trebui să fie proporţionale cu nevoile utilizatorilor și comunicate într-un format standard. Cu toate acestea, cerinţele în materie de informare cu privire la o operaţiune de plată singulară ar trebui să difere de cele cu privire la un contract-cadru care prevede o serie de operaţiuni de plată.

 

(57)      În practică, contractele-cadru și operaţiunile de plată reglementate de acestea sunt mult mai des întâlnite și mai importante din punct de vedere economic decât operaţiunile de plată singulare. Dacă există un cont de plăţi sau un instrument de plată specific, este obligatoriu un contract-cadru. Din acest motiv, cerinţele de informare prealabilă privind contractele-cadru ar trebui să fie detaliate, iar informaţiile ar trebui să fie furnizate întotdeauna pe suport de hârtie sau pe alte suporturi durabile, cum ar fi documente imprimate de imprimantele pentru extrase de cont, CDROM-uri, DVD-uri şi hard diskuri ale calculatoarelor personale pe care se stochează poşta electronică, precum și site-uri de internet, cu condiţia ca aceste site-uri să fie accesibile pentru consultare ulterioară pentru o perioadă de timp suficientă pentru scopurile accesării informaţiei respective și cu condiţia ca site-urile respective să permită reproducerea informaţiilor stocate într-o formă neschimbată. Cu toate acestea, ar trebui să fie posibil ca prestatorul de servicii de plată şi utilizatorul serviciilor de plată să convină în contractul-cadru cu privire la modul în care se vor furniza informaţiile ulterioare privind operaţiunile de plată executate, hotărând, de exemplu, ca în cazul furnizării de servicii bancare prin internet, toate informaţiile privind contul de plăţi să fie puse la dispoziţie online.

 

(58)      În cazul operaţiunilor de plată singulare, informaţiile esenţiale sunt singurele pe care prestatorul de servicii de plată ar trebui să le furnizeze întotdeauna din proprie iniţiativă. Deoarece plătitorul este, de obicei, prezent în momentul în care dă ordinul de plată, nu ar trebui să fie necesar să se prevadă ca informaţiile respective să fie furnizate de fiecare dată pe suport de hârtie sau pe alt suport durabil. Prestatorul de servicii de plată ar trebui să poată să furnizeze informaţiile pe cale orală la ghişeu sau să le facă uşor accesibile într-un alt mod, de exemplu afişând condiţiile, pe un panou de informare, la punctul de lucru. De asemenea, ar trebui să fie disponibile informaţii referitoare la locul unde pot fi obţinute alte informaţii mai detaliate, de exemplu, pe pagina de internet. Cu toate acestea, ar trebui ca, la cererea consumatorului, informaţiile esenţiale să fie furnizate pe suport de hârtie sau pe un alt suport durabil.

 

(59)      Prezenta directivă ar trebui să prevadă dreptul consumatorilor de a primi gratuit informaţii relevante înainte de a deveni parte la vreun contract de servicii de plată. Consumatorii ar trebui de asemenea să poată solicita pe suport de hârtie informaţii prealabile, precum și contractul-cadru, gratuit și în orice moment pe durata relaţiei contractuale, pentru a avea posibilitatea de a compara serviciile și condiţiile oferite de prestatorii de servicii de plată în caz de litigiu, să îşi verifice drepturile și obligaţiile contractuale, menţinându-se astfel un nivel ridicat al protecţiei consumatorilor. Dispoziţiile menţionate ar trebui să fie compatibile cu Directiva 2002/65/CE. Dispoziţiile explicite privind informaţiile gratuite prevăzute de prezenta directivă nu ar trebui să aibă efectul de a permite impunerea unor comisioane pentru informaţiile furnizate consumatorilor în temeiul altor directive aplicabile.

 

(60)      Modul în care informaţiile necesare urmează să fie furnizate utilizatorului serviciilor de plată de către prestatorul serviciilor de plată ar trebui să ţină seama de nevoile utilizatorului, precum şi de aspectele tehnice practice și de eficienţa din punctul de vedere al costurilor, în funcţie de situaţie, ţinând seama de acordul din contractul de servicii de plată respectiv. Prezenta directivă ar trebui să distingă între două moduri în care informaţia urmează să fie transmisă de către prestatorul de servicii de plată: fie informaţia ar trebui să fie furnizată, cu alte cuvinte să fie comunicată activ, la momentul potrivit, de către prestatorul de servicii de plată, în conformitate cu cerinţele prezentei directive, fără vreo solicitare din partea utilizatorului serviciilor de plată, fie informaţiile ar trebui să fie puse la dispoziţia utilizatorului serviciilor de plată, pe baza unei cereri de informare. În a doua situaţie, utilizatorul serviciilor de plată ar trebui să joace un rol activ pentru a obţine informaţiile respective, cum ar fi solicitarea expresă a acestora de la prestatorul de servicii de plată, consultarea contului său bancar online sau introducerea cardului său bancar într-o imprimantă pentru extrase de cont. În acest scop, prestatorul de servicii de plată ar trebui să garanteze că accesul la informaţiile respective este posibil și că informaţiile se află la dispoziţia utilizatorului serviciilor de plată.

 

_________

(1) Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piaţa internă faţă de consumatori și de modificare a Directivei 84/450/CEE a Consiliului, a Directivelor 97/7/CE, 98/27/CE şi 2002/65/CE ale Parlamentului European şi ale Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului („Directiva privind practicile comerciale neloiale”) (JO L 149, 11.6.2005, p. 22).

(2)    Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societăţii informaţionale, în special ale comerţului electronic, pe piaţa internă (JO L 178, 17.7.2000, p. 1).

(3)    Directiva 2002/65/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 septembrie 2002 privind comercializarea la distanţă a serviciilor financiare de consum şi de modificare a Directivei 90/619/CEE a Consiliului și a Directivelor 97/7/CE și 98/27/CE (JO L 271, 9.10.2002, p. 16).

(4)    Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului și a Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European şi a Consiliului și de abrogare a Directivei 85/577/CEE a Consiliului și a Directivei 97/7/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (JO L 304, 22.11.2011, p. 64).

(5)    Directiva 2014/92/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 iulie 2014 privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plăţi, schimbarea conturilor de plăţi şi accesul la conturile de plăţi cu servicii de bază (JO L 257, 28.8.2014, p. 214).

 

(61)      Consumatorul ar trebui să primească, fără comisioane suplimentare, informaţii de bază privind operaţiunile de plată executate. În cazul unei operaţiuni de plată singulare, prestatorul de servicii de plată nu ar trebui să perceapă un comision separat pentru aceste informaţii. În mod similar, informaţiile ulterioare privind operaţiunile de plată în temeiul unui contract-cadru ar trebui furnizate lunar gratuit. Cu toate acestea, având în vedere importanţa transparenţei în materie de tarifare şi de nevoile diferite ale clienţilor, părţile ar trebui să poată să convină cu privire la stabilirea unor comisioane pentru comunicarea mai frecventă a informaţiilor sau pentru comunicarea de informaţii suplimentare. Pentru a ţine seama de diversele practici naţionale, ar trebui să se permită statelor membre să se impună ca extrasele de cont lunare pentru conturile de plăţi pe suport de hârtie sau pe alt suport durabil să fie furnizate întotdeauna în mod gratuit.

 

(62)      Pentru a facilita mobilitatea clienţilor, consumatorii ar trebui să aibă posibilitatea de a rezilia un contract-cadru fără a suporta vreun comision. Cu toate acestea, în cazul contractelor reziliate de consumator la mai puţin de şase luni de la data intrării în vigoare, prestatorilor de servicii de plată ar trebui să li se permită să aplice comisioane în conformitate cu costurile suportate din cauza rezilierii contractului-cadru de către consumator. Pentru consumatori, perioada de preaviz convenită ar trebui să nu fie mai lungă de o lună, iar pentru prestatorii de servicii de plată aceasta ar trebui să nu fie mai scurtă de două luni. Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere obligaţiei prestatorului de servicii de plată de a rezilia contractul de servicii de plată în circumstanţe excepţionale, în temeiul altor dispoziţii relevante din dreptul Uniunii sau din dreptul intern, cum ar fi cele privind spălarea banilor şi finanţarea terorismului, orice acţiune care urmăreşte îngheţarea unor fonduri sau orice altă măsură specifică legată de prevenirea şi investigarea infracţiunilor.

 

(63)      Pentru a asigura un nivel ridicat de protecţie a consumatorilor, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea, în interesul consumatorului, de a menţine sau de a introduce restricţii sau interdicţii privind modificările unilaterale ale clauzelor unui contract-cadru, de exemplu dacă nu există un motiv justificat pentru o astfel de modificare.

 

(64)      Dispoziţiile contractuale nu ar trebui, prin obiectul sau efectele acestora, să discrimineze consumatorii cu reşedinţa legală în Uniune din motive de naţionalitate sau de reşedinţă. De exemplu, atunci când un contract-cadru prevede dreptul de a bloca instrumentul de plată din motive justificate în mod obiectiv, prestatorul de servicii de plată nu ar trebui să aibă posibilitatea de a invoca acest drept doar pentru că utilizatorul serviciilor de plată şi-a schimbat reşedinţa în interiorul Uniunii.

 

(65)      În ceea ce priveşte comisioanele, experienţa a demonstrat că împărţirea acestora între plătitor și beneficiarul plăţii constituie sistemul cel mai eficient, deoarece uşurează procesarea complet automatizată a plăţilor. Prin urmare, ar trebui să se prevadă ca, în cadrul procedurii obişnuite, prestatorul de servicii de plată al plătitorului şi cel al beneficiarului plăţii să perceapă comisioanele direct de la aceştia. Valoarea comisioanelor percepute poate fi și zero, deoarece dispoziţiile prezentei directive nu ar trebui să aducă atingere practicii prin care prestatorul de servicii de plată nu percepe consumatorilor comisioane la creditarea conturilor acestora. În mod similar, în funcţie de temenii contractului, un prestator de servicii de plată are posibilitatea de a percepe comisioane pentru utilizarea serviciului de plată doar de la beneficiarul plăţii (comerciantul), caz în care plătitorul nu trebuie să plătească comisioane. Sistemele de plată pot impune taxe sub forma unui abonament. Dispoziţiile privind suma transferată sau comisioanele percepute nu au niciun efect direct asupra tarifelor aplicate de prestatorii de servicii de plată sau de alţi intermediari.

 

(66)      Practicile naţionale diferite în ceea ce priveşte comisioanele aplicate pentru utilizarea unui instrument de plată („suprataxare”) au generat o situaţie foarte eterogenă pe piaţa plăţilor din Uniune şi au devenit o sursă de confuzie pentru consumatori, în special în contextul comerţului electronic și transfrontalier. Comercianţii stabiliţi în statele membre în care suprataxarea este autorizată oferă produse și servicii în statele membre în care suprataxarea este interzisă şi aplică suprataxarea consumatorului. De asemenea, există multe exemple de comercianţi care au impus consumatorilor costuri mult mai ridicate decât costul suportat de respectivii comercianţi pentru utilizarea unui anumit instrument de plată. În plus, un argument solid pentru revizuirea practicilor de suprataxare este susţinut de faptul că Regulamentul (UE) 2015/751 stabileşte norme pentru comisioanele interbancare aplicabile plăţilor cu cardul. Comisioanele interbancare constituie principalul component al comisioanelor comerciale pentru carduri şi pentru plăţile cu cardul. Suprataxarea este practica de orientare utilizată uneori de către comercianţi pentru a compensa costurile suplimentare ale plăţilor cu cardul. Regulamentul (UE) 2015/751 impune limite pentru nivelul comisioanelor interbancare. Respectivele limite se vor aplica înainte de interdicţia stabilită de prezenta directivă. În consecinţă, statele membre ar trebui să aibă în vedere să împiedice beneficiarii plăţii să solicite comisioane pentru utilizarea instrumentelor de plată pentru care comisioanele interbancare sunt reglementate în capitolul II din Regulamentul (UE) 2015/751.

 

(67)      Deşi prezenta directivă recunoaşte relevanţa instituţiilor de plată, instituţiile de credit rămân principala cale de acces pentru consumatori în vederea obţinerii de instrumente de plată. Emiterea unui instrument de plată cu cardul de către un prestator de servicii de plată, indiferent dacă este o instituţie de credit sau o instituţie de plată, alta decât cea care oferă servicii de cont clientului, ar permite creşterea concurenţei pe piaţă şi, prin urmare, mai multe opţiuni şi o ofertă mai bună pentru consumatori. În timp ce, în prezent, majoritatea plăţilor la punctul de vânzare se efectuează cu cardul, gradul actual de inovare în domeniul plăţilor ar putea duce la apariţia rapidă a unor noi canale de plată în anii următori. Prin urmare, este oportun ca, în cadrul revizuirii prezentei directive, Comisia, să acorde o atenţie deosebită acestor evoluţii, şi necesităţii de a revizui domeniul de aplicare al dispoziţiilor privind confirmarea disponibilităţii fondurilor. Pentru prestatorul de servicii de plată care emite un instrument de plată cu cardul, în special carduri de debit, obţinerea unei confirmări cu privire la disponibilitatea fondurilor în contul clientului de la prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont ar permite emitentului să gestioneze mai bine şi să reducă în mod corespunzător riscul de credit al acestuia. În acelaşi timp, confirmarea respectivă nu ar trebui să permită prestatorului de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont să blocheze fonduri în contul de plăţi al plătitorului.

 

(68)      Utilizarea unui card sau a unui instrument de plată cu cardul pentru efectuarea unei plăţi declanşează deseori generarea unui mesaj de confirmare a disponibilităţii fondurilor și a două operaţiuni de plată rezultate. Prima operaţiune are loc între emitent şi prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont comerciantului, iar cea de a doua, de obicei o debitare directă, are loc între prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont plătitorului şi emitent. Ambele operaţiuni ar trebui tratate în acelaşi mod ca orice altă operaţiune echivalentă. Un prestator de servicii de plată care emite instrumente de plată cu cardul ar trebui să se supună aceloraşi obligaţii în temeiul prezentei directive, indiferent dacă este sau nu prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont plătitorului, în special din punctul de vedere al responsabilităţii (de exemplu, autentificarea) și în ceea ce priveşte răspunderea faţă de diferiţii participanţi din lanţul plăţilor. Întrucât cererea prestatorului de servicii de plată şi confirmarea cu privire la disponibilitatea fondurilor se pot efectua prin canalele de comunicare sigure existente, prin procedurile și infrastructurile tehnice existente pentru comunicarea dintre prestatorii de servicii de iniţiere a plăţii sau prestatorii de servicii de informare cu privire la conturi şi prestatorii de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont, respectând în acelaşi timp măsurile de securitate necesare, nu ar trebui să existe niciun cost suplimentar pentru prestatorii de servicii de plată sau pentru titularii de carduri. În plus, dacă operaţiunea de plată are loc într-un mediu de internet (pe site-ul internet al comerciantului) sau într-un spaţiu de vânzare cu amănuntul, prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont ar trebui să fie obligat să furnizeze confirmarea solicitată de către emitent doar în cazul în care conturile deţinute de prestatorii de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont sunt accesibile în format electronic pentru respectiva confirmare, cel puţin online. Având în vedere natura specifică a monedei electronice, nu ar trebui să fie posibil ca acest mecanism să se aplice operaţiunilor de plată iniţiate prin instrumente de plată cu cardul în care este stocată monedă electronică, astfel cum este definită în Directiva 2009/110/CE.

 

(69)      Obligaţia de a păstra în siguranţă elementele de securitate personalizate este de cea mai mare importanţă pentru a proteja fondurile utilizatorului serviciilor de plată şi pentru a limita riscurile legate de fraudă și accesul neautorizat la contul de plăţi. Cu toate acestea, clauzele şi condiţiile sau alte obligaţii impuse de prestatorii de servicii de plată utilizatorilor serviciilor de plată în ceea ce priveşte păstrarea în siguranţă a elementelor de securitate personalizate nu ar trebui elaborate în aşa fel încât să împiedice utilizatorii serviciilor de plată să beneficieze de serviciile oferite de alţi prestatori de servicii de plată, inclusiv de servicii de iniţiere a plăţii şi de servicii de informare cu privire la conturi. În plus, clauzele și condiţiile respective nu ar trebui să conţină nicio dispoziţie care ar face mai dificilă în vreun fel utilizarea serviciilor de plată ale altor prestatori de servicii de plată autorizaţi sau înregistraţi în temeiul prezentei directive.

 

(70)      Pentru a reduce riscurile și consecinţele operaţiunilor de plată executate în mod neautorizat sau incorect, utilizatorul serviciilor de plată ar trebui să informeze în cel mai scurt timp prestatorul de servicii de plată asupra oricărei contestaţii cu privire la operaţiuni de plată presupuse a fi neautorizate sau a fi fost executate incorect, cu condiţia ca prestatorul de servicii de plată să îşi fi îndeplinit obligaţiile în materie de informare care îi revin în temeiul prezentei directive. Dacă termenul-limită de notificare este respectat de utilizatorul serviciilor de plată, acesta ar trebui să fie în măsură să îşi exercite revendicările în condiţiile termenelor de prescripţie din dreptul intern. Prezenta directivă nu ar trebui să afecteze alte litigii dintre utilizatorii şi prestatorii serviciilor de plată.

 

(71)      În cazul unei operaţiuni de plată neautorizate, prestatorul de servicii de plată ar trebui să ramburseze plătitorului imediat valoarea operaţiunii respective. Cu toate acestea, în cazul în care există o suspiciune crescută cu privire la o operaţiune neautorizată care rezultă din comportamentul fraudulos al utilizatorului serviciilor de plată şi în cazul în care suspiciunea este întemeiată pe motive obiective care sunt comunicate autorităţii naţionale competente, prestatorul de servicii de plată ar trebui să poată efectua, într-un termen rezonabil, o investigaţie înainte de rambursarea plătitorului. Pentru a proteja plătitorul de orice dezavantaj, data valutei creditării aferente rambursării ar trebui să nu fie o dată ulterioară celei la care a fost debitată suma. Pentru a oferi utilizatorului serviciilor de plată un stimulent pentru a notifica prestatorului de servicii de plată, fără întârzieri nejustificate, orice furt sau pierdere a unui instrument de plată, reducând astfel riscul unor operaţiuni de plată neautorizate, utilizatorul ar trebui să fie răspunzător doar pentru o sumă foarte limitată, cu excepţia cazului în care utilizatorul serviciilor de plată a acţionat fraudulos sau a dat dovadă de neglijenţă gravă. În acest context, suma de 50 EUR pare să fie adecvată pentru a garanta un nivel armonizat și ridicat de protecţie în cadrul Uniunii. Răspunderea nu ar trebui să se aplice în cazul în care plătitorul nu este în măsură să ia cunoştinţă de pierderea, de furtul sau de deturnarea instrumentului de plată. În plus, odată ce utilizatorii au notificat unui prestator de servicii de plată că există posibilitatea ca instrumentul lor de plată să fi fost utilizat în mod fraudulos, utilizatorii serviciilor de plată nu ar trebui să fie obligaţi să acopere nicio altă pierdere care rezultă din utilizarea neautorizată a instrumentului respectiv. Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere răspunderii prestatorilor de servicii de plată pentru securitatea tehnică a propriilor produse.

 

(72)      În evaluarea posibilei neglijenţe sau a neglijenţei grave din partea utilizatorului serviciilor de plată ar trebui să se ţină seama de toate circumstanţele. Dovezile şi gradul de presupusă neglijenţă ar trebui evaluate, în general, în conformitate cu dreptul intern. Cu toate acestea, în timp ce noţiunea de „neglijenţă” presupune o încălcare a obligaţiei de diligenţă, o „neglijenţă gravă” ar trebui să însemne mai mult decât o simplă neglijenţă, implicând comportamente care prezintă un grad semnificativ de imprudenţă, de exemplu păstrarea elementelor de securitate utilizate pentru autorizarea unei operaţiuni de plată lângă instrumentul de plată, într-un format deschis şi uşor de detectat pentru terţi. Termenii şi condiţiile contractuale privind furnizarea și utilizarea unui instrument de plată care ar avea ca efect creşterea sarcinii probei pentru consumator sau reducerea sarcinii probei pentru emitent ar trebui considerate nule şi neavenite. În plus, în anumite situaţii şi în special atunci când instrumentul de plată nu este prezent în punctul de vânzare, cum ar fi în cazul plăţilor online, prestatorul de servicii de plată ar trebui să fie obligat să prezinte dovezi în sprijinul presupusei neglijenţe, întrucât, în astfel de cazuri, plătitorul dispune de mijloace foarte limitate pentru a face acest lucru.

 

(73)      Ar trebui să se prevadă repartizarea pierderilor în cazul operaţiunilor de plată neautorizate. Este posibil să se aplice dispoziţii diferite utilizatorilor serviciilor de plată care nu sunt consumatori, deoarece astfel de utilizatori se află în mod normal într-o poziţie mai bună pentru a evalua riscul de fraudă şi pentru a lua măsuri de combatere a acestuia. Pentru a asigura un nivel ridicat de protecţie a consumatorilor, plătitorul ar trebui să aibă întotdeauna posibilitatea de a adresa o solicitare de rambursare prestatorului său de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont, chiar și atunci când în operaţiunea de plată este implicat un prestator de servicii de iniţiere a plăţii. Acest lucru nu aduce atingere repartizării răspunderii între prestatorii de servicii de plată.

 

(74)      În cazul serviciilor de iniţiere a plăţii, drepturile şi obligaţiile utilizatorilor serviciilor de plată şi ale prestatorilor de servicii de plată implicaţi ar trebui să fie corespunzătoare serviciului prestat. În special, alocarea răspunderii între prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de cont şi prestatorul de servicii de iniţiere a plăţii implicaţi în operaţiune ar trebui să îi oblige pe aceştia să îşi asume responsabilitatea pentru părţile din operaţiune care sunt sub controlul fiecăruia dintre aceştia.

 

(75)      Prezenta directivă vizează sporirea protecţiei consumatorilor în cazul operaţiunilor de plată cu cardul în care cuantumul precis al operaţiunii nu este cunoscut la momentul în care plătitorul îşi dă consimţământul de a executa operaţiunea de plată, de exemplu la staţiile automate de alimentare cu combustibil, pentru contractele de închiriere de autoturisme sau pentru rezervările la hotel. Prestatorul de servicii de plată al plătitorului ar trebui să poată bloca fonduri în contul de plăţi al plătitorului doar dacă plătitorul şi-a dat consimţământul în legătură cu cuantumul exact al fondurilor care urmează să fie blocate, iar respectivele fonduri ar trebui să fie deblocate fără întârzieri nejustificate după primirea informaţiilor cu privire la valoarea exactă a operaţiunii de plată şi, cel târziu, imediat după primirea ordinului de plată.

 

(76)      Proiectul SEPA vizează dezvoltarea în continuare a serviciilor de plată comune la nivelul Uniunii, care urmează să înlocuiască serviciile naţionale de plată actuale în ceea ce priveşte plăţile denominate în euro. În vederea asigurării unei migrări complete la operaţiuni de transfer-credit și de debitare directă pe teritoriul întregii Uniuni, Regulamentul (UE) nr. 260/2012 stabileşte cerinţele tehnice și comerciale aplicabile operaţiunilor de transfer-credit și de debitare directă în euro. În ceea ce priveşte debitările directe, respectivul regulament prevede că plătitorul îşi dă consimţământul atât beneficiarului plăţii, cât și prestatorului de servicii de plată al plătitorului (direct sau indirect prin intermediul beneficiarului plăţii) și că mandatele, împreună cu modificările sau anularea ulterioară, se stochează de către beneficiarul plăţii sau de către un terţ, pe seama beneficiarului plăţii. Actuala şi, până în prezent, singura schemă paneuropeană de debitare directă pentru plăţile în euro ale consumatorilor dezvoltat de Consiliul European al Plăţilor se bazează pe principiul că mandatul de a executa o debitare directă este acordat de către plătitor beneficiarului plăţii şi, împreună cu modificările sau anularea ulterioară, se stochează de către beneficiarul plăţii. Mandatul poate fi de asemenea stocat de către un terţ, pe seama beneficiarului plăţii. Pentru a asigura un sprijin public amplu în favoarea SEPA și pentru a asigura un nivel ridicat de protecţie a consumatorilor în cadrul SEPA, schema paneuropeană de debitare directă existent prevede un drept necondiţionat la rambursare pentru plăţile autorizate. Reflectând această realitate, prezenta directivă urmăreşte să instituie dreptul necondiţionat la rambursare, ca o cerinţă generală pentru toate operaţiunile de debitare directă efectuate în euro în cadrul Uniunii.

           

            Cu toate acestea, în paralel cu SEPA, schemele tradiţionale de debitare directă în alte monede decât euro continuă să existe în statele membre a căror monedă nu este euro. Respectivele scheme se dovedesc a fi eficiente şi asigură acelaşi nivel ridicat de protecţie a plătitorului prin alte garanţii, care nu sunt întotdeauna bazate pe dreptul necondiţionat la rambursare. În cazul respectiv, plătitorul ar trebui să fie protejat de norma generală a rambursării care se aplică dacă operaţiunea de plată executată depăşeşte suma la care plătitorul s-ar fi putut aştepta în mod rezonabil. În plus, statele membre ar trebui să poată stabili norme privind dreptul la rambursare care sunt mai avantajoase pentru plătitor. Există o cerere reală pentru anumite produse de debitare directă în euro în cadrul SEPA, astfel cum este demonstrat de existenţa în continuare a anumitor servicii tradiţionale de plată în euro în unele state membre. Ar fi adecvat să se permită ca plătitorul şi prestatorul de servicii de plată al plătitorului să convină într-un contract-cadru că plătitorul nu are dreptul la nicio rambursare în cazul în care este protejat pentru că şi-a exprimat consimţământul de a executa o operaţiune direct către prestatorul său de servicii de plată, inclusiv când prestatorul de servicii de plată acţionează pe seama beneficiarului plăţii sau pentru ca informaţiile privind operaţiunile de plată viitoare au fost transmise sau au fost puse la dispoziţia plătitorului în forma convenită cu cel puţin patru săptămâni înainte de data scadenţei, de către prestatorul de servicii de plată sau de către beneficiarul plăţii. În orice caz, plătitorul ar trebui să fie întotdeauna protejat de norma generală de rambursare în cazul operaţiunilor de plată neautorizate sau executate incorect.

 

(77)      Pentru planificarea financiară și pentru îndeplinirea la timp a obligaţiilor în materie de plată, consumatorii şi întreprinderile trebuie să aibă siguranţă cu privire la durata de executare a unui ordin de plată. Prin urmare, prezenta directivă ar trebui să stabilească momentul în care drepturile și obligaţiile produc efecte, și anume momentul în care prestatorul de servicii de plată primeşte ordinul de plată, inclusiv când prestatorul de servicii de plată a avut posibilitatea de a-l primi prin mijlocul de comunicare convenit în contractul de servicii de plată, în pofida oricărei implicări anterioare în procesul care a condus la crearea și la transmiterea ordinului de plată, cum ar fi de exemplu verificările privind securitatea și disponibilitatea fondurilor, informaţiile privind utilizarea numărului personal de identificare sau emiterea unei promisiuni de plată. Mai mult, primirea unui ordin de plată ar trebui să survină în momentul în care prestatorul de servicii de plată al plătitorului primeşte ordinul de plată spre debitare din contul plătitorului. Ziua sau momentul în care un beneficiar al plăţii transmite prestatorului de servicii de plată ordine de plată pentru colectarea, de exemplu, a unor plăţi efectuate prin card sau a unor debitări directe, sau când prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plăţii îi acordă o prefinanţare a sumelor corespunzătoare prin creditarea condiţionată a unei sume în cont nu ar trebui să fie luate în considerare în acest sens. Utilizatorii ar trebui să se poată baza pe buna executare a unui ordin de plată complet şi valid, dacă prestatorul de servicii de plată nu are un motiv statutar sau contractual de a refuza ordinul respectiv. Dacă prestatorul de servicii de plată refuză un ordin de plată, refuzul și motivarea acestuia ar trebui comunicate în cel mai scurt timp utilizatorului serviciilor de plată, sub rezerva cerinţelor prevăzute în dreptului Uniunii şi în dreptul intern. În cazul în care contractul-cadru prevede că prestatorul de servicii de plată poate percepe un comision pentru refuz, respectivul comision ar trebui să fie justificat în mod obiectiv şi ar trebui să fie menţinut la un nivel cât mai scăzut cu putinţă.

 

(78)      Având în vedere celeritatea cu care sistemele de plată moderne, complet automatizate, procesează operaţiunile de plată, ceea ce înseamnă că de la un anumit moment ordinele de plată nu pot fi revocate fără costuri mari de intervenţie manuală, este necesar să se specifice un termen-limită clar pentru revocarea plăţii. Cu toate acestea, în funcţie de tipul de serviciu de plată și de tipul de ordin de plată, ar trebui să se poată modifica termen-limită pentru revocarea plăţii prin acordul părţilor. În acest context, revocarea ar trebui să se aplice doar relaţiei dintre un utilizator al serviciilor de plată şi un prestator de servicii de plată, neaducând astfel atingere caracterului irevocabil și definitiv al operaţiunilor de plată efectuate prin intermediul sistemelor de plată.

 

(79)      Acest caracter irevocabil nu ar trebui să aducă atingere drepturilor sau obligaţiilor prestatorului de servicii de plată, prevăzute în legislaţia unor state membre, pe baza contractului-cadru al plătitorului sau a actelor cu putere de lege, a actelor administrative sau a orientărilor naţionale, de a rambursa plătitorului, în cazul unui litigiu între plătitor și beneficiarul plăţii, valoarea operaţiunii de plată executate. O astfel de rambursare ar trebui considerată drept un nou ordin de plată. În afara acestor cazuri, litigiile care apar în cadrul relaţiei subiacente ordinului de plată ar trebui soluţionate doar între plătitor şi beneficiarul plăţii.

 

(80)      În vederea procesării complet integrate şi automatizate a plăţilor și a asigurării securităţii juridice în ceea ce priveşte îndeplinirea eventualelor obligaţii existente între utilizatorii serviciilor de plată, este esenţial ca întreaga sumă transferată de plătitor să fie creditată în contul beneficiarului plăţii. În consecinţă, ar trebui ca niciunul dintre intermediarii implicaţi în executarea operaţiunii de plată să nu fie autorizat să facă deduceri din suma transferată. Cu toate acestea, beneficiarii plăţilor ar trebui să aibă posibilitatea să încheie un acord cu prestatorii lor de servicii de plată care să permită acestora din urmă să îşi deducă propriile comisioane. Totuşi, pentru a permite beneficiarului plăţii să verifice dacă suma datorată este plătită în mod corect, informaţiile furnizate ulterior cu privire la operaţiunea de plată ar trebui să indice nu doar valoarea totală a fondurilor transferate, ci și valoarea eventualelor comisioane care au fost deduse.

 

(81)      Instrumentele de plată cu valoare scăzută ar trebui să fie o alternativă ieftină și uşor de utilizat în cazul bunurilor și serviciilor cu preţ scăzut şi nu ar trebui să fie supuse unor exigenţe excesive. Prin urmare, cerinţele relevante în materie de informaţii şi normele de aplicare a acestora ar trebui să se limiteze la informaţiile esenţiale, ţinând seama, de asemenea, de capacităţile tehnice pe care se poate pretinde în mod rezonabil să le aibă instrumentele destinate plăţilor cu valoare scăzută. În pofida regimului mai puţin sever, utilizatorii serviciilor de plată ar trebui să beneficieze de o protecţie adecvată, având în vedere riscurile limitate prezentate de instrumentele de plată respective, în special în ceea ce priveşte instrumentele de plată preplătite.

 

(82)      Pentru a îmbunătăţi eficienţa plăţilor în întreaga Uniune, toate ordinele de plată iniţiate de plătitor şi exprimate în euro sau în moneda oficială a unui stat membru a cărui monedă nu este euro, inclusiv transferurile-credit și remiterile de bani, ar trebui să respecte un termen de executare de maximum o zi. În cazul tuturor celorlalte tipuri de plăţi, cum ar fi plăţile iniţiate de un beneficiar al plăţii sau prin intermediul acestuia, inclusiv plăţile cu cardul și debitarea directă, dacă nu există un acord explicit între prestatorul de servicii de plată şi plătitor care să stabilească un termen de executare mai îndelungat, ar trebui să se aplice acelaşi termen de executare de o zi. Ar trebui să existe posibilitatea prelungirii termenelor de mai sus cu încă o zi lucrătoare în cazul în care ordinul de plată este emis pe suport de hârtie, pentru a permite prestarea în continuare a serviciilor de plată către consumatorii care sunt obişnuiţi să folosească doar documente pe suport de hârtie. În cazul în care se foloseşte o schemă de debitare directă, prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plăţii ar trebui să transmită ordinul de colectare în termenele convenite între beneficiarul plăţii şi prestatorul de servicii de plată, care să permită decontarea la data-limită fixată. Având în vedere faptul că infrastructurile de plată sunt adesea foarte eficiente, statelor membre ar trebui să li se permită să menţină sau să stabilească norme care specifică, dacă este cazul, un termen de executare mai scurt de o zi lucrătoare, în scopul prevenirii deteriorării nivelului actual al serviciilor.

 

(83)      Dispoziţiile privind plata integrală şi cele privind termenul de executare a plăţii ar trebui să constituie bunele practici în cazul în care unul dintre prestatorii de servicii de plată nu este situat în Uniune.

 

(84)      Pentru a consolida încrederea consumatorilor într-o piaţă a plăţilor armonizată, este esenţial ca utilizatorii serviciilor de plată să cunoască costurile și comisioanele reale ale serviciilor de plată pentru a putea face o alegere. În consecinţă, ar trebui să fie interzisă folosirea unor metode de tarifare netransparente, deoarece este general acceptat faptul că acest tip de metode îngreunează deosebit de mult stabilirea de către utilizator a costului real al serviciului de plată. În special, folosirea datelor valutei în dezavantajul utilizatorului ar trebui să nu fie permisă.

 

(85)      Funcţionarea armonioasă şi eficientă a sistemului de plată depinde de condiţia ca utilizatorul să poată avea încredere în faptul că prestatorul de servicii de plată execută operaţiunea de plată în mod corect și în termenul convenit. De obicei, prestatorul de servicii de plată este în măsură să aprecieze riscurile asociate operaţiunii de plată. Prestatorul de servicii de plată este cel care furnizează sistemul de plăţi, ia măsurile necesare pentru a recupera fondurile plasate sau alocate în mod greşit și decide în majoritatea cazurilor cu privire la intermediarii implicaţi în executarea operaţiunii de plată. Pe baza acestor considerente, este perfect justificabil ca, exceptând cazurile anormale şi imprevizibile, prestatorul de servicii de plată să aibă răspunderea pentru executarea unei operaţiuni de plată pe care a acceptat să le execute la cererea utilizatorului, cu excepţia acţiunilor și a omisiunilor prestatorului de servicii de plată al beneficiarului plăţii, care a fost ales exclusiv de către beneficiarul plăţii. Cu toate acestea, pentru a nu lăsa plătitorul neprotejat în cazul improbabil în care nu este clar că suma de plată a fost primită de prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plăţii, sarcina probei ar trebui să aparţină prestatorului de servicii de plată al plătitorului. Ca regulă generală, este de aşteptat ca instituţia intermediară, de obicei un organism „neutru”, cum ar fi o bancă centrală sau o casă de compensare, care transferă suma de plată de la prestatorul de servicii de plată expeditor la cel destinatar, să stocheze datele contului și să le furnizeze de fiecare dată când este nevoie. De fiecare dată când suma de plată a fost creditată în contul prestatorului de servicii de plată destinatar, beneficiarul plăţii ar trebui să aibă dreptul de a solicita imediat de la prestatorul de servicii de plată creditarea sumei în contul său.

 

(86)      Prestatorul de servicii de plată al plătitorului, şi anume prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont sau, dacă este cazul, prestatorul de servicii de iniţiere a plăţii, ar trebui să îşi asume răspunderea pentru executarea corectă a plăţilor, inclusiv, în special, pentru întreaga valoare a operaţiunii de plată şi pentru termenul de executare, precum și răspunderea deplină pentru orice eroare efectuată de alte părţi din lanţul plăţilor până la contul beneficiarului plăţii. În virtutea acestei răspunderi, prestatorul de servicii de plată al plătitorului ar trebui, în cazul în care prestatorului de servicii de plată al beneficiarului plăţii nu i se creditează întreaga sumă sau în cazul în care suma respectivă este creditată cu întârziere, să corecteze operaţiunea de plată sau să ramburseze plătitorului, fără întârzieri nejustificate, valoarea corespunzătoare operaţiunii respective, fără a aduce atingere oricăror alte solicitări ce pot fi formulate în conformitate cu dreptul intern. Datorită răspunderii prestatorului de servicii de plată, plătitorul sau beneficiarul plăţii ar trebui să nu suporte niciun cost legat de plata incorectă. În cazul neexecutării, al executării defectuoase sau al executării cu întârziere a operaţiunilor de plată, statele membre ar trebui să se asigure că data valutei plăţilor de regularizare efectuate de prestatorii de servicii de plată este întotdeauna aceeaşi cu data valutei utilizate în cazul executării corecte.

 

(87)      Prezenta directivă ar trebui să se refere doar la obligaţiile și la responsabilităţile contractuale dintre utilizatorul serviciilor de plată şi prestatorul de servicii de plată. Cu toate acestea, funcţionarea corectă a transferurilor-credit și a altor servicii de plată impune ca prestatorii de servicii de plată şi intermediarii acestora, cum ar fi responsabilii cu procesarea operaţiunii, să încheie contracte în care sunt prevăzute drepturile și obligaţiile reciproce. Aspectele legate de răspundere constituie o parte esenţială a acestor contracte-tip. Pentru a asigura faptul că prestatorii de servicii de plată şi intermediarii care iau parte la o operaţiune de plată îşi asumă responsabilităţile, trebuie garantată securitatea juridică, astfel încât un prestator de servicii de plată care nu este ţinut să răspundă să poată obţine o compensare a pierderilor suferite sau a sumelor plătite în temeiul dispoziţiilor în materie de răspundere din prezenta directivă. Orice drepturi suplimentare, detaliile privind căile de atac, precum şi tratamentul creanţelor împotriva prestatorului de servicii de plată sau a intermediarului care decurg dintr-o operaţiune de plată defectuoasă ar trebui să facă obiectul contractului.

 

(88)      Prestatorul de servicii de plată ar trebui să poată specifica fără ambiguitate informaţiile necesare pentru a executa în mod corect un ordin de plată. Pe de altă parte, cu toate acestea, pentru a evita fragmentarea și pentru a nu pune în pericol crearea sistemelor de plată integrate în Uniune, ar trebui ca statele membre să nu poată solicita utilizarea unui identificator specific pentru operaţiunile de plată. Totuşi, acest lucru ar trebui să nu împiedice statele membre să solicite prestatorului de servicii de plată al plătitorului să acţioneze cu diligenţa necesară și să verifice, în cazul în care este posibil din punct de vedere tehnic și nu necesită o intervenţie manuală, coerenţa codului unic de identificare, iar, în cazul în care se constată că acest cod unic de identificare nu este coerent, să refuze ordinul de plată şi să informeze plătitorul în consecinţă. Răspunderea prestatorului de servicii de plată ar trebui să se limiteze la executarea corectă a operaţiunii de plată în conformitate cu ordinul de plată al utilizatorului serviciilor de plată. În cazul în care fondurile implicate într-o operaţiune de plată ajung la un destinatar greşit din cauza unui cod unic de identificare incorect comunicat de plătitor, prestatorii de servicii de plată ai plătitorului şi ai beneficiarului plăţii nu ar trebui să fie răspunzători, dar ar trebui să fie obligaţi să coopereze şi să facă eforturile rezonabile necesare, prin comunicarea informaţiilor relevante, pentru a recupera fondurile.

 

(89)      Furnizarea de servicii de plată de către prestatorii de servicii de plată poate implica prelucrarea de date cu caracter personal. Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (1), normele naţionale de transpunere a Directivei 95/46/CE şi Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului (2) se aplică prelucrării datelor cu caracter personal în scopurile prezentei directive. În special, în cazul în care datele cu caracter personal sunt prelucrate în sensul prezentei directive, ar trebui să se precizeze obiectivul precis, să se menţioneze temeiul juridic relevant și să se respecte cerinţele de securitate relevante prevăzute în Directiva 95/46/CE, iar principiile necesităţii, proporţionalităţii, limitării scopului și perioadei proporţionale de reţinere a datelor ar trebui să fie respectate. De asemenea, protecţia datelor începând cu momentul conceperii şi protecţia implicită a datelor ar trebui să fie incluse în toate sistemele de prelucrare a datelor elaborate și utilizate în cadrul prezentei directive.

 

(90)      Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale şi se conformează principiilor recunoscute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, inclusiv dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, dreptul la protecţia datelor cu caracter personal, libertatea de a desfăşura o activitate comercială, dreptul la o cale de atac eficientă şi dreptul de a nu fi judecat sau condamnat de două ori în procese penale pentru aceeaşi infracţiune. Prezenta directivă trebuie să fie pusă în aplicare în conformitate cu aceste drepturi și principii.

 

(91)      Prestatorii de servicii de plată sunt responsabili de măsurile de securitate. Este necesar ca respectivele măsuri să fie proporţionale cu riscurile de securitate în cauză. Prestatorii de servicii de plată ar trebui să stabilească un cadru de atenuare a riscurilor și să dispună de proceduri eficace de gestionare a incidentelor. Ar trebui instituit un mecanism de raportare periodică, care să asigure că prestatorii de servicii de plată le furnizează autorităţilor competente, în mod periodic, o evaluare actualizată privind riscurile lor în materie de securitate şi măsurile pe care le-au adoptat ca reacţie la aceste riscuri. În plus, pentru a asigura faptul că daunele provocate utilizatorilor, altor prestatori de servicii de plată sau sisteme de plată, cum ar fi o perturbare considerabilă a unui sistem de plată, sunt menţinute la un nivel minim, este esenţial ca prestatorii de servicii de plată să aibă obligaţia de a raporta, fără întârzieri nejustificate, incidentele majore de securitate autorităţilor competente. Ar trebui să se stabilească un rol de coordonare al ABE.

 

(92)      Obligaţiile de raportare a incidentelor în materie de securitate nu ar trebui să aducă atingere altor obligaţii de raportare a incidentelor prevăzute în alte acte juridice ale Uniunii şi orice cerinţă prevăzută în prezenta directivă ar trebui să fie aliniată la obligaţiile de raportare impuse de alte dispoziţii ale dreptului Uniunii şi ar trebui să fie proporţională cu acestea.

 

__________

(1)    Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date (JO L 281, 23.11.1995, p. 31).

(2)    Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecţia persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituţiile și organele comunitare şi privind libera circulaţie a acestor date (JO L 8, 12.1.2001, p. 1).

 

(93)      Este necesar să se instituie un cadru juridic clar care să stabilească condiţiile în temeiul cărora prestatorii de servicii de iniţiere a plăţii şi prestatorii de servicii de informare cu privire la conturi să poată să îşi ofere serviciile cu consimţământul titularului de cont, fără a fi nevoiţi să utilizeze un anumit model de afaceri impus de către prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont, indiferent dacă se bazează pe acces direct sau indirect, pentru furnizarea acestor tipuri de servicii. Prestatorii de servicii de iniţiere a plăţii şi prestatorii de servicii de informare cu privire la conturi, pe de o parte, şi, pe de altă parte, prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont ar trebui să respecte cerinţele necesare privind protecţia şi securitatea datelor stabilite sau menţionate în prezenta directivă ori incluse în cadrul standardelor tehnice de reglementare. Aceste standarde tehnice de reglementare ar trebui să fie compatibile cu diferitele soluţii tehnologice disponibile. Pentru a asigura comunicarea în condiţii de siguranţă între participanţii relevanţi din cadrul acestor servicii, ABE ar trebui, de asemenea, să precizeze cerinţele privind standardele comune şi deschise de comunicare care să fie puse în aplicare de către toţi prestatorii de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont şi care permit furnizarea de servicii de plată online. Aceasta înseamnă că respectivele standarde deschise ar trebui să asigure interoperabilitatea diferitelor soluţii tehnologice de comunicare. Aceste standarde comune și deschise ar trebui să asigure şi faptul că prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont este conştient că este contactat de un prestator de servicii de iniţiere a plăţii sau de un prestator de servicii de informare cu privire la conturi şi nu de clientul însuşi. De asemenea, standardele ar trebui să asigure faptul că prestatorii de servicii de iniţiere a plăţii şi prestatorii de servicii de informare cu privire la conturi comunică în condiţii de siguranţă cu prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont şi cu clienţii implicaţi. În procesul de elaborare a acestor cerinţe, ABE ar trebui să acorde o atenţie deosebită faptului că standardele care urmează a fi aplicate ar trebui să permită utilizarea tuturor tipurilor de dispozitive obişnuite (cum ar fi calculatoarele, tabletele și telefoanele mobile) pentru efectuarea diferitelor servicii de plată.

 

(94)      La elaborarea de standarde tehnice de reglementare privind autentificarea și comunicarea, ABE ar trebui să evalueze și să ţină cont sistematic de dimensiunea reprezentată de viaţa privată, pentru a identifica riscurile asociate fiecărei opţiuni tehnice disponibile și remediile care ar putea fi aplicate pentru a reduce la minimum ameninţările la adresa protecţiei datelor.

 

(95)      Securitatea plăţilor electronice este fundamentală pentru asigurarea protecţiei utilizatorilor și pentru dezvoltarea unui mediu solid pentru comerţul electronic. Toate serviciile de plată oferite electronic ar trebui să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, adoptând tehnologii capabile să garanteze o autentificare în siguranţă a utilizatorului şi să reducă, în cea mai mare măsură cu putinţă, riscul de fraudă. Nu pare să existe nevoia de a garanta acelaşi nivel de protecţie a operaţiunilor de plată iniţiate și executate prin alte modalităţi decât utilizarea platformelor sau dispozitivelor electronice, precum operaţiunile de plată pe suport de hârtie, comenzile prin poştă sau comenzile prin telefon. Creşterea importantă a plăţilor pe internet și a plăţilor de pe dispozitive mobile ar trebui să fie însoţită de o consolidare generală a măsurilor de securitate. Serviciile de plată oferite prin intermediul internetului sau prin intermediul altor canale la distanţă, a căror funcţionare nu depinde de locul în care se află fizic dispozitivul utilizat pentru a iniţia operaţiunea de plată sau instrumentul de plată, ar trebui să includă autentificarea operaţiunilor prin coduri dinamice, pentru ca, în orice moment, utilizatorul să cunoască suma de plată şi beneficiarul plăţii operaţiunea pe care o autorizează utilizatorul.

 

(96)      Măsurile de securitate ar trebui să fie compatibile cu nivelul de risc aferent serviciului de plată. Pentru a permite dezvoltarea unor mijloace de plată uşor de utilizat şi accesibile pentru plăţile cu risc scăzut, cum ar fi plăţile wireless cu valoare scăzută efectuate la punctul de vânzare, indiferent dacă se bazează pe un telefon mobil sau nu, derogările de la aplicarea cerinţelor de securitate ar trebui specificate în standardele tehnice de reglementare. Utilizarea în siguranţă a elementelor de securitate personalizate este necesară pentru a limita riscurile legate de phishing și de alte activităţi frauduloase. În acest sens, utilizatorul ar trebui să se poată baza pe adoptarea de măsuri care să protejeze confidenţialitatea şi integritatea elementelor sale de securitate personalizate. Aceste măsuri includ, în mod obişnuit, sisteme de criptare bazate pe dispozitivele personale ale plătitorului - inclusiv cititoare de carduri sau telefoane mobile - sau oferite plătitorului, printr-un canal diferit (de exemplu, prin SMS sau prin e-mail) de prestatorul său de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont. Măsurile, care cuprind în general sisteme de criptare care pot avea ca rezultat coduri de autentificare precum parolele unice, au capacitatea de a consolida securitatea operaţiunilor de plată. Utilizarea unor astfel de coduri de autentificare de către utilizatorii serviciilor de plată ar trebui considerată compatibilă cu obligaţiile acestora referitoare la instrumentele de plată şi la elementele de securitate personalizate şi atunci când sunt implicaţi prestatorii de servicii de iniţiere a plăţii sau prestatorii de servicii de informare cu privire la conturi.

 

(97)      Statele membre ar trebui să stabilească dacă autorităţile competente desemnate pentru autorizarea instituţiilor de plată sunt, de asemenea, autorităţile competente în ceea ce priveşte procedurile de soluţionare alternativă a litigiilor (SAL).

 

(98)      Fără a aduce atingere dreptului clienţilor de a introduce o acţiune în faţa unei instanţe, statele membre ar trebui să asigure o procedură uşor accesibilă, adecvată, independentă, imparţială, transparentă şi efectivă de SAL între prestatorii de servicii de plată şi utilizatorii serviciilor de plată care decurg din drepturile şi obligaţiile prevăzute în prezenta directivă. Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului (1) prevede că protecţia acordată consumatorilor prin normele obligatorii prevăzute în dreptul ţării în care îşi au reşedinţa obişnuită nu poate fi înlăturată prin dispoziţii contractuale referitoare la legea aplicabilă contractului. În ceea ce priveşte stabilirea unei proceduri eficiente şi eficace de soluţionare a litigiilor, statele membre ar trebui să se asigure că prestatorii de servicii de plată pun în aplicare o procedură eficace în ceea ce priveşte plângerile, care poate fi urmată de utilizatorii serviciilor de plată înainte ca litigiul să fie înaintat spre soluţionare printr-o procedură judiciară sau printr-o procedură SAL. Procedura privind plângerile ar trebui să prevadă termene scurte şi clar-definite în care prestatorul de servicii de plată ar trebui să răspundă la o plângere. Statele membre ar trebui să se asigure că entităţile SAL dispun de o capacitate suficientă pentru a se angaja într-un mod adecvat și eficient într-o cooperare transfrontalieră în ceea ce priveşte litigiile referitoare la drepturile și obligaţiile prevăzute în prezenta directivă.

 

(99)      Este necesar să se asigure punerea în aplicare efectivă a dispoziţiilor de drept intern adoptate în temeiul prezentei directive. Prin urmare, ar trebui să se instituie proceduri adecvate prin intermediul cărora să se poată trata plângerile împotriva prestatorilor de servicii de plată care nu respectă dispoziţiile respective și prin care să se asigure impunerea, dacă este cazul, a unor sancţiuni adecvate, eficace, proporţionale şi cu efect de descurajare. În scopul asigurării respectării efective a prezentei directive, statele membre ar trebui să desemneze autorităţi competente care îndeplinesc condiţiile prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 și care acţionează în mod independent faţă de prestatorii de servicii de plată. Din motive de transparenţă, statele membre ar trebui să notifice Comisiei denumirea autorităţilor desemnate, cu o descriere clară a sarcinilor care le revin acestora în temeiul prezentei directive.

 

(100)    Fără a aduce atingere dreptului de a introduce o acţiune în faţa unei instanţe pentru a asigura conformarea la directivă, statele membre ar trebui să se asigure că și autorităţilor competente li se conferă competenţa necesară, inclusiv competenţa de a impune sancţiuni, în cazul în care prestatorul de servicii de plată nu respectă drepturile și obligaţiile stabilite de prezenta directivă, în special dacă există un risc de recidivă sau o altă îngrijorare privind interesele colective ale consumatorilor.

 

(101)    Este important ca consumatorii să fie informaţi într-un mod clar şi inteligibil cu privire la drepturile şi obligaţiile lor în temeiul prezentei directive. Prin urmare, Comisia ar trebui să elaboreze un prospect în legătură cu drepturile și obligaţiile respective.

 

(102)    Prezenta directivă nu aduce atingere dispoziţiilor de drept intern privind consecinţele răspunderii pentru inexactităţi comise în formularea sau transmiterea unei declaraţii.

 

(103)    Prezenta directivă ar trebui să se aplice fără a aduce atingere dispoziţiilor referitoare la tratamentul TVA aplicat serviciilor de plată, prevăzute în Directiva 2006/112/CE a Consiliului (2).

 

(104)    Ori de câte ori prezenta directivă face referire la sume în euro, respectivele sume trebuie înţelese ca echivalentul în moneda naţională astfel cum este determinat de fiecare stat membru care nu face parte din zona euro.

 

(105)    În vederea asigurării securităţii juridice, este necesar să se stabilească dispoziţii tranzitorii care să permită persoanelor care au început să exercite activităţi ale instituţiilor de plată în conformitate cu dreptul intern care transpune Directiva 2007/64/CE înainte de intrarea în vigoare a prezentei directive să continue activităţile respective în statul membru în cauză pe o perioadă determinată.

 

(106)    Competenţa de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce priveşte adaptarea trimiterii la Recomandarea 2003/361/CE, în cazul în care recomandarea respectivă se modifică, precum și actualizarea valorii medii a operaţiunilor de plată executate de către prestatorul de servicii de plată, care este utilizată ca un prag pentru statele membre care aplică opţiunea de a scuti de la (o parte din) cerinţele de acordare a autorizaţiei pentru instituţiile de plată mai mici pentru a ţine cont de inflaţie. Este deosebit de important ca, pe durata lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să desfăşoare consultări adecvate, inclusiv la nivel de experţi. Atunci când pregăteşte și elaborează acte delegate, Comisia ar trebui să asigure transmiterea simultană, la timp și adecvată a documentelor relevante către Parlamentul European şi Consiliu.

 

__________

(1)    Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 iunie 2008 privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale (Roma I) (JO L 177, 4.7.2008, p. 6).

(2)    Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO L 347, 11.12.2006, p. 1).

 

(107)    Pentru a asigura aplicarea consecventă a prezentei directive, Comisia ar trebui să fie în măsură să se bazeze pe know-how-ul și pe sprijinul ABE, care ar trebui să aibă atribuţia de a elabora linii directoare și de a pregăti proiecte de standarde tehnice de reglementare privind aspectele legate de securitatea serviciilor de plată, în special în legătură cu autentificarea strictă a clienţilor, precum și privind cooperarea dintre statele membre în contextul prestării de servicii şi al stabilirii instituţiilor de plată autorizate în alte state membre. Comisiei ar trebui să i se acorde competenţa de a adopta aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare. Aceste atribuţii specifice sunt pe deplin conforme cu rolul şi responsabilităţile ABE astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

 

(108)    La elaborarea de orientări, de proiecte de standarde tehnice de reglementare și de proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare în temeiul prezentei directive, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, ABE ar trebui să se asigure că consultă toate părţile interesate relevante, inclusiv cele de pe piaţa serviciilor de plată, ţinând seama de toate interesele implicate. În cazul în care este necesar pentru obţinerea unui echilibru adecvat de opinii, ABE ar trebui să depună eforturi speciale pentru a obţine punctele de vedere ale actorilor nebancari relevanţi.

 

(109)    Deoarece obiectivul prezentei directive, și anume integrarea într-o măsură mai mare a pieţei interne a serviciilor de plată, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de statele membre deoarece implică armonizarea unui număr semnificativ de norme diferite care există în prezent în sistemele juridice ale diverselor state membre dar având în vedere amploarea şi efectele sale, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarităţii, astfel cum este definit la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este definit la articolul menţionat, prezenta directivă nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului menţionat.

 

(110)    În conformitate cu Declaraţia politică comună din 28 septembrie 2011 a statelor membre și a Comisiei privind documentele explicative (1), statele membre s-au angajat ca, în cazuri justificate, să anexeze la notificarea măsurilor lor de transpunere unul sau mai multe documente care să explice relaţia dintre componentele unei directive și părţile corespondente ale instrumentelor naţionale de transpunere. În ceea ce priveşte prezenta directivă, legiuitorul consideră că transmiterea unor astfel de documente este justificată.

 

(111)    Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 28 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 şi a emis un aviz la 5 decembrie 2013 (2).

 

(112)    Directivele 2002/65/CE, 2009/110/CE şi 2013/36/UE și Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 ar trebui modificate în consecinţă.

 

(113)    Dat fiind numărul de modificări care trebuie aduse Directivei 2007/64/CE, este oportun ca aceasta să fie abrogată și înlocuită,

 

__________

(1)    JO C 369, 17.12.2011, p. 14.

(2)    JO C 38, 8.2.2014, p. 14.

 

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

 

TITLUL I

 

OBIECT, DOMENIU DE APLICARE ŞI DEFINIŢII

 

Articolul 1

 

Obiectul

 

(1) Prezenta directivă stabileşte normele în conformitate cu care statele membre disting următoarele categorii de prestatori de servicii de plată:

 

(a) instituţii de credit astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului (1), inclusiv sucursalele acestora, în înţelesul articolului 4 alineatul (1) punctul 17 din regulamentul respectiv în cazul în care astfel de sucursale sunt situate în Uniune, indiferent dacă sediile centrale ale sucursalelor respective sunt situate în Uniune, sau, în conformitate cu articolul 47 din Directiva 2013/36/UE și cu dreptul intern, sunt situate în afara Uniunii;

 

(b) instituţii emitente de monedă electronică în sensul înţelesul articolului 2 punctul 1 din Directiva 2009/110/CE inclusiv, în conformitate cu articolul 8 din respectiva directivă și cu dreptul intern, sucursalele acestora, în cazul în care astfel de sucursale sunt situate în Uniune, iar sediile centrale ale acestora sunt situate în afara Uniunii şi, în măsura în care serviciile de plată prestate de respectivele sucursale sunt legate de emiterea de monedă electronică;

 

(c)  oficii poştale care efectuează operaţiuni de virament care sunt îndreptăţite, în temeiul dreptului intern, să presteze servicii de plată;

 

(d) instituţii de plată;

 

(e) BCE și băncile centrale naţionale, atunci când nu acţionează în calitatea lor de autoritate monetară sau de alte autorităţi publice;

 

(f)  statele membre sau autorităţile lor regionale sau locale, atunci când nu acţionează în calitatea lor de autorităţi publice.

 

(2) Prezenta directivă stabileşte, de asemenea, norme privind:

 

(a) transparenţa condiţiilor și a cerinţelor în materie de informare privind serviciile de plată; şi

 

(b) drepturile și obligaţiile utilizatorilor serviciilor de plată şi, respectiv, ale prestatorilor de servicii de plată în contextul prestării de servicii de plată ca ocupaţie sau ca activitate comercială obişnuită.

 

Articolul 2

 

Domeniu de aplicare

 

(1) Prezenta directivă se aplică serviciilor de plată prestate în cadrul Uniunii.

 

(2) Titlurile III şi IV se aplică operaţiunilor de plată în moneda unui stat membru în cazul în care atât prestatorul de servicii de plată al plătitorului, cât şi prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plăţii sunt situaţi în Uniune, sau în cazul în care unicul prestator de servicii de plată implicat în operaţiunea de plată este situat în Uniune.

 

(3) Titlul III, cu excepţia articolului 45 alineatul (1) litera (b), a articolului 52 punctul 2 litera (e) și a articolului 56 litera (a), precum și titlul IV, cu excepţia articolelor 81-86, se aplică operaţiunilor de plată într-o monedă care nu este moneda unui stat membru în cazul în care atât prestatorul de servicii de plată al plătitorului, cât şi prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plăţii sunt situaţi în Uniune, sau în cazul în care unicul prestator de servicii de plată implicat în operaţiune este situat în Uniune, în legătură cu părţile din operaţiunea de plată care sunt efectuate în Uniune.

 

(4) Titlul III, cu excepţia articolului 45 alineatul (1) litera (b), a articolului 52 punctul 2 litera (e), a articolului 52 punctul 5 litera (g) și a articolului 56 litera (a), precum și titlul IV, cu excepţia articolului 62 alineatele (2) și (4), a articolelor 76,77, 81, a articolului 83 alineatul (1) şi a articolelor 89 și 92, se aplică operaţiunilor de plată în toate monedele în situaţia în care doar unul dintre prestatorii de servicii de plată este situat în Uniune, în ceea ce priveşte părţile din operaţiunea de plată care sunt efectuate în Uniune.

 

(5) Statele membre pot excepta instituţiile menţionate la articolul 2 alineatul (5) punctele 4-23 din Directiva 2013/36/UE de la aplicarea parţială sau integrală a dispoziţiilor prezentei directive.

 

_________

(1)    Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi societăţile de investiţii şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 176, 27.6.2013, p. 1).

 

Articolul 3

 

Excluderi

 

Prezenta directivă nu se aplică:

 

(a) operaţiunilor de plată efectuate exclusiv în numerar direct de la plătitor către beneficiarul plăţii, fără intervenţia unui intermediar;

 

(b) operaţiunilor de plată efectuate de la plătitor către beneficiarul plăţii printr-un agent comercial autorizat prin intermediul unui acord să negocieze sau să efectueze vânzări sau achiziţii de bunuri sau de servicii doar pe seama plătitorului sau doar pe seama beneficiarului plăţii;

 

(c)  transportului fizic de bancnote şi de monedă, realizat cu titlu profesional, inclusiv colectarea, procesarea şi livrarea acestora;

 

(d) operaţiunilor de plată care constau în colectarea şi livrarea de numerar, fără caracter profesional, în cadrul unei activităţi caritabile sau nonprofit;

 

(e) serviciilor în care beneficiarul plăţii furnizează plătitorului numerar ca parte a unei operaţiuni de plată, la cererea expresă a utilizatorului serviciilor de plată imediat înaintea executării unei operaţiuni de plată printr-o plată efectuată în vederea achiziţionării de bunuri sau servicii;

 

(f)  operaţiunilor de schimb valutar de tip numerar contra numerar atunci când fondurile nu sunt păstrate într-un cont de plăţi;

 

(g) operaţiunilor de plată bazate pe oricare dintre următoarele documente, prin care prestatorului de servicii de plată i se solicită să plaseze fonduri la dispoziţia beneficiarului plăţii:

 

(i)    cecuri pe suport de hârtie reglementate de Convenţia de la Geneva din 19 martie 1931 de stabilire a unei legi uniforme privind cecurile;

 

(ii)   cecuri pe suport de hârtie similare celor menţionate la punctul (i) şi reglementate de dreptul statelor membre care nu sunt părţi la Convenţia de la Geneva din 19 martie 1931 de stabilire a unei legi uniforme privind cecurile;

 

(iii)  poliţe pe suport de hârtie în conformitate cu Convenţia de la Geneva din 7 iunie 1930 de stabilire a unei legi uniforme privind cambiile și biletele la ordin;

 

(iv)  poliţe pe suport de hârtie similare celor menţionate la punctul (iii) și reglementate de dreptul statelor membre care nu sunt părţi la Convenţia de la Geneva din 7 iunie 1930 de stabilire a unei legi uniforme privind cambiile și biletele la ordin;

 

(v)   vouchere pe suport de hârtie;

 

(vi)  cecuri de călătorie pe suport de hârtie;

 

(vii)  mandate poştale pe suport de hârtie în conformitate cu definiţia Uniunii Poştale Universale;

 

(h) operaţiunilor de plată efectuate în cadrul unui sistem de plată sau de decontare a titlurilor de valoare între agenţi de compensare, contrapărţi centrale, case de compensare şi/sau bănci centrale şi alţi participanţi la sistem, pe de o parte, și prestatori de servicii de plată, pe de altă parte, fără a aduce atingere articolului 35;

 

(i)  operaţiunilor de plată legate de administrarea activelor şi a titlurilor, inclusiv a dividendelor, a veniturilor sau a altor sume distribuite, a rambursărilor sau a vânzărilor, efectuate de persoanele menţionate la litera (h) sau de societăţi de investiţii, instituţii de credit, organisme de plasament colectiv sau societăţi de administrare de portofolii care oferă servicii de investiţii şi de orice altă entitate autorizată să aibă în custodie instrumente financiare;

 

(j)  serviciilor prestate de prestatorii de servicii tehnice, care contribuie la prestarea de servicii de plată, fără ca aceştia să intre în vreun moment în posesia fondurilor de transferat, inclusiv în domeniul procesării şi stocării datelor, al serviciilor de încredere şi de protecţie a vieţii private, al autentificării datelor şi a entităţilor, al furnizării de reţele de comunicaţii şi tehnologia informaţiei (IT), al furnizării şi întreţinerii terminalelor şi dispozitivelor folosite pentru serviciile de plată, cu excepţia serviciilor de iniţiere a plăţii şi a serviciilor de informare cu privire la conturi;

 

(k)  serviciilor bazate pe anumite instrumente de plată care pot fi utilizate doar într-un mod limitat, care îndeplinesc una dintre următoarele condiţii:

 

(i)  instrumente care îi permit titularului să dobândească bunuri sau servicii doar în incintele emitentului sau în cadrul unei reţele limitate de prestatori de servicii în temeiul unui acord comercial direct cu un emitent profesionist;

 

(ii)  instrumente care pot fi utilizate doar pentru dobândirea unei game foarte limitate de bunuri sau servicii;

 

(iii) instrumente valabile doar într-un singur stat membru, furnizate la solicitarea unei întreprinderi sau a unei entităţi din sectorul public și reglementate de o autoritate publică naţională sau regională în anumite scopuri sociale sau fiscale pentru a dobândi bunuri sau servicii specifice de la furnizori care au un acord comercial cu emitentul;

 

(l) operaţiunilor de plată efectuate de către un furnizor de reţele sau servicii de comunicaţii electronice, furnizate în plus faţă de serviciile de comunicaţii electronice pentru un abonat la reţeaua sau la serviciul respectiv:

 

(i)  pentru achiziţionarea de conţinut digital și de servicii de voce, indiferent de dispozitivul utilizat pentru achiziţionarea sau consumarea conţinutului digital şi facturate pe factura aferentă; sau

 

(ii)  efectuate de pe un dispozitiv electronic sau prin intermediul acestuia și facturate pe factura aferentă în cadrul unei activităţi de caritate sau pentru achiziţionarea de bilete,

 

cu condiţia ca valoarea oricărei operaţiuni de plată singulare menţionate la punctele (i) şi (ii) să nu depăşească 50 EUR; şi:

 

   valoarea cumulată a operaţiunilor de plată pentru un abonat individual să nu depăşească 300 EUR pe lună; sau

 

   în cazul în care un abonat îşi prefinanţează contul deschis la furnizorul de reţele sau servicii de comunicaţii electronice, valoarea cumulată a operaţiunilor de plată să nu depăşească 300 EUR pe lună;

 

(m) operaţiunilor de plată efectuate între prestatori de servicii de plată, agenţi sau sucursale ale acestora în nume propriu;

 

(n) operaţiunilor de plată și serviciilor conexe efectuate între o întreprindere-mamă și filiala sa sau între filialele aceleiaşi întreprinderi-mamă, fără intervenţia în calitate de intermediar a unui alt prestator de servicii de plată decât o întreprindere care aparţine aceluiaşi grup;

 

(o) serviciilor de retragere de numerar oferite de prestatori prin intermediul bancomatelor, acţionând pe seama unuia sau al mai multor emitenţi de carduri, care nu sunt parte la contractul-cadru cu clientul care retrage banii dintr-un cont de plăţi, cu condiţia ca prestatorii respectivi să nu efectueze alte servicii de plată decât cele menţionate în anexa I. Cu toate acestea, clientului i se pun la dispoziţie informaţii privind orice comisioane de retragere menţionate la articolele 45, 48, 49 și 59 înainte de efectuarea retragerii, precum şi la primirea numerarului la sfârşitul operaţiunii, după retragere.

 

Articolul 4

 

Definiţii

 

În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiţii:

 

1.   „stat membru de origine” înseamnă:

 

(a) fie statul membru în care se află sediul social al prestatorului de servicii de plată;

 

(b) fie, în cazul în care, în conformitate cu dreptul intern, prestatorul de servicii de plată nu are sediu social, statul membru în care se află sediul central al acestuia;

 

2.   „stat membru gazdă” înseamnă statul membru, altul decât statul membru de origine, în care un prestator de servicii de plată are un agent sau o sucursală sau în care prestează servicii de plată;

 

3.   „serviciu de plată” înseamnă oricare dintre activităţile comerciale enumerate în anexa I;

 

4.   „instituţie de plată” înseamnă persoana juridică autorizată, în conformitate cu articolul 11, să furnizeze şi să presteze servicii de plată în întreaga Uniune;

 

5.   „operaţiune de plată” înseamnă acţiunea, iniţiată de plătitor sau în numele acestuia ori de beneficiarul plăţii, de a plasa, transfera sau retrage fonduri, indiferent de eventualele obligaţii subiacente existente între plătitor şi beneficiarul plăţii;

 

6.   „operaţiune de plată la distanţă” înseamnă o operaţiune de plată iniţiată prin intermediul internetului sau prin intermediul unui dispozitiv care poate fi folosit pentru comunicarea la distanţă;

 

7.   „sistem de plată” înseamnă un sistem de transfer de fonduri, reglementat de prevederi formale şi standardizate şi de norme comune pentru procesarea, compensarea şi/sau decontarea operaţiunilor de plată;

 

8.   „plătitor” înseamnă persoana fizică sau juridică care este titularul unui cont de plăţi şi care autorizează un ordin de plată din acel cont de plăţi sau, în cazul în care nu există un cont de plăţi, persoana fizică sau juridică care emite un ordin de plată;

 

9.   „beneficiar al plăţii” înseamnă persoana fizică sau juridică care este destinatarul vizat al fondurilor care au făcut obiectul unei operaţiuni de plată;

 

10. „utilizator al serviciilor de plată” înseamnă persoana fizică sau juridică care foloseşte un serviciu de plată în calitate de plătitor, de beneficiar al plăţii sau în ambele calităţi;

 

11. „prestator de servicii de plată” înseamnă o entitate menţionată la articolul 1 alineatul (1) sau o persoană fizică sau juridică care beneficiază de o derogare în temeiul articolului 32 sau 33;

 

12. „cont de plăţi” înseamnă un cont deţinut în numele unuia sau al mai multor utilizatori ai serviciilor de plată, care este folosit pentru executarea operaţiunilor de plată;

 

13. „ordin de plată” înseamnă o dispoziţie a unui plătitor sau a unui beneficiar al plăţii către prestatorul său de servicii de plată prin care se solicită executarea unei operaţiuni de plată;

 

14. „instrument de plată” înseamnă un dispozitiv (dispozitive) personalizat(e) şi/sau orice set de proceduri convenite între utilizatorul serviciilor de plată şi prestatorul de servicii de plată şi folosit pentru a iniţia un ordin de plată;

15. „serviciu de iniţiere a plăţii” înseamnă un serviciu de iniţiere a unui ordin de plată la cererea utilizatorului serviciilor de plată cu privire la un cont de plăţi deţinut la un alt prestator de servicii de plată;

 

16. „serviciu de informare cu privire la conturi” înseamnă un serviciu online care furnizează informaţii consolidate în legătură cu unul sau mai multe conturi de plăţi deţinute de utilizatorul serviciilor de plată fie la un alt prestator de servicii de plată, fie la mai mulţi prestatori de servicii de plată;

 

17. „prestator de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont” înseamnă un prestator de servicii de plată care furnizează și administrează un cont de plăţi pentru un plătitor;

 

18. „prestator de servicii de iniţiere a plăţii” înseamnă un prestator de servicii de plată care desfăşoară activităţile menţionate la punctul 7 din anexa I;

 

19. „prestator de servicii de informare cu privire la conturi” înseamnă un prestator de servicii de plată care desfăşoară activităţile menţionate la punctul 8 din anexa I;

 

20. „consumator” înseamnă persoana fizică care, în cadrul contractelor de servicii reglementate de prezenta directivă, acţionează în alte scopuri decât cele legate de activitatea sa comercială, de afaceri sau profesională;

 

21. „contract-cadru” înseamnă un contract de servicii de plată care reglementează executarea, în viitor, a unor operaţiuni de plată individuale și succesive și care poate conţine obligaţia şi condiţiile de constituire a unui cont de plăţi;

 

22. „remitere de bani” înseamnă un serviciu de plată în cadrul căruia se primesc fonduri de la un plătitor, fără crearea unui cont de plăţi în numele plătitorului sau al beneficiarului plăţii, cu scopul unic de a transfera o sumă echivalentă unui beneficiar al plăţii sau unui alt prestator de servicii de plată care acţionează pe seama beneficiarului plăţii şi/sau în cadrul căruia aceste fonduri sunt primite pe seama beneficiarului plăţii şi sunt puse la dispoziţia acestuia;

 

23. „debitare directă” înseamnă un serviciu de plată pentru debitarea contului de plăţi al plătitorului, în cazul în care o operaţiune de plată este iniţiată de beneficiarul plăţii pe baza consimţământului acordat de plătitor către beneficiarul plăţii, prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plăţii sau prestatorul de servicii de plată al plătitorului;

 

24. „transfer-credit” înseamnă un serviciu de plată de creditare a contului de plăţi al beneficiarului plăţii printr-o operaţiune de plată sau o serie de operaţiuni de plată efectuate din contul de plăţi al plătitorului de către prestatorul de servicii de plată care deţine contul de plăţi al plătitorului, în baza unei instrucţiuni date de plătitor;

 

25. „fonduri” înseamnă bancnote şi monede, bani scripturali sau monedă electronică, astfel cum este definită la articolul 2 punctul 2 din Directiva 2009/110/CE;

 

26. „data valutei” înseamnă data de referinţă folosită de un prestator de servicii de plată pentru a calcula dobânda pentru fondurile debitate dintr-un cont de plăţi sau creditate într-un astfel de cont;

 

27. „curs de schimb de referinţă” înseamnă cursul de schimb care este folosit ca bază de calcul pentru schimburile valutare și care este pus la dispoziţie de prestatorul de servicii de plată sau provine dintr-o sursă publică;

 

28. „rata dobânzii de referinţă” înseamnă rata dobânzii care este folosită ca bază de calcul pentru dobânzile ce urmează să fie aplicate și care provine dintr-o sursă publică, care poate fi verificată de ambele părţi ale unui contract de servicii de plată;

 

29. „autentificare” înseamnă o procedură care permite prestatorului de servicii de plată să verifice identitatea unui utilizator al serviciilor de plată sau valabilitatea utilizării unui anumit instrument de plată, inclusiv utilizarea elementelor de securitate personalizate ale utilizatorului;

 

30. „autentificarea strictă a clienţilor” înseamnă o autentificare care se bazează pe utilizarea a două sau mai multe elemente incluse în categoria cunoştinţelor (ceva ce doar utilizatorul cunoaşte), posesiei (ceva ce doar utilizatorul posedă) şi inerenţei (ceva ce reprezintă utilizatorul) care sunt independente, în sensul că neîndeplinirea unui element nu compromite fiabilitatea celorlalte elemente, şi care sunt concepute în aşa fel încât să protejeze confidenţialitatea datelor de autentificare;

 

31. „elemente de securitate personalizate” înseamnă caracteristici personalizate furnizate de prestatorul de servicii de plată unui utilizator al serviciilor de plată în scopul autentificării;

 

32. „date sensibile privind plăţile” înseamnă date, inclusiv elemente de securitate personalizate, care pot fi utilizate în scopul fraudării. Pentru activităţile desfăşurate de prestatorii de servicii de iniţiere a plăţii şi de prestatorii de servicii de informare cu privire la conturi, numele titularului contului şi numărul de cont nu constituie date sensibile privind plăţile;

 

33. „cod unic de identificare” înseamnă combinaţia de litere, cifre sau simboluri comunicată utilizatorului serviciilor de plată de către prestatorul de servicii de plată, care urmează să fie furnizată de utilizatorul serviciilor de plată în scopul identificării fără ambiguitate a altui utilizator al serviciilor de plată şi/sau a contului de plăţi al celuilalt utilizator al serviciilor de plată pentru o operaţiune de plată;

 

34. „mijloace de comunicare la distanţă” înseamnă o metodă care, fără prezenţa fizică simultană a prestatorului de servicii de plată şi a utilizatorului serviciilor de plată, poate fi folosită pentru încheierea unui contract de servicii de plată;

 

35. „suport durabil” înseamnă orice instrument care permite utilizatorului serviciilor de plată să stocheze informaţii adresate personal respectivului utilizator al serviciilor de plată, într-un mod accesibil pentru referinţe ulterioare pentru o perioadă de timp adecvată în vederea informării, și care permite reproducerea neschimbată a informaţiilor stocate;

 

36. „microîntreprindere” înseamnă o întreprindere care, la momentul încheierii contractului de servicii de plată, este o întreprindere astfel cum este definită la articolul 1 și la articolul 2 alineatele (1) și (3) din anexa la Recomandarea 2003/361/CE;

 

37. „zi lucrătoare” înseamnă o zi în care prestatorul de servicii de plată al plătitorului sau prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plăţii implicat în executarea unei operaţiuni de plată este deschis în măsura necesară executării unei operaţiuni de plată;

 

38. „agent” înseamnă o persoană fizică sau juridică care furnizează servicii de plată pe seama unei instituţii de plată;

 

39. „sucursală” înseamnă un punct de lucru, diferit de sediul central, care constituie o parte a instituţiei de plată, care nu are personalitate juridică şi care efectuează direct, integral sau parţial, operaţiunile inerente activităţii unei instituţii de plată; toate punctele de lucru constituite în acelaşi stat membru de o instituţie de plată al cărei sediu central este în alt stat membru sunt considerate ca fiind o singură sucursală;

 

40. „grup” înseamnă un grup de întreprinderi care sunt legate între ele printr-o relaţie menţionată la articolul 22 alineatele (1), (2) sau (7) din Directiva 2013/34/UE sau de întreprinderi astfel cum sunt definite la articolele 4, 5, 6 şi 7 din Regulamentul delegat (UE) nr. 241/2014 al Comisiei (1), care sunt legate între ele printr-o relaţie menţionată la articolul 10 alineatul (1) sau la articolul 113 alineatul (6) sau alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

 

41. „reţea de comunicaţii electronice” înseamnă o reţea astfel cum este definită la articolul 2 litera (a) din Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (2);

 

42. „serviciu de comunicaţii electronice” înseamnă un serviciu astfel cum este definit la articolul 2 litera (c) din Directiva 2002/21/CE;

 

_________

(1)    Regulamentul delegat (UE) nr. 241/2014 al Comisiei din 7 ianuarie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului cu privire la standardele tehnice de reglementare pentru cerinţele de fonduri proprii în cazul instituţiilor (JO L 74, 14.3.2014, p. 8).

(2)    Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 martie 2002 privind un cadru de reglementare comun pentru reţelele şi serviciile de comunicaţii electronice (Directivă-cadru) (JO L 108, 24.4.2002, p. 33).

 

43. „conţinut digital” înseamnă bunuri sau servicii care sunt produse şi furnizate în format digital, a căror utilizare sau consum este restricţionat la un dispozitiv tehnic şi care nu includ în niciun fel utilizarea sau consumul bunurilor şi serviciilor fizice;

 

44. „acceptarea operaţiunilor de plată” înseamnă un serviciu de plată prestat de un prestator de servicii de plată care încheie un contract cu un beneficiar al plăţii, conform căruia acceptă şi prelucrează operaţiuni de plată, ceea ce duce la transferul fondurilor către beneficiarul plăţii;

 

45. „emiterea de instrumente de plată” înseamnă un serviciu de plată efectuat de un prestator de servicii de plată contractat să furnizeze plătitorului un instrument de plată pentru a iniţia şi a prelucra operaţiunile de plată ale plătitorului;

 

46. „fonduri proprii” înseamnă fonduri astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 118 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 în care cel puţin 75 % din fondurile proprii de nivel 1 este materializat sub formă de fonduri proprii de nivel 1 de bază, astfel cum este menţionat la articolul 50 din respectivul regulament, iar fondurile proprii de nivel 2 sunt egale sau mai mici decât o treime din fondurile proprii de nivel 1;

 

47. „marcă de plată” înseamnă orice denumire, termen, semn, simbol sau o combinaţie a acestora în formă materială sau digitală, capabilă să desemneze schema de plată cu cardul în care sunt efectuate operaţiunile de plată cu cardul;

 

48. „coetichetare (co-badging)” înseamnă includerea a două sau a mai multor mărci de plată sau aplicaţii de plată ale aceleiaşi mărci de plată pe acelaşi instrument de plată.

 

TITLUL II

 

PRESTATORI DE SERVICII DE PLATĂ

 

CAPITOLUL 1

 

Instituţii de plată

 

Secţiunea 1

 

Dispoziţii generale

 

Articolul 5

 

Cererile de autorizare

 

(1) Obţinerea unei autorizaţii în calitate de instituţie de plată este condiţionată de transmiterea către autorităţile competente ale statului membru de origine a unei cereri însoţite de următoarele:

 

(a) un program al operaţiunilor care să indice în special tipul de servicii de plată preconizate;

 

(b) un plan de afaceri care include un buget estimativ privind primele trei exerciţii financiare, care să demonstreze că solicitantul poate folosi sistemele, resursele și procedurile adecvate şi proporţionale necesare pentru buna sa funcţionare;

 

(c)  dovezi care să demonstreze că instituţia de plată deţine capitalul iniţial prevăzut la articolul 7;

 

(d) în cazul instituţiilor de plată menţionate la articolul 10 alineatul (1), o descriere a măsurilor întreprinse în vederea protejării fondurilor utilizatorilor serviciilor de plată în conformitate cu articolul 10;

 

(e) o descriere a sistemului de conducere a întreprinderii şi a mecanismelor de control intern, inclusiv a procedurilor administrative, de gestionare a riscurilor și a procedurilor contabile ale solicitantului, care să demonstreze că sistemele de conducere, mecanismele de control și procedurile respective sunt proporţionale, justificate, valide și adecvate;

 

(f)  o descriere a procedurilor existente pentru monitorizarea, tratarea şi urmărirea unui incident de securitate şi a plângerilor legate de securitate formulate de clienţi, incluzând un mecanism de raportare care ţine cont de obligaţiile de notificare ale instituţiei de plată prevăzute la articolul 96;

 

(g) o descriere a procesului existent pentru evidenţa, monitorizarea, supravegherea şi restricţionarea accesului la datele sensibile privind plăţile;

 

(h) o descriere a măsurilor de asigurare a continuităţii activităţii, care să cuprindă o identificare clară a operaţiunilor critice, planuri de urgenţă eficace și o procedură pentru testarea şi reexaminarea periodică a caracterului adecvat şi a eficienţei acestor planuri;

 

(i)  o descriere a principiilor şi a definiţiilor aplicate pentru colectarea datelor statistice privind performanţa, operaţiunile şi frauda;

 

(j)  un document privind politica de securitate, inclusiv o evaluare detaliată a riscurilor în raport cu serviciile sale de plată şi o descriere a măsurilor de control al securităţii şi a măsurilor de atenuare a riscurilor întreprinse în vederea protejării adecvate a utilizatorilor serviciilor de plată împotriva riscurilor identificate, inclusiv a fraudei şi a utilizării ilegale a datelor sensibile și cu caracter personal;

 

(k)  în cazul instituţiilor de plată care sunt supuse obligaţiilor în legătură cu spălarea banilor și finanţarea terorismului, astfel cum decurg din Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European şi a Consiliului (1) și din Regulamentul (UE) 2015/847 al Parlamentului European şi al Consiliului (2), o descriere a mecanismelor de control intern instituite de solicitant pentru a respecta obligaţiile respective;

 

(l)  o descriere a structurii organizatorice a solicitantului, inclusiv, dacă este cazul, o descriere a posibilităţii de utilizare a agenţilor şi a sucursalelor și a controalelor externe şi la faţa locului pe care solicitantul se angajează să le execute asupra acestora cel puţin anual, precum și o descriere a acordurilor de externalizare, precum şi a participării sale la un sistem de plată naţional sau internaţional;

 

(m) identitatea persoanelor care, direct sau indirect, deţin deţineri calificate la capitalul solicitantului în înţelesul articolului 4 alineatul (1) punctul 36 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, precum şi mărimea participaţiilor și dovada caracterului adecvat al acestora din perspectiva nevoii de a asigura administrarea corectă și prudentă a unei instituţii de plată;

 

(n) identitatea directorilor și a persoanelor responsabile de administrarea instituţiei de plată şi, dacă este cazul, a persoanelor responsabile de administrarea activităţilor legate de serviciile de plată ale instituţiei de plată, precum și dovezi care să ateste faptul că acestea se bucură de o bună reputaţie și deţin cunoştinţele și experienţa adecvate pentru a presta servicii de plată, în conformitate cu dispoziţiile din statul membru de origine al instituţiei de plată;

 

(o) dacă este cazul, identitatea auditorilor statutari sau a firmelor de audit, astfel cum sunt definite în Directiva 2006/43/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (3);

 

(p) statutul juridic și actul constitutiv al solicitantului;

 

(q) adresa sediului central al solicitantului.

 

În sensul literelor (d), (e), (f) şi (l) ale primului paragraf, solicitantul furnizează o descriere a sistemului său de audit şi a dispoziţiilor organizatorice pe care le-a instituit în scopul de a întreprinde toate măsurile rezonabile pentru a proteja interesele utilizatorilor şi pentru a asigura continuitatea şi fiabilitatea în efectuarea serviciilor de plată.

 

__________

(1)    Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului şi de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului și a Directivei 2006/70/CE a Comisiei (JO L 141, 5.6.2015, p. 73).

(2)    Regulamentul (UE) 2015/847 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 mai 2015 privind informaţiile care însoţesc transferurile de fonduri şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1781/2006 (JO L 141, 5.6.2015, p. 1).

(3)    Directiva 2006/43/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 mai 2006 privind auditul legal al conturilor anuale şi al conturilor consolidate, de modificare a Directivelor 78/660/CEE şi 83/349/CEE ale Consiliului şi de abrogare a Directivei 84/253/CEE a Consiliului (JO L 157, 9.6.2006, p. 87).

 

Măsurile de control al securităţii şi de atenuare a riscurilor menţionate la litera (j) a primului paragraf trebuie să precizeze modul în care asigură un nivel ridicat de securitate tehnică și de protecţie a datelor, inclusiv în ceea ce priveşte software-ul și sistemele IT utilizate de solicitant sau de întreprinderile cărora le externalizează toate operaţiunile sale sau o parte din acestea. Printre măsurile respective se numără, de asemenea, măsurile de securitate prevăzute la articolul 95 alineatul (1). Măsurile respective ţin seama de orientările ABE privind măsurile de securitate menţionate la articolul 95 alineatul (3) odată ce acestea sunt adoptate.

 

(2) Statele membre impun întreprinderilor care solicită autorizarea prestării serviciilor de plată menţionate la punctul 7 din anexa I să deţină, ca o condiţie pentru autorizarea acestora, o asigurare de răspundere civilă profesională care să acopere teritoriile în care îşi oferă serviciile, sau o altă garanţie comparabilă împotriva răspunderii, pentru a se asigura că îşi pot îndeplini obligaţiile menţionate la articolele 73, 89, 90 și 92.

 

(3) Statele membre impun întreprinderilor care solicită înregistrarea prestării serviciilor de plată menţionate la punctul 8 din anexa I să deţină, ca o condiţie pentru înregistrarea acestora, o asigurare de răspundere civilă profesională care să acopere teritoriile în care îşi oferă serviciile, sau o altă garanţie comparabilă împotriva răspunderii acestora faţă de prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont sau faţă de utilizatorul serviciilor de plată, care rezultă din accesarea sau utilizarea neautorizată sau frauduloasă a informaţiilor referitoare la contul de plăţi.

 

(4) Până la 13 ianuarie 2017 și după consultarea tuturor părţilor interesate relevante, inclusiv de pe piaţa serviciilor de plată, reflectând toate interesele implicate, ABE emite orientări adresate autorităţilor competente, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, cu privire la criteriile privind modalitatea de a prevedea valoarea monetară minimă a asigurării de răspundere civilă profesională sau a unei alte garanţii comparabile menţionate la alineatele (2) și (3).

 

La elaborarea orientărilor menţionate la primul paragraf, ABE are în vedere următoarele:

 

(a) profilul de risc al întreprinderii;

 

(b) dacă întreprinderea furnizează alte servicii de plată menţionate în anexa I sau este angajată în alte activităţi;

 

(c)  dimensiunea activităţii:

 

(i)  pentru întreprinderile care solicită autorizarea prestării de servicii de plată menţionate la punctul 7 din anexa I, valoarea operaţiunilor iniţiate;

 

(ii)  pentru întreprinderile care solicită înregistrarea prestării de servicii de plată menţionate la punctul 8 din anexa I, numărul de clienţi care utilizează serviciile de informare cu privire la conturi;

 

(d) caracteristicile specifice ale garanţiilor comparabile și criteriile pentru punerea în aplicare a acestora.

 

ABE revizuieşte orientările respective în mod periodic.

 

(5) Până la 13 ianuarie 2017, după consultarea tuturor părţilor interesate relevante, inclusiv a acelora de pe piaţa serviciilor de plată, ţinând seama de toate interesele implicate, ABE emite orientări în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 privind informaţiile care trebuie furnizate autorităţilor competente în cererea de autorizare a instituţiilor de plată, inclusiv cerinţele menţionate la literele (a), (b), (c), (e) şi (g)-(j) de la alineatul (1) din prezentul articol.

 

ABE revizuieşte respectivele orientări în mod regulat, şi în orice caz cel puţin o dată la trei ani.

 

(6) Ţinând seama, după caz, de experienţa dobândită în aplicarea orientărilor menţionate la alineatul (5), ABE poate elabora proiecte de standarde tehnice de reglementare care să specifice informaţiile care trebuie furnizate autorităţilor competente în cererea de autorizare a instituţiilor de plată, inclusiv cerinţele menţionate la literele (a), (b), (c), (e) şi (g)-(j) de la alineatul (1).

 

Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

 

(7) Informaţiile menţionate la alineatul (4) sunt notificate autorităţilor competente în conformitate cu alineatul (1).

 

Articolul 6

 

Controlul acţionariatului

 

(1) Orice persoană fizică sau juridică care a luat hotărârea de a dobândi sau de a majora, în mod direct sau indirect, o deţinere calificată, în înţelesul articolului 4 alineatul (1) punctul 36 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 într-o instituţie de plată, care ar avea ca rezultat faptul că drepturile de vot sau capitalul deţinut ar atinge sau ar depăşi pragurile de 20 %, 30 % sau 50 %, sau faptul că instituţia de plată ar deveni filiala sa, informează în prealabil, în scris, autorităţile competente ale respectivei instituţii de plată în legătură cu intenţia sa. Acelaşi lucru se aplică oricărei persoane fizice sau juridice care a decis să renunţe, direct sau indirect, la o deţinere calificată sau să îşi reducă deţinerea calificată, iar drept consecinţă proporţia capitalului deţinut sau a drepturilor de vot ar scădea sub pragurile de 20 %, 30 % sau 50 % sau instituţia de plată ar înceta să mai fie filiala sa.

 

(2) Potenţialul achizitor al unei deţineri calificate comunică autorităţii competente informaţii referitoare la dimensiunea participaţiei, precum şi informaţiile relevante menţionate la articolul 23 alineatul (4) din Directiva 2013/36/UE.

 

(3) Statele membre solicită ca, în cazul în care este probabil ca influenţa exercitată de potenţialul achizitor, astfel cum este menţionat la alineatul (2), să fie în detrimentul unei gestionări solide şi prudente a instituţiei de plată, autorităţile competente să se opună sau să adopte alte măsuri corespunzătoare pentru încetarea situaţiei respective. Asemenea măsuri pot include interdicţii, pot consta în sancţiuni aplicate directorilor sau persoanelor responsabile de conducere sau în suspendarea exercitării dreptului de vot aferent acţiunilor deţinute de acţionarii sau membrii instituţiei de plată în cauză.

 

Măsuri similare se aplică persoanelor fizice sau juridice care nu respectă obligaţia de a furniza informaţii prealabile, în conformitate cu prezentul articol.

 

(4) În cazul în care se dobândeşte o deţinere în pofida opoziţiei autorităţilor competente, statele membre, indiferent de alte eventuale sancţiuni care urmează a fi adoptate, dispun fie suspendarea exercitării drepturilor de vot respective, fie nulitatea voturilor exprimate, fie posibilitatea anulării acestor voturi.

 

Articolul 7

 

Capitalul iniţial

 

Statele membre cer instituţiilor de plată să deţină, în momentul autorizării, un capital iniţial, format din unul sau mai multe din elementele menţionate la articolul 26 alineatul (1) literele (a)-(e) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, după cum urmează:

 

(a) în cazul în care instituţia de plată prestează doar serviciul de plată menţionat la punctul 6 din anexa I, capitalul său nu este în niciun moment inferior sumei de 20 000 EUR;

 

(b) în cazul în care instituţia de plată prestează serviciul de plată menţionat la punctul 7 din anexa I, capitalul său nu este în niciun moment inferior sumei de 50 000 EUR;

 

(c) în cazul în care instituţia de plată prestează oricare dintre serviciile de plată menţionate la punctele 1-5 din anexa I, capitalul său nu este în niciun moment inferior sumei de 125 000 EUR.

 

Articolul 8

 

Fonduri proprii

 

(1) Fondurile proprii ale instituţiei de plată nu pot fi inferioare capitalului iniţial astfel cum este menţionat la articolul 7 sau valorii fondurilor proprii calculate în conformitate cu articolul 9 din prezenta directivă, fiind luată în considerare suma mai mare.

 

(2) Statele membre iau măsurile necesare pentru a preveni folosirea multiplă a elementelor eligibile pentru calcularea fondurilor proprii în cazul în care instituţia de plată aparţine aceluiaşi grup ca o altă instituţie de plată, instituţie de credit, societate de investiţii, societate de administrare a portofoliului sau societate de asigurări. Prezentul alineat se aplică, de asemenea, în cazul în care o instituţie de plată este de natură hibridă și desfăşoară alte activităţi decât prestarea de servicii de plată.

 

(3) În cazul în care se întrunesc condiţiile stabilite la articolul 7 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, statele membre sau autorităţile lor competente pot alege să nu aplice articolul 9 din prezenta directivă instituţiilor de plată care fac obiectul supravegherii consolidate a instituţiei de credit mamă în conformitate cu Directiva 2013/36/UE.

 

Articolul 9

 

Calculul fondurilor proprii

 

(1) În pofida cerinţelor privind capitalul iniţial stabilite la articolul 7, statele membre solicită instituţiilor de plată, cu excepţia acelora care oferă doar serviciile menţionate la punctul 7 sau la punctul 8 sau ambele din anexa I, să deţină în orice moment fonduri proprii calculate în conformitate cu una dintre următoarele trei metode, astfel cum se stabileşte de către autorităţile competente, în conformitate cu legislaţia naţională:

 

Metoda A

 

Fondurile proprii ale instituţiilor de plată sunt cel puţin egale cu 10 % din cheltuielile sale de exploatare fixe din anul precedent. Autorităţile competente pot ajusta această cerinţă în caz de modificare semnificativă a activităţii instituţiei de plată în raport cu anul precedent. În cazul în care o instituţie de plată nu a înregistrat un an complet de activitate de la data calculului, cerinţa este ca fondurile proprii să fie cel puţin egale cu 10 % din cheltuielile sale de exploatare fixe corespunzătoare prevăzute în planul său de afaceri, cu excepţia cazului în care autorităţile competente solicită ajustarea acestui plan.

 

Metoda B

 

Fondurile proprii ale instituţiei de plată sunt cel puţin egale cu suma următoarelor elemente, înmulţite cu coeficientul k menţionat la alineatul (2), unde volumul plăţilor (VP) reprezintă o doisprezecime din valoarea totală a operaţiunilor de plată executate de instituţia de plată în anul precedent:

 

(a) 4,0 % din tranşa de VP inferioară sumei de 5 milioane EUR;

 

plus

 

(b) 2,5 % din tranşa de VP cuprinsă între 5 milioane EUR şi 10 milioane EUR;

 

plus

 

(c)  1 % din tranşa de VP cuprinsă între 10 milioane EUR şi 100 de milioane EUR;

 

plus

 

(d) 0,5 % din tranşa de VP cuprinsă între 100 de milioane EUR şi 250 de milioane EUR;

 

plus

 

(e) 0,25 % din tranşa de VP peste 250 de milioane EUR.

 

Metoda C

 

Fondurile proprii ale instituţiei de plată sunt cel puţin egale cu indicatorul aplicabil definit la litera (a), înmulţit cu factorul de multiplicare menţionat la litera (b) de mai jos și la care se aplică coeficientul k menţionat la alineatul (2) de mai jos.

 

(a) Indicatorul aplicabil este suma următoarelor elemente:

 

(i)  venituri din dobânzi;

 

(ii)  cheltuieli cu dobânzi;

 

(iii) comisioane şi taxe percepute; şi

 

(iv) alte venituri din exploatare.

 

Fiecare element este inclus în sumă cu semnul pozitiv sau negativ corespunzător. Venitul din produsele excepţionale sau neobişnuite nu poate fi folosit la calcularea indicatorului aplicabil. Cheltuielile legate de externalizarea serviciilor prestate de terţi pot micşora indicatorul aplicabil dacă acestea sunt angajate de o întreprindere care face obiectul unei supravegheri în conformitate cu prezenta directivă. Indicatorul aplicabil este calculat pe baza observării anuale efectuate la sfârşitul exerciţiului financiar anterior. Indicatorul aplicabil este calculat pe baza exerciţiului financiar anterior. Cu toate acestea, fondurile proprii calculate pe baza metodei C nu trebuie să fie inferioare valorii de 80 % din media celor trei exerciţii financiare anterioare pentru indicatorul aplicabil. Atunci când nu sunt disponibile cifre auditate, se pot folosi estimări.

 

(b) Factorul de multiplicare este de:

 

(i)  10 % din tranşa indicatorului aplicabil până la 2,5 milioane EUR;

 

(ii)  8 % din tranşa indicatorului aplicabil cuprinsă între 2,5 milioane EUR și 5 milioane EUR;

 

(iii) 6 % din tranşa indicatorului aplicabil cuprinsă între 5 milioane EUR şi 25 de milioane EUR;

 

(iv) 3 % din tranşa indicatorului aplicabil cuprinsă între 25 de milioane EUR și 50 de milioane EUR;

 

(v)  1,5 % pentru tranşa indicatorului aplicabil care depăşeşte 50 de milioane EUR.

 

(2) Coeficientul k, care trebuie folosit în cazul metodelor B și C, este următorul:

 

(a) 0,5 în cazul în care instituţia de plată prestează doar serviciul de plată menţionat la punctul 6 din anexa I;

 

(b) 1 în cazul în care instituţia de plată prestează oricare dintre serviciile de plată menţionate la punctele 1-5 din anexa I.

 

(3) Autorităţile competente pot, pe baza evaluării procesului de gestionare a riscului, a bazei de date privind riscurile de pierderi şi a mecanismelor de control ale instituţiei de plată, să solicite instituţiei de plată să deţină o sumă corespunzătoare fondurilor proprii cu până la 20 % mai mare decât cea care ar rezulta din aplicarea metodei folosite în conformitate cu alineatul (1) sau să permită instituţiei de plată să deţină o sumă corespunzătoare fondurilor proprii cu până la 20 % mai mică decât cea care ar rezulta din aplicarea metodei folosite în conformitate cu alineatul (1).

 

Articolul 10

 

Cerinţele privind protejarea fondurilor

 

(1) Statele membre sau autorităţile competente impun cerinţa ca o instituţie de plată care prestează serviciile de plată menţionate la punctele 1-6 din anexa I să protejeze toate fondurile primite de la utilizatorii serviciilor de plată sau prin intermediul unui alt prestator de servicii de plată pentru executarea operaţiunilor de plată, prin oricare dintre metodele următoare:

 

(a) fondurile nu sunt niciodată amestecate cu fondurile vreunei persoane fizice sau juridice alta decât utilizatorul serviciilor de plată în numele căruia sunt deţinute fondurile şi, în cazul în care acestea sunt încă deţinute de instituţia de plată și nu sunt încă remise beneficiarului plăţii şi nici transferate unui alt prestator de servicii de plată înainte de sfârşitul zilei lucrătoare care urmează zilei în care au fost primite, acestea sunt depuse într-un cont separat într-o instituţie de credit sau sunt investite în active sigure, lichide și cu risc scăzut, astfel cum sunt definite de autorităţile competente ale statului membru de origine; fondurile sunt, de asemenea, exceptate, în conformitate cu dreptul intern și în interesul utilizatorilor serviciilor de plată, de la posibilitatea de urmărire pentru satisfacerea creanţelor altor creditori ai instituţiei de plată, în special în caz de insolvenţă a acesteia;

 

(b) fondurile sunt acoperite de o poliţă de asigurare sau de o altă garanţie comparabilă din partea unei societăţi de asigurări sau a unei instituţii de credit, care nu aparţine aceluiaşi grup cu cel din care face parte instituţia de plată respectivă, pentru o sumă echivalentă cu cea care ar fi fost separată în absenţa unei poliţe de asigurare sau a unei alte garanţii comparabile, plătibilă în cazul în care instituţia de plată nu poate să facă faţă obligaţiilor sale financiare.

 

(2) În cazul în care o instituţie de plată este obligată să protejeze fondurile în temeiul alineatului (1) şi în care o parte din respectivele fonduri urmează să fie folosite pentru operaţiuni de plată viitoare, restul fondurilor urmând să fie folosite pentru alte servicii decât cele de plată, partea de fonduri care urmează să fie folosită pentru viitoarele operaţiuni de plată se supune cerinţelor de la alineatul (1). În cazul în care această parte este variabilă sau nu este cunoscută în prealabil, statele membre permit instituţiilor de plată să aplice prezentul alineat pe baza unei părţi reprezentative care se estimează că va fi folosită pentru serviciile de plată, cu condiţia ca această parte reprezentativă să poată fi estimată în mod rezonabil, pe baza datelor istorice, într-un mod satisfăcător pentru autorităţile competente.

 

Articolul 11

 

Acordarea autorizaţiei

 

(1) Statele membre solicită întreprinderilor, altele decât cele menţionate la articolul 1 alineatul (1) literele (a), (b), (c), (e) şi (f) și altele decât persoanele fizice sau juridice care beneficiază de o derogare în temeiul articolului 32 sau 33, care intenţionează să presteze servicii de plată, să obţină o autorizare în calitate de instituţie de plată înainte de a începe să presteze servicii de plată. Autorizaţia se acordă doar unei persoane juridice stabilite într-un stat membru.

 

(2) Autorităţile competente acordă o autorizaţie dacă informaţiile și documentele care însoţesc cererea respectă toate cerinţele stabilite la articolul 5 și dacă, după examinarea dosarului, autorităţile competente îşi dau avizul favorabil. Înainte de acordarea unei autorizaţii, autorităţile competente pot consulta, în cazurile justificate, banca centrală naţională sau alte autorităţi publice competente.

 

(3) O instituţie de plată care are un sediu social, în conformitate cu dreptul intern din statul său membru de origine, trebuie să aibă sediul central în acelaşi stat membru în care se află sediul său social şi să îşi desfăşoare acolo cel puţin o parte din activităţile de servicii de plată.

 

(4) Autorităţile competente acordă o autorizaţie doar dacă, ţinând seama de nevoia de a garanta gestionarea corectă și prudentă a instituţiei de plată, aceasta din urmă are sisteme de conducere solide pentru activitatea sa de prestare de servicii de plată, care să includă o structură organizatorică clară, cu o împărţire a responsabilităţilor bine definită, transparentă şi coerentă, cu proceduri eficace de identificare, gestionare, monitorizare şi raportare a riscurilor la care este sau ar putea fi expusă, precum şi mecanisme de control intern adecvate, inclusiv proceduri administrative și contabile corecte; aceste sisteme, structuri, proceduri şi mecanisme sunt exhaustive și proporţionale cu natura, scara şi complexitatea serviciilor de plată prestate de instituţia de plată.

 

(5) În cazul în care o instituţie de plată prestează oricare dintre serviciile de plată menţionate la punctele 1-7 din anexa I şi desfăşoară în paralel alte activităţi comerciale, autorităţile competente pot cere constituirea unei entităţi separate pentru serviciile de plată în cazul în care celelalte activităţi comerciale ale instituţiei de plată aduc atingere sau ar putea să aducă atingere fie solidităţii financiare a instituţiei de plată, fie capacităţii autorităţilor competente de a controla dacă instituţia de plată respectă toate obligaţiile impuse de prezenta directivă.

 

(6) Autorităţile competente refuză acordarea unei autorizaţii în cazul în care, ţinând seama de nevoia de a garanta gestionarea corectă și prudentă a unei instituţii de plată, nu sunt convinse că acţionarii sau asociaţii care deţin o deţinere calificată au calităţile necesare.

 

(7) În situaţia în care există legături strânse, astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 38 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, între instituţiile de plată şi alte persoane fizice sau juridice, autorităţile competente acordă o autorizaţie numai dacă legăturile respective nu împiedică exercitarea efectivă a funcţiilor lor de supraveghere.

 

(8) Autorităţile competente acordă o autorizaţie doar dacă actele cu putere de lege şi actele administrative ale unei ţări terţe care reglementează una sau mai multe persoane fizice sau juridice cu care instituţia de plată are legături strânse sau dacă dificultăţile legate de aplicarea acestor acte cu putere de lege şi acte administrative nu împiedică exercitarea efectivă a funcţiilor lor de supraveghere.

 

(9) O autorizaţie este valabilă în toate statele membre şi permite instituţiei de plată în cauză să presteze în întreaga Uniune serviciile de plată care fac obiectul autorizaţiei, în temeiul libertăţii de a presta servicii sau a libertăţii de stabilire.

 

Articolul 12

 

Comunicarea deciziei

 

În termen de trei luni de la data primirii unei cereri sau, dacă aceasta este incompletă, de la data primirii tuturor informaţiilor necesare pentru luarea unei decizii, autorităţile competente informează solicitantul cu privire la acordarea sau refuzarea acordării autorizaţiei. Autoritatea competentă motivează refuzul acordării autorizaţiei.

 

Articolul 13

 

Retragerea autorizaţiei

 

(1) Autorităţile competente pot retrage o autorizaţie acordată unei instituţii de plată doar în cazul în care instituţia:

 

(a) nu utilizează autorizaţia respectivă în termen de 12 luni, renunţă în mod expres la aceasta sau îşi încetează activitatea pe o perioadă mai mare de şase luni, în cazul în care statul membru respectiv nu prevede că în astfel de situaţii autorizaţia îşi pierde valabilitatea;

 

(b) a obţinut autorizaţia pe baza unor informaţii false sau prin orice alt mijloc ilegal;

 

(c)  nu mai îndeplineşte condiţiile de acordare a autorizaţiei sau nu informează autoritatea competentă cu privire la modificări importante în acest sens;

 

(d) ar constitui o ameninţare la adresa stabilităţii sistemului de plată sau a încrederii în acesta dacă ar continua activitatea sa de prestare de servicii de plată; sau

 

(e) se încadrează într-una dintre situaţiile pentru care dreptul intern prevede retragerea unei autorizaţii.

 

(2) Autoritatea competentă motivează orice retragere a unei autorizaţii şi informează în consecinţă părţile implicate.

 

(3) Autoritatea competentă face publică retragerea unei autorizaţii, inclusiv în registrele menţionate la articolele 14 și 15.

 

Articolul 14

 

Înregistrarea în statul membru de origine

 

(1) Statele membre constituie un registru public în care sunt înscrise următoarele:

 

(a) instituţiile de plată autorizate și agenţii acestora;

 

(b) persoane fizice și juridice care beneficiază de o derogare în temeiul articolului 32 sau 33 şi agenţii acestora; şi

 

(c)  instituţiile menţionate la articolul 2 alineatul (5) care au dreptul de a presta servicii de plată în conformitate cu dreptul intern.

 

Sucursalele instituţiilor de plată sunt înscrise în registrul statului membru de origine dacă sucursalele respective prestează servicii în alt stat membru decât statul membru de origine.

 

(2) Registrul public identifică serviciile de plată pentru care instituţia de plată deţine autorizaţie sau pentru care persoana fizică sau juridică a fost înregistrată. Instituţiile de plată autorizate figurează în registru pe o listă separată de lista persoanelor fizice sau juridice care beneficiază de o derogare în temeiul articolului 32 sau 33. Registrul este public, este accesibil online și este actualizat fără întârziere.

 

(3) Autorităţile competente înscriu în registrul public orice autorizaţie retrasă și orice derogare retrasă în temeiul articolului 32 sau 33.

 

(4) Autorităţile competente notifică ABE cu privire la motivele care au stat la baza retragerilor autorizaţiilor sau derogărilor în temeiul articolului 32 sau 33.

 

Articolul 15

 

Registrul ABE

 

(1) ABE instituie, gestionează și menţine un registru central electronic care conţine informaţiile notificate de autorităţile competente în conformitate cu alineatul (2). ABE este responsabilă de prezentarea corectă a respectivelor informaţii.

 

ABE pune registrul la dispoziţia publicului pe site-ul său internet și permite un acces facil și o căutare uşoară a informaţiilor publicate, în mod gratuit.

 

(2) Autorităţile competente notifică fără întârziere ABE în legătură cu informaţiile înscrise în registrele lor publice, astfel cum este menţionat la articolul 14, într-o limbă utilizată în mod obişnuit în domeniul finanţelor.

 

(3) Autorităţile competente sunt responsabile de acurateţea informaţiilor prevăzute la alineatul (2) și de actualizarea acestor informaţii.

 

(4) ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru stabilirea cerinţelor tehnice privind instituirea, gestionarea și menţinerea registrului central electronic și privind accesul la informaţiile conţinute de acesta. Cerinţele tehnice garantează că modificarea informaţiilor poate fi efectuată doar de către autoritatea competentă și de către ABE.

 

ABE înaintează Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de reglementare până la 13 ianuarie 2018.

 

Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

 

(5) ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare referitoare la detaliile și la structura informaţiilor care urmează să fie notificate în temeiul alineatului (1), inclusiv formatul și modelul comun în care aceste informaţii trebuie furnizate.

 

ABE înaintează Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de punere în aplicare până la 13 iulie 2017.

 

Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

 

Articolul 16

 

Menţinerea autorizaţiei

 

În cazul în care apar schimbări care aduc atingere exactităţii informaţiilor sau a documentelor însoţitoare furnizate în conformitate cu articolul 5, instituţia de plată informează în consecinţă, fără întârziere, autorităţile competente ale statului său membru de origine.

 

Articolul 17

 

Contabilitatea și auditul statutar

 

(1) Directivele 86/635/CEE și 213/34/UE, şi Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (1) se aplică mutatis mutandis instituţiilor de plată.

 

(2) Cu excepţia unei derogări acordate în temeiul Directivei 2013/34/UE şi, dacă este cazul, al Directivei 86/635/CEE, conturile anuale şi conturile consolidate ale instituţiilor de plată sunt verificate de auditori statutari sau de firme de audit în înţelesul Directivei 2006/43/CE.

 

(3) În scopuri de supraveghere, statele membre impun cerinţa ca instituţiile de plată să furnizeze informaţii contabile separate pentru serviciile de plată şi pentru activităţile menţionate la articolul 18 alineatul (1), care trebuie să facă obiectul unui raport de audit. Acest raport este pregătit, dacă este cazul, de auditorii statutari sau de o firmă de audit.

 

(4) Obligaţiile prevăzute la articolul 63 din Directiva 2013/36/UE se aplică mutatis mutandis auditorilor statutari sau firmelor de audit ale instituţiilor de plată în ceea ce priveşte serviciile de plată.

 

___________

(1)    Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaţionale de contabilitate (JO L 243, 11.9.2002, p. 1).

 

Articolul 18

 

Activităţi

 

(1) Pe lângă prestarea de servicii de plată, instituţiile de plată au dreptul să desfăşoare următoarele activităţi:

 

(a) prestarea de servicii auxiliare operaţionale și conexe în sensul strict al cuvântului, cum ar fi asigurarea executării operaţiunilor de plată, a serviciilor de schimb valutar, a activităţilor de păstrare în custodie, precum și a stocării şi procesării datelor;

 

(b) operarea sistemelor de plată, fără a aduce atingere articolului 35;

 

(c)  activităţi comerciale altele decât prestarea de servicii de plată, având în vedere dreptul Uniunii şi dreptul intern aplicabil.

 

(2) Atunci când instituţiile de plată prestează unul sau mai multe servicii de plată, acestea pot deţine doar conturi de plăţi care sunt folosite exclusiv pentru operaţiunile de plată.

 

(3) Orice fonduri primite de instituţiile de plată de la utilizatorii serviciilor de plată în vederea prestării de servicii de plată nu reprezintă un depozit sau alte fonduri rambursabile în înţelesul articolului 9 din Directiva 2013/36/UE și nici monedă electronică, astfel cum este definită la articolul 2 alineatul (2) din Directiva 2009/110/CE.

 

(4) Instituţiile de plată pot acorda credite legate de serviciile de plată menţionate la punctul 4 sau 5 din anexa I doar dacă se întrunesc toate condiţiile următoare:

 

(a) creditul are un caracter accesoriu şi este acordat exclusiv în legătură cu executarea unei operaţiuni de plată;

 

(b) în pofida normelor de drept intern privind acordarea de credit prin cărţi de credit, creditul acordat în legătură cu o plată și executat în conformitate cu articolul 11 alineatul (9) şi cu articolul 28 este rambursat într-o perioadă scurtă, care în niciun caz nu depăşeşte 12 luni;

 

(c)  acest credit nu este acordat din fondurile primite sau deţinute în scopul executării unei operaţiuni de plată;

 

(d) fondurile proprii ale instituţiei de plată sunt în orice moment, în opinia autorităţilor de supraveghere, corespunzătoare în raport cu valoarea totală a creditului acordat.

 

(5)       Instituţiile de plată nu exercită activitatea de primire de depozite sau de alte fonduri rambursabile în înţelesul articolului 9 din Directiva 2013/36/UE.

 

(6) Prezenta directivă nu aduce atingere Directivei 2008/48/CE, altor dispoziţii relevante ale dreptului Uniunii ori măsurilor naţionale privind condiţiile de acordare a creditelor pentru consumatori care nu sunt armonizate de prezenta directivă și care respectă dreptul Uniunii.

 

Secţiunea 2

 

Alte cerinţe

 

Articolul 19

 

Recurgerea la agenţi, sucursale sau la entităţi către care se externalizează anumite activităţi

 

(1) Atunci când o instituţie de plată intenţionează să presteze servicii de plată prin intermediul unui agent, aceasta comunică autorităţilor competente ale statului său membru de origine următoarele informaţii:

 

(a) denumirea şi adresa agentului;

 

(b) o descriere a mecanismelor de control intern care urmează să fie folosite de agent pentru a respecta obligaţiile în materie de combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismului în conformitate cu Directiva (UE) 2015/849, care trebuie să fie actualizată în cazul unor modificări majore ale elementelor comunicate la momentul notificării iniţiale;

 

(c)  identitatea membrilor consiliilor de administraţie și a persoanelor responsabile cu administrarea agentului care urmează să fie implicat în prestarea de servicii de plată şi, pentru agenţi, alţii decât prestatorii de servicii de plată, dovezi care să ateste faptul că aceştia sunt persoane potrivite şi onorabile;

 

(d) serviciile de plată ale instituţiei de plată pentru care agentul este mandatat; şi

 

(e) codul unic de identificare sau numărul agentului, dacă este cazul.

 

(2) În termen de două luni de la primirea informaţiilor menţionate la alineatul (1), autorităţile competente ale statului membru de origine comunică instituţiei de plată dacă agentul a fost sau nu înscris în registrul prevăzut la articolul 14. Odată înscris în registru, agentul poate începe prestarea de servicii de plată.

 

(3) În cazul în care consideră că informaţiile care le-au fost furnizate sunt incorecte, înainte de a înscrie agentul în registru, autorităţile competente iau măsuri suplimentare pentru verificarea informaţiilor.

 

(4) În cazul în care, după luarea măsurilor suplimentare pentru verificarea informaţiilor, autorităţile competente nu sunt convinse că informaţiile care le-au fost furnizate în conformitate cu alineatul (1) sunt corecte, acestea refuză să înscrie agentul în registrul prevăzut la articolul 14 și informează instituţia de plată fără întârzieri nejustificate.

 

(5) În cazul în care instituţia de plată doreşte să presteze servicii de plată în alt stat membru prin angajarea unui agent sau prin înfiinţarea unei sucursale, aceasta urmează procedurile prevăzute la articolul 28.

 

(6) În cazul în care o instituţie de plată intenţionează să externalizeze funcţii operaţionale ale serviciilor de plată, aceasta informează în consecinţă autorităţile competente ale statului său membru de origine.

 

Externalizarea funcţiilor operaţionale importante, inclusiv sisteme IT, nu poate fi realizată într-un mod care să dăuneze semnificativ calităţii controlului intern al instituţiei de plată şi capacităţii autorităţilor competente de a controla şi de a urmări respectarea de către instituţia de plată a tuturor obligaţiilor stabilite în prezenta directivă.

 

În sensul celui de-al doilea paragraf, o funcţie operaţională este considerată importantă dacă apariţia unei anomalii sau a unei insuficienţe în activitatea sa ar aduce atingere în mod semnificativ capacităţii instituţiei de plată de a se conforma permanent condiţiilor de autorizare solicitate în temeiul prezentului titlu, celorlalte obligaţii care îi revin în conformitate cu prezenta directivă, performanţelor sale financiare ori solidităţii sau continuităţii serviciilor sale de plată. Statele membre garantează că, atunci când instituţiile de plată externalizează funcţii operaţionale importante, instituţia de plată respectă următoarele condiţii:

 

(a) externalizarea nu conduce la delegarea responsabilităţii personalului de conducere de nivel superior al instituţiei;

 

(b) nu se modifică relaţia și obligaţiile instituţiei de plată în raport cu utilizatorii serviciilor sale de plată în conformitate cu prezenta directivă;

 

(c)  nu sunt afectate condiţiile pe care instituţia de plată le respectă în conformitate cu prezentul titlu pentru a fi şi a rămâne autorizată;

 

(d) niciuna dintre celelalte condiţii de care a depins autorizarea instituţiei de plată nu este eliminată sau modificată.

 

(7) Instituţiile de plată se asigură că agenţii sau sucursalele care acţionează în numele lor informează utilizatorii serviciilor de plată în privinţa acestui fapt.

 

(8) Instituţiile de plată comunică autorităţilor competente din statele lor membre de origine fără întârziere orice modificare în ceea ce priveşte utilizarea de entităţi către care se externalizează activităţi şi, în conformitate cu procedura prevăzută în alineatele (2), (3) şi (4), agenţi, inclusiv agenţi suplimentari.

 

Articolul 20

 

Răspundere

 

(1) Statele membre se asigură că, în cazul în care instituţiile de plată deleagă unor terţi exercitarea funcţiilor operaţionale, instituţiile de plată respective iau măsuri rezonabile pentru a garanta respectarea cerinţelor prezentei directive.

 

(2) Statele membre solicită instituţiilor de plată să îşi asume în continuare răspunderea completă pentru toate actele salariaţilor lor și ale tuturor agenţilor, sucursalelor sau entităţilor către care se externalizează activităţi.

 

Articolul 21

 

Arhivare

 

Statele membre solicită instituţiilor de plată să păstreze toate înregistrările corespunzătoare în sensul prezentului titlu timp de cel puţin cinci ani, fără a aduce atingere Directivei (UE) 2015/849 sau altor dispoziţii relevante ale dreptului Uniunii.

 

Secţiunea 3

 

Autorităţile competente şi supravegherea

 

Articolul 22

 

Desemnarea autorităţilor competente

 

(1) Statele membre desemnează în calitate de autorităţi competente responsabile cu autorizarea și supravegherea prudenţială a instituţiilor de plată şi însărcinate cu îndatoririle prevăzute în cadrul prezentului titlu fie autorităţi publice, fie organisme recunoscute de dreptul intern sau de autorităţile publice special abilitate în acest scop de dreptul intern, inclusiv băncile centrale naţionale.

 

Autorităţile competente garantează independenţa faţă de organismele economice și evită orice conflict de interese. Fără a aduce atingere primului paragraf, instituţiile de plată, instituţiile de credit, instituţiile emitente de monedă electronică sau oficiile poştale care efectuează operaţiuni de virament nu pot fi desemnate în calitate de autorităţi competente.

 

Statele membre informează Comisia în consecinţă.

 

(2) Statele membre se asigură că autorităţile competente desemnate în conformitate cu alineatul (1) dispun de toate competenţele necesare pentru îndeplinirea sarcinilor lor.

 

(3) Statele membre care au pe teritoriul lor mai mult de o autoritate competentă în ceea ce priveşte aspectele reglementate de prezentul titlu se asigură că autorităţile respective cooperează îndeaproape, astfel încât să îşi îndeplinească sarcinile în mod eficient. Acelaşi lucru este valabil în cazul în care autorităţile competente pentru chestiunile reglementate în cadrul prezentului titlu sunt diferite de autorităţile competente responsabile pentru supravegherea instituţiilor de credit.

 

(4) Atribuţiile autorităţilor competente desemnate în conformitate cu alineatul (1) ţin de responsabilitatea autorităţilor competente ale statului membru de origine.

 

(5) Alineatul (1) nu implică faptul că autorităţile competente ar fi obligate să supravegheze alte activităţi comerciale ale instituţiilor de plată decât prestarea de servicii de plată şi activităţile menţionate la articolul 18 alineatul (1) litera (a).

 

Articolul 23

 

Supraveghere

 

(1) Statele membre se asigură că autorităţile competente efectuează controale proporţionale, adecvate şi adaptate riscurilor la care sunt expuse instituţiile de plată, în vederea verificării conformităţii permanente cu prezentul titlu.

 

Pentru verificarea conformităţii cu prezentul titlu, autorităţile competente sunt abilitate în special să adopte următoarele măsuri:

 

(a) să solicite instituţiei de plată să furnizeze orice informaţie necesară pentru supravegherea respectării condiţiilor precizând scopul cererii, după caz, şi termenul până la care urmează să fie furnizate informaţiile;

 

(b) să efectueze inspecţii la faţa locului în cadrul instituţiei de plată, al oricărui agent sau oricărei sucursale care prestează servicii de plată sub răspunderea instituţiei de plată, sau în cadrul oricărei entităţi către care se externalizează activităţi;

 

(c)  să emită recomandări, orientări şi, dacă este cazul, dispoziţii administrative cu caracter obligatoriu;

 

(d) să suspende sau să retragă autorizaţia în temeiul articolului 13.

 

(2) Fără a aduce atingere procedurilor de retragere a autorizaţiilor şi dispoziţiilor de drept penal, statele membre dispun ca autorităţile lor competente respective să poată aplica sau impune instituţiilor de plată sau celor care controlează efectiv activităţile instituţiilor de plată şi care încalcă actele cu putere de lege sau actele administrative privind supravegherea sau exercitarea activităţii lor de prestatori de servicii de plată, sancţiuni sau măsuri care să vizeze în mod specific încetarea încălcărilor constatate sau a cauzelor acestora.

 

(3) În pofida cerinţelor prevăzute la articolul 7, la articolul 8 alineatele (1) şi (2) și la articolul 9, statele membre garantează că autorităţile competente sunt abilitate să ia măsurile descrise la alineatul (1) din prezentul articol pentru a asigura un capital suficient pentru serviciile de plată, în special în cazurile în care activităţile diferite de serviciile de plată ale instituţiei de plată aduc atingere sau ar putea să aducă atingere solidităţii financiare a instituţiei de plată.

 

Articolul 24

 

Secretul profesional

 

(1) Statele membre se asigură că toate persoanele care lucrează sau au lucrat pentru autorităţile competente, precum și experţii care acţionează pe seama autorităţilor competente, sunt obligaţi să respecte secretul profesional, fără a aduce atingere situaţiilor prevăzute de dreptul penal.

 

(2) În cadrul schimbului de informaţii prevăzut la articolul 26, respectarea secretului profesional se aplică cu stricteţe, pentru a garanta protecţia drepturilor persoanelor fizice şi ale întreprinderilor.

 

(3) Statele membre pot aplica prezentul articol ţinând seama, mutatis mutandis, de articolele 53-61 din Directiva 2013/36/UE.

 

Articolul 25

 

Dreptul de a acţiona în instanţă

 

(1) Statele membre se asigură că deciziile luate de autorităţile competente în privinţa unei instituţii de plată, în temeiul actelor cu putere de lege şi actelor administrative adoptate în conformitate cu prezenta directivă, pot fi atacate în instanţă.

 

(2) Alineatul (1) se aplică, de asemenea, în cazul neîndeplinirii obligaţiei de a acţiona.

 

Articolul 26

 

Schimbul de informaţii

 

(1) Autorităţile competente ale diverselor state membre cooperează între ele şi, dacă este cazul, cu BCE și cu băncile centrale naţionale ale statelor membre, cu ABE și cu alte autorităţi competente relevante desemnate în temeiul dreptului Uniunii sau dreptului intern aplicabil prestatorilor de servicii de plată.

 

(2) În plus, statele membre autorizează schimburile de informaţii între autorităţile lor competente şi:

 

(a) autorităţile competente din alte state membre responsabile cu autorizarea și supravegherea instituţiilor de plată;

 

(b) BCE și băncile centrale naţionale ale statelor membre, în calitate de autorităţi monetare şi de supraveghere şi, dacă este cazul, alte autorităţi publice responsabile cu supravegherea sistemelor de plată şi de decontare;

 

(c)  alte autorităţi relevante desemnate în conformitate cu prezenta directivă, cu Directiva (UE) 2015/849 şi cu alte dispoziţii ale dreptului Uniunii aplicabile prestatorilor de servicii de plată, cum ar fi dreptul aplicabil în materie de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului;

 

(d) ABE, în calitatea sa de entitate care contribuie la funcţionarea consecventă şi coerentă a mecanismelor de supraveghere, astfel cum se prevede la articolul 1 alineatul (5) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

 

Articolul 27

 

Soluţionarea dezacordurilor dintre autorităţi competente din state membre diferite

 

(1) În cazul în care o autoritate competentă dintr-un stat membru consideră că într-o anumită chestiune cooperarea transfrontalieră cu autorităţile competente dintr-un alt stat membru menţionată la articolul 26, 28, 29, 30 sau 31 din prezenta directivă nu respectă condiţiile relevante prevăzute în dispoziţiile respective, aceasta poate sesiza ABE în legătură cu respectiva chestiune şi îi poate solicita asistenţa în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

 

(2) Atunci când i s-a solicitat asistenţa în temeiul alineatului (1) din prezentul articol, ABE ia o decizie în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 fără întârzieri nejustificate. ABE poate de asemenea să acorde asistenţă din proprie iniţiativă autorităţilor competente, în vederea ajungerii la un acord, în conformitate cu articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf din regulamentul respectiv. În orice caz, autorităţile competente implicate îşi amână deciziile în aşteptarea unei decizii în temeiul articolului 19 din regulamentul respectiv.

 

Articolul 28

 

Solicitarea exercitării dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii

 

(1) Orice instituţie de plată autorizată care doreşte să presteze servicii de plată pentru prima dată într-un alt stat membru decât statul său membru de origine, în virtutea dreptului de stabilire sau a libertăţii de a presta servicii, comunică următoarele informaţii autorităţilor competente ale statului său membru de origine:

 

(a) numele, adresa şi, după caz, numărul autorizaţiei instituţiei de plată;

 

(b) statul membru (statele membre) în care intenţionează să funcţioneze;

 

(c)  serviciul/serviciile de plată care urmează să fie prestat(e);

 

(d) în cazul în care instituţia de plată intenţionează să utilizeze un agent, informaţiile menţionate la articolul 19 alineatul (1);

 

(e) în cazul în care instituţia de plată intenţionează să utilizeze o sucursală, informaţiile menţionate la articolul 5 alineatul (1) literele (b) și (e) în legătură cu activităţile de servicii de plată din statul membru gazdă, o descriere a structurii organizaţionale a sucursalei şi identitatea celor care răspund de administrarea sucursalei.

 

În cazul în care instituţia de plată intenţionează să externalizeze funcţii operaţionale ale serviciilor de plată către alte entităţi din statul membru gazdă, aceasta informează în consecinţă autorităţile competente ale statului său membru de origine.

 

(2) În termen de o lună de la primirea tuturor informaţiilor menţionate la alineatul (1), autorităţile competente ale statului membru de origine le transmit autorităţilor competente ale statului membru gazdă.

 

În termen de o lună de la primirea informaţiilor de la autorităţile competente ale statului membru de origine, autorităţile competente ale statului membru gazdă evaluează informaţiile respective și furnizează autorităţilor competente ale statului membru de origine informaţii relevante în legătură cu intenţia de a presta servicii de plată a instituţiei de plată relevante care îşi exercită libertatea de stabilire sau libertatea de a presta servicii. Autorităţile competente ale statului membru gazdă informează autorităţile competente ale statului membru de origine în special cu privire la eventuale motive rezonabile de îngrijorare în legătură cu intenţia de a angaja un agent sau de a înfiinţa o sucursală, în ceea ce priveşte spălarea banilor sau finanţarea terorismului în înţelesul Directivei (UE) 2015/849.

 

În cazul în care nu sunt de acord cu evaluarea autorităţilor competente ale statului membru gazdă, autorităţile competente ale statului membru de origine transmit autorităţilor competente ale statului membru gazdă motivele deciziei lor.

 

Dacă evaluarea autorităţilor competente ale statului membru de origine, în special în lumina informaţiilor primite de la autorităţile competente ale statului membru gazdă, nu este favorabilă, autoritatea competentă a statului membru de origine refuză înregistrarea agentului sau sucursalei sau revocă înregistrarea, dacă aceasta a fost făcută deja.

 

(3) În termen de trei luni de la primirea informaţiilor menţionate la alineatul (1), autorităţile competente ale statului membru de origine comunică autorităţilor competente ale statului membru gazdă şi instituţiei de plată decizia luată.

 

Din momentul înscrierii în registrul menţionat la articolul 14, agentul sau sucursala îşi poate începe activităţile în statul membru gazdă relevant.

 

Instituţia de plată notifică autorităţilor competente ale statului membru de origine data de la care îşi începe activitatea prin intermediul agentului sau sucursalei din statul membru gazdă relevant. Autorităţile competente ale statului membru de origine informează în consecinţă autorităţile competente ale statului membru gazdă.

 

(4) Instituţia de plată comunică autorităţilor competente ale statului membru de origine fără întârziere nejustificată orice modificare relevantă în ceea ce priveşte informaţiile comunicate în conformitate cu alineatul (1), inclusiv în ceea ce priveşte agenţii suplimentari, sucursalele sau entităţile către care se externalizează anumite activităţi în statele membre gazdă în care funcţionează. Se aplică procedura prevăzută la alineatele (2) și (3).

 

(5) ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare în care precizează cadrul pentru cooperare şi pentru schimbul de informaţii dintre autorităţile competente ale statului membru de origine și cele ale statului membru gazdă, în conformitate cu prezentul articol. Proiectele de standarde tehnice de reglementare trebuie să precizeze metoda, mijloacele și detaliile referitoare la cooperarea în ceea ce priveşte notificarea instituţiilor de plată care desfăşoară activităţi transfrontaliere şi, în special, domeniul de aplicare și tratarea informaţiilor care trebuie prezentate, inclusiv o terminologie comună și modele de notificare standard pentru a asigura un proces de notificare coerent şi eficient.

 

ABE înaintează aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare Comisiei până la 13 ianuarie 2018.

 

Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

 

Articolul 29

 

Supravegherea instituţiilor de plată care îşi exercită dreptul de stabilire şi libertatea de a presta servicii

 

(1) Pentru a efectua controalele şi pentru a adopta măsurile necesare prevăzute de prezentul titlu şi de dispoziţiile dreptului intern de transpunere a titlurilor III şi IV, în conformitate cu articolul 100 alineatul (4), cu privire la agentul sau la sucursala unei instituţii de plată situate pe teritoriul altui stat membru, autorităţile competente ale statului membru de origine cooperează cu autorităţile competente ale statului membru gazdă.

 

În cadrul cooperării în conformitate cu primul paragraf, autorităţile competente ale statului membru de origine informează autorităţile competente ale statului membru gazdă atunci când intenţionează să efectueze o inspecţie la faţa locului pe teritoriul acestuia din urmă.

 

Cu toate acestea, autorităţile competente ale statului membru de origine pot delega autorităţilor competente ale statului membru gazdă atribuţia de a efectua inspecţii la faţa locului în cadrul instituţiei în cauză.

 

(2) Autorităţile competente ale statelor membre gazdă pot solicita instituţiilor de plată care au agenţi sau sucursale pe teritoriul lor să le transmită rapoarte periodice cu privire la activităţile desfăşurate pe teritoriul acestora.

 

Respectivele rapoarte sunt necesare în scopuri informative sau statistice şi, în măsura în care agenţii şi sucursalele desfăşoară activităţi de servicii de plată în temeiul dreptului la stabilire, în scopul de a monitoriza conformitatea cu dispoziţiile dreptului intern de transpunere a titlurilor III şi IV. Respectivele agenţii şi sucursalele fac obiectul cerinţelor privind secretul profesional cel puţin echivalente cu cele menţionate la articolul 24.

 

(3) Autorităţile competente îşi comunică reciproc toate informaţiile esenţiale şi/sau relevante, în special în cazul constatării sau suspectării unor încălcări din partea unui agent sau a unei sucursale, şi în cazul în care astfel de încălcări s-au produs în contextul exercitării libertăţii de a presta servicii. În această privinţă, autorităţile competente comunică, la cerere, toate informaţiile relevante şi, din proprie iniţiativă, toate informaţiile esenţiale, inclusiv în legătură cu respectarea de către instituţia de plată a condiţiilor de la articolul 11 alineatul (3).

 

(4) Statele membre pot impune instituţiilor de plată care funcţionează pe teritoriul lor prin intermediul agenţilor în temeiul dreptului de stabilire, al căror sediu central este situat în alt stat membru, să numească un punct central de contact pe teritoriul acestora pentru a asigura comunicarea adecvată şi raportarea adecvată a informaţiilor privind conformarea cu titlurile III şi IV, fără a aduce atingere niciunei dispoziţii privind combaterea spălării de bani şi a finanţării terorismului, și pentru a facilita supravegherea de către autorităţile competente ale statului membru de origine şi cele ale statului membru gazdă, inclusiv prin transmiterea de documente și de informaţii autorităţilor competente, la cerere.

 

(5) ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare în scopul precizării criteriilor aplicabile în vederea stabilirii, în conformitate cu principiul proporţionalităţii, a circumstanţelor în care este oportună desemnarea unui punct central de contact, precum și funcţiile punctelor de contact, în temeiul alineatului (4).

 

Proiectele de standarde tehnice de reglementare respective ţin seama în special de:

 

(a) volumul total și valoarea operaţiunilor efectuate de instituţia de plată în statele membre gazdă;

 

(b) tipul serviciilor de plată prestate; şi

 

(c)  numărul total de agenţi stabiliţi în statul membru gazdă.

 

ABE înaintează Comisiei respectivele proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 13 ianuarie 2017.

 

(6) ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare în care se precizează cadrul pentru cooperarea şi schimbul de informaţii dintre autorităţile competente ale statului membru de origine și cele ale statului membru gazdă, în conformitate cu prezentul titlu, și în scopul de a monitoriza conformitatea cu dispoziţiile dreptului intern de transpunere a titlurilor III şi IV. Proiectele de standarde tehnice de reglementare precizează metoda, mijloacele şi detaliile referitoare la cooperarea în materie de supraveghere a instituţiilor de plată care desfăşoară activităţi transfrontaliere şi, în special, domeniul de aplicare și tratarea informaţiilor care urmează să facă obiectul schimbului, pentru a asigura o supraveghere coerentă şi eficientă a instituţiilor de plată care prestează servicii de plată la nivel transfrontalier.

 

Respectivele proiecte de standarde tehnice de reglementare precizează inclusiv mijloacele şi detaliile eventualelor raportări solicitate de statele membre gazdă din partea instituţiilor de plată cu privire la activităţile comerciale de plată desfăşurate pe teritoriul lor în conformitate cu alineatul (2), inclusiv frecvenţa acestor raportări.

 

ABE înaintează Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de reglementare până la 13 ianuarie 2018.

 

(7) Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la alineatele (5) și (6) în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

 

Articolul 30

 

Măsuri în caz de neconformitate, inclusiv măsuri preventive

 

(1) Fără a aduce atingere responsabilităţii autorităţilor competente ale statului membru de origine, în cazul în care autoritatea competentă a statului membru gazdă confirmă că o instituţie de plată cu agenţi sau sucursale pe teritoriul statului respectiv nu respectă prezentul titlu sau dreptul intern de transpunere a titlului III sau IV, aceasta informează neîntârziat autoritatea competentă a statului membru de origine.

 

După evaluarea informaţiilor primite în temeiul primului paragraf, autoritatea competentă a statului membru de origine ia, fără întârzieri nejustificate, toate măsurile care se impun pentru a se asigura că instituţia de plată în cauză pune capăt situaţiei neregulamentare respective. Autoritatea competentă a statului membru de origine comunică imediat măsurile respective autorităţii competente a statului membru gazdă şi autorităţilor competente ale oricărui alt stat membru vizat.

 

(2) În situaţii de urgenţă în care este necesar să se acţioneze imediat pentru a gestiona o ameninţare gravă la adresa intereselor colective ale utilizatorilor serviciilor de plată din statul membru gazdă, autorităţile competente ale statului membru gazdă pot lua măsuri preventive, în paralel cu cooperarea transfrontalieră dintre autorităţile competente și în aşteptarea măsurilor luate de autorităţile competente ale statului membru de origine, astfel cum se prevede la articolul 29.

 

(3) Toate măsurile preventive în temeiul alineatului (2) sunt corespunzătoare și proporţionale cu scopul lor de a proteja împotriva ameninţărilor grave la adresa intereselor colective ale utilizatorilor serviciilor de plată din statul membru gazdă. Acestea nu au ca rezultat favorizarea utilizatorilor serviciilor de plată ale instituţiei de plată din statul membru gazdă faţă de alţi utilizatori ai serviciilor de plată ale instituţiei de plată din alte state membre.

 

Măsurile preventive au caracter temporar şi încetează atunci când ameninţările grave identificate sunt gestionate, inclusiv cu asistenţa sau cu cooperarea autorităţilor competente ale statului membru de origine sau cu ABE, astfel cum se prevede la articolul 27 alineatul (1).

 

(4) Atunci când este compatibil cu situaţia de urgenţă, autorităţile competente ale statului membru gazdă informează autorităţile competente ale statului membru de origine și cele ale oricărui alt stat membru implicat, precum și Comisia și ABE, în avans şi, în orice caz, fără întârzieri nejustificate, cu privire la măsurile preventive luate în temeiul alineatului (2) și la justificarea acestora.

 

Articolul 31

 

Motivare şi comunicare

 

(1) Orice măsură luată de autorităţile competente în temeiul articolului 23, 28, 29 sau 30 care implică sancţiuni sau restricţii în exercitarea libertăţii de a presta servicii ori a libertăţii de stabilire se justifică în mod corespunzător şi se comunică instituţiei de plată în cauză.

 

(2) Articolele 28, 29 şi 30 nu aduc atingere obligaţiei autorităţilor competente în temeiul Directivei (UE) 2015/849 şi al Regulamentului (UE) 2015/847, în special în temeiul articolului 48 alineatul (1) din Directiva (UE) 2015/849 şi al articolului 22 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2015/847, de a supraveghea sau de a monitoriza respectarea cerinţelor prevăzute de aceste instrumente.

 

Secţiunea 4

 

Derogare

 

Articolul 32

 

Condiţii

 

(1) Statele membre pot deroga sau pot permite autorităţilor lor competente să deroge, în cazul persoanelor fizice sau juridice care prestează serviciile de plată enumerate la punctele 1-6 din anexa I, integral sau parţial, de la aplicarea procedurii şi condiţiilor prevăzute în secţiunile 1, 2 și 3, cu excepţia articolelor 14, 15, 22, 24, 25 și 26, în cazul în care:

 

(a) media lunară din cele 12 luni precedente a valorilor totale ale operaţiunilor de plată executate de persoana în cauză, inclusiv de orice agent pentru care aceasta îşi asumă responsabilitatea deplină, nu depăşeşte o limită stabilită de statul membru, dar se ridică, în orice caz, la cel mult 3 milioane EUR. Acest criteriu este evaluat în raport cu valoarea totală a operaţiunilor de plată prevăzută în planul său de afaceri, cu excepţia cazului în care autorităţile competente cer modificarea planului respectiv; şi

 

(b) niciuna dintre persoanele fizice responsabile de administrarea sau de desfăşurarea activităţii nu a fost condamnată pentru infracţiuni legate de spălarea banilor sau de finanţarea terorismului sau pentru altă infracţiune financiară.

 

(2) Orice persoană fizică sau juridică înregistrată în conformitate cu alineatul (1) trebuie să aibă sediul central sau reşedinţa în statul membru în care îşi desfăşoară efectiv activitatea.

 

(3) Persoanele menţionate la alineatul (1) din prezentul articol sunt considerate instituţii de plată, însă articolul 11 alineatul (9), articolul 28, articolul 29 şi articolul 30 nu li se aplică.

 

(4)  De asemenea, statele membre pot dispune ca orice persoană fizică sau juridică înregistrată în conformitate cu alineatul (1) din prezentul articol să poată desfăşura doar unele dintre activităţile enumerate la articolul 18.

 

(5) Persoanele menţionate la alineatul (1) din prezentul articol notifică autorităţile competente cu privire la orice modificare a situaţiei lor care prezintă relevanţă pentru condiţiile enunţate la alineatul respectiv. Statele membre iau măsurile necesare pentru a garanta că, în cazurile în care condiţiile prevăzute la alineatul (1), (2) sau (4) din prezentul articol nu mai sunt întrunite, persoanele în cauză solicită autorizarea în termen de 30 de zile calendaristice în conformitate cu articolul 11.

 

(6) Alineatele (1)-(5) din prezentul articol nu se aplică în ceea ce priveşte Directiva (UE) 2015/849 sau dreptul intern privind combaterea spălării banilor.

 

Articolul 33

 

Prestatorii de servicii de informare cu privire la conturi

 

(1) Persoanele fizice sau juridice care prestează doar serviciul de plată menţionat la punctul 8 din anexa I sunt scutite de la aplicarea procedurii şi a condiţiilor prevăzute în secţiunile 1 şi 2, cu excepţia articolului 5 alineatul (1) literele (a), (b), (e)-(h), (j), (l), (n), (p) şi (q), articolului 5 alineatul (3) și articolelor 14 și 15. Secţiunea 3 se aplică cu excepţia articolului 23 alineatul (3).

 

(2) Persoanele menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol sunt considerate instituţii de plată; cu toate acestea, titlurile III şi IV nu li se aplică, cu excepţia articolelor 41, 45 și 52, după caz, şi a articolelor 67, 69 și 95-98.

 

Articolul 34

 

Notificarea şi informarea

 

În cazul în care un stat membru aplică o derogare în temeiul articolului 32, acesta înştiinţează Comisia până la 13 ianuarie 2018, în legătură cu decizia sa şi o informează cu privire la orice modificare ulterioară. În plus, statul membru informează Comisia cu privire la numărul persoanelor fizice şi juridice în cauză şi, în fiecare an, cu privire la valoarea totală a operaţiunilor de plată executate până la data de 31 decembrie a fiecărui an calendaristic, astfel cum se prevede la articolul 32 alineatul (1) litera (a).

 

CAPITOLUL 2

 

Dispoziţii comune

 

Articolul 35

 

Accesul la sistemele de plată

 

(1) Statele membre se asigură că normele privind accesul la sistemele de plată al prestatorilor de servicii de plată autorizaţi sau înregistraţi care sunt persoane juridice sunt obiective, nediscriminatorii şi proporţionale şi că acestea nu împiedică accesul mai mult decât este necesar pentru protejarea sistemului de plată împotriva unor riscuri specifice, precum riscul de decontare, riscul operaţional și riscul comercial și pentru protecţia stabilităţii financiare și operaţionale a sistemului de plată.

 

Sistemele de plată nu impun prestatorilor de servicii de plată, utilizatorilor serviciilor de plată sau altor sisteme de plată niciuna dintre cerinţele următoare:

 

(a) norme restrictive privind participarea efectivă la alte sisteme de plată;

 

(b) norme care fac o discriminare între prestatorii de servicii de plată autorizaţi sau între prestatorii de servicii de plată înregistraţi în ceea ce priveşte drepturile, obligaţiile și beneficiile participanţilor;

 

(c)  restricţii bazate pe forma de organizare.

 

(2) Alineatul (1) nu se aplică:

 

(a) sistemelor de plată desemnate în temeiul Directivei 98/26/CE;

 

(b) sistemelor de plată alcătuite exclusiv din prestatori de servicii de plată care aparţin unui grup.

 

În sensul primului paragraf litera (a), statele membre se asigură că, în cazul în care un participant la un sistem desemnat permite unui prestator de servicii de plată autorizat sau înregistrat care nu este participant la sistem să treacă ordinele de transfer prin sistem, acest participant acordă aceeaşi posibilitate, la cerere, într-un mod obiectiv, proporţional şi nediscriminatoriu, altor prestatori de servicii de plată autorizaţi sau înregistraţi, în conformitate cu alineatul (1).

 

Participantul furnizează prestatorului de servicii de plată solicitant motivaţia completă a oricărei decizii de respingere.

 

Articolul 36

 

Accesul la conturile administrate de o instituţie de credit

 

Statele membre se asigură că instituţiile de plată au acces la serviciile de conturi de plăţi ale instituţiilor de credit într-un mod obiectiv, nediscriminatoriu şi proporţional. Accesul este suficient de extins pentru a permite instituţiilor de plată să furnizeze servicii de plată în mod nerestricţionat și eficient.

 

Instituţia de credit furnizează autorităţii competente motivaţia corespunzătoare a oricărei decizii de respingere.

 

Articolul 37

 

Interdicţia ca alte persoane decât prestatorii de servicii de plată să presteze servicii de plată şi obligaţia de notificare

 

(1) Statele membre interzic persoanelor fizice și juridice care nu sunt prestatori de servicii de plată şi nici nu sunt excluse explicit din domeniul de aplicare al prezentei directive să presteze servicii de plată.

 

(2) Statele membre solicită ca prestatorii de servicii care desfăşoară oricare dintre activităţile menţionate la articolul 3 litera (k) punctele (i) şi (ii), sau care desfăşoară ambele activităţi, pentru care valoarea totală a operaţiunilor de plată executate în cele 12 luni anterioare depăşeşte suma de 1 milion EUR, să transmită autorităţilor competente o notificare care să conţină o descriere a serviciilor oferite, specificând în temeiul cărei excluderi menţionate la articolul 3 litera (k) punctele (i) şi (ii) se consideră că se efectuează activitatea.

 

Pe baza notificării respective, autoritatea competentă ia o decizie motivată corespunzător în temeiul criteriilor menţionate la articolul 3 litera (k), în cazul în care activitatea nu se califică drept reţea limitată, şi informează prestatorul de servicii în consecinţă.

 

(3) Statele membre solicită ca prestatorii de servicii care desfăşoară o activitate menţionată la articolul 3 litera (l) să transmită autorităţilor competente o notificare și să furnizeze autorităţilor competente un aviz de audit anual, care să ateste faptul că activitatea respectivă este conformă cu limitele stabilite la articolul 3 litera (l).

 

(4) În pofida alineatului (1), autorităţile competente informează ABE cu privire la serviciile notificate în temeiul alineatelor (2) și (3), declarând excluderea în temeiul căreia se desfăşoară activitatea.

 

(5) Descrierea activităţii notificate în temeiul alineatelor (2) şi (3) din prezentul articol se face publică în registrul prevăzut la articolele 14 şi 15.

 

TITLUL III

 

TRANSPARENŢA CONDIŢIILOR ȘI A CERINŢELOR ÎN MATERIE DE INFORMARE PRIVIND SERVICIILE DE PLATĂ

 

CAPITOLUL 1

 

Reguli generale

 

Articolul 38

 

Domeniu de aplicare

 

(1) Prezentul titlu se aplică operaţiunilor de plată singulare, contractelor-cadru și operaţiunilor de plată care fac obiectul acestora. Părţile pot conveni că acesta nu se aplică, total sau parţial, atunci când utilizatorul serviciilor de plată nu este consumator.

 

(2) Statele membre pot aplica dispoziţiile din prezentul titlu microîntreprinderilor în acelaşi mod ca și consumatorilor.

 

(3) Prezenta directivă nu aduce atingere Directivei 2008/48/CE, altor dispoziţii relevante ale dreptului Uniunii ori măsurilor naţionale referitoare la condiţiile de acordare a creditelor pentru consumatori, nearmonizate prin prezenta directivă, și care respectă dreptul Uniunii.

 

Articolul 39

 

Alte dispoziţii din dreptul Uniunii

 

Dispoziţiile din prezentul titlu nu aduc atingere dispoziţiilor din dreptul Uniunii care cuprind cerinţe suplimentare privind informaţiile prealabile.

 

Cu toate acestea, în cazul în care se aplică și Directiva 2002/65/CE, dispoziţiile legate de informare prevăzute la articolul 3 alineatul (1) din respectiva directivă, cu excepţia punctului 2 literele (c)-(g), a punctului 3 literele (a), (d) şi (e) și a punctului 4 litera (b) de la alineatul respectiv, se înlocuiesc cu articolele 44, 45, 51 şi 52 din prezenta directivă.

 

Articolul 40

 

Comisioane pentru furnizarea informaţiilor

 

(1) Prestatorul de servicii de plată nu percepe utilizatorului serviciilor de plată comisioane pentru furnizarea de informaţii în temeiul prezentului titlu.

 

(2) Prestatorul de servicii de plată şi utilizatorul serviciilor de plată pot conveni asupra comisioanelor pentru furnizarea, la cererea utilizatorului serviciilor de plată, de informaţii suplimentare sau comunicate mai frecvent ori pentru transmiterea acestora prin alte mijloace de comunicare decât cele specificate în contractul-cadru.

 

(3) În cazul în care prestatorul de servicii de plată poate impune comisioane pentru furnizarea de informaţii în conformitate cu alineatul (2), acestea trebuie să fie rezonabile și în concordanţă cu costurile reale ale prestatorului serviciilor de plată.

 

Articolul 41

 

Sarcina probei privind cerinţele în materie de informare

 

Statele membre stipulează că sarcina probei aparţine prestatorului de servicii de plată pentru a dovedi că a respectat cerinţele în materie de informare prevăzute în prezentul titlu.

 

Articolul 42

 

Derogare de la cerinţele în materie de informare pentru instrumentele de plată cu valoare redusă și pentru moneda electronică

 

(1) În cazul instrumentelor de plată care, în conformitate cu contractul-cadru relevant, privesc doar operaţiunile de plată individuale care nu depăşesc 30 EUR sau care au o limită de cheltuieli de 150 EUR ori depozitează fonduri care nu depăşesc niciodată 150 EUR:

 

(a) prin derogare de la articolele 51, 52 și 56, prestatorul de servicii de plată transmite plătitorului doar informaţiile privind caracteristicile principale ale serviciului de plată, inclusiv modul în care poate fi utilizat instrumentul de plată, răspunderea, comisioanele percepute şi alte informaţii concrete necesare pentru a lua o decizie în cunoştinţă de cauză, şi menţionează locul unde se pun la dispoziţie într-un mod accesibil orice altă informaţie și condiţie specificate la articolul 52;

 

(b) se poate conveni ca, prin derogare de la articolul 54, prestatorul de servicii de plată să nu fie obligat să propună modificări ale condiţiilor din contractul-cadru în acelaşi mod ca cel prevăzut la articolul 51 alineatul (1);

 

(c)  se poate conveni ca, prin derogare de la articolele 57 și 58, după executarea unei operaţiuni de plată:

 

(i)  prestatorul de servicii de plată să transmită sau să pună la dispoziţie doar o referinţă care să permită utilizatorului serviciilor de plată identificarea operaţiunii de plată, valoarea operaţiunii de plată şi orice comision perceput şi/sau, în cazul mai multor operaţiuni de plată de acelaşi fel către acelaşi beneficiar al plăţii, informaţiile privind valoarea totală și comisioanele pentru operaţiunile de plată respective;

 

(ii)  prestatorul de servicii de plată să nu fie obligat să transmită sau să pună la dispoziţie informaţiile prevăzute la punctul (i) în cazul în care instrumentul de plată este utilizat anonim sau dacă prestatorul de servicii de plată nu deţine capacitatea tehnică de a le furniza. Cu toate acestea, prestatorul de servicii de plată acordă plătitorului posibilitatea de a verifica valoarea fondurilor depuse.

 

(2) Pentru operaţiunile de plată naţionale, statele membre sau autorităţile lor competente pot reduce sau dubla sumele prevăzute la alineatul (1). Pentru instrumentele de plată preplătite, statele membre pot să crească aceste sume până la 500 EUR.

 

CAPITOLUL 2

 

Operaţiuni de plată singulare

 

Articolul 43

 

Domeniu de aplicare

 

(1) Prezentul capitol se aplică operaţiunilor de plată singulare care nu intră sub incidenţa unui contract-cadru.

 

(2) În cazul în care un ordin de plată pentru o operaţiune de plată singulară este transmis printr-un instrument de plată reglementat printr-un contract-cadru, prestatorul de servicii de plată nu are obligaţia de a furniza sau de a pune la dispoziţie informaţii care au fost deja transmise utilizatorului serviciilor de plată pe baza unui contract-cadru încheiat cu un alt prestator de servicii de plată sau care îi vor fi transmise în conformitate cu contractul-cadru respectiv.

 

Articolul 44

 

Informaţii prealabile generale

 

(1) Statele membre solicită ca, înainte ca utilizatorul serviciilor de plată să devină parte la un contract sau la o ofertă de servicii de plată singulară, prestatorul de servicii de plată să pună la dispoziţia utilizatorului serviciilor de plată, într-o formă uşor accesibilă, informaţiile și condiţiile specificate la articolul 45 cu privire la propriile sale servicii. La cererea utilizatorului serviciilor de plată, prestatorul de servicii de plată transmite informaţiile și condiţiile pe suport de hârtie sau pe un alt suport durabil. Informaţiile și condiţiile sunt comunicate în termeni uşor de înţeles, într-o formă clară și inteligibilă, într-o limbă oficială a statului membru în care se oferă serviciul de plată sau în orice altă limbă stabilită de comun acord între părţi.

 

(2) În cazul în care contractul de servicii de plată singulară a fost încheiat la cererea utilizatorului serviciilor de plată, printr-un mijloc de comunicare la distanţă care nu permite prestatorului de servicii de plată să respecte alineatul (1), prestatorul îşi îndeplineşte obligaţiile care îi revin în conformitate cu respectivul alineat imediat după executarea operaţiunii de plată.

 

(3) Obligaţiile prevăzute la alineatul (1) din prezentul articol pot fi îndeplinite și prin transmiterea unui exemplar al propunerii de contract de prestare de servicii de plată singulară sau al ordinului preliminar de plată, care includ informaţiile și condiţiile specificate la articolul 45.

 

Articolul 45

 

Informaţii şi condiţii

 

(1) Statele membre se asigură că informaţiile și condiţiile următoare sunt furnizate sau puse la dispoziţia utilizatorului serviciilor de plată de către prestatorul de servicii de plată:

 

(a) specificarea informaţiilor sau a codului unic de identificare care trebuie furnizate de către utilizatorul serviciilor de plată în vederea iniţierii sau executării corecte a unui ordin de plată;

 

(b) termenul maxim de executare în care trebuie furnizat serviciul de plată;

 

(c)  toate comisioanele pe care utilizatorul serviciilor de plată trebuie să le plătească prestatorului de servicii de plată şi, dacă este cazul, defalcarea respectivelor comisioane;

 

(d) dacă este cazul, cursurile de schimb reale sau de referinţă care urmează să fie aplicate operaţiunii de plată.

 

(2) În plus, statele membre se asigură că prestatorii de servicii de iniţiere a plăţii furnizează sau pun la dispoziţia plătitorului, înainte de iniţierea plăţii, următoarele informaţii clare și complete:

 

(a) numele prestatorului de servicii de iniţiere a plăţii, adresa sediului său central şi, după caz, adresa agentului sau a sucursalei stabilite în statul membru în care se oferă serviciul de plată, precum și orice altă dată de contact, inclusiv adresa de poştă electronică, relevantă pentru comunicarea cu prestatorul de servicii de iniţiere a plăţii; şi

 

(b) datele de contact ale autorităţii competente.

 

(3) Dacă este cazul, orice altă informaţie și condiţie relevante specificate la articolul 52 sunt puse la dispoziţia utilizatorului serviciilor de plată într-un mod uşor accesibil.

 

Articolul 46

 

Informaţii destinate plătitorului şi beneficiarului plăţii după iniţierea unui ordin de plată

 

Pe lângă informaţiile și condiţiile specificate la articolul 45, în cazul în care se iniţiază un ordin de plată prin intermediul unui prestator de servicii de iniţiere a plăţii, acesta din urmă oferă sau pune imediat după iniţiere la dispoziţia plătitorului şi, după caz, a beneficiarului plăţii următoarele date:

 

(a) o confirmare a iniţierii cu succes a ordinului de plată pe lângă prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont plătitorului;

 

(b) o referinţă care permite plătitorului şi beneficiarului plăţii să identifice operaţiunea de plată şi beneficiarului plăţii să identifice plătitorul, după caz, precum și orice informaţie transferată odată cu operaţiunea de plată;

 

(c)  valoarea operaţiunii de plată;

 

(d) după caz, valoarea comisioanelor de plată către prestatorul de servicii de iniţiere a plăţii pentru operaţiune şi, dacă este cazul, o defalcare a valorii acestor comisioane.

 

Articolul 47

 

Informaţii destinate prestatorului de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont plătitorului în cazul unui serviciu de iniţiere a plăţii

 

În cazul în care se iniţiază un ordin de plată prin intermediul prestatorului de servicii de iniţiere a plăţii, acesta pune referinţa operaţiunii de plată la dispoziţia a prestatorului de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont.

 

Articolul 48

 

Informaţii destinate plătitorului după primirea ordinului de plată

 

Imediat după primirea ordinului de plată, prestatorul de servicii de plată al plătitorului transmite sau pune la dispoziţia plătitorului, astfel cum se prevede la articolul 44 alineatul (1), toate informaţiile următoare cu privire la propriile servicii:

 

(a) o referinţă care să permită plătitorului identificarea operaţiunii de plată şi, dacă este cazul, informaţii privind beneficiarul plăţii;

 

(b) valoarea operaţiunii de plată în moneda utilizată în ordinul de plată;

 

(c)  valoarea comisioanelor operaţiunii de plată plătibile de către plătitor şi, dacă este cazul, defalcarea valorii acestor comisioane;

 

(d) dacă este cazul, cursul de schimb utilizat în operaţiunea de plată de către prestatorul de servicii de plată al plătitorului sau o referinţă la acesta, în cazul în care diferă de cursul prevăzut în conformitate cu articolul 45 alineatul (1) litera (d), precum și valoarea operaţiunii de plată după conversia monetară respectivă;

 

(e) data primirii ordinului de plată.

 

Articolul 49

 

Informaţii destinate beneficiarului plăţii după executarea operaţiunii

 

Imediat după executarea operaţiunii de plată, prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plăţii transmite sau pune la dispoziţia beneficiarului plăţii, în acelaşi mod în care este prevăzut la articolul 44 alineatul (1), toate informaţiile următoare cu privire la propriile servicii:

 

(a) o referinţă care îi permite beneficiarului plăţii identificarea operaţiunii de plată şi, după caz, a plătitorului, precum și a oricărei informaţii transferate odată cu operaţiunea de plată;

 

(b) valoarea operaţiunii de plată în moneda în care fondurile au fost puse la dispoziţia beneficiarului plăţii;

 

(c)  valoarea comisioanelor pentru operaţiunea de plată plătibile de către beneficiarul plăţii şi, după caz, defalcarea valorii acestor comisioane;

 

(d) după caz, cursul de schimb utilizat în cadrul operaţiunii de plată de către prestatorul serviciilor de plată al beneficiarului plăţii şi valoarea operaţiunii de plată înaintea conversiei monetare;

 

(e) data valutei creditării contului.

 

CAPITOLUL 3

 

Contracte-cadru

 

Articolul 50

 

Domeniu de aplicare

 

Prezentul capitol se aplică operaţiunilor de plată care intră sub incidenţa unui contract-cadru.

 

Articolul 51

 

Informaţii prealabile generale

 

(1) Statele membre solicită prestatorului de servicii de plată să comunice utilizatorului serviciilor de plată informaţiile și condiţiile specificate la articolul 52, pe suport de hârtie sau pe alt suport durabil, cu suficient timp înainte ca utilizatorul serviciilor de plată să devină parte la un contract-cadru sau la o ofertă. Informaţiile și condiţiile sunt comunicate în termeni uşor de înţeles, într-o formă clară și inteligibilă, într-o limbă oficială a statului membru în care se oferă serviciul de plată sau în orice altă limbă stabilită de comun acord între părţi.

 

(2) În cazul în care contractul-cadru a fost încheiat la cererea utilizatorului serviciilor de plată, printr-un mijloc de comunicare la distanţă care nu permite prestatorului de servicii de plată să respecte alineatul (1), prestatorul de servicii de plată îşi îndeplineşte obligaţiile care îi revin în conformitate cu alineatul respectiv imediat după încheierea contractului-cadru.

 

(3) Obligaţiile prevăzute la alineatul (1) pot fi îndeplinite prin furnizarea unui exemplar al contractului-cadru preliminar care include informaţiile și condiţiile specificate la articolul 52.

 

Articolul 52

 

Informaţii şi condiţii

 

Statele membre se asigură că informaţiile și condiţiile următoare sunt transmise utilizatorului serviciilor de plată:

 

1.   cu privire la prestatorul de servicii de plată:

 

(a) numele prestatorului de servicii de plată, adresa sediului său central şi, după caz, adresa agentului sau a sucursalei stabilite în statul membru în care se oferă serviciul de plată, precum și orice altă adresă, inclusiv adresa de poştă electronică, relevantă pentru comunicarea cu prestatorul de servicii de plată;

 

(b) datele de identificare ale autorităţilor de supraveghere corespunzătoare și ale registrului prevăzut la articolul 14 sau ale oricărui alt registru public de autorizare a prestatorului de servicii de plată şi numărul de înregistrare sau mijloace echivalente de identificare în registrul respectiv;

 

2.   cu privire la utilizarea serviciului de plată:

 

(a) o descriere a principalelor caracteristici ale serviciului de plată care urmează să fie prestat;

 

(b) specificarea informaţiilor sau a codului unic de identificare care trebuie furnizate de către utilizatorul serviciilor de plată în vederea iniţierii sau executării corecte a unui ordin de plată;

 

(c)  forma şi procedura de exprimare a consimţământului pentru iniţierea unui ordin de plată sau pentru executarea unei operaţiuni de plată, precum și de retragere a acestui consimţământ în conformitate cu articolele 64 şi 80;

 

(d) o referinţă la momentul primirii unui ordin de plată, în conformitate cu articolul 78, şi ora limită, dacă este cazul, stabilită de prestatorul de servicii de plată;

 

(e) termenul maxim de executare pentru serviciile de plată care urmează să fie prestate;

 

(f)  dacă există posibilitatea de a conveni asupra unor limite de cheltuieli pentru utilizarea unui instrument de plată în conformitate cu articolul 68 alineatul (1);

 

(g) în cazul instrumentelor de plată cu cardul coetichetate, drepturile utilizatorului serviciului de plată în temeiul articolului 8 din Regulamentul (UE) 2015/751;

 

3.   cu privire la comisioane, rata dobânzii şi cursul de schimb:

 

(a) toate comisioanele pe care utilizatorul serviciilor de plată trebuie să le plătească prestatorului de servicii de plată, inclusiv cele legate de modalitatea şi de frecvenţa cu care sunt furnizate sau puse la dispoziţie informaţiile în temeiul prezentei directive şi, dacă este cazul, defalcarea valorii acestor comisioane;

 

(b) dacă este cazul, rata dobânzii şi cursul de schimb care urmează să fie aplicate sau, în cazul în care trebuie utilizate rata dobânzii de referinţă şi cursul de schimb de referinţă, metoda de calcul a dobânzii efective, precum şi data şi indexul sau baza corespunzătoare pentru determinarea cursului de schimb de referinţă sau a ratei dobânzii de referinţă corespunzătoare;

 

(c)  dacă se convine astfel, aplicarea imediată a modificărilor ratei dobânzii de referinţă sau a cursului de schimb de referinţă, precum și cerinţele în materie de informare legate de modificări, în conformitate cu articolul 54 alineatul (2);

 

4.   cu privire la comunicare:

 

(a) dacă este cazul, mijloacele de comunicare, inclusiv cerinţele tehnice privind echipamentele şi software-ul utilizatorului serviciilor de plată, convenite de comun acord între părţi în vederea transmiterii informaţiilor sau a notificărilor specificate în prezenta directivă;

 

(b) modul în care informaţiile specificate în prezenta directivă trebuie să fie furnizate sau puse la dispoziţie și frecvenţa cu care se realizează acest lucru;

 

(c)  limba sau limbile în care va fi încheiat contractul-cadru şi în care se desfăşoară comunicarea pe durata acestei relaţii contractuale;

 

(d) dreptul utilizatorului serviciilor de plată de a primi condiţiile contractuale ale contractului-cadru, precum și informaţiile și condiţiile în conformitate cu articolul 53;

 

5.   cu privire la măsurile de salvgardare și la măsurile corective:

 

(a) dacă este cazul, o descriere a etapelor pe care utilizatorul serviciilor de plată trebuie să le parcurgă pentru a garanta siguranţa unui instrument de plată și a modalităţilor de notificare a prestatorului de servicii de plată în sensul articolului 69 alineatul (1) litera (b);

 

(b) procedura securizată de notificare a utilizatorului serviciilor de plată de către prestatorul de servicii de plată în cazul unei suspiciuni de fraudă sau al unei fraude reale sau în cazul unor ameninţări la adresa securităţii;

 

(c)  dacă se convine astfel, condiţiile în care prestatorul de servicii de plată îşi rezervă dreptul de a bloca un instrument de plată, în conformitate cu articolul 68;

 

(d) răspunderea plătitorului în conformitate cu articolul 74, inclusiv informaţii privind suma corespunzătoare;

 

(e) modalităţile şi termenul în care utilizatorul serviciilor de plată trebuie să informeze prestatorul de servicii de plată în legătură cu orice operaţiune de plată neautorizată sau incorect iniţiată sau executată, în conformitate cu articolul 71, precum și răspunderea prestatorului de servicii de plată pentru operaţiunile de plată neautorizate, în conformitate cu articolul 73;

 

(f)  răspunderea prestatorului de servicii de plată pentru iniţierea sau executarea operaţiunilor de plată în conformitate cu articolul 89;

 

(g) condiţiile de rambursare în conformitate cu articolele 76 și 77;

 

6.   cu privire la modificări ale contractului-cadru și la rezilierea sa:

 

(a) dacă se convine astfel, faptul că se consideră că utilizatorul serviciilor de plată a acceptat modificările condiţiilor contractuale, în conformitate cu articolul 54, dacă, înainte de data propusă a intrării lor în vigoare, utilizatorul serviciilor de plată nu îl informează pe prestatorul de servicii de plată că nu le acceptă;

 

(b) durata contractului-cadru;

 

(c)  dreptul utilizatorului serviciilor de plată de a rezilia contractul-cadru şi oricare alte acorduri cu privire la rezilierea respectivă, în conformitate cu articolul 54 alineatul (1) şi cu articolul 55;

 

7.   cu privire la căile de atac:

 

(a) toate clauzele contractuale privind dreptul aplicabil contractului-cadru şi/sau instanţele competente;

 

(b) procedurile SAL pe care utilizatorul serviciilor de plată le are la dispoziţie, în conformitate cu articolele 99-102.

 

Articolul 53

 

Accesibilitatea informaţiilor şi a condiţiilor contractului-cadru

 

În orice moment în timpul relaţiei contractuale, utilizatorul serviciilor de plată are dreptul să primească, la cerere, condiţiile contractuale ale contractului-cadru, precum și informaţiile și condiţiile specificate la articolul 52, pe suport de hârtie sau pe orice alt suport durabil.

 

Articolul 54

 

Modificări ale condiţiilor contractului-cadru

 

(1) Toate modificările din contractul-cadru, precum şi informaţiile și condiţiile specificate la articolul 52 sunt propuse de prestatorul de servicii de plată în conformitate cu articolul 51 alineatul (1) cu cel puţin două luni înainte de data propusă pentru aplicarea acestora. Utilizatorul serviciilor de plată poate fie să accepte, fie să respingă modificările înaintea datei propuse pentru intrarea lor în vigoare.

 

După caz, în conformitate cu articolul 52 punctul 6 litera (a), prestatorul de servicii de plată îl informează pe utilizatorul serviciilor de plată că se consideră că acesta din urmă a acceptat modificările respective dacă, înainte de data propusă a intrării lor în vigoare, nu îl informează pe prestatorul de servicii de plată că nu le acceptă. Prestatorul serviciilor de plată îl informează, de asemenea, pe utilizatorul serviciilor de plată cu privire la faptul că, în cazul în care respinge modificările respective, utilizatorul serviciilor de plată are dreptul să rezilieze gratuit contractul-cadru, începând de la data la care s-ar fi aplicat modificările.

 

(2) Modificările survenite cu privire la rata dobânzii sau la cursul de schimb pot fi aplicate imediat și fără nicio notificare, cu condiţia ca un astfel de drept să fie convenit în contractul-cadru şi ca modificările ratei dobânzii sau ale cursului de schimb să se bazeze pe rata dobânzii de referinţă sau pe cursul de schimb de referinţă convenite în conformitate cu articolul 52 punctul 3 literele (b) şi (c). Utilizatorul serviciilor de plată este informat cu privire la orice modificare survenită cu privire la rata dobânzii cu prima ocazie, în conformitate cu articolul 51 alineatul (1), cu excepţia cazului în care părţile au convenit asupra unei frecvenţe specifice sau a unei modalităţi în care informaţia trebuie transmisă sau pusă la dispoziţie. Cu toate acestea, modificările ratei dobânzii sau ale cursului de schimb care sunt mai avantajoase pentru utilizatorii serviciilor de plată pot fi aplicate fără notificare.

 

(3) Modificările ratei dobânzii sau ale cursului de schimb folosit în cadrul operaţiunilor de plată sunt introduse şi calculate într-un mod neutru, care să nu facă discriminări între utilizatorii serviciilor de plată.

 

Articolul 55

 

Reziliere

 

(1) Utilizatorul serviciilor de plată poate rezilia contractul-cadru oricând dacă părţile nu au convenit o perioadă de notificare. Această perioadă nu poate depăşi o lună.

 

(2) Rezilierea contractului-cadru nu implică niciun fel de penalităţi pentru utilizatorul serviciilor de plată, cu excepţia cazului în care contractul a fost în vigoare mai puţin de şase luni. Penalităţile, dacă există, pentru rezilierea contractului-cadru trebuie să fie adecvate şi în acord cu costurile.

 

(3) În cazul în care se convine astfel în contractul-cadru, prestatorul de servicii de plată poate rezilia un contract-cadru încheiat pe o durată nedeterminată prin transmiterea unui preaviz cu cel puţin două luni înainte, astfel cum se prevede la articolul 51 alineatul (1).

 

(4) Comisioanele percepute periodic pentru serviciile de plată sunt plătite de către utilizatorul serviciilor de plată doar proporţional cu perioada care precede rezilierea contractului. În cazul în care comisioanele sunt plătite în avans, acestea sunt rambursate proporţional.

 

(5) Dispoziţiile din prezentul articol nu aduc atingere actelor cu putere de lege şi actelor administrative ale statelor membre care reglementează drepturile părţilor de a declara contractul-cadru neexecutabil sau nul.

 

(6) Statele membre pot stabili dispoziţii mai avantajoase pentru utilizatorii serviciilor de plată.

 

Articolul 56

 

Informaţii care trebuie furnizate înainte de executarea unei operaţiuni de plată individuale

 

În cazul unei operaţiuni de plată individuale care este efectuată în temeiul unui contract-cadru și iniţiată de către plătitor, un prestator de servicii de plată furnizează, la cererea plătitorului pentru această operaţiune de plată specifică, informaţii explicite privind toate aspectele următoare:

 

(a) timpul maxim de executare;

 

(b) comisioanele plătibile de către plătitor;

 

(c)  după caz, defalcarea valorii tuturor comisioanelor.

 

Articolul 57

 

Informaţii destinate plătitorului cu privire la operaţiunile de plată individuale

 

(1) După ce valoarea unei operaţiuni individuale de plată este debitată din contul plătitorului sau, în cazul în care plătitorul nu utilizează un cont de plăţi, după primirea ordinului de plată, prestatorul de servicii de plată al plătitorului pune la dispoziţia acestuia fără întârziere și după cum se prevede la articolul 51 alineatul (1), toate informaţiile următoare:

 

(a) o referinţă care să permită plătitorului identificarea fiecărei operaţiuni de plată şi, după caz, informaţii privind beneficiarul plăţii;

 

(b) valoarea operaţiunii de plată în moneda în care este debitat contul de plăţi al plătitorului sau în moneda utilizată pentru ordinul de plată;

 

(c)  valoarea oricăror comisioane legate de operaţiunea de plată, şi, după caz, defalcarea valorii acestor comisioane sau dobânda care trebuie plătită de către plătitor;

 

(d) după caz, cursul de schimb utilizat în cadrul operaţiunii de plată de către prestatorul de servicii de plată al plătitorului şi valoarea operaţiunii de plată după conversia monetară respectivă;

 

(e) data valutei debitării contului sau data primirii ordinului de plată.

 

(2) Un contract-cadru conţine o clauză conform căreia plătitorul poate solicita ca informaţiile menţionate la alineatul (1) să fie transmise sau puse la dispoziţie în mod periodic, cel puţin o dată pe lună, gratuit şi în modalitatea convenită, care să permită plătitorului să stocheze și să reproducă informaţii identice.

 

(3) Cu toate acestea, statele membre pot impune obligaţia ca prestatorii de servicii de plată să transmită gratuit, cel puţin o dată pe lună, informaţii pe suport de hârtie sau pe un alt suport durabil.

 

Articolul 58

 

Informaţii destinate beneficiarului plăţii cu privire la operaţiunile de plată individuale

 

(1) După executarea unei operaţiuni de plată individuale, prestatorul serviciilor de plată al beneficiarului plăţii furnizează fără întârziere acestuia, astfel cum se prevede la articolul 51 alineatul (1), toate informaţiile următoare:

 

(a) o referinţă care îi permite beneficiarului plăţii identificarea operaţiunii de plată şi a plătitorului, precum și a oricărei informaţii transferate odată cu operaţiunea de plată;

 

(b) valoarea operaţiunii de plată în moneda în care este creditat contul de plăţi al beneficiarului plăţii;

 

(c)  valoarea oricăror comisioane legate de operaţiunea de plată, şi, după caz, defalcarea valorii acestor comisioane sau dobânda care trebuie plătită de către beneficiarul plăţii;

 

(d) după caz, cursul de schimb utilizat în cadrul operaţiunii de plată de către prestatorul serviciilor de plată al beneficiarului plăţii şi valoarea operaţiunii de plată înaintea conversiei monetare;

 

(e) data valutei creditării contului.

 

(2) Un contract-cadru poate conţine o clauză conform căreia informaţiile menţionate la alineatul (1) trebuie să fie transmise sau puse la dispoziţie, în mod periodic, cel puţin o dată pe lună, şi în modalitatea convenită care permite beneficiarului plăţii să stocheze și să reproducă exact informaţiile.

 

(3) Cu toate acestea, statele membre pot impune obligaţia ca prestatorii de servicii de plată să transmită gratuit, cel puţin o dată pe lună, informaţii pe suport de hârtie sau pe un alt suport durabil.

 

CAPITOLUL 4

 

Dispoziţii comune

 

Articolul 59

 

Moneda și conversia monetară

 

(1) Plăţile sunt efectuate în moneda convenită de comun acord între părţi.

 

(2) În cazul în care este oferit un serviciu de conversie monetară înainte de iniţierea operaţiunii de plată, iar serviciul respectiv de conversie monetară este oferit la un bancomat, la punctul de vânzare sau de către beneficiarul plăţii, partea care oferă serviciul de conversie monetară informează plătitorul cu privire la toate comisioanele, precum și cu privire la cursul de schimb care urmează a fi utilizat în vederea conversiei operaţiunii de plată.

 

Plătitorul acceptă serviciul de conversie monetară pe baza acestor informaţii.

 

Articolul 60

 

Informaţii privind comisioane suplimentare sau reduceri

 

(1) În cazul în care, în vederea utilizării unui anumit instrument de plată, beneficiarul plăţii solicită un comision sau oferă o reducere, beneficiarul plăţii informează plătitorul cu privire la acest fapt înainte de iniţierea operaţiunii de plată.

 

(2) În cazul în care, în vederea utilizării unui anumit instrument de plată, prestatorul de servicii de plată sau o altă parte implicată în operaţiune solicită un comision, îl informează pe utilizatorul serviciilor de plată cu privire la acest fapt înainte de iniţierea operaţiunii de plată.

 

(3) Plătitorul are obligaţia de a plăti comisioanele menţionate la alineatele (1) și (2) doar dacă valoarea lor totală a fost comunicată înainte de iniţierea operaţiunii de plată.

 

TITLUL IV

 

DREPTURI ŞI OBLIGAŢII PRIVIND PRESTAREA ŞI UTILIZAREA SERVICIILOR DE PLATĂ

 

CAPITOLUL 1

 

Dispoziţii comune

 

Articolul 61

 

Domeniu de aplicare

 

(1) În cazul în care utilizatorul serviciilor de plată nu este un consumator, utilizatorul serviciilor de plată şi prestatorul de servicii de plată pot conveni ca articolul 62 alineatul (1), articolul 64 alineatul (3) și articolele 72, 74, 76, 77, 80 și 89 să nu se aplice, integral sau parţial. De asemenea, utilizatorul serviciilor de plată şi prestatorul de servicii de plată pot conveni asupra unui alt termen decât cel stabilit la articolul 71.

 

(2) Statele membre pot stabili ca articolul 102 să nu se aplice în cazul în care utilizatorul serviciilor de plată nu este un consumator.

 

(3) Statele membre pot stabili ca dispoziţiile prezentului titlu să se aplice microîntreprinderilor în acelaşi mod ca și consumatorilor.

 

(4) Prezenta directivă nu aduce atingere Directivei 2008/48/CE sau altor dispoziţii relevante ale dreptului Uniunii ori măsurilor naţionale referitoare la condiţiile de acordare a creditelor pentru consumatori nearmonizate prin prezenta directivă care respectă dreptul Uniunii.

 

Articolul 62

 

Comisioane aplicabile

 

(1) Prestatorul de servicii de plată nu percepe comisioane utilizatorului serviciilor de plată pentru îndeplinirea obligaţiilor sale în materie de informare sau pentru măsurile corective și de prevenire în temeiul prezentului titlu, cu excepţia cazului în care se prevede altfel la articolul 79 alineatul (1), la articolul 80 alineatul (5) şi la articolul 88 alineatul (2). Aceste comisioane sunt convenite între utilizatorul serviciilor de plată şi prestatorul de servicii de plată şi sunt adecvate şi în conformitate cu costurile reale ale prestatorului serviciilor de plată.

 

(2) Statele membre impun ca, pentru operaţiunile de plată prestate în interiorul Uniunii, dacă atât prestatorul de servicii de plată al plătitorului, cât şi cel al beneficiarului plăţii sau prestatorul de servicii de plată unic din cadrul operaţiunii de plată se află pe teritoriul acesteia, beneficiarul plăţii să achite comisioanele percepute de prestatorul său de servicii de plată, iar plătitorul să achite comisioanele percepute de prestatorul său de servicii de plată.

 

(3) Prestatorul de servicii de plată nu împiedică beneficiarul plăţii să solicite din partea plătitorului un comision sau să îi ofere o reducere sau să îl orienteze în alt fel către utilizarea unui anumit instrument de plată. Comisioanele percepute nu depăşesc costurile directe suportate de beneficiarul plăţii pentru utilizarea instrumentului de plată respectiv.

 

(4) În orice caz, statele membre se asigură că beneficiarul plăţii nu solicită comisioane pentru utilizarea de instrumente de plată pentru care comisioanele interbancare sunt reglementate în temeiul capitolului II din Regulamentul (UE) 2015/751 şi nici pentru serviciile de plată cărora li se aplică Regulamentul (UE) nr. 260/2012.

 

(5) Statele membre pot interzice sau limita dreptul beneficiarului plăţii de a solicita comisioane, luând în considerare nevoia de a încuraja concurenţa și de a promova utilizarea de instrumente de plată eficiente.

 

Articolul 63

 

Derogare pentru instrumentele de plată cu valoare redusă și pentru moneda electronică

 

(1) În cazul instrumentelor de plată care, în conformitate cu contractul-cadru, se referă numai la operaţiunile de plată individuale care nu depăşesc 30 EUR sau care fie au o limită de cheltuieli de 1 50 EUR, fie depozitează fonduri care nu depăşesc niciodată 150 EUR, prestatorii de servicii de plată pot conveni cu utilizatorii serviciilor lor de plată următoarele:

 

(a) articolul 69 alineatul (1) litera (b), articolul 70 alineatul (1) literele (c) și (d), precum şi articolul 74 alineatul (2) nu se aplică în cazul în care instrumentul de plată nu permite blocarea sa sau împiedicarea unei utilizări ulterioare a acestuia;

 

(b) articolul 72, articolul 73 şi articolul 74 alineatele (1) și (3), nu se aplică în cazul în care instrumentul de plată este utilizat anonim sau în cazul în care, din alte motive care ţin de instrumentul de plată, prestatorul de servicii de plată nu se află în poziţia de a dovedi că o anumită operaţiune de plată a fost autorizată;

 

(c)  prin derogare de la articolul 79 alineatul (1), prestatorul de servicii de plată nu este obligat să îl notifice pe utilizatorul serviciilor de plată în legătură cu refuzul unui ordin de plată, în cazul în care neefectuarea plăţii poate fi constatată din context;

 

(d) prin derogare de la articolul 80, plătitorul nu poate revoca ordinul de plată după transmiterea ordinului de plată sau după exprimarea consimţământului său pentru executarea operaţiunii de plată către beneficiarul plăţii;

 

(e) prin derogare de la articolele 83 și 84, se aplică alte termene de executare.

 

(2) Pentru operaţiunile de plată naţionale, statele membre sau autorităţile lor competente pot reduce sau dubla sumele prevăzute la alineatul (1). Acestea pot să le majoreze până la 500 EUR pentru instrumentele de plată preplătite.

 

(3) Articolele 73 şi 74 din prezenta directivă se aplică, de asemenea, monedei electronice, astfel cum a fost definită la articolul 2 punctul 2 din Directiva 2009/110/CE, cu excepţia cazului în care prestatorul de servicii de plată al plătitorului nu poate îngheţa contul de plăţi în care este depozitată moneda electronică și nici nu poate bloca instrumentul de plată. Statele membre pot limita această derogare la conturi de plăţi în care este depozitată moneda electronică sau la instrumente de plată cu o anumită valoare.

 

CAPITOLUL 2

 

Autorizarea operaţiunilor de plată

 

Articolul 64

 

Consimţământul și retragerea consimţământului

 

(1) Statele membre se asigură că o operaţiune de plată este considerată autorizată doar în cazul în care plătitorul şi-a exprimat consimţământul referitor la executarea operaţiunii de plată. O operaţiune de plată poate fi autorizată de către plătitor fie înainte, fie după executarea acesteia, dacă plătitorul și prestatorul de servicii de plată au convenit astfel.

 

(2) Consimţământul de a executa o operaţiune de plată sau o serie de operaţiuni de plată trebuie să fie acordat în forma convenită între plătitor şi prestatorul de servicii de plată. Consimţământul de a executa o operaţiune de plată poate fi acordat şi prin intermediul beneficiarului plăţii sau al prestatorului de servicii de iniţiere a plăţii.

 

În absenţa consimţământului, o operaţiune de plată este considerată ca fiind neautorizată.

 

(3) Plătitorul îşi poate retrage consimţământul în orice moment, dar nu mai târziu de momentul irevocabilităţii în conformitate cu articolul 80. Consimţământul exprimat pentru executarea mai multor operaţiuni de plată poate fi de asemenea retras, caz în care orice operaţiune de plată viitoare este considerată ca fiind neautorizată.

 

(4) Procedura de exprimare a consimţământului este convenită între plătitor şi prestatorul (prestatorii) relevant (relevanţi) de servicii de plată.

 

Articolul 65

 

Confirmarea disponibilităţii fondurilor

 

(1) Statele membre se asigură că un prestator de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont confirmă imediat, la cererea unui prestator de servicii de plată care emite instrumente de plată cu cardul, dacă o sumă necesară pentru executarea unei operaţiuni de plată cu cardul este disponibilă în contul de plăţi al plătitorului, cu condiţia să fie îndeplinite toate condiţiile următoare:

 

(a) contul de plăţi al plătitorului să fie accesibil online la momentul cererii;

 

(b) plătitorul să îşi fi dat consimţământul explicit prestatorului de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont pentru a răspunde cererilor din partea unui anumit prestator de servicii de plată privind confirmarea faptului că suma corespunzătoare unei anumite operaţiuni de plată cu cardul este disponibilă în contul de plăţi al plătitorului;

 

(c)  consimţământul menţionat la litera (b) să fie acordat înainte de a fi formulată prima cerere de confirmare.

 

(2) Prestatorul de servicii de plată poate solicita confirmarea menţionată la alineatul (1) în cazul în care se întrunesc toate condiţiile următoare:

 

(a) plătitorul a dat prestatorului de servicii de plată consimţământul său explicit de a solicita confirmarea menţionată la alineatul (1);

 

(b) plătitorul a iniţiat operaţiunea de plată cu cardul pentru suma în cauză prin utilizarea unui instrument de plată cu cardul emis de prestatorul de servicii de plată;

 

(c)  prestatorul de servicii de plată se autentifică, înainte de fiecare cerere de confirmare, faţă de prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont, și comunică în condiţii de securitate cu acesta, în conformitate cu articolul 98 alineatul (1) litera (d).

 

(3) În conformitate cu Directiva 95/46/CE, confirmarea menţionată la alineatul (1) constă doar într-un simplu răspuns „da” sau „nu”, şi nu într-o declaraţie privind soldul contului. Acest răspuns nu este stocat sau utilizat în alte scopuri decât cel al executării operaţiunii de plată cu cardul.

 

(4) Confirmarea menţionată la alineatul (1) nu permite prestatorului de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont să blocheze fonduri în contul de plăţi al plătitorului.

 

(5) Plătitorul poate solicita prestatorului de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont să îi comunice identitatea prestatorului de servicii de plată şi răspunsul primit.

 

(6) Prezentul articol nu se aplică operaţiunilor de plată iniţiate prin instrumente de plată cu cardul în care este stocată monedă electronică, astfel cum este definită la articolul 2 punctul 2 al din Directiva 2009/110/CE.

 

Articolul 66

 

Reguli de acces la contul de plăţi în cazul serviciilor de iniţiere a plăţii

 

(1) Statele membre se asigură că un plătitor are dreptul de a utiliza un prestator de servicii de iniţiere a plăţii pentru a obţine servicii de plată, astfel cum se prevede la punctul 7 din anexa I. Dreptul de a utiliza un prestator de servicii de iniţiere a plăţii nu se aplică atunci când contul de plăţi nu este accesibil online.

 

(2) Atunci când plătitorul îşi dă consimţământul explicit pentru executarea unei plăţi în conformitate cu articolul 64, prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont întreprinde acţiuni specificate la alineatul (4) din prezentul articol pentru a garanta dreptul plătitorului de a utiliza serviciul de iniţiere a plăţii.

 

(3) Prestatorul de servicii de iniţiere a plăţii:

 

(a) nu deţine în niciun moment fondurile plătitorului în legătură cu prestarea serviciului de iniţiere a plăţii;

 

(b) se asigură că elementele de securitate personalizate ale utilizatorului serviciilor de plată nu sunt accesibile altor părţi, cu excepţia utilizatorului şi a emitentului elementelor personalizate, precum şi că sunt transmise de către prestatorul de servicii de iniţiere a plăţii prin canale sigure şi eficiente;

 

(c)  se asigură că orice altă informaţie referitoare la utilizatorul serviciilor de plată, obţinute cu ocazia prestării serviciilor de iniţiere a plăţii, sunt furnizate doar beneficiarului plăţii şi doar cu consimţământul explicit al utilizatorului serviciilor de plată;

 

(d) ori de câte ori se iniţiază o plată, se identifică faţă de prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont plătitorului şi comunică în condiţii de securitate cu prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont, cu plătitorul și cu beneficiarul plăţii, în conformitate cu articolul 98 alineatul (1) litera (d);

 

(e) nu stochează datele sensibile privind plăţile ale utilizatorului serviciilor de plată;

 

(f)  nu solicită, din partea utilizatorului serviciilor de plată, alte date decât cele necesare pentru prestarea serviciului de iniţiere a plăţii;

 

(g) nu utilizează, nu accesează şi nu stochează niciun fel de date în alte scopuri decât pentru prestarea serviciului de iniţiere a plăţii solicitat explicit de plătitor;

 

(h) nu modifică suma, beneficiarul plăţii sau orice altă caracteristică a operaţiunii.

 

(4) Prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont:

 

(a) comunică în condiţii de securitate cu prestatorii de servicii de iniţiere a plăţii, în conformitate cu articolul 98 alineatul (1) litera (d);

 

(b) imediat după primirea ordinului de plată din partea unui prestator de servicii de iniţiere a plăţii, furnizează sau pune la dispoziţia acestuia toate informaţiile privind iniţierea operaţiunii de plată şi toate informaţiile la care are acces prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont cu privire la executarea operaţiunii de plată;

 

(c)  tratează ordinele de plată transmise prin intermediul serviciilor unui prestator de servicii de iniţiere a plăţii fără nicio discriminare, cu excepţia cazului în care există motive obiective, în raport cu ordinele de plată transmise direct de plătitor, în special în ceea ce priveşte sincronizarea, prioritatea sau comisioanele.

 

(5) Furnizarea de servicii de iniţiere a plăţii nu este condiţionată, în acest scop, de existenţa unei relaţii contractuale între prestatorii de servicii de iniţiere a plăţii şi prestatorii de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont.

 

Articolul 67

 

Reguli de acces şi de utilizare a informaţiilor privind contul de plăţi în cazul serviciilor de informare cu privire la conturi

 

(1) Statele membre se asigură că utilizatorul serviciilor de plată are dreptul de a se folosi de serviciile care permit accesul la informaţiile referitoare la cont, după cum se menţionează la punctul 8 din anexa I. Acest drept nu se aplică atunci când contul de plăţi nu este accesibil online.

 

(2) Prestatorul de servicii de informare cu privire la conturi:

 

(a) prestează servicii numai pe baza consimţământului explicit al utilizatorului serviciului de plată;

 

(b) se asigură că elementele de securitate personalizate ale utilizatorului serviciilor de plată nu sunt accesibile altor părţi, cu excepţia utilizatorului şi a emitentului elementelor de securitate personalizate, precum şi că transmiterea lor de către prestatorul de servicii de informare cu privire la conturi se realizează prin canale sigure şi eficiente;

 

(c)  pentru fiecare sesiune de comunicare, se identifică faţă de prestatorul (prestatorii) de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont al (ai) utilizatorului serviciilor de plată şi să comunice în condiţii de securitate cu prestatorul (prestatorii) de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont şi cu utilizatorul serviciilor de plată, în conformitate cu articolul 98 alineatul (1) litera (d);

 

(d) accesează numai informaţii provenind de la conturi de plată desemnate și de la operaţiunile de plată aferente;

 

(e) nu solicită date sensibile privind plăţile aferente conturilor de plăţi;

 

(f)  nu utilizează, nu accesează sau nu stochează niciun fel de date în alte scopuri decât pentru prestarea serviciului de informare cu privire la conturi solicitat explicit de către utilizatorul serviciilor de plată, în conformitate cu normele de protecţie a datelor.

 

(3) În ceea ce priveşte conturile de plăţi, prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont:

 

(a)   comunică în condiţii de securitate cu prestatorii de servicii de informare cu privire la conturi, în conformitate cu articolul 98 alineatul (1) litera (d); şi

 

(b)   tratează solicitările de date transmise prin intermediul serviciilor unui prestator de servicii de informare cu privire la conturi fără nicio discriminare, cu excepţia cazului în care există motive obiective.

 

(4) Furnizarea de servicii de informare cu privire la conturi nu este condiţionată, în acest scop, de existenţa unei relaţii contractuale între prestatorii de servicii de informare cu privire la conturi şi prestatorii de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont.

 

Articolul 68

 

Limitele utilizării instrumentului de plată şi ale accesului prestatorilor de servicii de plată la conturile de plăţi

 

(1) În cazul în care este utilizat un anumit instrument de plată în vederea exprimării consimţământului, plătitorul și prestatorul său de servicii de plată pot conveni asupra unor limite de cheltuieli pentru operaţiunile de plată executate cu ajutorul instrumentului de plată respectiv.

 

(2) În cazul în care acest lucru este convenit în contractul-cadru, prestatorul de servicii de plată îşi poate rezerva dreptul de a bloca instrumentul de plată din motive justificate în mod obiectiv, legate de securitatea instrumentului de plată, de o suspiciune de utilizare neautorizată sau frauduloasă a acestuia sau, în cazul unui instrument de plată cu o linie de credit, de un risc sporit în mod semnificativ ca plătitorul să fie în incapacitatea de a se achita de obligaţia de plată.

 

(3) În aceste cazuri, prestatorul de servicii de plată informează, în modul convenit, plătitorul în legătură cu blocarea instrumentului de plată şi cu motivele acestei blocări, dacă este posibil înainte de blocare și cel mai târziu imediat după blocarea acestuia, cu excepţia cazului în care furnizarea acestei informaţii compromite motivele de siguranţă justificate în mod obiectiv sau este interzisă de alte dispoziţiile relevante ale dreptului intern sau ale dreptului Uniunii.

 

(4) Prestatorul de servicii de plată deblochează instrumentul de plată sau îl înlocuieşte cu un nou instrument de plată odată ce motivele de blocare încetează să mai existe.

 

(5) Un prestator de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont poate refuza accesul la un cont de plăţi în cazul unui prestator de servicii de informare cu privire la conturi sau al unui prestator de servicii de iniţiere a plăţii, din motive justificate în mod obiectiv și susţinute de dovezi corespunzătoare legate de accesarea neautorizată sau frauduloasă a contului de plăţi de către prestatorul de servicii de informare cu privire la conturi sau de către prestatorul de servicii de iniţiere a plăţii, inclusiv de iniţierea neautorizată sau frauduloasă a unei operaţiuni de plată. În aceste cazuri, prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont informează plătitorul, într-un mod convenit de comun acord, că accesul la contul de plăţi este refuzat şi motivele acestui refuz. Informaţia respectivă este furnizată plătitorului, dacă este posibil, înainte de refuzarea accesului şi cel mai târziu imediat după aceasta, cu excepţia cazului în care furnizarea unor astfel de informaţii ar compromite motivele de siguranţă justificate în mod obiectiv sau este interzisă de alte dispoziţii relevante ale dreptului intern sau ale dreptului Uniunii.

 

Prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont permite accesul la contul de plăţi odată ce motivele de refuz încetează să mai existe.

 

(6) În cazurile menţionate la alineatul (5), prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont raportează de îndată autorităţii competente incidentul referitor la prestatorul de servicii de informare cu privire la conturi sau la prestatorul de servicii de iniţiere a plăţii. Aceste informaţii cuprind detaliile relevante ale cazului şi motivele pentru luarea de măsuri. Autoritatea competentă evaluează cazul şi, dacă este necesar, adoptă măsurile adecvate.

 

Articolul 69

 

Obligaţiile utilizatorului serviciilor de plată cu privire la instrumentele de plată și la elementele de securitate personalizate

 

(1) Utilizatorul serviciilor de plată care are dreptul de a utiliza un instrument de plată:

 

(a) utilizează instrumentul de plată în conformitate cu clauzele care reglementează emiterea și utilizarea acestuia, care trebuie să fie obiective, nediscriminatorii şi proporţionale;

 

(b) informează fără întârziere prestatorul de servicii de plată sau entitatea desemnată de acesta de îndată ce ia cunoştinţă de pierderea, furtul, deturnarea instrumentului său de plată sau de orice altă utilizare neautorizată a acestuia.

 

(2) În scopul prevăzut la alineatul (1) litera (a), de îndată ce utilizatorul serviciilor de plată primeşte un instrument de plată, acesta ia toate măsurile rezonabile pentru a păstra în siguranţă elementele sale de securitate personalizate.

 

Articolul 70

 

Obligaţiile prestatorului de servicii de plată cu privire la instrumentele de plată

 

(1) Prestatorul serviciilor de plată care emite un instrument de plată:

 

(a) se asigură că elementele de securitate personalizate nu sunt accesibile altor părţi cu excepţia utilizatorului serviciilor de plată care are dreptul de utilizare a instrumentului de plată, fără a aduce atingere obligaţiilor utilizatorului serviciilor de plată prevăzute la articolul 69;

 

(b) nu trimite un instrument de plată nesolicitat, cu excepţia cazului în care instrumentul de plată transmis deja utilizatorului serviciilor de plată trebuie înlocuit;

 

(c)  se asigură că în orice moment sunt disponibile mijloace corespunzătoare care să permită utilizatorului serviciilor de plată să facă o notificare în temeiul articolului 69 alineatul (1) litera (b) sau să ceară deblocarea instrumentului de plată în temeiul articolului 68 alineatul (4); la cerere, prestatorul de servicii de plată furnizează utilizatorului serviciilor de plată mijloacele de a dovedi, timp de 18 luni de la notificare, că utilizatorul serviciilor de plată a făcut o astfel de notificare;

 

(d) să ofere utilizatorului serviciilor de plată o opţiune de a face o notificare în temeiul articolului 69 alineatul (1) litera (b), în mod gratuit și să nu perceapă, eventual, decât costurile de înlocuire atribuite în mod direct instrumentului de plată;

 

(e) să împiedice orice utilizare a instrumentului de plată după ce a fost efectuată notificarea în temeiul articolului 69 alineatul (1) litera (b).

 

(2) Prestatorul de servicii de plată suportă riscul aferent trimiterii unui instrument de plată sau a oricăror elemente de securitate personalizate aferente utilizatorului serviciilor de plată.

 

Articolul 71

 

Notificarea şi rectificarea operaţiunilor de plată neautorizate sau executate incorect

 

(1) Utilizatorul serviciilor de plată obţine rectificarea unei operaţiuni de plată neautorizate sau executate incorect din partea prestatorului de servicii de plată doar dacă utilizatorul serviciilor de plată notifică acestuia, fără întârzieri nejustificate, faptul că a constatat o astfel de operaţiune care dă naştere unei plângeri, inclusiv în conformitate cu articolul 89, în cel mult 13 luni de la data debitării.

 

Termenul pentru notificare prevăzut la primul paragraf nu se aplică atunci când prestatorul de servicii de plată nu şi-a îndeplinit obligaţia de a furniza sau de a pune la dispoziţie informaţiile legate de operaţiunea de plată, în conformitate cu titlul III.

 

(2) În cazul în care este implicat un prestator de servicii de iniţiere a plăţii, utilizatorul serviciilor de plată obţine rectificarea din partea prestatorului de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont în conformitate cu alineatul (1) din prezentul articol, fără a aduce atingere articolului 73 alineatul (2) şi articolului 89 alineatul (1).

 

Articolul 72

 

Probe privind autentificarea și executarea operaţiunilor de plată

 

(1) În cazul în care un utilizator al serviciilor de plată neagă faptul că a autorizat o operaţiune de plată executată sau susţine că operaţiunea de plată nu a fost corect executată, statele membre impun ca prestatorul de servicii de plată să fie cel care trebuie să demonstreze că operaţiunea de plată a fost autentificată, înregistrată corect, înscrisă în conturi și nu a fost afectată de o defecţiune tehnică sau de alte deficienţe ale serviciilor prestate de prestatorul de servicii de plată.

 

În cazul în care operaţiunea de plată este iniţiată prin intermediul unui prestator de servicii de iniţiere a plăţii, acestuia din urmă îi revine sarcina de a face dovada că, în limitele competenţei sale, operaţiunea de plată a fost autentificată, înregistrată corect și nu a fost afectată de nici o defecţiune tehnică sau de alte deficienţe legate de serviciile de plată de care este responsabil.

 

(2) În cazul în care un utilizator al serviciilor de plată neagă faptul că a autorizat o operaţiune de plată executată, folosirea în sine a unui instrument de plată înregistrat de prestatorul de servicii de plată, inclusiv, după caz, de prestatorul de servicii de iniţiere a plăţii, nu este în mod necesar suficientă pentru a dovedi fie că operaţiunea de plată a fost autorizată de către plătitor, fie că plătitorul a acţionat în mod fraudulos sau nu a respectat, intenţionat sau din neglijenţă gravă, una sau mai multe dintre obligaţiile care îi revin în temeiul articolului 69. Prestatorul de servicii de plată, inclusiv, după caz, prestatorul de servicii de iniţiere a plăţii, furnizează probe pentru a dovedi frauda sau neglijenţa gravă din partea utilizatorului serviciilor de plată.

 

Articolul 73

 

Răspunderea prestatorului de servicii de plată pentru operaţiunile de plată neautorizate

 

(1) Statele membre se asigură că, fără a aduce atingere articolului 71, în cazul unei operaţiuni de plată neautorizate, prestatorul de servicii de plată al plătitorului rambursează plătitorului valoarea operaţiunii de plată neautorizate respective fie imediat, fie, în orice caz, cel târziu la sfârşitul următoarei zile lucrătoare, după ce a constatat sau a fost notificat cu privire la operaţiune, cu excepţia cazului în care prestatorul de servicii de plată al plătitorului are motive rezonabile să suspecteze că a fost comisă o fraudă şi comunică aceste motive, în scris, autorităţii naţionale relevante. După caz, prestatorul de servicii de plată al plătitorului readuce contul de plăţi debitat la starea în care s-ar fi aflat dacă operaţiunea de plată neautorizată nu ar fi avut loc. Acesta se asigură, de asemenea, că data valutei creditării pentru contul de plăţi al plătitorului nu este ulterioară datei la care suma a fost debitată.

 

(2) În cazul în care operaţiunea de plată este iniţiată prin intermediul unui prestator de servicii de iniţiere a plăţii, prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont rambursează imediat sau, în orice caz, cel târziu la sfârşitul următoarei zile lucrătoare, valoarea operaţiunii de plată neautorizate şi, după caz, readuce contul de plăţi debitat la situaţia în care s-ar fi aflat dacă operaţiunea de plată neautorizată nu ar fi avut loc.

 

Dacă prestatorul de servicii de iniţiere a plăţii este răspunzător pentru operaţiunea de plată neautorizată, acesta despăgubeşte imediat prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont, la cererea acestuia, pentru pierderile suferite sau sumele plătite în urma rambursării acordate plătitorului, inclusiv contravaloarea operaţiunii de plată neautorizate. În conformitate cu articolul 72 alineatul (1), prestatorului de servicii de iniţiere a plăţii îi revine sarcina de a face dovada că, în limitele competenţei sale, operaţiunea de plată a fost autentificată, înregistrată corect și nu a fost afectată de o defecţiune tehnică sau de alte deficienţe legate de serviciile de plată de care este responsabil.

 

(3) Se poate stabili o compensaţie financiară suplimentară în conformitate cu legislaţia aplicabilă contractului încheiat între plătitor și prestatorul de servicii de plată sau contractului încheiat între plătitor şi prestatorul de servicii de iniţiere a plăţii, după caz.

 

Articolul 74

 

Răspunderea plătitorului pentru operaţiunile de plată neautorizate

 

(1) Prin derogare de la articolul 73, plătitorul poate fi obligat, până la un cuantum de cel mult 50 EUR, să suporte pierderile legate de orice operaţiune de plată neautorizată care rezultă din utilizarea unui instrument de plată pierdut sau furat sau din deturnarea unui instrument de plată.

 

Primul paragraf nu se aplică dacă:

 

(a) pierderea, furtul sau deturnarea unui instrument de plată nu a putut fi detectată de către plătitor înaintea efectuării unei plăţi, cu excepţia cazului în care plătitorul a acţionat fraudulos; sau

 

(b) pierderea a fost cauzată de o acţiune sau de lipsa unei acţiuni din partea unui angajat, agent sau sucursală a unui prestator de servicii de plată sau unei entităţi căreia i-au fost externalizate activităţi.

 

Plătitorul suportă toate pierderile legate de orice operaţiune de plată neautorizată dacă au fost cauzate de plătitor acţionând fraudulos sau nerespectând, intenţionat sau din neglijenţă gravă, una sau mai multe dintre obligaţiile prevăzute la articolul 69.

 

În astfel de cazuri, suma maximă menţionată la primul paragraf nu se aplică.

 

În cazurile în care plătitorul nu a acţionat în mod fraudulos şi nici nu şi-a neglijat intenţionat obligaţiile stabilite la articolul 69, statele membre pot reduce răspunderea menţionată la prezentul alineat, ţinând seama îndeosebi de natura elementelor de securitate personalizate şi de situaţiile specifice în care acesta a fost pierdut, furat sau deturnat.

 

(2) În cazul în care prestatorul de servicii de plată al plătitorului nu solicită o autentificare strictă a clienţilor, plătitorul nu suportă eventuale pierderi financiare decât în cazul în care a acţionat în mod fraudulos. În cazul în care beneficiarul plăţii sau prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plăţii nu acceptă autentificarea strictă a clienţilor, acesta rambursează prejudiciul financiar cauzat prestatorului de servicii de plată al plătitorului.

 

(3) După notificarea realizată în conformitate cu articolul 69 alineatul (1) litera (b), plătitorul nu suportă nicio consecinţă financiară care rezultă din utilizarea unui instrument de plată pierdut, furat sau deturnat, exceptând cazul în care plătitorul a acţionat în mod fraudulos.

 

În cazul în care prestatorul de servicii de plată nu pune la dispoziţie mijloacele adecvate care să permită notificarea în orice moment a unui instrument de plată pierdut, furat sau deturnat, astfel cum se prevede la articolul 70 alineatul (1) litera (c), plătitorul nu este răspunzător pentru consecinţele financiare care rezultă din utilizarea unui astfel de instrument de plată, exceptând cazul în care plătitorul a acţionat în mod fraudulos.

 

Articolul 75

 

Operaţiunile de plată a căror valoare nu este cunoscută din timp

 

(1) În cazul în care o operaţiune de plată este iniţiată de sau prin intermediul beneficiarului plăţii în contextul unei operaţiuni de plată cu cardul, iar valoarea exactă nu este cunoscută în momentul în care plătitorul îşi dă consimţământul pentru executarea operaţiunii de plată, prestatorul de servicii de plată al plătitorului poate bloca fonduri în contul de plăţi al plătitorului doar dacă plătitorul şi-a dat consimţământul cu privire la valoarea exactă a fondurilor care urmează să fie blocate.

 

(2) Prestatorul de servicii de plată al plătitorului eliberează fondurile blocate în contul de plăţi al plătitorului în temeiul alineatului (1), fără întârzieri nejustificate, în urma primirii informaţiilor legate de valoarea exactă a operaţiunii de plată şi cel târziu imediat după primirea ordinului de plată.

 

Articolul 76

 

Rambursări ale operaţiunilor de plată iniţiate de către sau prin intermediul unui beneficiar al plăţii

 

(1) Statele membre se asigură că un plătitor are dreptul la o rambursare din partea prestatorului de servicii de plată a unei operaţiuni de plată autorizate care a fost iniţiată de către sau prin intermediul unui beneficiar al plăţii şi care a fost deja executată, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

 

(a) autorizaţia nu specifica valoarea exactă a operaţiunii de plată la momentul în care a fost dată;

 

(b) valoarea operaţiunii de plată a depăşit valoarea la care s-ar fi putut aştepta în mod rezonabil plătitorul, luând în calcul profilul cheltuielilor anterioare, condiţiile din contractul-cadru și circumstanţele relevante pentru cazul respectiv.

 

La cererea prestatorului de servicii de plată, plătitorului îi revine sarcina de a dovedi că aceste condiţii sunt îndeplinite.

 

Rambursarea constă în valoarea totală a operaţiunii de plată executate. Data valutei creditării pentru contul de plăţi al plătitorului nu este ulterioară datei la care suma a fost debitată.

 

Fără a aduce atingere alineatului (3), statele membre se asigură că, în plus faţă de dreptul menţionat la prezentul alineat, pentru debitările directe prevăzute la articolul 1 din Regulamentul (UE) nr. 260/2012, plătitorul are un drept necondiţionat de rambursare în termenele stabilite la articolul 77 din prezenta directivă.

 

(2) Cu toate acestea, în scopul aplicării alineatului (1) primul paragraf litera (b), plătitorul nu poate invoca motive legate de operaţiuni de schimb valutar dacă s-a aplicat cursul de schimb de referinţă convenit cu prestatorul său de servicii de plată în conformitate cu articolul 45 alineatul (1) litera (d) și cu articolul 52 punctul 3 litera (b).

 

(3) În contractul-cadru dintre plătitor şi prestatorul său de servicii de plată se poate conveni ca plătitorul să nu aibă dreptul la nicio rambursare în cazul în care:

 

(a) plătitorul şi-a exprimat consimţământul de a executa operaţiunea de plată direct către prestatorul de servicii de plată; şi

 

(b) dacă este cazul, informaţiile privind operaţiunile de plată viitoare au fost transmise sau au fost puse la dispoziţia plătitorului în forma convenită cu cel puţin patru săptămâni înainte de data scadenţei, de către prestatorul de servicii de plată sau de către beneficiarul plăţii.

 

(4) Pentru debitări directe în alte monede decât euro, statele membre pot solicita prestatorilor lor de servicii de plată să ofere drepturi la rambursare mai favorabile, în conformitate cu schemele lor de debitare directă, cu condiţia ca acestea să fie mai avantajoase pentru plătitor.

 

Articolul 77

 

Cereri de rambursări ale unor operaţiuni de plată iniţiate de către sau prin intermediul unui beneficiar al plăţii

 

(1) Statele membre se asigură că plătitorul poate solicita rambursarea prevăzută la articolul 76 pentru o operaţiune de plată autorizată iniţiată de către sau prin intermediul unui beneficiar al plăţii în termen de opt săptămâni de la data la care fondurile au fost debitate.

 

(2) În termen de 10 zile lucrătoare de la primirea cererii de rambursare, prestatorul de servicii de plată fie rambursează întreaga sumă a operaţiunii de plată, fie justifică refuzul de a rambursa suma și indică organismele pe care plătitorul le poate sesiza în conformitate cu articolele 99-102 în cazul în care plătitorul nu acceptă motivarea oferită.

 

Dreptul prestatorului de servicii de plată de a refuza rambursarea, în conformitate cu primul paragraf din prezentul alineat, nu se aplică în cazul prevăzut la articolul 76 alineatul (1) al patrulea paragraf.

 

CAPITOLUL 3

 

Executarea operaţiunilor de plată

 

Secţiunea 1

 

Ordine de plată şi sume transferate

 

Articolul 78

 

Primirea ordinelor de plată

 

(1) Statele membre se asigură că momentul primirii este cel în care prestatorul de servicii de plată al plătitorului intră în posesia ordinului de plată.

 

Contul plătitorului nu se debitează înainte de primirea ordinului de plată. În cazul în care momentul primirii nu este într-o zi lucrătoare pentru prestatorul de servicii de plată al plătitorului, ordinul de plată se consideră primit în următoarea zi lucrătoare. Prestatorul de servicii de plată poate stabili o oră limită aproape de sfârşitul zilei lucrătoare, după care orice ordin de plată primit se consideră primit în următoarea zi lucrătoare.

 

(2) În cazul în care utilizatorul serviciilor de plată care iniţiază un ordin de plată şi prestatorul de servicii de plată convin ca executarea ordinului de plată să înceapă într-o anumită zi, la sfârşitul unei anumite perioade sau în ziua în care plătitorul a pus fonduri la dispoziţia prestatorului de servicii de plată, momentul primirii în sensul articolului 83 este considerat ziua convenită. În cazul în care ziua convenită nu este o zi lucrătoare pentru prestatorul de servicii de plată, ordinul de plată primit este considerat primit în următoarea zi lucrătoare.

 

Articolul 79

 

Refuzul ordinelor de plată

 

(1) În cazul în care prestatorul de servicii de plată refuză executarea unui ordin de plată sau iniţierea unei operaţiuni de plată, refuzul şi, dacă este posibil, motivele refuzului, precum şi procedura de remediere a oricăror erori de fapt care au condus la refuz sunt notificate utilizatorului serviciilor de plată, cu excepţia cazului în care acest lucru este interzis prin alte dispoziţii relevante ale dreptului intern sau ale dreptului Uniunii.

 

Prestatorul de servicii de plată transmite sau pune la dispoziţie notificarea, în modul convenit, în cel mai scurt timp şi, în orice caz, în termenele specificate la articolul 83.

 

Contractul-cadru poate include condiţia ca prestatorul de servicii de plată să poată percepe un comision rezonabil pentru acest refuz în cazul în care refuzul este justificat în mod obiectiv.

 

(2) În cazul în care sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute în contractul-cadru al plătitorului, prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont plătitorului nu refuză să execute un ordin de plată autorizat, indiferent dacă ordinul de plată a fost iniţiat de un plătitor, inclusiv prin intermediul unui prestator de servicii de iniţiere a plăţii, sau de către un beneficiar al plăţii sau prin intermediul unui beneficiar al plăţii, cu excepţia cazului în care acest lucru este interzis de alte dispoziţii relevante ale dreptului intern sau ale dreptului Uniunii.

 

(3) În sensul articolelor 83 şi 89, se consideră că un ordin de plată a cărui executare a fost refuzată nu a fost primit.

 

Articolul 80

 

Irevocabilitatea unui ordin de plată

 

(1) Statele membre se asigură că utilizatorul serviciilor de plată nu poate revoca un ordin de plată după ce acesta a fost primit de către prestatorul de servicii de plată al plătitorului, în lipsa unor dispoziţii contrare în prezentul articol.

 

(2) În cazul în care operaţiunea de plată este iniţiată de un prestator de servicii de iniţiere a plăţii sau de către beneficiarul plăţii sau prin intermediul acestuia, plătitorul nu revocă ordinul de plată după acordarea consimţământului către prestatorul de servicii de iniţiere a plăţii pentru a iniţia operaţiunea de plată sau după acordarea consimţământului către beneficiarul plăţii pentru a executa operaţiunea de plată.

 

(3) Cu toate acestea, în cazul unei debitări directe, fără a aduce atingere drepturilor de rambursare, plătitorul poate revoca ordinul de plată cel târziu la sfârşitul zilei lucrătoare care precede ziua convenită pentru debitarea fondurilor.

 

(4) În cazul menţionat la articolul 78 alineatul (2), utilizatorul serviciilor de plată poate revoca un ordin de plată cel târziu până la sfârşitul zilei lucrătoare care precede ziua convenită.

 

(5) După limitele de timp prevăzute la alineatele (1)-(4), ordinul de plată poate fi revocat numai dacă utilizatorul serviciilor de plată şi prestatorul de servicii de plată relevant convin astfel. În cazul menţionat la alineatele (2) și (3), este nevoie și de acordul beneficiarului plăţii. În cazul în care se convine astfel în contractul-cadru, prestatorul de servicii de plată relevant poate percepe un comision de revocare.

 

Articolul 81

 

Sume transferate și sume primite

 

(1) Statele membre solicită prestatorului (prestatorilor) de servicii de plată al (ai) plătitorului, prestatorului (prestatorilor) de servicii de plată al (ai) beneficiarului plăţii şi tuturor intermediarilor prestatorilor de servicii de plată să transfere întreaga sumă a operaţiunii de plată şi să nu deducă niciun comision din suma transferată.

 

(2) Cu toate acestea, beneficiarul plăţii şi prestatorul de servicii de plată pot conveni ca prestatorul de servicii de plată relevant să îşi deducă comisioanele din suma transferată înainte de a credita beneficiarul plăţii cu suma respectivă. În acest caz, valoarea totală a operaţiunii de plată şi comisioanele sunt specificate în mod separat în informaţiile transmise beneficiarului plăţii.

 

(3) În cazul în care din suma transferată sunt deduse alte comisioane decât cele prevăzute la alineatul (2), prestatorul de servicii de plată al plătitorului se asigură că beneficiarul plăţii primeşte valoarea totală a operaţiunii de plată iniţiate de plătitor. Atunci când operaţiunile de plată sunt iniţiate de către beneficiarul plăţii sau prin intermediul acestuia, prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plăţii se asigură că beneficiarul plăţii primeşte valoarea totală a operaţiunii de plată.

 

Secţiunea 2

 

Termenul de executare şi data valutei

 

Articolul 82

 

Domeniu de aplicare

 

(1) Prezenta secţiune se aplică:

 

(a) operaţiunilor de plată în euro;

 

(b) operaţiunilor naţionale de plată efectuate în moneda unui stat membru aflat în afara zonei euro;

 

(c)  operaţiunilor de plată care implică numai o conversie monetară între euro şi moneda oficială a unui stat membru care nu aparţine zonei euro, cu condiţia ca respectiva conversie monetară necesară să fie realizată în statul membru care nu aparţine zonei euro şi, în cazul operaţiunilor de plată transfrontaliere, transferul transfrontalier să aibă loc în euro.

 

(2) Prezenta secţiune se aplică operaţiunilor de plată care nu sunt menţionate în alineatul (1), în afară de cazul în care utilizatorul serviciilor de plată şi prestatorul de servicii de plată iau o decizie contrară în această privinţă, excepţie făcând articolul 87, de la care părţile nu pot deroga. Cu toate acestea, dacă utilizatorul serviciilor de plată şi prestatorul de servicii de plată convin asupra unei perioade mai lungi decât cea prevăzută la articolul 83, acea perioadă mai lungă nu depăşeşte, pentru operaţiunile de plată în interiorul Uniunii, patru zile lucrătoare de la momentul primirii astfel cum se menţionează la articolul 78.

 

Articolul 83

 

Operaţiunile de plată într-un cont de plăţi

 

(1) Statele membre solicită prestatorului de servicii de plată al plătitorului să garanteze că, după momentul primirii astfel cum se menţionează la articolul 78, valoarea operaţiunii de plată este creditată în contul prestatorului de servicii de plată al beneficiarului plăţii, cel târziu până la sfârşitul următoarei zile lucrătoare. Termenul respectiv poate fi prelungit cu o zi lucrătoare pentru operaţiunile de plată iniţiate pe suport de hârtie.

 

(2) Statele membre solicită prestatorului de servicii de plată al beneficiarului plăţii să atribuie o dată a valutei şi să pună la dispoziţie valoarea operaţiunii de plată în contul de plăţi al beneficiarului plăţii după ce prestatorul de servicii de plată a primit fondurile, în conformitate cu articolul 87.

 

(3) Statele membre solicită prestatorului de servicii de plată al beneficiarului plăţii să transmită prestatorului de servicii de plată al plătitorului un ordin de plată iniţiat de către beneficiarul plăţii sau prin intermediul acestuia în termenele convenite între beneficiarul plăţii şi prestatorul de servicii de plată, de natură să permită plata, în ceea ce priveşte debitarea directă, la data scadentă convenită.

 

Articolul 84

 

Cazul în care beneficiarul plăţii nu este titular al unui cont de plăţi la prestatorul de servicii de plată

 

În cazul în care beneficiarul plăţii nu are un cont de plăţi la prestatorul de servicii de plată, fondurile sunt puse la dispoziţia beneficiarului plăţii de către prestatorul de servicii de plată care primeşte fondurile pentru beneficiarul plăţii în termenul prevăzut la articolul 83.

 

Articolul 85

 

Numerar plasat într-un cont de plăţi

 

În cazul în care un consumator plasează numerar într-un cont de plăţi deschis la prestatorul de servicii de plată în moneda respectivului cont de plăţi, prestatorul de servicii de plată se asigură că suma este disponibilă și că i se atribuie o dată a valutei imediat după primirea fondurilor. În cazul în care utilizatorul serviciilor de plată nu este un consumator, suma devine disponibilă și i se atribuie o dată a valutei cel târziu în următoarea zi lucrătoare după primirea fondurilor.

 

Articolul 86

 

Operaţiuni de plată naţionale

 

Pentru operaţiunile de plată naţionale, statele membre pot să prevadă termene de executare a plăţilor mai scurte decât cele stabilite în prezenta secţiune.

 

Articolul 87

 

Data valutei şi disponibilitatea fondurilor

 

(1) Statele membre se asigură că data valutei creditării contului de plăţi al beneficiarului plăţii nu este ulterioară zilei lucrătoare în care valoarea operaţiunii de plată este creditată în contul prestatorului de servicii de plată al beneficiarului plăţii.

 

(2) Prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plăţii se asigură că valoarea operaţiunii de plată se află la dispoziţia beneficiarului plăţii de îndată ce această sumă este creditată în contul prestatorului de servicii de plată al beneficiarului plăţii, în cazul în care din partea prestatorului de servicii de plată al beneficiarului plăţii:

 

(a) nu există nicio conversie monetară; sau

 

(b) există o conversie monetară între euro şi o monedă a unui stat membru sau între două monede ale statelor membre.

 

Obligaţia prevăzută la prezentul alineat se aplică, de asemenea, în cazul plăţilor efectuate la nivelul unui singur prestator de servicii de plată.

 

(3) Statele membre se asigură că data valutei debitării contului de plăţi al plătitorului nu este anterioară momentului în care valoarea operaţiunii de plată este debitată din contul respectiv.

 

Secţiunea 3

 

Răspunderea

 

Articolul 88

 

Coduri unice de identificare incorecte

 

(1) În cazul în care un ordin de plată este executat în conformitate cu codul unic de identificare, ordinul de plată este considerat executat corect în ceea ce priveşte beneficiarul plăţii specificat prin codul unic de identificare.

 

(2) În cazul în care codul unic de identificare furnizat de utilizatorul serviciilor de plată este incorect, prestatorul de servicii de plată nu este considerat răspunzător, în conformitate cu articolul 89, pentru neexecutarea sau executarea defectuoasă a operaţiunii de plată.

 

(3) Cu toate acestea, prestatorul de servicii de plată al plătitorului depune toate eforturile rezonabile pentru a recupera fondurile implicate în operaţiunea de plată. Prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plăţii cooperează la aceste eforturi inclusiv prin comunicarea către prestatorul de servicii de plată al plătitorului a tuturor informaţiilor relevante pentru colectarea adecvată a fondurilor.

 

În cazul în care colectarea fondurilor în conformitate cu primul paragraf nu este posibilă, prestatorul de servicii de plată al plătitorului furnizează plătitorului, în baza unei cereri scrise, toate informaţiile de care dispune şi care sunt relevante pentru plătitor, pentru a permite acestuia să iniţieze o acţiune în justiţie în vederea recuperării fondurilor.

 

(4) În cazul în care acest lucru este convenit în contractul-cadru, prestatorul de servicii de plată poate percepe utilizatorului serviciilor de plată un comision pentru operaţiunea de recuperare.

 

(5) În cazul în care utilizatorul serviciilor de plată furnizează informaţii suplimentare faţă de cele prevăzute la articolul 45 alineatul (1) litera (a) sau la articolul 52 punctul 2 litera (b), prestatorul de servicii de plată răspunde numai pentru executarea operaţiunilor de plată în conformitate cu codul unic de identificare furnizat de utilizatorul serviciilor de plată.

 

Articolul 89

 

Răspunderea prestatorilor de servicii de plată pentru neexecutarea sau executarea defectuoasă sau cu întârziere a operaţiunilor de plată

 

(1) În cazul în care un ordin de plată este iniţiat direct de către plătitor, prestatorul de servicii de plată al plătitorului este răspunzător faţă de plătitor, fără a aduce atingere articolului 71, articolului 88 alineatele (2) și (3) şi articolului 93, de executarea corectă a operaţiunii de plată, cu excepţia cazului în care poate dovedi plătitorului şi, dacă este cazul, prestatorului de servicii de plată al beneficiarului plăţii că prestatorul serviciilor de plată al beneficiarului plăţii a primit valoarea operaţiunii de plată în conformitate cu articolul 83 alineatul (1). În acest caz, prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plăţii este răspunzător faţă de beneficiarul plăţii de executarea corectă a operaţiunii de plată.

 

În cazul în care prestatorul de servicii de plată al plătitorului este răspunzător în conformitate cu primul paragraf, acesta rambursează plătitorului, fără întârzieri nejustificate, valoarea operaţiunii de plată neexecutate sau executate în mod defectuos şi, după caz, readuce contul de plăţi debitat la starea în care s-ar fi aflat dacă operaţiunea de plată defectuoasă nu ar fi avut loc.

 

Data valutei creditării contului de plăţi al plătitorului nu poate fi ulterioară datei la care suma a fost debitată.

 

În cazul în care prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plăţii este răspunzător în temeiul primului paragraf, acesta pune imediat la dispoziţia beneficiarului plăţii valoarea operaţiunii de plată şi, dacă este cazul, creditează suma corespunzătoare în contul de plăţi al acestuia.

 

Data valutei creditării contului de plăţi al beneficiarului plăţii nu poate fi ulterioară datei la care suma ar fi avut data valutei dacă operaţiunea ar fi fost executată corect, în conformitate cu articolul 87.

 

În cazul în care o operaţiune de plată este executată târziu, prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plăţii se asigură, la cererea prestatorului de servicii de plată al plătitorului, care acţionează pe seama acestuia din urmă, că data valutei creditării contului de plăţi al beneficiarului plăţii este cel târziu data la care suma ar fi avut data valutei dacă operaţiunea ar fi fost executată corect.

 

În cazul unei operaţiuni de plată neexecutate sau executate în mod defectuos în care ordinul de plată este iniţiat de plătitor, prestatorul de servicii de plată al plătitorului depune, la cerere, eforturi imediate, indiferent de răspunderea sa în conformitate cu prezentul alineat, pentru a identifica şi a urmări operaţiunea de plată şi informează plătitorul cu privire la rezultate. Acest demers trebuie să fie gratuit pentru plătitor.

 

(2) În cazul în care un ordin de plată este iniţiat de beneficiarul plăţii sau prin intermediul acestuia, prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plăţii este răspunzător în faţa beneficiarului plăţii, fără a aduce atingere articolului 71, articolului 88 alineatele (2) și (3) şi articolului 93, pentru transmiterea corectă a ordinului de plată către prestatorul de servicii de plată al plătitorului în conformitate cu articolul 83 alineatul (3). În cazul în care prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plăţii este răspunzător în conformitate cu prezentul paragraf, acesta retransmite imediat ordinul de plată în cauză către prestatorul de servicii de plată al plătitorului.

 

În cazul transmiterii cu întârziere a ordinului de plată, suma are ca dată a valutei în contul de plăţi al beneficiarului plăţii cel târziu data la care suma ar fi avut data valutei dacă operaţiunea ar fi fost executată corect.

 

În plus, prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plăţii este răspunzător în faţa acestuia, fără a aduce atingere articolului 71, articolului 88 alineatele (2) și (3) şi articolului 93, pentru efectuarea operaţiunii de plată în conformitate cu obligaţiile sale prevăzute la articolul 87. În cazul în care prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plăţii este răspunzător în temeiul prezentului paragraf, acesta garantează faptul că valoarea operaţiunii de plată este la dispoziţia beneficiarului plăţii imediat după ce această sumă este creditată în contul prestatorului de servicii de plată al beneficiarului plăţii. Suma are ca dată a valutei în contul de plăţi al beneficiarului plăţii cel târziu data la care suma ar fi avut data valutei dacă operaţiunea ar fi fost executată corect.

 

În cazul unei operaţiuni de plată neexecutate sau executate în mod defectuos pentru care prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plăţii nu este răspunzător în conformitate cu primul și al doilea paragraf, prestatorul de servicii de plată al plătitorului este răspunzător faţă de plătitor. În cazul în care prestatorul de servicii de plată al plătitorului are o asemenea răspundere, acesta rambursează plătitorului, în mod corespunzător şi fără întârzieri nejustificate, valoarea operaţiunii de plată neexecutate sau executate în mod defectuos şi readuce contul de plăţi debitat la starea în care s-ar fi aflat dacă operaţiunea de plată defectuoasă nu ar fi avut loc. Data valutei creditării contului de plăţi al plătitorului nu poate fi ulterioară datei la care suma a fost debitată.

 

Obligaţia în temeiul celui de-al patrulea paragraf nu se aplică prestatorului de servicii de plată al plătitorului dacă acesta dovedeşte că prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plăţii a primit suma aferentă operaţiunii de plată, chiar dacă operaţiunea de plată este executată cu o întârziere minoră. În acest caz, prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plăţii stabileşte ca dată a valutei pentru suma din contul de plăţi al beneficiarului plăţii cel târziu data la care suma ar fi avut data valutei dacă operaţiunea ar fi fost executată corect.

 

În cazul unei operaţiuni de plată neexecutate sau executate în mod defectuos în care ordinul de plată este iniţiat de beneficiarul plăţii sau prin intermediul acestuia, prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plăţii depune la cerere eforturi imediate, indiferent de răspunderea sa în conformitate cu prezentul alineat, pentru a identifica şi a urmări operaţiunea de plată şi informează beneficiarul plăţii cu privire la rezultate. Acest demers trebuie să fie gratuit pentru beneficiarul plăţii.

 

(3) În plus, prestatorii de servicii de plată sunt răspunzători în faţa utilizatorilor serviciilor lor de plată pentru toate comisioanele de care sunt responsabili şi pentru eventualele dobânzi aplicate utilizatorului serviciilor de plată ca urmare a neexecutării sau a executării în mod defectuos (inclusiv cu întârziere) a operaţiunii de plată.

 

Articolul 90

 

Răspunderea în cazul serviciilor de iniţiere a plăţii pentru neexecutarea sau executarea defectuoasă sau cu întârziere a operaţiunilor de plată

 

(1) În cazul în care ordinul de plată este iniţiat de plătitor prin intermediul unui prestator de servicii de iniţiere a plăţii, prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont rambursează plătitorului, fără a aduce atingere articolului 71 și articolului 88 alineatele (2) și (3), valoarea operaţiunii de plată neexecutate sau executate în mod defectuos şi, după caz, readuce contul de plăţi debitat la situaţia în care s-ar fi aflat dacă operaţiunea de plată defectuoasă nu ar fi avut loc.

 

Revine prestatorului de servicii de iniţiere a plăţii sarcina de a dovedi că ordinul de plată a fost primit de prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont plătitorului, în conformitate cu articolul 78, precum și că, în limitele competenţei sale, operaţiunea de plată a fost autentificată, înregistrată corect și nu a fost afectată de o defecţiune tehnică sau de alte deficienţe legate de neexecutarea sau executarea incorectă, defectuoasă sau cu întârziere a operaţiunii.

 

(2) Dacă prestatorul de servicii de iniţiere a plăţii este răspunzător pentru neexecutarea sau executarea, defectuoasă sau cu întârziere a operaţiunii de plată, acesta despăgubeşte imediat prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont, la cererea acestuia, pentru pierderile suferite sau sumele plătite în urma rambursării acordate plătitorului.

 

Articolul 91

 

Compensaţii financiare suplimentare

 

Orice compensaţie financiară suplimentară faţă de cea prevăzută în prezenta secţiune poate fi stabilită în conformitate cu legea aplicabilă contractului încheiat între utilizatorul serviciilor de plată şi prestatorul de servicii de plată.

 

Articolul 92

 

Dreptul la recurs

 

(1) În cazul în care răspunderea unui prestator de servicii de plată în conformitate cu articolele 73 şi 89 i se poate imputa unui alt prestator de servicii de plată sau unui intermediar, prestatorul de servicii de plată sau intermediarul respectiv compensează primul prestator de servicii de plată pentru eventualele pierderi survenite sau sume achitate în temeiul articolelor 73 și 89. Această compensaţie se aplică și în cazul în care oricare dintre prestatorii de servicii de plată nu utilizează autentificarea strictă a clienţilor.

 

(2) O compensaţie financiară suplimentară se poate stabili în conformitate cu acordurile încheiate între prestatorii de servicii de plată şi/sau intermediari şi cu legislaţia aplicabilă acordului încheiat între aceştia.

 

Articolul 93

 

Împrejurări anormale şi neprevăzute

 

Răspunderea prevăzută în capitolul 2 sau 3 nu se aplică împrejurărilor anormale şi neprevăzute, aflate în afara controlului părţii care le invocă, ale căror consecinţe nu ar fi putut fi evitate în pofida tuturor eforturilor în acest sens sau în cazul în care un prestator de servicii de plată este obligat să respecte alte dispoziţii legale prevăzute în dreptul intern sau în dreptul Uniunii.

 

CAPITOLUL 4

 

Protecţia datelor

 

Articolul 94

 

Protecţia datelor

 

(1) Statele membre permit prelucrarea datelor cu caracter personal de către sistemele de plată și prestatorii de servicii de plată în cazul în care este necesar pentru a garanta prevenirea, investigarea şi detectarea fraudelor în domeniul plăţilor. Furnizarea de informaţii către diferite persoane privind prelucrarea unor date cu caracter personal, prelucrarea respectivelor date cu caracter personal, precum și prelucrarea oricăror alte date cu caracter personal în sensul prezentei directive se realizează în conformitate cu Directiva 95/46/CE, cu normele naţionale care transpun Directiva 95/46/CE şi cu Regulamentul (CE) nr. 45/2001.

 

(2) Prestatorii de servicii de plată accesează, prelucrează şi păstrează datele cu caracter personal necesare pentru furnizarea serviciilor lor de plată doar cu consimţământul explicit al utilizatorului serviciilor de plată.

 

CAPITOLUL 5

 

Riscuri operaţionale şi de securitate şi autentificarea

 

Articolul 95

 

Gestionarea riscurilor operaţionale şi de securitate

 

(1) Statele membre se asigură că prestatorii de servicii de plată stabilesc un cadru cu măsuri de atenuare şi mecanisme de control adecvate pentru a gestiona riscurile operaţionale și de securitate, legate de serviciile de plată pe care le furnizează. Ca parte a acestui cadru, prestatorii de servicii de plată instituie şi menţin proceduri eficace de gestionare a incidentelor, inclusiv pentru detectarea și clasificarea incidentelor operaţionale şi de securitate majore.

 

(2) Statele membre se asigură că prestatorii de servicii de plată furnizează autorităţii competente anual sau la intervale mai scurte stabilite de autoritatea competentă, o evaluare actualizată şi cuprinzătoare privind riscurile operaţionale și de securitate legate de serviciile de plată pe care le oferă şi privind gradul de adecvare al măsurilor de atenuare şi al mecanismelor de control puse în aplicare ca răspuns la aceste riscuri.

 

(3) Până la 13 iulie 2017, ABE, în cooperare strânsă cu BCE şi după consultarea tuturor părţilor interesate relevante, inclusiv celor de pe piaţa serviciilor de plată, reflectând toate interesele implicate, emit orientări în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 cu privire la stabilirea, la punerea în aplicare și la monitorizarea măsurilor de securitate, inclusiv a proceselor de certificare atunci când este cazul.

 

În cooperare strânsă cu BCE, ABE revizuieşte orientările menţionate la primul paragraf în mod regulat, şi în orice caz cel puţin o dată la doi ani.

 

(4) Ţinând seama de experienţa dobândită în aplicarea orientărilor menţionate la alineatul (3), ABE, la cererea Comisiei, după caz, elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare cu privire la criteriile și la condiţiile pentru stabilirea şi monitorizarea măsurilor de securitate.

 

Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

 

(5) ABE promovează cooperarea, inclusiv schimbul de informaţii, în domeniul combaterii riscurilor operaţionale şi de securitate asociate cu serviciile de plată, între autorităţile competente și între autorităţile competente și BCE şi, după caz, Agenţia Uniunii Europene pentru Securitatea Reţelelor şi a Informaţiilor.

 

Articolul 96

 

Raportarea incidentelor

 

(1) În cazul unui incident operaţional sau de securitate major, prestatorii de servicii de plată notifică, fără întârzieri nejustificate, autoritatea competentă a statului membru de origine al prestatorului de servicii de plată.

 

În cazul în care incidentul are sau poate avea un impact asupra intereselor financiare ale utilizatorilor de servicii de plată ale prestatorului de servicii de plată, acesta informează fără întârzieri nejustificate utilizatorii respectivi cu privire la incident şi la toate măsurile disponibile pe care le pot lua pentru a atenua efectele negative ale acestuia.

 

(2) La primirea notificării menţionate la alineatul (1), autoritatea competentă a statului membru de origine transmite, fără întârzieri nejustificate, detaliile relevante ale incidentului către ABE și BCE. După ce evaluează relevanţa incidentului pentru autorităţile relevante din statul membru respectiv, această autoritate competentă le transmite notificări în consecinţă.

 

ABE şi BCE, în cooperare cu autoritatea competentă a statului membru de origine, evaluează relevanţa incidentului pentru alte autorităţi ale Uniunii şi autorităţi naţionale relevante şi le transmite notificări în consecinţă. BCE notifică membrilor Sistemului European al Băncilor Centrale aspectele relevante pentru sistemul de plată.

 

Pe baza notificării respective, autorităţile competente iau, după caz, toate măsurile necesare pentru protejarea securităţii imediate a sistemului financiar.

 

(3) Până la 13 ianuarie 2018, ABE, în strânsă cooperare cu BCE şi după consultarea tuturor părţilor interesate relevante, inclusiv celor de pe piaţa serviciilor de plată, reflectând toate interesele implicate, emite orientări în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 adresate fiecăruia dintre următorii:

 

(a) prestatorilor de servicii de plată, cu privire la clasificarea incidentelor majore menţionate la alineatul (1) şi cu privire la conţinutul, formatul, inclusiv modelele de notificare standard, precum și procedurile de notificare a acestor incidente; şi

 

(b) autorităţilor competente, cu privire la criteriile de evaluare a relevanţei incidentului şi la detaliile din rapoartele referitoare la incident care urmează să fie comunicate altor autorităţi naţionale.

 

(4) În cooperare strânsă cu BCE, ABE revizuieşte orientările menţionate la alineatul (3) în mod regulat, şi în orice caz cel puţin o dată la doi ani.

 

(5) La emiterea şi la revizuirea orientărilor menţionate la alineatul (3), ABE ţine cont de standardele şi/sau specificaţiile elaborate şi publicate de Agenţia Uniunii Europene pentru Securitatea Reţelelor şi a Informaţiilor pentru alte sectoare de activitate decât cel al furnizării de servicii de plată.

 

(6) Statele membre se asigură că prestatorii de servicii de plată furnizează autorităţilor lor competente, cel puţin anual, date statistice privind fraudele legate de diferite mijloace de plată. Autorităţile competente respective transmit către ABE şi BCE aceste date în formă agregată.

 

Articolul 97

 

Autentificarea

 

(1) Statele membre se asigură că prestatorul de servicii de plată aplică autentificarea strictă a clienţilor atunci când plătitorul:

 

(a) îşi accesează online contul de plăţi;

 

(b) iniţiază o operaţiune de plată electronică;

 

(c)  întreprinde orice acţiune, printr-un canal la distanţă, care poate implica un risc de fraudare a plăţii sau alte abuzuri.

 

(2) În ceea ce priveşte iniţierea operaţiunilor de plată electronice menţionate la alineatul (1) litera (b), operaţiuni statele membre se asigură că, pentru operaţiunile de plată la distanţă electronice, prestatorii de servicii de plată aplică autentificarea strictă a clienţilor, incluzând elemente care asigură o legătură dinamică între operaţiune, o sumă specifică şi un beneficiar al plăţii specific.

 

(3) În ceea ce priveşte alineatul (1), statele membre se asigură că prestatorii de servicii de plată instituie măsuri de securitate adecvate în vederea protejării confidenţialităţii şi a integrităţii elementelor de securitate personalizate ale utilizatorilor serviciilor de plată.

 

(4) Alineatele (2) și (3) se aplică, de asemenea, în cazul în care plăţile sunt iniţiate prin intermediul unui prestator de servicii de iniţiere a plăţii. Alineatele (1) şi (3) se aplică, de asemenea, în cazul în care informaţiile sunt solicitate prin intermediul unui prestator de servicii de informare cu privire la conturi.

 

(5) Statele membre se asigură că prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont permite prestatorului de servicii de iniţiere a plăţii şi prestatorului de servicii de informare cu privire la conturi să se bazeze pe procedurile de autentificare furnizate utilizatorului de servicii de plată de către prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont, în conformitate cu alineatele (1) și (3) şi, de asemenea, în cazurile în care este implicat prestatorul de servicii de iniţiere a plăţii, în conformitate cu alineatele (1), (2) și (3).

 

Articolul 98

 

Standarde tehnice de reglementare privind autentificarea și comunicarea

 

(1) ABE, în cooperare strânsă cu BCE şi după consultarea tuturor părţilor interesate relevante, inclusiv a celor de pe piaţa serviciilor de plată, reflectând toate interesele implicate, elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare adresate prestatorilor de servicii de plată menţionaţi la articolul 1 alineatul (1) din prezenta directivă, în conformitate cu articolul 10 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, specificând:

 

(a) cerinţele privind autentificarea strictă a clienţilor menţionată la articolul 97 alineatele (1) și (2);

 

(b) derogările de la aplicarea articolului 97 alineatele (1), (2) și (3), pe baza criteriilor stabilite la alineatul (3) din prezentul articol;

 

(c)  cerinţele pe care trebuie să le respecte măsurile de securitate, în conformitate cu articolul 97 alineatul (3), în vederea protejării confidenţialităţii şi a integrităţii elementelor de securitate personalizate ale utilizatorilor serviciilor de plată; şi

 

(d) cerinţele pentru standarde deschise, comune şi sigure de comunicare, în scopul identificării, autentificării, notificării şi informării, precum şi al punerii în aplicare a măsurilor de securitate, dintre prestatorii de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont, prestatorii de servicii de iniţiere a plăţii, prestatorii de servicii de informare cu privire la conturi, plătitori, beneficiarii plăţii şi alţi prestatori de servicii de plată.

 

(2) ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare menţionate la alineatul (1) pentru:

 

(a) asigurarea unui nivel adecvat de securitate pentru utilizatorii serviciilor de plată şi prestatorii acestor servicii, prin adoptarea unor cerinţe eficace şi bazate pe riscuri;

 

(b) garantarea siguranţei fondurilor și a datelor cu caracter personal ale utilizatorilor serviciilor de plată;

 

(c)  asigurarea şi menţinerea unei concurenţe loiale între toţi prestatorii de servicii de plată;

 

(d) asigurarea neutralităţii modelelor tehnologice și de afaceri;

 

(e) asigurarea dezvoltării unor mijloace de plată uşor de utilizat, accesibile şi inovatoare.

 

(3) Derogările prevăzute la alineatul (1) litera (b) se bazează pe următoarele criterii:

 

(a) nivelul de risc pe care îl implică serviciul furnizat;

 

(b) valoarea, recurenţa operaţiunii sau ambele;

 

(c)  canalul de plată utilizat pentru executarea operaţiunii.

 

(4) ABE înaintează Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de reglementare menţionate la alineatul (1) până la 13 ianuarie 2017.

 

Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

 

(5) În conformitate cu articolul 10 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, ABE examinează şi, după caz, actualizează în mod periodic standardele tehnice de reglementare în scopul, printre altele, de a ţine seama de inovare și de evoluţiile tehnologice.

 

CAPITOLUL 6

 

Proceduri SAL în vederea soluţionării litigiilor

 

Secţiunea 1

 

Proceduri privind plângerile

 

Articolul 99

 

Plângerile

 

(1) Statele membre se asigură că sunt instituite proceduri care să permită utilizatorilor serviciilor de plată şi altor părţi interesate, inclusiv asociaţiilor de consumatori, să depună plângeri la autorităţile competente cu privire la presupusele încălcări, de către prestatorii de servicii de plată, ale prezentei directive.

 

(2) Dacă este cazul și fără a aduce atingere dreptului de a deferi o cauză justiţiei în conformitate cu dreptul procedural intern, răspunsul autorităţilor competente informează reclamantul despre existenţa procedurilor SAL instituite în conformitate cu articolul 102.

 

Articolul 100

 

Autorităţi competente

 

(1) Statele membre desemnează autorităţile competente care să asigure şi să monitorizeze respectarea efectivă a prezentei directive. Autorităţile competente în cauză adoptă toate măsurile adecvate pentru a asigura respectarea acesteia.

 

Autorităţile competente sunt:

 

(a) fie autorităţi competente în înţelesul articolului 4 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010;

 

(b) fie organisme recunoscute de dreptul intern sau de autorităţi publice anume împuternicite în acest scop de dreptul intern.

 

Autorităţile respective nu sunt prestatori de servicii de plată, cu excepţia băncilor centrale naţionale.

 

(2) Autorităţile menţionate la alineatul (1) dispun de toate competenţele şi resursele adecvate necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor ce le revin. În cazul în care mai multe autorităţi competente sunt împuternicite să asigure şi să monitorizeze respectarea efectivă a prezentei directive, statele membre se asigură că aceste autorităţi colaborează îndeaproape pentru a-şi putea îndeplini eficient atribuţiile.

 

(3) Autorităţile competente îşi exercită competenţele în conformitate cu dreptul intern:

 

(a) fie în mod direct, sub propria autoritate sau sub supravegherea autorităţilor judiciare;

 

(b) fie înaintând o cerere instanţelor care au competenţa de a pronunţa hotărârea necesară, inclusiv, după caz, printr-o cale de atac dacă nu se dă curs cererii de pronunţare a hotărârii necesare.

 

(4) În cazul în care se constată sau se suspectează încălcarea dispoziţiilor de drept intern de transpunere a titlurilor III şi IV, autorităţile competente menţionate la alineatul (1) din prezentul articol sunt cele ale statului membru de origine al prestatorului de servicii de plată, cu excepţia agenţilor sau sucursalelor care acţionează în conformitate cu dreptul de stabilire, pentru care autorităţile competente sunt cele ale statului membru gazdă.

 

(5) Statele membre informează Comisia cu privire la autorităţile competente desemnate menţionate la alineatul (1), cât mai rapid posibil şi în orice caz până la 13 ianuarie 2018. Acestea informează Comisia în legătură cu orice separare a atribuţiilor acestor autorităţi. De asemenea, statele membre notifică imediat Comisiei orice modificare ulterioară privind desemnarea și competenţele acestor autorităţi.

 

(6) După consultarea BCE, ABE emite orientări adresate autorităţilor competente în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, cu privire la procedurile privind plângerile care trebuie luate în considerare pentru a se asigura respectarea dispoziţiilor relevante în temeiul prezentei directive, astfel cum se prevede la alineatul (1) din prezentul articol. Orientările respective se emit până la 13 ianuarie 2018 și se actualizează periodic, după caz.

 

Secţiunea 2

 

Proceduri SAL şi sancţiuni

 

Articolul 101

 

Soluţionarea litigiilor

 

(1) Statele membre se asigură că prestatorii de servicii de plată instituie şi aplică proceduri adecvate şi eficace de soluţionare a plângerilor, în vederea soluţionării plângerilor primite de la utilizatorii serviciilor de plată în ceea ce priveşte drepturile și obligaţiile care decurg din titlurile III şi IV ale prezentei directive, și monitorizează funcţionarea lor în această privinţă.

 

Aceste proceduri se aplică în fiecare stat membru în care prestatorul de servicii de plată oferă aceste servicii şi sunt disponibile într-o limbă oficială a statului membru relevant sau într-o altă limbă convenită de comun acord între prestatorul de servicii de plată şi utilizatorul serviciilor de plată.

 

(2) Statele membre solicită prestatorilor de servicii de plată să depună toate eforturile posibile pentru a răspunde la plângerile utilizatorilor serviciilor de plată, fie pe suport de hârtie, fie, dacă prestatorul de servicii de plată şi utilizatorul serviciilor de plată convin astfel, pe un alt suport durabil. Un astfel de răspuns abordează toate punctele aduse în discuţie, într-un interval de timp corespunzător şi cel târziu în termen de 15 zile lucrătoare de la data primirii plângerii. În situaţii excepţionale, în cazul în care răspunsul nu poate fi dat în termen de 15 zile lucrătoare din motive independente de voinţa prestatorului de servicii de plată, aceasta este obligat să transmită un răspuns provizoriu, care să indice în mod clar motivele pentru care răspunsul la plângere va ajunge cu întârziere și să precizeze termenul în care utilizatorul serviciilor de plată va primi răspunsul definitiv. În orice caz, termenul pentru primirea răspunsului final nu depăşeşte 35 de zile lucrătoare.

 

Statele membre pot institui sau menţine alte norme privind procedurile de soluţionare a litigiilor, care sunt mai avantajoase pentru utilizatorul serviciilor de plată decât norma menţionată la primul paragraf. În acest caz, se aplică respectivele norme.

 

(3) Prestatorul de servicii de plată informează utilizatorul serviciilor de plată cu privire la cel puţin o entitate SAL care are competenţa de a soluţiona litigiile privind drepturile și obligaţiile care decurg din titlurile III şi IV.

 

(4) Informaţiile menţionate la alineatul (3) se comunică, într-un mod clar, uşor de înţeles și uşor de accesat, pe site-ul internet al prestatorului de servicii de plată, în cazul în care acesta există, la sucursală, precum și în clauzele şi condiţiile generale ale contractului dintre prestatorul de servicii de plată şi utilizatorul serviciilor de plată. Acestea precizează în ce mod pot fi obţinute informaţii suplimentare privind entitatea SAL competentă şi modul în care se poate recurge la respectiva entitate.

 

Articolul 102

 

Proceduri SAL

 

(1) Statele membre se asigură că sunt instituite proceduri SAL adecvate, independente, imparţiale, transparente şi eficace în vederea soluţionării litigiilor dintre utilizatorii serviciilor de plată şi prestatorii de servicii de plată în legătură cu drepturile și obligaţiile care decurg din titlurile III şi IV ale prezentei directive, în conformitate cu actele legislative relevante naţionale sau ale Uniunii, cu Directiva 2013/11/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (1), recurgându-se dacă este cazul la organisme competente existente. Statele membre se asigură că procedurile SAL sunt aplicabile prestatorilor de servicii de plată şi că acoperă, de asemenea, activităţile reprezentanţilor desemnaţi.

 

(2) Statele membre solicită organismelor menţionate la alineatul (1) din prezentul articol să coopereze în mod eficace pentru soluţionarea litigiilor transfrontaliere privind drepturile și obligaţiile care decurg din titlurile III şi IV.

 

Articolul 103

 

Sancţiuni

 

(1) Statele membre stabilesc norme privind sancţiunile aplicabile în cazul încălcării dreptului intern de transpunere a prezentei directive și iau toate măsurile necesare pentru a asigura punerea în aplicare a acestora. Sancţiunile respective sunt eficace, proporţionale și disuasive.

 

(2) Statele membre permit autorităţilor competente să facă publică orice sancţiune administrativă impusă pentru încălcarea măsurilor adoptate în cadrul transpunerii prezentei directive, cu excepţia cazului în care această publicare ar pune în pericol grav pieţele financiare sau ar cauza daune disproporţionate părţilor implicate.

 

TITLUL V

 

ACTE DELEGATE ŞI STANDARDE TEHNICE DE REGLEMENTARE

 

Articolul 104

 

Acte delegate

 

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate, conform articolului 105, în ceea ce priveşte:

 

(a) adaptarea trimiterii la Recomandarea 2003/361/CE de la articolul 4 punctul 36 din prezenta directivă, în cazul în care recomandarea respectivă se modifică;

 

(b) actualizarea sumelor prevăzute la articolul 32 alineatul (1) şi la articolul 74 alineatul (1), pentru a ţine seama de inflaţie.

 

__________

(1)    Directiva 2013/11/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 mai 2013 privind soluţionarea alternativă a litigiilor în materie de consum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 și a Directivei 2009/22/CE (Directiva privind SAL în materie de consum) (JO L 165, 18.6.2013, p. 63).

 

Articolul 105

 

Exercitarea competenţelor delegate

 

(1) Competenţa de a adopta acte delegate este conferită Comisiei în condiţiile prevăzute în prezentul articol.

 

(2) Competenţa de a adopta acte delegate menţionată la articolul 104 se conferă Comisiei pentru o perioadă nedeterminată de la 12 ianuarie 2016.

 

(3) Delegarea de competenţe menţionată la articolul 104 poate fi revocată oricând de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competenţe specificată în decizia respectivă. Decizia produce efecte din ziua care urmează datei publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menţionată în decizie. Decizia nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare.

 

(4) De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European şi Consiliului.

 

(5) Un act delegat adoptat în temeiul articolului 104 intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European şi nici Consiliul nu au formulat obiecţiuni în termen de trei luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European şi Consiliu sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European și Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecţiuni. Respectivul termen se prelungeşte cu trei luni la iniţiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

 

Articolul 106

 

Obligaţia de a informa consumatorii despre drepturile lor

 

(1) Până la 13 ianuarie 2018, Comisia elaborează un prospect electronic uşor de utilizat care să prezinte în mod clar și uşor de înţeles drepturile consumatorilor în temeiul prezentei directive și al legislaţiei conexe a Uniunii.

 

(2) Comisia informează statele membre, asociaţiile europene ale prestatorilor de servicii de plată şi asociaţiile europene ale consumatorilor cu privire la publicarea prospectului menţionat la alineatul (1).

 

Comisia, ABE și autorităţile competente se asigură că prospectul este pus la dispoziţie într-un mod uşor accesibil pe site-urile lor de internet respective.

 

(3) Prestatorii de servicii de plată se asigură că prospectul este pus la dispoziţie într-un mod uşor accesibil pe site-urile lor de internet, dacă acestea există, precum și pe suport de hârtie la sucursalele lor, la agenţii lor şi la entităţile către care sunt externalizate activităţile lor.

 

(4) Prestatorii de servicii de plată nu percep clienţilor lor niciun comision pentru furnizarea de informaţii în conformitate cu prezentul articol.

 

(5) În ceea ce priveşte persoanele cu handicap, dispoziţiile prezentului articol se aplică utilizându-se mijloace alternative adecvate, care permit ca informaţiile să fie puse la dispoziţie într-un format accesibil.

 

TITLUL VI

 

DISPOZIŢII FINALE

 

Articolul 107

 

Armonizarea deplină

 

(1) Fără a aduce atingere articolului 2, articolului 8 alineatul (3), articolului 32, articolului 38 alineatul (2), articolului 42 alineatul (2), articolului 55 alineatul (6), articolului 57 alineatul (3), articolului 58 alineatul (3), articolului 61 alineatele (2)  şi (3), articolului 62 alineatul (5), articolului 63 alineatele (2) și (3), articolului 74 alineatul (1) al doilea paragraf și articolului 86, în măsura în care prezenta directivă conţine dispoziţii armonizate, statele membre nu menţin și nici nu introduc alte dispoziţii decât cele prevăzute în prezenta directivă.

 

(2) În cazul în care un stat membru recurge la oricare dintre opţiunile la care se face trimitere la alineatul (1), acesta informează Comisia despre acest lucru, precum și despre orice modificare ulterioară. Comisia pune informaţiile la dispoziţia publicului pe un site web sau printr-o altă modalitate uşor accesibilă.

 

(3) Statele membre se asigură că prestatorii de servicii de plată nu derogă, în detrimentul utilizatorilor serviciilor de plată, de la dispoziţiile normelor de drept intern de transpunere a prezentei directive sau care corespund acestora, cu excepţia cazului în care o astfel de derogare este prevăzută în mod expres în prezenta directivă.

 

Cu toate acestea, prestatorii de servicii de plată pot decide să acorde condiţii mai favorabile utilizatorilor serviciilor de plată.

 

Articolul 108

 

Clauza de revizuire

 

Până la 13 ianuarie 2021, Comisia prezintă Parlamentului European, Consiliului, BCE și Comitetului Economic şi Social European un raport privind aplicarea şi impactul prezentei directive, în special în ceea ce priveşte:

 

(a) oportunitatea și impactul normelor privind comisioanele prevăzute la articolul 62 alineatele (3), (4) și (5);

 

(b) aplicarea articolului 2 alineatele (3) şi (4), inclusiv o evaluare pentru a stabili dacă titlurile III şi IV pot, acolo unde este fezabil din punct de vedere tehnic, să fie aplicate în întregime la operaţiunile de plată menţionate la respectivele alineate;

 

(c)  accesul la sisteme de plată, având în vedere îndeosebi nivelul concurenţei;

 

(d) oportunitatea și impactul pragurilor pentru operaţiunile de plată menţionate la articolul 3 litera (l);

 

(e) oportunitatea și impactul pragului pentru derogarea menţionată la articolul 32 alineatul (1) litera (a);

 

(f)  dacă, ţinând seama de evoluţii, ar fi de dorit ca, în completarea dispoziţiilor de la articolul 75 privind operaţiunile de plată în cazul cărora suma nu este cunoscută în prealabil şi fondurile sunt blocate, să se introducă limite maxime pentru sumele care urmează să fie blocate în contul de plăţi al plătitorului în astfel de situaţii.

 

Dacă este cazul, Comisia prezintă o propunere legislativă împreună cu raportul.

 

Articolul 109

 

Dispoziţie tranzitorie

 

(1) Statele membre permit instituţiilor de plată care au început, până la 13 ianuarie 2018, să desfăşoare activităţi în conformitate cu dispoziţiile de drept intern de transpunere a Directivei 2007/64/CE, să continue aceste activităţi în conformitate cu cerinţele prevăzute în Directiva 2007/64/CE, fără să fie obligate să solicite o autorizaţie în conformitate cu articolul 5 din prezenta directivă sau să respecte celelalte dispoziţii stabilite sau menţionate în titlul II din prezenta directivă până la 13 iulie 2018.

 

Statele membre solicită unor astfel de instituţii de plată să prezinte toate informaţiile relevante autorităţilor competente, pentru a permite acestora din urmă să determine, până la 13 iulie 2018, dacă respectivele instituţii de plată îndeplinesc cerinţele prevăzute în titlul II şi, în caz contrar, ce măsuri trebuie luate pentru a asigura conformitatea sau dacă este necesară o retragere a autorizaţiei.

 

Instituţiile de plată care, după verificarea de către autorităţile competente, îndeplinesc cerinţele prevăzute în titlul II, primesc autorizaţia şi sunt înscrise în registrele menţionate la articolele 14 şi 15. În cazul în care nu îndeplinesc cerinţele stabilite în titlul II până la 13 iulie 2018, respectivelor instituţii de plată li se interzice să furnizeze servicii de plată, în conformitate cu articolul 37.

 

(2) Statele membre pot prevedea ca instituţiilor de plată menţionate la alineatul (1) din prezentul articol să li se acorde automat autorizaţie şi să fie înscrise în registrele menţionate la articolele 14 şi 15, în cazul în care autorităţile competente deţin deja dovada respectării cerinţelor stabilite la articolele 5 şi 11. Autorităţile competente informează instituţiile de plată vizate înainte ca autorizaţia să fie acordată.

 

(3) Prezentul alineat se aplică persoanelor fizice sau juridice care, au beneficiat de articolul 26 din Directiva 2007/64/CE înainte de 13 ianuarie 2018, și au desfăşurat activităţi de servicii de plată în înţelesul Directivei 2007/64/CE.

 

Statele membre permit persoanelor respective să continue aceste activităţi în statul membru în cauză în conformitate cu Directiva 2007/64/CE, până la 13 ianuarie 2019, fără a fi obligate să solicite autorizare în temeiul articolului 5 din prezenta directivă sau să obţină o derogare în temeiul articolului 32 din prezenta directivă sau să respecte celelalte dispoziţii stabilite sau menţionate în titlul II din prezenta directivă.

 

Orice persoană menţionată la primul paragraf care nu a fost autorizată sau căreia nu i s-a acordat o derogare în temeiul prezentei directive până la 13 ianuarie 2019 i se interzice să presteze servicii de plată în conformitate cu articolul 37 din prezenta directivă.