Publicat în Jurnalul Oficial L nr. 149 din 02-06-2001

DECIZIA-CADRU A CONSILIULUI

din 28 mai 2001

de combatere a fraudei şi a falsificării mijloacelor de plată, altele decât numerarul

 

(2001/413/JAI)

 

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

 

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 34 alineatul (2) litera (b),

 

având în vedere iniţiativa Comisiei (1),

 

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

 

întrucât:

 

(1)     Frauda şi falsificarea mijloacelor de plată, altele decât numerarul, operează adesea la scară internaţională.

 

(2)     Activitatea desfăşurată de diverse organizaţii internaţionale (Consiliul Europei, Grupul celor Opt, OECD, Interpol şi ONU) este importantă, dar trebuie să fie completată de acţiunile Uniunii Europene.

 

(3)     Consiliul consideră că gravitatea şi extinderea anumitor forme de fraudă cu privire la mijloacele de plată, altele decât numerarul, impun soluţii cuprinzătoare. Recomandarea nr. 18 din Planul de acţiune de combatere a crimei organizate (3), aprobată de Consiliul European de la Amsterdam din 16 şi 17 iunie 1997, precum şi punctul 46 din Planul de acţiune al Consiliului şi Comisiei privind modalitatea de punere în aplicare a prevederilor Tratatului de la Amsterdam într-un spaţiu al libertăţii, securităţii şi justiţiei (4), aprobat de Consiliul European de la Viena din 11 şi 12 decembrie 1998, necesită măsuri în această privinţă.

 

(4)     Deoarece obiectivele prezentei decizii-cadru, şi anume de a se asigura că frauda şi falsificarea care implică toate formele de mijloace de plată altele decât numerarul, să fie recunoscute ca infracţiuni şi să facă obiectul unor sancţiuni eficace, proporţionale şi disuasive în toate statele membre, nu pot fi îndeplinite în măsură suficientă de către statele membre datorită dimensiunii internaţionale a infracţiunilor respective, şi de aceea pot fi mai bine îndeplinite la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarităţii, consacrat la articolul 5 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, enunţat de articolul în cauză, prezenta decizie-cadru nu trece dincolo de ceea ce este necesar pentru atingerea acelor obiective.

 

(5)     Prezenta decizie-cadru ar trebui să contribuie la combaterea fraudei şi falsificării mijloacelor de plată, altele decât numerarul, împreună cu alte instrumente deja aprobate de Consiliu, precum Acţiunea comună 98/428/JHA privind crearea unei reţele judiciare europene (5), Acţiunea Comună 98/733/JHA privind incriminarea ca infracţiune a participării la o organizaţie criminală în statele membre ale Uniunii Europene (6), Acţiunea comună 98/699/JHA privind spălarea banilor, identificarea, urmărirea, îngheţarea, urmărirea şi confiscarea instrumentelor şi produselor provenite din activităţi infracţionale (7), precum şi Decizia din 29 aprilie 1999 de extindere a mandatului Europol de combatere a falsificării banilor şi a mijloacelor de plată (8).

 

(6)     Comisia a înaintat Consiliului, la 1 iulie 1998, comunicarea intitulată "Un cadru pentru acţiunile de combatere a fraudei şi falsificării mijloacelor de plată, altele decât numerarul", care susţine o politică comunitară care să acopere atât aspectele preventive, cât şi pe cele represive ale problemei.

 

(7)     Comunicarea conţine un Proiect de acţiune comună, care constituie unul dintre elementele acestei abordări cuprinzătoare şi constituie punctul de plecare al prezentei decizii-cadru.

 

(8)     Este necesar ca o descriere a diferitelor forme de comportament care trebuie să fie incriminate de dreptul penal în legătură cu frauda şi falsificarea mijloacelor de plată, altele decât numerarul, să acopere întreaga gamă de activităţi care împreună sunt ameninţate de crima organizată în acest domeniu.

 

(9)     Este necesar ca aceste forme de comportament să fie clasificate ca infracţiuni în toate statele membre şi ca astfel de fapte să facă obiectul unor sancţiuni eficace, proporţionale şi disuasive care să fie aplicate persoanelor fizice şi juridice care au comis sau care răspund pentru comiterea unor asemenea infracţiuni.

 

(10)   Prin acordarea protecţiei de către legea penală, în primul rând instrumentelor de plată care sunt prevăzute cu o formă specială de protecţie împotriva imitaţiei sau abuzului, intenţia este de a încuraja comercianţii să furnizeze acea protecţie instrumentelor de plată pe care le emit şi, prin aceasta, să adauge un element preventiv instrumentului respectiv.

 

(11)   Este necesar ca statele membre să îşi acorde asistenţă reciprocă pe scara cea mai largă şi să se consulte atunci când două sau mai multe state membre au jurisdicţie asupra aceleiaşi infracţiuni.

 

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE-CADRU:

___________

(1)            JO C 376 E, 28.12.1999, p. 20.

(2)            JO C 121, 24.4.2001, p. 105.

(3)            JO C 251, 15.8.1997, p. 1.

(4)            JO C 19, 23.1.1999, p. 1.

(5)            JO L 191, 7.7.1998, p. 4.

(6)            JO L 351, 29.12.1998, p. 1.

(7)            JO L 333, 9.12.1998, p. 1.

(8)            JO C 149, 28.5.1999, p. 16.

----------------

Articolul 1

 

Definiţii

 

În sensul prezentei decizii-cadru:

 

(a)  "instrument de plată" reprezintă un instrument corporal, altul decât moneda legală (bancnote sau monede) care, în funcţie de natura lui specifică, singur sau împreună cu alt instrument (de plată), îi dă posibilitatea deţinătorului sau utilizatorului să transfere bani sau o valoare bănească, ca de exemplu cărţi de credit, carduri de tip eurocec, alte carduri emise de instituţii financiare, cecuri de călătorie, eurocecuri, alte cecuri şi cambii care sunt protejate împotriva imitaţiei sau uzului fraudulos, de exemplu prin intermediul modelului, codului sau semnăturii.

 

(b)  "persoană juridică" reprezintă orice entitate având un astfel de statut în temeiul legislaţiei aplicabile, cu excepţia statelor sau altor organisme publice în exercitarea autorităţii statului şi a organizaţiilor publice internaţionale.

 

Articolul 2

 

Infracţiuni în legătură cu instrumentele de plată

 

Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a garanta că următoarele comportamente constituie infracţiune atunci când sunt comise cu intenţie, cel puţin în ceea ce priveşte cărţile de credit, cardurile de tip eurocec, alte carduri emise de instituţii financiare, cecurile de călătorie, eurocecurile, alte cecuri şi cambii:

 

(a)  furtul sau o altă însuşire ilegală a unui instrument de plată;

 

(b)  contrafacerea sau falsificarea unui instrument de plată în scopul utilizării frauduloase a acestuia;

 

(c)  primirea, obţinerea, transportul, vânzarea sau transferul către o altă persoană sau posedarea unui instrument de plată furat sau însuşit ilegal, ori a unui instrument de plată contrafăcut sau falsificat pentru a fi folosit în mod fraudulos;

 

(d)  utilizarea frauduloasă a unui instrument de plată furat sau însuşit ilegal sau a unui instrument de plată contrafăcut sau falsificat.

 

Articolul 3

 

Infracţiuni în legătură cu computerele

 

Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a garanta că următorul comportament reprezintă infracţiune atunci când este comis cu intenţie:

 

Efectuarea sau provocarea unui transfer de bani sau de valoare bănească şi, ca urmare, provocarea, în mod ilicit, a unei pierderi a proprietăţii pentru o altă persoană, cu scopul de a procura un avantaj economic ilicit pentru persoana care comite infracţiunea sau pentru un terţ prin:

 

   introducerea, modificarea, ştergerea sau suprimarea datelor din computer, în special a datelor de identificare, fără a avea dreptul, sau

 

   intervenţia neautorizată în funcţionarea unui program sau sistem de computer.

 

Articolul 4

 

Infracţiuni în legătură cu dispozitive special adaptate

 

Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a garanta că următorul comportament reprezintă infracţiune atunci când este comis cu intenţie:

 

producerea, primirea, obţinerea, vânzarea sau transferul fraudulos către o altă persoană ori posesia de:

 

   instrumente, articole, programe de calculator sau orice alte mijloace adaptate în mod specific în vederea săvârşirii oricăruia dintre infracţiunile menţionate la articolul 2 litera (b);

 

   programe de calculator al căror scop îl reprezintă comiterea oricăreia dintre infracţiunile prevăzute la articolul 3.

 

Articolul 5

 

Participaţie, instigare şi tentativă

 

Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a garanta că participaţia şi instigarea la comportamentele menţionate la articolele 2, 3 şi 4 sau tentativa de a comite faptele descrise la articolul 2 literele (a), (b), (d) şi la articolul 3 sunt pedepsibile.

 

Articolul 6

 

Pedepse

 

Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a se asigura că comportamentele menţionate la articolele 2 - 5 fac obiectul unor pedepse penale eficace, proporţionale şi disuasive, incluzând, cel puţin în cazurile grave, pedepse privative de libertate care pot duce la extrădare.

 

Articolul 7

 

Răspunderea persoanelor juridice

 

1. Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a se asigura că persoanele juridice răspund pentru infracţiunile menţionate la articolul 2 literele (b), (c), (d) şi la articolele 3 şi 4, săvârşite în folosul lor de către orice persoană care acţionează fie individual, fie ca parte al unui organism al persoanei juridice, care deţine o poziţie de conducere în cadrul acelei persoane juridice, pe baza:

 

   unei puteri de reprezentare a persoanei juridice, sau

 

   unei autorităţi de a lua decizii în numele persoanei juridice, sau

 

   a unei autorităţi de a exercita controlul în cadrul persoanei juridice,

 

precum şi pentru implicarea în calitate de complici sau instigatori la comiterea unor asemenea infracţiuni.

 

2. Pe lângă cazurile prevăzute la alineatul (1), fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a se asigura că o persoană juridică poate fi trasă la răspundere atunci când lipsa de supraveghere sau de control din partea persoanei menţionate la alineatul (1) face posibilă săvârşirea infracţiunilor menţionate la articolul 2 literele (b), (c), (d) şi la articolele 3 şi 4, în folosul persoanei juridice respective, de către o persoană aflată sub autoritatea ei.

 

3. Răspunderea persoanei juridice descrisă la alineatele (1) şi (2) nu exclude procedurile penale împotriva persoanelor fizice care sunt autori, instigatori sau complici la infracţiunile menţionate la articolul 2 literele (b), (c), (d) şi la articolele 3 şi 4.

 

Articolul 8

 

Sancţiuni pentru persoanele juridice

 

1. Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a se asigura că persoana juridică ce răspunde în temeiul articolului 7 alineatul (1) este pasibilă de pedepse eficace, proporţionale şi disuasive, care includ amenzi penale şi contravenţionale şi care pot include alte sancţiuni precum:

 

(a)  excluderea de la dreptul de a avea beneficii sau ajutoare publice;

 

(b)  suspendarea temporară sau permanentă a practicării activităţilor comerciale;

 

(c)  plasarea sub supraveghere judiciară;

 

(d)  măsură judiciară de lichidare.

 

2. Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a se asigura că persoana juridică ce răspunde în temeiul articolului 7 alineatul (2) este pasibilă de sancţiuni sau măsuri eficace, proporţionale şi disuasive.

 

Articolul 9

 

Jurisdicţia

 

1. Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a-şi stabili jurisdicţia în ceea ce priveşte infracţiunile menţionate la articolele 2, 3, 4 şi 5 atunci când infracţiunea a fost comisă:

 

(a)  în întregime sau doar parţial pe teritoriul său;

 

(b)  de către unul dintre cetăţenii săi, cu condiţia ca legea statului membru în cauză să prevadă pedepsirea infracţiunii şi în ţara în care s-a petrecut;

 

(c)  în folosul unei persoane juridice care îşi are sediul pe teritoriul statului membru în cauză.

 

2. În conformitate cu articolul 10, orice stat membru poate decide dacă aplică sau nu, în cazuri şi circumstanţe specifice, norma jurisdicţiei prevăzută la:

 

   alineatul (1) litera (b);

 

   alineatul (1) litera (c).

 

3. Statele membre informează în consecinţă Secretariatul General al Consiliului, atunci când se decide aplicarea alineatului (2), după caz, indicând circumstanţele sau cazurile specifice în care se aplică decizia.

 

Articolul 10

 

Extrădarea şi urmărirea penală

 

1.(a)  Orice stat membru care, în conformitate cu propria legislaţie, nu îşi extrădează proprii cetăţeni, ia măsurile necesare pentru a-şi stabili jurisdicţia în ceea ce priveşte infracţiunile prevăzute la articolele 2, 3, 4 şi 5 atunci când fapta se săvârşeşte de către cetăţenii săi în afara teritoriului propriu.

 

(b)     Fiecare stat membru, atunci când unul dintre cetăţenii săi este bănuit că a săvârşit în alt stat membru o infracţiune menţionată la articolele 2, 3, 4 sau 5 şi nu extrădează persoana în cauză în acel stat membru, doar pe baza naţionalităţii acestuia, înaintează cazul spre examinare autorităţilor competente, în vederea începerii urmăririi penale, după caz. În vederea începerii urmăririi penale, dosarele, informaţiile şi probele materiale referitoare la infracţiunea respectivă vor fi înaintate în conformitate cu procedurile prevăzute la articolul 6 alineatul (2) din Convenţia europeană privind extrădarea din 13 decembrie 1957. Statele membre solicitante sunt informate cu privire la începerea urmăririi penale şi la rezultatul acesteia.

 

2. În sensul prezentului articol, noţiunea de "cetăţean" al unui stat membru este interpretată în conformitate cu orice declaraţie făcută de către statul în cauză în temeiul articolului 6 alineatul (1) literele (b) şi (c) din Convenţia europeană privind extrădarea.

 

Articolul 11

 

Cooperarea între statele membre

 

1. În conformitate cu convenţiile, acordurile sau înţelegerile multilaterale şi bilaterale aplicabile, statele membre îşi acordă asistenţa reciprocă cea mai cuprinzătoare cu privire la procedurile referitoare la infracţiunile prevăzute de prezenta decizie-cadru.

 

2. Atunci când mai multe state membre au jurisdicţie cu privire la infracţiunile prevăzute de prezenta decizie-cadru, ele se consultă în scopul coordonării acţiunilor pe care le întreprind pentru a asigura eficacitatea urmăririi penale.

 

Articolul 12

 

Schimbul de informaţii

 

1. Statele membre desemnează punctele de contact operaţionale sau pot folosi structurile operaţionale existente în vederea schimbului de informaţii şi pentru alte contacte între statele membre, în scopul aplicării prezentei decizii-cadru.

 

2. Fiecare stat membru informează Secretariatul General al Consiliului şi Comisia în legătură cu departamentul sau departamentele lor care funcţionează ca puncte de contact în conformitate cu alineatul (1). Secretariatul General notifică celelalte state membre în legătură cu aceste puncte de contact.

 

Articolul 13

 

Aplicarea teritorială

 

Prezenta decizie-cadru se aplică în Gibraltar.

 

Articolul 14

 

Punerea în aplicare

 

1. Statele membre pun în aplicare măsurile necesare pentru a se conforma prezentei decizii-cadru până la 2 iunie 2003.

 

2. Până la 2 iunie 2003, statele membre înaintează Secretariatului General al Consiliului şi Comisiei textul dispoziţiilor de transpunere în legislaţia naţională a obligaţiilor care le sunt impuse în temeiul prezentei decizii-cadru. Până la 2 septembrie 2003, pe baza unui raport întocmit pe baza acestor informaţii şi a unui raport scris din partea Comisiei, Consiliul evaluează măsura în care statele membre au luat măsurile necesare pentru a se conforma prezentei decizii-cadru.

 

Articolul 15

 

Intrarea în vigoare

 

Prezenta decizie-cadru intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.

 

Adoptată la Bruxelles, 28 mai 2001.

 

Pentru Consiliu

Preşedintele

T. BODSTROM

 

-------------------------------------