de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal
|
privind pregătirea profesională continuă a consultanţilor fiscali şi a consultanţilor fiscali asistenţi
|
privind realizarea de expertize fiscale la solicitarea instanţelor judecătoreşti, organelor de cercetare penală, organelor fiscale sau a altor părţi interesate
|
de certificare a declaraţiilor fiscale ale contribuabililor
|
privind pregătirea profesională continuă a consultanţilor fiscali
|
privind modificarea stării consultantului fiscal, suspendarea, încetarea şi redobândirea calităţii de membru al Camerei Consultanţilor Fiscali
|
privind procedura de acordare a amânării la plată a obligaţiilor fiscale neachitate la termen, administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
|
privind deducerile pentru cheltuielile de cercetare-dezvoltare la calculul rezultatului fiscal
|
privind deducerile pentru cheltuielile de cercetare-dezvoltare la calculul rezultatului fiscal
|
privind aplicarea unitară a prevederilor art. 18 "Pensii" al Convenţiei dintre România şi Canada pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, în ceea ce priveşte tratamentul fiscal al veniturilor din pensii şi/sau al sumelor plătite din asigurări sociale obţinute din România de un rezident al Canadei
|
privind instituirea măsurilor de prevenire şi combatere a spălării banilor şi a finanţării actelor de terorism prin intermediul activităţii de consultanţă fiscală
|
de certificare a declaraţiilor fiscale anuale ale contribuabililor persoane juridice, cu excepţia celor pentru care este obligatorie auditarea
|
de certificare a declaraţiilor fiscale anuale ale contribuabililor persoane juridice, cu excepţia celor pentru care este obligatorie auditarea
|
privind aplicarea Deciziei Comisiei centrale fiscale a impozitelor directe nr. 3/2000
|
referitoare la aplicarea Convenţiei dintre România şi Regatul Olandei pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi capital, denumita în continuare convenţie
|
privind legitimaţiile de serviciu şi legitimaţiile de control pentru personalul angajat al Camerei Consultanţilor Fiscali
|
privind monitorizarea şi controlul activităţii consultanţilor fiscali
|
de aplicare a prevederilor art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale
|
de aplicare a prevederilor secţiunii a 2-a a cap. I, referitoare la sistemul de antrepozitare fiscală, din Ordonanţa Guvernului nr. 86/2003 privind reglementarea unor măsuri în materie financiar-fiscală
|
de aplicare a prevederilor art. I şi III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2018 privind unele măsuri fiscal-bugetare
|
Dobanda legala si procedura de restituire a sumelor de la bugetul de stat contribuabilului - Norme derogatorii, art. 124 din Codul de procedura fiscala. EMITENT: CURTEA DE APEL CRAIOVA - SECTIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV
|
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal si ale art. 75 din Hotararea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
|
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 24/2005 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal si ale Hotararii Guvernului nr. 610/2005 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 44/2004 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
|
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 141 alin. (2) lit. e) si f) si alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal coroborate cu cele ale "pct. 38 alin. (3) si pct. 39 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Titlului VI din Codul fiscal, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 44/2004" EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
|
referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 296^18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare şi pct. 29 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: I.C.C.J. - COMPLETUL PT. DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT
|
Finante. Financiar. Implicatii ale Min. Finantelor. Contestatie impotriva deciziei de impunere privind stabilirea de obligatii fiscale suplimentare de plata reprezentand accize aferente unei cantitati de benzina aviatie. Distinctia dintre notiunile de "scutire directa" si "scutire indirecta" prevazuta de art. 23 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobat prin Hotârαrea Guvernului nr. 44/2004. Consecinte. EMITENT: CURTEA DE APEL IASI - SECTIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV
|
Este adevarat ca prin Codul de procedura fiscala (prin art. 89 alin. 2) termenul de prescriptie a dreptului organului fiscal de a stabili obligatii fiscale incepe sa curga de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care s-a nascut creanta fiscala potrivit art. 23 (se refera la nasterea creantelor si a obligaèiilor fiscale), insa Codul de procedura fiscala a intrat in vigoare la 01 iulie 2003 si dispozitiile sale nu se pot aplica retroactiv, asa cum stabileste norma de principiu de la art. 15 alin. 2 din Constitutia Romaniei. EMITENT: TRIBUNALUL BISTRITA NASAUD - SECTIA CIVILA
|
Impozit pe cladiri. Scutire pe impozit pentru cladirile construite sau dobandite pe baza de credit in conformitate cu Ordonanta Guvernului nr. 19/1994. Conditii de acordare. Exceptie de nelegalitate a dispozitiilor cuprinse la pct. 25 si 26 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 44/2004. Exceptie respinsa. EMITENT: I.C.C.J. - SECTIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
|
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, ale Ordonantei Guvernului nr. 11/1998 pentru modificarea si completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, ale Ordonantei Guvernului nr. 30/1999 pentru modificarea si completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru si a Ordonantei Guvernului nr. 12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notariala, ale Ordonantei Guvernului nr. 34/2001 pentru modificarea si completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, ale Legii nr. 203/2002 pentru modificarea si completarea Legii nr. 64/1991 privind brevetele de inventie, ale Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, ale Normelor metodologice din 13 noiembrie 2002 pentru aplicarea Ordonantei Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele si taxele locale, ale Hotararii Guvernului nr. 561/2003 privind modificarea si completarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonantei Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele si taxele locale, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.278/2002, ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea si completarea Codului de procedura civila, ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, ale Legii nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea si completarea Codului de procedura civila, ale Hotararii Guvernului nr. 783/2004 privind aprobarea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitele si taxele locale si alte taxe asimilate acestora, precum si pentru amenzile care se indexeaza/ajusteaza/actualizeaza anual pe baza ratei inflatiei, aplicabile in anul fiscal 2005, ale Ordonantei Guvernului nr. 12/2005 pentru completarea art. 15 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru ăi ale Hotararii Guvernului nr. 797/2005 privind aprobarea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitele ăi taxele locale si alte taxe asimilate acestora, precum si pentru amenzile care se indexeaza anual pe baza ratei inflatiei, aplicabile in anul fiscal 2006 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
|
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, ale Ordonantei Guvernului nr. 11/1998 pentru modificarea si completarea Legii nr. 146/1997, ale Ordonantei Guvernului nr. 30/1999 pentru modificarea si completarea Legii nr. 146/1997 si a Ordonantei Guvernului nr. 12/1998, ale Ordonantei Guvernului nr. 34/2001 pentru modificarea si completarea Legii nr. 146/1997, ale Legii nr. 203/2002 pentru modificarea si completarea Legii nr. 64/1991 privind brevetele de inventie, ale Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonantei Guvernului nr. 36/2002, ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea si completarea Codului de procedura civila, ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, a dispozitiilor cuprinse in Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, la titlul IX "Impozite si taxe locale", care a preluat dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele si taxele locale, ale Legii nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea si completarea Codului de procedura civila, ale Ordonantei Guvernului nr. 12/2005 pentru completarea art. 15 din Legea nr. 146/1997 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
|
referitoare la exceptia de neconstitutonalitate a prevederilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, ale Ordonantei Guvernului nr. 11/1998 pentru modificarea si completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, ale Ordonantei Guvernului nr. 30/1999 pentru modificarea si completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru si a Ordonantei Guvernului nr. 12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notariala, ale Ordonantei Guvernului nr. 34/2001 pentru modificarea si completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, ale Legii nr. 203/2002 pentru modificarea si completarea Legii nr. 64/1991 privind brevetele de inventie, ale Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, ale Normelor metodologice din 13 noiembrie 2002 pentru aplicarea Ordonantei Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele si taxele locale, ale Hotararii Guvernului nr. 561/2003 privind modificarea si completarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonantei Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele si taxele locale, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.278/2002, ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea si completarea Codului de procedura civila, ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, ale Legii nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea si completarea Codului de procedura civila, ale Hotararii Guvernului nr. 783/2004 privind aprobarea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitele si taxele locale si alte taxe asimilate acestora, precum si pentru amenzile care se indexeaza/ajusteaza/actualizeaza anual pe baza ratei inflatiei, aplicabile in anul fiscal 2005, ale Ordonantei Guvernului nr. 12/2005 pentru completarea art. 15 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, ale Hotararii Guvernului nr. 797/2005 privind aprobarea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitele si taxele locale si alte taxe asimilate acestora, precum si pentru amenzile care se indexeaza anual pe baza ratei inflatiei, aplicabile in anul fiscal 2006, ale Codului de procedura civila, in forma adoptata in 26 iulie 1993, cu referire la art. 75-78, art. 81 si art. 89, si ale art. 17 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
|
Obiect: Creanţă fiscală. Repararea prejudiciului produs prin neplata la scadenţă a datoriei. Caracterul derogator al cadrului normativ trasat de Codul de procedură fiscală în raport cu normele de drept civil. |
DECIZIE 3522 19/03/2013
Dosare Acţiune privind anularea unor hotărâri de Guvern şi a actelor juridice încheiate în baza actelor administrative nule. Acţiune privind anularea unor hotărâri de Guvern şi a actelor juridice încheiate în baza actelor administrative nule. Acţiune privind anularea unor hotărâri de Guvern şi a actelor juridice încheiate în baza actelor administrative nule. Acţiune privind anularea unor hotărâri de Guvern şi a actelor juridice încheiate în baza actelor administrative nule.